Rapirile , o problema controversata !
Desi greu digerabila, problema rapirilor exista si nu poate fi ignorata. Rapirile
par a nu mai fi atit de rare ca altadata si nu mai au un caracter cu
totul exceptional. Dimpotriva, conform datelor din ultima perioada,
numarul lor pare a fi cunoscut o continua crestere. Totusi, o
discutie pe marginea acestui subiect impune in primul rind o evaluare a
fenomenului. Astfel, o prima intrebare de bun simt ar fi urmatoarea:
daca rapoartele despre rapiri sit reale? Tindem sa credem ca cel putin
intr-o parte din cazuri, da, asa cum se poate deduce din analiza care
urmeaza Din ce in ce mai multe cazuri Spuneam ca ce impresioneaza
la acest fenomen este amploarea sa. Astfel, daca in urma cu 30 de ani
rapirile aveau un caracter sporadic, in prezent, cel putin pe teritoriul
Statelor Unite, persoanele care pretind ca au fost rapite de catre
extraterestri se numara cu sutele anual. Statistic, este o adevarata
explozie. Conform unei opinii a lui Jacques Val, exprimata cu aproape
zece ani in urma, "un catalog complet de intilniri apropiate ar cuprinde
intre 5.000 si 10.000 de rapoarte, in functie de criteriul utilizat.
Numarul total al cazurilor neexplicate inregistrate in intreaga lume
depaseste 100.000" (Jacques Vallee, "Confruntari", editura Valdo,
colectia Zona, Bucuresti 1994). Tot el vine cu precizarea ca "pe baza
sondajelor de opinie, sintem aproape siguri ca doar un martor din zece
prezinta un raport". Asadar, cu toata prudenta in estimari din tot ramin
10.000 de cazuri de intilniri apropiate credibile, intre care se numara
si rapirile. Dar, dincolo de statisticile care cauta sa ofere o
imagine a dimensiunilor fenomenului, fenomenul in sine este extrem de
controversat. De altfel, se impune sa aratam faptul ca o buna parte
dintre ufologi se indoiesc de realitatea lui. Motivele nu sint putine si
nu tin numai animozitatile sau intepaturile reciproce, care
caracterizeaza mediile cercetatorilor din domeniu.
Atentie la documentare
Discutiile incep la de sursele de informare, surse care ii deruteaza
serios pe cei neobisnuiti cu filtrarea atenta a unei cazuistici de-a
dreptul stufoase. In incercarea de a aduna date cu privire la acest
subiect, un cititor avizat va evita ziarele de scandal si chiar multe
dintre revistele pretinse a fi "de specialitate". Sursele cu cea mai
mare credibilitate o constituie organizatiile de studiu al fenomenului
OZN, prin buletinele lor informative, cu o aparitie mai mult sau mai
putin regulata, editate clasic, pe suport de hirtie, sau difuzate prin
Internet. Si dintre acestea, vor fi selectate numai cele care au in
componenta lor oameni de stiinta, scriitori de prestigiu, fosti
militari, juristi - in general persoane pentru care cariera si buna
reputatie au o importanta covirsitoare.
Dar chiar si atunci cind un cercetator are ocazia sa intervieveze
personal o victima a unei rapiri, lucrurile tot nu sint simple. Mereu se
pune intrebarea daca pretinsul "rapit" nu cumva este un amator de
publicitate gratuita. Si pentru a nu lasa nelamurit acest aspect,
haideti sa luam in discutie profilul unui astfel de personaj.
Traseul unor mincinosi
De la bun inceput, este demn de precizat ca amatorii de publicitate
gratuita, susceptibili de a minti cu nerusinare ca au fost rapiti de
extraterestrii, se opresc de obicei la presa. Aceasta cu atit mai mult
cu cit, uneori, un ziar de scandal poate plati o suma oarecare unui
astfel de personaj, daca accepta sa ii fie publicata fotografia si
citeva declaratii mai interesante. Iar cu aceasta, daca nu este cautat
de alte publicatii, de vreun post de radio sau de vreo televiziune
locala, aventura amatorului de publicitate ieftina si de cistig imediat
ia, de obicei, sfirsit. El nu are ce cauta la o organizatie de cercetare
a fenomenului OZN. Nu are nimic de cistigat, daca accepta testul
detectorului de minciuni sau o serie de investigatii medicale
amanuntite, din simplul motiv ca risca sa fie dovedit ca mincinos.
Despre sedintele de hipnoza regresiva nici nu poate se mai discuta,
stiut fiind ca fie si efectuate in cu totul alte scopuri, terapeutice de
plida, majoritatea subiectilor le accepta cu greu. In consecinta, dupa
ce isi incaseaza cecul de la redactia publicatiei de scandal, mincinosul
nostru este constient ca are tot interesul sa dispara putin.
O moda care nu mai trece
Dar sa ne ocupam de mincinosi si ca factor de exagerare a frecventei
rapirilor. Caci, este evident, exagerari exista. Trebuie sa spunem aici
ca mincinosul, fie el patologic sau interesat financiar, are la
dispozitie mai multe optiuni; nu il obliga nimeni sa o tina una si buna
ca a fost rapit de extraterestrii. Daca vrea celebritate cu orice pret,
el poate, de exemplu, sa spuna ca l-a vazut pe Elvis Presley saptamina
trecuta cum isi facea cumparaturile la supermarket-ul de peste drum.
Desigur, asa ceva nu mai este la moda, a devenit ridicol, pur si simplu
cu chestia asta nu mai merge! Cindva a tinut si cu asa ceva, dar acum nu
mai e cazul. Drept urmare, vom admite ca acum este "mai la moda" sa
pretinzi ca ai fost rapit de fiinte de pe alte planete. De acord, numai
ca, "moda" aceasta are un defect major si o diferentiaza net fata de
toate celelalte mode: nu trece. Cu alte cuvinte, nu mai poate fi vorba
despre moda, in conditiile in care numarul celor care sustin ca au fost
rapiti nu a scazut in timp, dupa un virf al declaratiilor de acest tip,
pentru a dispare, ca sa reapara, eventual, mai tirziu. Dimpotriva,
numarul rapoartelor despre rapiri creste constant de aproape 30 de ani.
Firesc ar fi fost sa se intimple ca si in cazul "rapoartelor" privind
aparitia lui Elvis Presley pe la cumparaturi. Iar daca nu s-a intimplat
asa, concluzia este una singura: fenomenul este real si nicidecum o
moda, rapoartele repetate fiind o consecinta a faptului ca rapirile sint
reale. Desigur, din respect pentru adevar, nu ne vom grabi sa decretam
ca absolut toate rapirile reclamate sint fenomene veridice. Este o
chestiune de bun simt sa admitem ca o parte dintre acestea sint pure
inventii, cu scop publicitar si/sau pecuniar, unele apartinind poate
chiar ziaristilor cu mai putine scrupule.
Oricum, tot ramine un important numar de situatii, in care protagonistii
nu au chiar nici un interes sa declare neadevaruri. Ar insemna sa
admitem ca nu mai exista oameni onesti. Bine, dar daca exista, atunci ei
trebuie deosebiti de mincinosi. Sa vedem care sint mijloacele pe care
le avem la dispozitie.
Demascati mincinosii !
Un instrument a carui utilizare de citeva decenii nu a facut sa dispara
toate controversele pe seama lui este detectorul de minciuni. Fara a fi o
bijuterie tehnologica absolut infailibila, principiul sau este destul
de simplu. In functie de complexitatea sa, el semnaleaza anumite
modificari fiziologice survenite in timpul interogarii subiectului:
temperatura, umiditate, ritm cardic, frecventa si amplitudinea
respiratiei, rezistenta electrica a pielii, activitatea electrica a
creierului, etc. Variatia acestor parametri ofera indicatii pretioase
despre sinceritatea subiectului, mult mai precise decit ar fi observatia
vizuala. Se stie, spre exemplu, se stie ca in clipa rostirii unui
neadevar, minicinosului de ocazie, dar nu si celui "profesionist", i se
inrosesc obrajii, ii creste pulsul, ii tremura vocea, se bilbiie,
transpira, are tendinta de a evita privirea interlocutorului, de a-si
musca buzele, de a stringe pumnii, etc.
Asadar, la prima vedere, am avea un instrument perfect, mai ales daca
este dublat de un analizor vocal, adica un program pentru calculator
conceput pentru a sesiza schimbarile de intonatie, de intensitate,
tremolo-urile, lungimea vocalelor si alti parametrii ai vorbiri, oferind
cercetatorului in mod automat date despre probabilitatea, exprimata in
procente, ca subiectul sa minta sau sa spuna adevarul.
Cine pacaleste detectorul de minciuni?
Totusi, contestatarii acestor proceduri de testare a onestitatii
victimelor rapirilor nu duc lipsa argumente. Cel mai ridicol este ca
fiabilitatea detectorului de minciuni nu este de 100 %, ca si cind ar
exista aparatura de masura si control in a carei manual de utilizare
producatorul serios sa nu recunoasca o toleranta, o marja de eroare.
Cel mai bine fundamentat argument este ca sint persoane care pot insela
detectoarele de minciuni. Singurul amendament pe care il aducem unei
asemenea observatii e ca, in opinia noastra, astfel de cazuri sint
extrem de rare. Nu stim daca este adevarata afirmatia citorva autori,
conform carora agentii marilor servicii de spionaj ar fi inceput, de pe
la sfirsitul anilor '80, sa fie antrenati in scopul de a trece cu succes
de testul detectorului de minciuni. In schimb, stim ca exista persoane
care, in urma unor exercitii intense vizind autocontrolul, reusesc sa
isi modifice in mod volunar temperatura, ritmul cardiac, consumul de
oxigen, etc. Ne referim aici la yoghini, despre care literatura de
specialitate ii recomanda a fi capabili de performante mult mai
impresionante, chiar daca nu acesta este scopul final la practicilor
yoghine, esenta acestora raminind profund spirituala.
In fine, admitind ca exista mincinosi capabili sa nu se lase
desconspirati de detectoarele de minciuni, este totusi limpede ca cei
mai multi dintre subiecti sint incapabili de asemenea performante.
Fiabilitatea hipnozei regresive
S-ar putea crede ca hipnoza regresiva nu reuseste sa conviga foarte
mult. Insa, surprinzator sau nu, ea ramine o tehnica pe care multi
psihoterapeuti o utilizeaza cu succes pe pacientii lor. Spre exemplu,
tinar constata ca ii este foarte frica de inaltime - o situatie jenanta
pentru el. Recurgind la serviciile unui specialist, in urma unei sedinte
de hipnoza regresiva, va descoperi ca in prima copilarie a suferit o
adevarata trauma cind mama sa il tinea la geam, de la etajul sapte.
Inexplicabila teama din prezent nu este altceva decit reactualizarea
unei situatii stresante din trecut, uitata, dar nu si depasita. Informat
fiind, si indrumat de psihoterapeut, tinarul nostru va reusi sa isi
gestioneze in mod corect suferinta din copilarie, sa si-o asume si sa
treaca peste ea. Rezultatul va fi vindecarea, adica disparitia fricii de
inaltime. Ori vindecarea a fost posibila gratie hipnozei regresive
Pentru a nu ne substitui specialistilor din domeniu, ii vom lasa pe ei
sa traga concluzia definitiva, de indata ce vor apare noi elemente.
Oricum, aceasta metoda ramine una dintre principalele surse de informare
in privinta rapirilor. Gratie utilizarii sale, in ultimii 30 de ani,
incepind cu Leo Sprinkle - un adevarat pionier in materie - cercetatorii
au reusit sa reconstituie schema-tip a rapirilor.
Arheologia memoriei
O alta posibilitate de a verifica autenticitatea rapirilor este
reprezentata de hipnoza regresiva, care, la rindu-i, este o metoda
controversata. Dar, inainte de a vedea exact reprosurile care ii sint
aduse, sa trecem repede in revista citeva dintre principiile sale.
Asadar, subiectul este hipnotizat de catre un specialist si adus astfel
intr-o stare modificata de constiinta, ca in cadrul oricarei sedinte de
hipnoterapie, stare in care i se comanda sa se reintoarca in trecut, mai
precis in momentul in care se presupune ca ar fi avut loc rapirea.
Marea surpriza este ca o buna parte dintre martori reusesc sub hipnoza
sa ofere mult mai multe detalii ale rapirii decit in stare normala de
veghe. Aspectul acesta i-a facut pe multi cercetatori sa creada ca, in
realitate, amintirile neplacute ale rapirii sint respinse si ingropate
straturile adinci ale subconstientului, ca o masura de autoprotectie,
fara a se exclude totusi posibilitatea ca aceasta "uitare" sa le fi fost
indusa de catre rapitori.
Pe de alta parte, insa, s-a constatat ca operatiunea de "extragere" a
amintirilor respective este foarte stresanta pentru subiecti, care par a
retrai suferintele fizice si psihice indurate pe parcursul rapirii.
Astfel unii investigatori au ajuns sa condamne sedintele de hipnoza
regresiva, ca fiind un instrument de lucru ce nu menajeaza deloc
victima. De asemenea, asa cum spuneam, au existat voci care au contestat
chiar si validitatea informatiilor obtinute in asemenea conditii,
principalul argument fiind acela ca subiectii, fara a intentiona sa
minta, isi pot modifica aminitirile, ei ajungind sa relateze cu toata
sinceritatea evenimente care, in realitate, nu au avut loc. In plus,
lucrurile se complica atunci cind se pune problema intrebarilor care
sugereaza un anumit raspuns, de genul "nu-i asa ca...?", ceea ce pune in
discutie nu atit onestitatea subiectului, cit cea a hipnotizatorului.
De obicei, povestea incepe noaptea, pe o sosea aproape pustie, cind,
fara nici o cauza evidenta, motorul se opreste, instalatia electrica de
la bord cade si nimic nu pare sa mai functioneze. Uneori, daca nu
observa clar un obiect zburator neidentificat, cel aflat in masina apuca
sa mai vada o lumina puternica, orbitoare, venind din cer si, poate, o
silueta sau doua apropiindu-se. Urmeaza lesinul. Ce se intimpla pina
cind subiectul isi recapata constiinta nu este deloc limpede. Cert este
ca ulterior, el va trai pentru o perioada intr-o stare de confuzie, va
avea dureri musculare, va fi bintuit de angoase si, ceea ce pare mai
bizar, va avea o "senzatie de timp lipsa", timpul in care a fost
prizonier inconstient al extraterestrilor.
De mentionat ca exista si varianta in care rapirea se petrece acasa,
cind victima se trezeste in imposibilitatea de a face vreo miscare,
inconjurata de doua-trei fiinte necunoscunoscute. Dupa pierderea
constiintei, urmeaza trezirea la bordul a ceea ce pare a fi o nava
extraterestra. Iar acolo...
Calvarul unei victime
Incercind sa inventariem ceea ce se presupune ca sufera victimele
rapirilor, vom enumera analizele medicale, experientele de tot felul,
incluzind prelevarile de tesuturi sau perforarea peretelui nazal,
semnalindu-se chiar si agresiuni sexuale, tentative de hibridizare cu
rase extraterestre si, in fine, implantarea unor microcipuri
electronice, ar caror rol ar fi acela de a le supraveghea sau chiar
controla ulterior de la distanta.
Nu intirziem asupra ratiunilor care i-ar indemna pe ocupantii OZN-urilor
la astfel de actiuni, existind o multime de speculatii, care pierd din
vedere un lucru esential: este extrem de greu, daca nu cumva imposibil,
de descifrat motivatiile unei inteligente straine. Logica nostra, a
pamitenilor, se poate dovedi inoperanta in asemenea cazuri.
Drumul spre investigatii serioase
Mai interesant ni se pare sa analizam traseul pe care il are de parcurs o
victima pina la a face publica o astfel de experienta traumatizanta si
cum i se pot verifica declaratiile.
Concret, dupa o prima etapa, in care are de traversat socul rapirii, in
mod inevitabil, o victima va simti nevoia sa povesteasca despre cele
intimplate. De ce? Pentru ca pur si simplu nu poate sa suporte amintirea
unei astfel de experiente fara sa o impartaseasca cuiva. Si cui sa isi
descarce sufletul daca nu celor apropiati? Asa este si firesc sa se
intimple, numai ca aceasta va genera o situatie paradoxala. In loc sa
ajunga la usurarea dorita, intimpinata cu neincredere sau chiar cu
sfatul "prietenesc" de a trece pe la un psihiatru, victima noastra se va
izola treptat. In ochii sai, cei care ii erau apropiati devin niste
straini, daca nu cumva chiar ostili, datorita faptului ca nu ii acorda
crezare. Ori, se creaza in felul acesta un gol de persoane apropiate.
Este un gol pe care orice persoana normala va cauta sa il suplineasca
prin cautarea unor noi prieteni, capabili sa o creada ca ceea ce stie ca
a patit este adevarat. Iar de aici pina la contactarea organizatiilor
de studiu al fenomenelor OZN sau a grupurilor de suport nu este decit un
pas. Intilnind cercetatori care noteaza cu atentie toate detaliile
povestiri lor si care le asigura ca mai sint si altii care au trecut
prin intimplari similare, victimele capata curaj. Exista chiar sanse
serioase ca, in interesul adevarului, ele sa accepte testul detectorului
de minciuni, citeva sedinte de hipnoza regresiva, precum si
investigatii medicale amanuntite.
E important, credem, sa precizam ca astfel de situatii s-au petrecut cu
sutele. Ele si numai ele reprezinta baza de pornire a oricarui studiu
serios cu privire la rapiri si nicidecum, asa cum am aratat, presa de
scandal. In rest, totul inseamna speculatie de dragul speculatiei.
In postura de cobai umani
Rerferitor gradul de periculozitate al OZN-urilor din perspectiva
rapirilor, se impun citeva precizari. Chiar admitind ca suferintele
psihice sau fizice la care sint supuse victimele nu sint chiar atit de
mari cum dau de inteles unii autori, nu trebuie uitat un aspect
esential, anume ca este vorba despre experiente care au avut loc fara
consimtamintul victimelor. Apoi, se uita cu prea mare usurinta
investigatiile medicale post-rapire, care certifica exsistenta unor,
arsuri, cicatrici si traume psihice.
In acest context, pare surprinzatoare atitudinea autorilor care expunind
o cazuistica bogata, sprijinita pe o documentatie credibila, au totusi
tendinta de a oferi rapirilor conotatii pozitive. In acest context, este
laudabila atitudinea lui Paolo di Girolamo, care nu evita discutia
oarecum jenanta, dar necesara a experientei infricosatoare pe care au
suferit-o sotii Vidal si in specia doamna, spusa impotriva vointei sale
unor investigatii cu caracter ginecologic ("Extraterestrii au fost
aici", Editura Z, colectia Aliens, Bucuresti 1997). Contrariaza in
schimb pozitia lui Carl Nagaitis si Philip Mantle ("Rapiri in spatiu",
editura Vremea, Bucuresti 1996), care par hotariti sa inventarieze mai
curind rapirile "frumoase", in urma carora martorii au capatat
informatii despre intentiile generoase ale extraterestrilor, au fost
plimbati cu curtoazie printr-un colt sau altul al galaxiei, sau chiar au
dobindit capacitatea de a-si vindeca semenii. Nu contestam seriozitatea
cu care au fost documentate aceste cazuri, ci semnalam numai lipsa unei
preocupari fata de latura mai putin linistitoare a rapirilor.
Regula de aur a autoritatilor: "Fa-te ca problema nu exista "
*************************************************************************
De altfel, aceeasi lipsa de preocupare o constatam si din partea
autoritatilor, mai ales in Statele Unite, unde se pare ca rapirile sint
cele mai numeroase. Probabil mai dezinhibati, americanii sint mai
dispusi sa depuna marturie cu privire la experientele traite si sa ceara
socoteala guvernului pentru lipsa sa de atitudine fata de aceasta
problema, ajungindu-se acum sa se vorbeasca chiar despre un posibil
scandal national. Oricum absenta oricarei reactii din partea guvernului
si a reprezentantilor alesi alimenteaza teoriile conspirationiste, cu
atit mai mult cu cit s-au inregistrat marturii conform carora in timpul
rapirilor au fost vazuti oameni in uniforme militare americane. Dar
problema conspiratiei este mult prea vasta pentru a fi tratata aici.
Cert este ca, exceptind o singura conferinta, desfasurata in 1993 la
Massachusets Institut of Technology, oficial raprile nu exista. Pentru
autoritati ele sint fie inchipuiri, fie o noua legenda urbana, asa cum
sustin unii sociologi.
In ciuda exotismului ce le este specific si a tuturor problemelor
delicate pe care le ridica, rapirile reprezinta un fenomen a carui
amploare si gravitate, chiar si in cele mai optimiste estimari, ar
trebui sa constituie un imbold pentru investigarea cit mai serioasa si
responsabila a fenomenului OZN.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.