Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC - Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur
de Mihaela Gheorghiu
O
oribilă grupare masonică activa în anii treizeci şi, după unele
dezvăluiri, mai activează şi astăzi. Formată din 99 de importanţi oameni
politici şi de afaceri, ea caută să acapareze putere şi bani prin
invocarea unor entităţi demoniace. Pacturi semnate cu sânge, ritualuri
macabre practicate la Solstiţiul de vară. Admiterea unor noi membrii
doar prin tragerea la sorţi a morţii unuia dintre cei existenţi. Atacuri
de natură paranormală pentru anihilarea celor care se opun planurilor
lor. Sunt câteva din mârşăviile acestei grupări din care a făcut parte
şi Adolf Hitler.
Cel
care a atras atenţia asupra acestei oribile grupări masonice a fost
Franz Bardon, considerat unul dintre cei mai mari ocultişti moderni şi
încarnarea unei fiinţe superioare, a cărei misiune era trezirea
spirituală a oamenilor. Între anii 1920 şi 1930 el a ţinut mai multe
reprezentaţii pe teritoriul Germaniei în cadrul cărora demonstra
publicului existenţa planurilor subtile cu ajutorul extraordinarelor
sale capacităţi paranormale. În acea perioadă era cunoscut sub numele de
Frabato – de la FRAnz BArdon Troppau Opava (Opava fiind oraşul în care
se născuse, iar Troppau numele german al aceleiaşi localităţi).
De-a
lungul vieţii sale, Franz Bardon s-a confruntat cu multe piedici, mai
ales din partea lojii masonice Ordinul Francmasonic al Centurionului de
Aur şi a naziştilor. A fost în repetate rânduri ameninţat cu moartea,
arestat, torturat şi chiar închis într-un lagăr nazist timp de trei ani
şi jumătate. Cu puţin timp înainte de terminarea războiului, în 1945 a
fost condamnat de nazişti la moarte. Chiar înainte de executarea
sentinţei, închisoarea unde era întemniţat a fost bombardată şi el a
reuşit să scape, fiind salvat de sub ruine de câţiva tovarăşi de
detenţie. A stat ascuns până la sfârşitul războiului, apoi a reuşit să
ajungă în oraşul său natal, pe teritoriul de azi al Cehiei.
În
iulie 1958, cu puţin timp înainte de a muri, Franz Bardon i-a
încredinţat secretarei sale Otti Votavova planul unei cărţi
auto-biografice şi misiunea de a o publica după moartea sa.
Manuscrisul, finalizat de Votavova şi corectat de un apropiat de-al său,
Dieter Ruggeberg, a fost publicat abia în 1979 sub titlul "Frabato
Magicianul". În această carte sunt descrise pentru prima oară acţiunile
malefice ale grupării ultra-secrete Ordinul Francmasonic al
Centurionului de Aur (în limba engleză Freemasonic Order of the Golden
Centurion - FOGC).
În
Epilogul acestei cărţi, Dieter Ruggeberg face câteva completări privind
legăturile dintre loja FOGC şi nazişti care explică de ce aceştia din
urmă îl vânaseră cu atâta înverşunare pe Bardon:
"În
cele ce urmează, aş dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti
Votavova le ştia direct de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost
membru al lojii 99. Î n afară de asta,
Hitler şi câţiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai
„Ordinului Thule”, reprezentând instrumentul extern al unui grup de
puternici practicanţi ai magiei negre din Tibet, care foloseau membrii
acestui ordin pentru a-şi atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler
avea o mulţime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii.
Din
pricina neglijenţei lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher),
discipolul şi prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondenţa sa cu
acesta, deşi fusese rugat să o facă, Bardon a intrat în atenţia
naziştilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu
Quintscher. În timp ce erau biciuiţi, Quintscher n-a mai rezistat, şi-a
pierdut controlul şi a rostit o formulă kabalistică; imediat după
aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu,
după ce a anulat efectul formulei, el a fost împuşcat din răzbunare.
Lui
Franz Bardon i s-au oferit poziţii înalte în cel de-al treilea Reich de
către Adolf Hitler, cu condiţia să-l ajute să câştige războiul
folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i
dezvăluie lui Hitler adresele celorlalte 98 din 99 de loje, răspândite
în întreaga lume. Când a refuzat să colaboreze, el a
fost expus celor mai nemiloase torturi. Printre altele, făceau operaţii
pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice. Gleznele i le-au
strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.[…]
După război, Franz Bardon a aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că
Adolf Hitler îşi găsise scăparea peste hotare. De teama s ă nu fie recunoscut, acesta îşi făcuse numeroase intervenţii chirurgicale faciale".
Ordinul francmasonic al centurionului de aur
Informaţii
despre această lojă erau cunoscute şi în gruparea Ordo Templi Orientis
(OTO) a lui Aliester Crowley – cel care îşi spunea "Bestia" – şi
ulterior în gruparea "Fraternitas Saturni", desprinsă din OTO. Guido
Wolther (numit şi Master Daniel) care a fost multă vreme conducătorul
Fraternitas Saturni şi care avea gradul 33 a făcut în 1960 dezvăluiri
uluitoare despre ritualuri de magie neagră ale FOGC, care confirmă şi
completează dezvăluirile lui Franz Bardon din 1958.
"Jurământul
celor 25 de ani a expirat, iar acum limba mea nu mai este pecetluită şi
pot dezvălui anumite lucruri" şi-a început Guido Wolther confesiunea.
"Membrii acestei «asociaţii magice» nu sunt în mod cert nişte catolici
pioşi. Sunt absolut sigur şi afirm cu cea mai mare certitudine: da, a
existat o lojă FOGC şi s-ar putea să mai existe şi astăzi. Dar din
anumite motive nu vreau să spun mai mult despre aceasta. Nu pentru că aş
tremura de frică, ci din loialitate fraternă pentru membrii ei, pe care
nu îi pot numi din motive evidente. Până la urmă, să nu uităm că vorbim
despre 99 de bărbaţi situaţi la cele mai înalte niveluri în politică şi
finanţe. Însă ceea ce mi se permite să spun despre această lojă voi
spune.
Numărul membrilor ei
este de trei ori 33, adică 99. Sunt deci 99 de grade şi fiecărui grad îi
este alocat un număr. Cel de-al o sutelea loc este ocupat de demonul
lojii cu care fiecare membru face un pact semnat cu sânge. În momentul
admiterii, neofitul semnează că la moartea sa, averea pe care o are va
aparţine lojii. Nu există titluri speciale, ci doar aceste numere.
Marele Maestru are numărul 99, nu unu. De la 1 la 33 sunt ucenicii, de
la 34 la 66 calfele şi de la 67 la 99 maeştrii.
Ţinuta
pentru ucenici (de la 1 la 33) este următoarea: la întâlnirile festive
şi regulare robă, şorţ cu margine albastră şi inelul lojii. La ritualuri
magice se adaugă o mantie albastră. Pe lângă robă şi mantie, ei mai
poartă o mască albastră care le acoperă jumătatea superioară a feţei.
Gradele
de la 34 la 66 (calfele) poartă robă, şorţ cu margine roşie, două
rozete, eşarfă şi bijuterii la gât. La ritualurile magice au mantii
roşii cu şnur auriu şi inelul lojii.
Gradele
de la 67 la 99 (maeştrii) poartă robe, şorţuri cu margine roşie şi
neagră, trei rozete aurii, eşarfă, bijuterii la gât şi inel. În plus ei
au şi spadă. În timpul ritualurilor magice au mantii negre şi şnur
auriu. Marele Maestru are dreptul să poarte mantie aurie şi mască aurie.
Măştile celorlaţi maeştrii sunt negre. "Strângerea de mână" specifică
este aceeaşi pentru toate cele 99 de grade şi constă în strângerea
reciprocă a încheieturilor".
Intenţia
lor este să avanseze cât mai mult în grad şi să acumuleze cât mai multă
influenţă, putere şi bani. Regula de bază este respectarea strictă a
cuvintelor Marelui Maestru. Cei care vor să fie admişi trebuie să fie
membrii ai lojilor masonice regulare şi să aibe un nivel de cunoştinţe
magice foarte mare. Ei trebuie să fie persoane influente în viaţa
publică, independente din punct de vedere economic sau cel puţin să aibe
prieteni influenţi. Se vede că nu este foarte uşor să ajungi în acest
cerc.
După admitere,
fiecărui membru i se alocă un aşa numit demon subordonat. După aceasta
urmează pactul cu demonul lojii, care este pecetluit cu sânge. Opiniile
sunt divergente, dar pot să spun cu certitudine că loja venerează în mod
obişnuit doi demoni. Primul este Belphegor şi celălalt este Ashmodeu,
după cum menţionează şi Quintscher. Orice magician expert în evocări
ştie că lucrurile nu merg prea uşor cu aceştia doi, întrucât sunt foarte
şmecheri, brutali şi însetaţi de sânge în adevăratul sens al cuvântului. Primul lucru pe care
îl învaţă neofitul este ritualul de adorare al acestor doi demoni, la
fel ca şi metoda prin care pot fi chemaţi şi evocaţi."
Viaţa sau moartea membrilor FOGC sunt decise de bile
În
ciuda faptului că unii autori precum Adolf Hemberger pretind că FOGC nu
este o grupare masonică, pe motiv că gradele sale nu au nume,
descrierea lojii arată o structură tipic masonică. Există aceleaşi trei
niveluri numite ucenic, calfă şi maestru ca în masonerie. Aceleaşi
ritualuri satanice de adorare, membrii poartă şorţul masonic, iar pe
emblema lojii apar cele două coloane prezente în orice templu masonic,
totul fiind dominat de o imensă reptilă (!).
Iată
cum descrie Adolf Hemberger gruparea: "În 1840 lângă Munchen, în
Germania a fost fondată o lojă având ca membrii oameni de afaceri,
industriaşi şi cetăţeni cu poziţii sociale înalte. Această lojă a
existat până în 1933. Din gruparea secretă nu puteau face parte decât 99
de bărbaţi. În mod similarr cu ruleta rusească (practicată şi în cadrul
Ordinului Asasinilor care a activat la trecerea dintre secolele XIX şi
XX în Europa Centrală) la fiecare cinci ani, dacă între timp nu murea
vreunul dintre membrii, se organiza un ritual în seara zilei de 23
iunie. (Pe 23 iunie este un moment astrologic de mare importanţă -
Solstiţiul de vară, cu semnificaţie creştină, fiind ajunul sărbătorii
Sfântului Ioan Botezătorul, n.n.). Acest candidat la moarte este
sacrificat demonului lojii în schimbul serviciilor aduse. Candidatul
era ales prin tragere la sorţi şi cel sortit morţii trebuie să se
sinucidă în timpul întrunirii bând o otravă letală. În urma
sacrificiului este acceptat un nou membru căruia i se alocă imediat un
loc, un număr şi un demon subordonat lui, fiind iniţiat în aceeaşi zi în
tehnicile de magie neagră ale lojii. Fiecare membru este legat de
demonul lojii printr-un pact pecetluit cu sânge.
Guido
Wolther face o descrierea mai detaliată a desfăşurării sângerosului
ritual: "Din cinci în cinci ani sunt admişi noi membrii. Aceasta
înseamnă în mod evident că pentru a intra un nou membru, unul dintre cei
99 trebuie să dispară, din moment ce numărul membrilor rămâne constant,
iar această dispariţie trebuie "aranjată" cumva. Toţi membrii, inclusiv
Marele Maestru participă atunci la un ritual. Într-un săculeţ negru
sunt puse 99 de bile din care 98 sunt albe şi una este neagră. Dacă
Marele Maestru trage bila neagră are dreptul să refuze de trei ori
această bilă. Este oricum puţin probabil ca Marele Maestru să tragă de
trei ori consecutiv bila neagră. Bardon pretinde că acest lucru s-a
petrecut cu câţiva ani înainte de preluarea puterii de către Hitler în
Germania".
"Loja FOGC a
acţionat mereu în culise, continuă Guido Wolther. Mulţi dintre membrii
săi au devenit în timpul războiului membrii ai Wermacht, alţii au ajuns
de partea Aliaţilor. Unii au murit în război, dar opt dintre ei au
supravieţuit şi s-au reunit la Munchen în 1947 la fostul sediu. Semnele,
simbolurile, cuvintele şi sigiliile demonilor alocaţi fiecărui membru
au fost încredinţate unui tânăr soldat din Marina Germană şi apoi mie,
care le-am salvat şi le-am păstrat în secret, dar nu le voi dezvălui.
Oricum dacă FOGC ia în vizor pe cineva, această persoană ar trebui să
îşi facă ultima rugăciune."
Atacurile paranormale telepatice pentru a-şi elimina oponenţii
"Loja
utilizează şi atacurile parapsihologice telepatice cu ajutorul unui
aparat numit tepafon" scrie Adolf Hemberger. Acelaşi lucru îl dezvăluie
şi Franz Bardon în Frabato Magicianul descriind cum a fost utilizat
acest aparat împotriva lui şi cum fusese omorât de la distanţă unul
dintre membrii care trădase secretele lojii prin provocarea unui
infarct:
„Înainte de toate,
loja era constituită din mari capitalişti care aveau grămezi de bani,
adunaţi prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenţia de a acumula
un capital frumuşel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata să facă
orice pentru a-şi atinge scopul. Viaţa unui om nu însemna nimic pentru
ei şi întotdeauna ştiau să exploateze în favoarea lor aşa-zisa
„jurisdicţie”.[…]
Loja
organiza reprezentaţii de ocultism doar ca să demonstreze că acesta era o
înşelătorie. Ştiau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar
aduce cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un
obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista pericolul să fie
recunoscuţi de ocultiştii cu activitate pozitivă şi, ca urmare, să fie
descoperiţi.[…]
Printre
secretele Lojii FOGC se număra şi capacitatea de a face pe oricine să
adoarmă, de a se trezi din nou, de a îmbolnăvi, de a ţine în viaţă sau
de a ucide, după bunul lor plac. Membrii conducerii dobândiseră această
abilitate şi ştiinţă printr-un pact cu diavolul. Puteau influenţa orice
persoană neantrenată, prin metodele lor magice, aceasta neavând nici o
şansă de a cunoaşte cauza influenţei la care era supusă. Frabato era un
caz special pentru Lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte
de orice fel. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt magic.
După
o scurtă discuţie, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un
aparat pe care îl numeau tepafon. Acest dispozitiv a fost plasat în
mijlocul camerei. Era un aparat emiţător de raze magice ale morţii pe
orice distanţă şi constituia cea mai puternică armă a Lojii FOGS, strict
confidenţială. Dacă o fotografie sau o mumie a unei fiinţe ori a unui
animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era
afectat, dar chiar şi entitatea astrală. Acest instrument putea distruge
orice fel de material, de la orice distanţă şi de orice categorie. Mai
mult, acesta servea la transmisia de energie, ceea ce constituia o
realizare a ştiinţei moderne. În afară de asta, orice fel de idee
(sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. În sfârşit, se puteau
declanşa, cu ajutorul acestui dispozitiv, otrăvirea, precum şi maladiile
nervoase, care ar fi putut pune în dificultate şcolile de medicină. O
fotografie sau un obiect personal era de obicei suficient pentru a intra
în contact cu persoana ce urma a fi influenţată, distanţa neavând nici o
importanţă.
Marele
Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului şi
aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. În acelaşi timp,
fraţii formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica
elementul focului pe plan fizic, prin telepatie. Frabato, la început, nu
sesiză atacul Lojii asupra sa. Începuse să se plimbe prin cameră
neliniştit, încercând să afle cauza căldurii care creştea în corpul său.
Îşi dorea să-i ţină piept, dar căldura deja se amplificase, sângele
aproape fierbându-i în vine. Deşi încerca să reziste, nu putea să-şi
influenţeze organismul cu ajutorul spiritului. În această situaţie
disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l ajute şi să-l inspire.
Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invoacaţiei sale, „Apă, multă
apă!” Frabato îşi scufundă mâna stângă în apă, simţindu-se mai uşurat,
iar în scurt timp claritatea şi forţa gândurilor îi reveniră, putând în
scurt timp să-şi utilizeze capacitatea de clarviziune şi realiză că
atacul venea din partea Lojii FOGC. Cât timp a emis raze tepafonul,
Frabato continua să le devieze în apă, iar după o oră fraţii lojii
desfăcură, în sfârşit, cercul magic, mutând fotografia din focar şi
stingând flacăra. Fraţii lojei erau satisfăcuţi de ceea ce făcuseră şi
aşteptau deja cu nerăbdare ştirile de a doua zi, care anunţau moartea
binecunoscutului magician. Şedinţa se încheie. A doua zi, Marele Maestru
al Lojei FOGC a rămas consternat să afle că Frabato nu murise. Merse
grabnic la casa Lojii şi îşi propusese să ceară ajutorul tuturor
entităţilor demoniace şi satanice pentru a-l omorî pe Frabato."
Existenţa
unor astfel de aparate prin intermediul cărora sunt amplificate anumite
gânduri este confimată. Există numeroase cazuri de utilizare a unor
aparate radionice, psihotronice şi a telepatiei în scopuri criminale.
Loja
FOGC este doar una din încrengătura de ordine şi loji ale
Francmasoneriei mondiale. Dacă în cazul unor alte loji, pentru masonii
de ranguri mici, satanismul sectei malefice a Francmasoneriei nu este
evident, pentru alte loji, cum este cea prezentată în acest articol sau
pentru sinistra Skull and Bones, nici măcar cei mai naivi admiratori ai
masoneriei nu pot să pretindă că nu înţeleg că masoneria practică
satanismul.
Bibliografie:
1. Franz Bardon – Frabato Magicianul, Editura Vox, 1995
2. Richard Laufenburg - Master Daniel's account of FOGC Lodge - Transcribed from a secret cipher by Master Daniel (Guido Wolther) of the Fraternitas Saturni , http://www.geocities.com/orionbooks2002/MasterDaniels.html
3. Adolf Hemberger – Freemasonic order of the Golden Centurium, geocities.com/orionbooks2002/
yogaesoteric
21 mai 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.