Secrete.

luni, 31 decembrie 2012

TAINA TAINELOR

TAINA TAINELOR

ADRIAN BUCURESCU
DACIA SECRETĂ
Pământul trac se întindea „pe o suprafaţă enormă, de la Marea Egee şi din vestul Asiei Mici până în mlaştinile Pripetu-lui şi de la cadrilaterul Boemiei până spre Bug. Iar dacă îi socotim şi pe cimerieni tot ca traci, cum pare probabil, atunci limita estică a lor trebuie întinsă până dincolo de Marea de Azov, înglobând, în cazul acesta, şi tot ţărmul de miazănoapte al Mării Negre”. (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor, p. 28-29). Cum şi ilirii, inclusiv noricii, erau, după părerea unor specialişti, tot traci, putem socoti ca hotar apusean Marea Adriatică şi Munţii Alpi. Numele etnic de Trax, Threkes (lat. Thrax, Thraeci, Thraces, Tracia etc.) pomenit încă de Homer şi menţinut şi mai târziu de autorii antici, s-a păstrat în etnonimul dac Dragae „atrăgători; plăcuţi; iubiţi; frumoşi; buni; puri” (cf. rom. drag, a drege şi v. slav dragu). Tracii purtau şi nume ca Aulu-tracus „Prea Plăcutul”, iar armele gladiatorilor din acest neam se numeau Thraeci-dica „Bine-cuvântate” (cf. rom. Drăgaica).
Distanţele imense între triburile aflate la marginile spaţiului trac vor fi adus şi deosebiri între ele, astfel că şi astăzi unii istorici şi lingvişti înclină să creadă că frigienii, panonii şi noricii erau diferiţi de geto-daci, însă credinţa în nemurire le era comună, celebra bonetă frigiană era aidoma cu căciula nobilului geto-dac, steagul-dragon era purtat în suliţă pe ambele maluri ale Danubiului. Limba veche tracică se transformase foarte încet în dialecte, care, însă, erau inteligibile între ele din aproape în aproape. Inscripţiile tracice, prezentate în acest volum, prezintă deosebiri dialectale, uneori destul de pronunţate. La fel se întâmplă şi cu textele altor limbi vechi. Astfel, la data când se ivesc primele texte literare cunoscute de antichitate şi- cele dintâi inscripţii cu alfabetul grecesc, adică din veacul al VII-lea până în al V-lea i.d.C, fiecare cetate greacă îşi are dialectul ei; dar acestea nu se deosebesc până acolo încât să împiedice comunicarea fundamentală a limbii; un grec putea fi înţeles, de obicei, în orice parte a zonelor elene.
Mai târziu, germana de sus e şi ea lipsită de unitate: fiecare text reprezintă alt dialect. Ca şi irlandeza, germana de sus a fost transcrisă fără un sistem definit şi există tot atâtea tipuri de limbă şi de notări câte mănăstiri sunt.
Primele ştiri despre geto-daci le aflăm încă de la Homer, care, în Iliada (II, 844; IV, 533; IX, 5), pomeneşte de tracii de nord locuind acolo „de unde băteau vânturile friguroase”, dar descoperirile arheologice atestă că ei trăiau de mai multe milenii în spaţiul carpato-ponto-danubian. Deşi mai depărtaţi de greci, ca ramură extrem-nordică a tracilor, geto-dacii întreţineau legături de timpuriu cu aceştia, dacă Hesiod (sec. VIII i.d.C.) pomeneşte deja, în Theogonia de „Istrul care curge frumos”.
Începând cu sec. VII i.d.C, odată cu înfiinţarea primelor colonii elene pe coasta vestică a Pontului Euxin, ştirile despre geţi devin din ce în ce mai dese. Astfel, în sec. VI i.d.C, Hecateu din Milet aminteşte în fragmentele păstrate din Periodos ges („Călătorie în jurul Pământului”) de crobizi (crobyzi) şi trizi (terizi), neamuri trace, şi de o cetate „Orgame lângă Istru”, iar Simonide din Ceos scrie în versuri despre „Istrul cel îndepărtat”. Eschil (cea 525-456 i.d.C.) afirmă în Prometeu dezlănţuit (fr. 73) că „Istrul de la hiperborei şi din munţii Ripei coboară”, iar în tragedia Niobe (fr. 155) că. fecioare războinice, pricepute la călărie şi iscusite arcaşe (Amazoanele) trăiesc pe malurile Istrului. Sofocle (cea 497-405 i.d.C.) scrie de Istru (în Oedip rege), de „tracii iubitori de cai” (Tereus, fr. 523) şi, pentru prima oară, îi menţionează pe geţi şi pe regele lor Charnabon(tos) (Triptolem, fr. 547); Pindar se referă des la Istrul „cu izvoare umbroase” (Olimpicele, III, 11-17), la „cireada roşie de tauri traci”, pe care argonauţii au găsit-o la Bosphor (Pitice, IV, 200-206) şi la „strălucitoarea insulă” locuită de Achille în Pontul Euxin. Tot despre insula Leuke (Insula Şerpilor) scrie şi Euripide (cea 480-406 i.d.C.) în tragedia Andromaca (v. 1262). Hellanicos, contemporanul lui Herodot, aminteşte de obiceiul tracilor de a prepara bere din orz (Întemeieri de neamuri şi oraşe, fr. 66) iar în Obiceiurile barbarilor despre zeul Zalmoxis „al geţilor din Thracia” şi că neamurile crobizilor şi terizilor din Dobrogea erau adoratoarele acestei divinităţi, crezând în nemurirea sufletului.
Herodot, care vizitează litoralul de Nord-Vest şi de Vest al Mării Negre, ne dă pentru prima oară mai multe amănunte extrem de valoroase despre traco-geţi (în Istorii). De la el ştim despre enorma întindere a pământului tracilor şi despre marele lor număr. El scrie (în cartea V, 3) că „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternici decât toate neamurile, după socotinţa mea. Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi, afară de geţi, trausi şi de acei care locuiesc la Nord de crestonai”. Tot despre traci scrie, că „luptă având pe cap căciuli din piele de vulpe, pe trupuri tunici şi, deasupra, mantale lungi, împestriţate”. Poartă încălţatminte şi pulpare făcute din piele de căprioară. Sunt înarmaţi cu suliţe, scuturi uşoare şi săbii mici” (VII, 75). Acelaşi istoric ne dă şi amănunte despre zeul suprem al geţilor, Zalmoxis, şi despre epitetul acestuia, Gebeleizis (IV, 94, 96) şi tot el este autorul obiectiv al celei mai sugestive şi mai frumoase caracterizări a geţilor: „cei mai viteji şi mai drepţi între traci” (IV.93).
După Herodot informaţiile despre geto-daci abundă. Nu există scriitor grec sau latin care să nu pomenească despre uriaşa putere ce se înfiinţa la Nordul Dunării, primejdie permanentă pentru Imperiul Roman. Tucidide, Xenophon, Platon, Aristotel, Demostene, Cezar, Cicero, Vergiliu, Horaţiu, Strabon, Titus Livius, Ovidiu, Pliniu cel Bătrân, Tacit, Ptolomeu, Lucian din Samosata, Cassius Dio, ca să nu-i amintim decât pe cei mai importanţi, fac referiri adeseori obiective şi laudative la tracii nordici. Unii le-au dedicat chiar opere întregi. Astfel, retorul şi filozoful Dion Chrysostomos (Gură-de-Aur), născut Ia Prusa, în Bithynia, în anul 40, a ajuns în anul 87 în ţinuturile getice de la Pontul Euxin. Se presupune că ar fi fost chiar la Sarmizegetusa, în preajma războiului daco-roman, fiind surghiunit din Roma şi din Bithynia de către Domitianus. Abia Traianus îl va rechema şi va stabili cu el relaţii bune. Dion din Prusa a scris o carte intitulată Getica ori Istoria geţilor, astăzi pierdută. Din această operă s-a inspirat enciclopedistul Casiodor (490-575), de la curtea regelui Teodoric, din Italia, care a scris o mare istorie a goţilor, pierdută şi ea, iar mai târziu Iordanes. Nepotul lui Dion Chrysostomos, Dio Cassius Coceianus, născut la Niceea, în Bithynia, pe la anul 155, a scris şi el o Getica, azi de asemenea pierdută. Despre daci a scris şi împăratul Traianus o importantă lucrare ce se va fi numit Dacica sau probabil De bello dacico. Din această operă s-au păstrat doar cinci cuvinte într-un manual de gramatică întocmit în secolul al Vl-lea de Priscianus.
La războaiele purtate de Traianus în Dacia a participat direct şi medicul împăratului, T. Statilius Crito, grec din Heracleea Cariei. El a scris o carte cu titlul Getica, din care s-au păstrat doar câteva fragmente, într-un lexicon întocmit în a doua jumătate a secolului al X-Iea, cunoscut sub numele de Suidas ori Suda. Războaiele între daci şi romani au mai fost amplu prezentate de către Appianus (cea 100-170), grec din Alexandria, unul dintre cei mai importanţi istorici din secolul II, care a scris Istoria Romei, în 24 de cărţi, elaborată, probabil, în a doua jumătate a vieţii lui, înainte de anul 165. El înfăţişează cucerirea diferitelor popoare de către romani. Cartea a XIII-a, pierdută în întregime, se referea la luptele cu dacii . Din Is-toria lui Ammianus Marcelinus s-a pierdut numai partea referitoare la Traianus.
Multe alte fragmente din lucrările istoricilor antici, privitoare exclusiv la geto-daci, s-au pierdut definitiv. Este limpede că în operele dispărute se ascundea Taina Tainelor, pe care, din motive… misterioase, nici acest volum nu o va dezvălui în întregime, lăsând-o doar a fi întrezărită. Conştienţi ei înşişi de intenţiile de a li se distruge secretele spiritualităţii, geto-dacii le-au ascuns în inscripţii ce par… latineşti sau greceşti. Astfel, acestea s-au şi conservat până astăzi, continuând să fie crezute netracice. Cum se poate ca un text să fie înţeles în două limbi deodată?, exclamă cu indignare unii inşi cu pretenţii ştiinţifice şi culturale. Ei, uite că se poate! Un exemplu, dezbătut şi astăzi de lingvişti şi istorici, este celebrul strigăt TORNA, TORNA, FRATRE! In anul 587 avarii năvăliseră în Peninsula Balcanică şi ajunseseră în Tracia; în vreme ce o parte a armatei bizantine se răspândise în jur pentru jafuri, conducătorul rămăsese cu o mică trupă; generalul Comentiolus, care comanda armata împărătească, s-a decis să dea atacul şi, după lăsarea serii, a înaintat. Cronicarul bizantin Theophylactos Simokattes (urmat apoi de de Theophanes) spune că, în timp ce oastea înainta, un incident banal a semănat panică în rândul ostaşilor împărăteşti, care au început să fugă în dezordine. Căzând încărcătura de pe un catâr, fără ca soldatul care avea grijă de animal să-şi dea seama, căci se afla ceva mai în faţă, un alt soldat ce se afla mai aproape, 1-a strigat să se întoarcă spre a-şi ridica bagajul: RETORNA (sau, după Theophanes, TORNA, TORNA) FRATRE, şi aceasta „în limba locala” (tracă!). Aceste cuvinte au fost interpretate ca un ordin de retragere de către oştenii latinofoni, care erau în primele rânduri; toţi au început să strige cât puteau de tare (RE)TORNA, astfel încât, în scurtă vreme, s-a dezlănţuit o fugă generală. De fapt, soldatul nu făcuse decât să-i atragă atenţia compatriotului căruia îi căzuse bagajul şi îi strigase în graiul matern: TORN-AF, TORN-AF RA TE!, adică Ţi-a căzut, ţi-a căzut!” (literal: A căzut, a căzut la tine!).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.