Despre chakre
Multi
oameni se mira de ce sunt atat de diferiti de semenii lor. Şcoala
initiatica poate da foarte usor un raspuns. Omul, in nenumaratele sale
incarnari, trebuie sa treaca prin cele sapte clase evolutive. Acestea au
legatura cu buna functionare a celor sapte chakre principale si cu
ridicarea energiei Kundalini pe canalul central.
Oamenii se afla pe nivele evolutive diferite, de aceea ei au trairi
si ganduri diferite. Scopul vietii este evolutia. Aceasta se poate
realiza numai in planul fizic si in trup material. Oameni cu nivele
diferite de evolutie se intalnesc pentru a invata impreuna si a trece
examenele scolii vietii.
Exista trei tipuri de scoli ale vietii prin care omul trebuie sa treaca.
Prima scoala este cea a suferintei, pentru ca, la inceput, omul nu
poate invata decat prin suferinta. Depinde de fiecare dintre noi cat
timp (cate vieti) vrem sa ramanem elevi ai acestei scoli.
A doua scoala este cea a invataturii si a intelepciunii. Elevii cei
mai silitori din aceasta scoala devin invatatori si pentru altii.
A treia scoala este considerata cea mai grea. Este scoala iubirii.
Este vorba de iubirea altruista si de recunoasterea lui Dumnezeu in
fiecare om si in toata creatia Sa.
Exista nenumarate deosebiri si in privinta dezvoltarii corpurilor subtile.
Cei care lucreaza mai mult cu corpurile subtile inferioare (astral si
mental inferior) sunt persoane foarte atasate de material, posesive, de
cele mai multe ori gandesc negativ.
Cei care lucreaza mai mult cu corpurile superioare (cauzal, budic si
atmic) au o deschidere spre semenii lor, au dezvoltat nenumarate
calitati si virtuti si gandesc pozitiv.
Buna functionare a celor sapte chakre principale ofera omului, pe
langa o buna stare de sanatate, un comportament altruist si o inalta
traire.
Cand chakra radacina este blocata, omul are o slaba rezistenta fizica
si sufleteasca. Este mereu ingrijorat si traieste in nesiguranta. Viata
pe Pamant pentru el este o povara, ar vrea sa traiesca fara griji si sa
nu depuna niciun efort, daca s-ar putea, ar trebui sa fie ajutat si
sustinut de toata lumea. Persoanele de acest tip de cele mai multe ori
prezinta si o karma de iresponsabilitate. Ei au venit sa-si rezolve
aceasta problema, de aceea in aceasta viata trebuie sa devina foarte
responsabili, sa-si aleaga propria cale si sa se intareasca. Trebuie sa
se realizeze in viata exclusiv prin propriile forte, fara ajutor extern.
Cand chakra sacrala – asezata la trei degete sub ombilic – prezinta
blocaje, omul nu se apreciaza pe sine, cauta raspunsuri mai mult la
altii, prezinta o rigiditate a emotiilor si o raceala sexuala. Viata i
se pare trista si prea putin atragatoare. Aceste probleme de cele mai
multe ori vin din copilarie, fiind vorba de lipsa de afectiune a
parintilor. Devenit adult, la randul sau omul nu va sti sa se manifeste
afectiv. Nenumarati bolnavi sufera din lipsa de iubire. Ei au nevoie de o
mangaiere si de o vorba buna. În copilarie sigur nu au primit iubirea
necesara si poate nici restul vietii.
În legatura cu pretuirea de sine: multi oameni nu se apreciaza deloc
si nu dau doi bani pe propria persoana. Acest lucru duce la slabirea
campului auric, pierdere de energie si posibilitatea de a fi usor atacat
la nivel auric de energii malefice.
Cand plexul solar prezinta blocaj, de cele mai multe ori este vorba
de o persoana interiorizata. Exista nenumarate sentimente si trairi
refulate care stagneaza in interior. Persoana vede peste tot numai
obstacole care o impiedica sa-si realizeze dorintele, ii e foarte greu
sa-si controleze emotiile si simte foarte des un gol in stomac. Ar dori
sa se fereasca de orice noua provocare a vietii pentru ca experientele
neobisnuite o sperie si nu se simte apta a lua parte la lupta vietii.
Într-adevar, viata este o lupta, iar evolutia este foarte importanta.
Toate emotiile negative si frustarile trebuie eliminate, altfel organele
aferente plexului solar se vor imbolnavi. Persoana trebuie sa se
deschida spre a vorbi cu cineva care o poate intelege si ajuta pentru a
nu mai aduce in interior atata suferinta. Acceptarea vietii si a
problemelor de zi cu zi, precum si intarirea de sine reprezinta
rezolvarea problemei.
Cand chakra inimii este blocata, persoana devine vulnerabila si
dependenta de dragostea si simpatia altora. Daca este respinsa se simte
ranita si se retrage in sine, este trista si deprimata, ii este teama de
o noua deceptie si se fereste sa mai iubeasca. Acest lucru o face sa se
indeparteze de oameni, sa se manifeste cu raceala si neparticipare,
este dezechilibrata si sufera de depresie. Toate acestea exista pentru
ca unii oameni nu se apreciaza si sunt dependenti de altii.
Cand chakra gatului este blocata, persoana are dificultati in a se
manifesta si exprima fata de ceilalti, este retrasa si tacuta, se
manifesta nesigur in fata altor oameni si se teme de felul in care va fi
judecata. Uneori cand doreste sa-si exteriorizeze gandurile si
sentimentele simte un nod in gat si vocea ii e strangulata. În astfel de
cazuri trebuie cultivata aprecierea de sine si intarirea. Este posibil
ca un blocaj al chakrei gatului sa aiba legatura cu o karma de violenta
verbala. Cuvantul a fost folosit cu multa duritate si asprime fata de
ceilalti, iar acum persoana sufera si este lovita de vorbele aspre si
dure ale altora.
Cand chakra dintre sprancene (al treilea ochi) prezinta blocaje,
persoana considera ca realitatea este constituita numai din lumea
exterioara, vizibila. Dorintele vor fi mai mult de ordin material si
emotiile vor fi necontrolate. Nu va accepta realitatea spirituala iar
memoria va fi foarte slaba, vor aparea tulburari de vedere care vor
constitui un avertisment ca trebuie sa priveasca si in interior.
Cand chakra crestetului prezinta blocaje, omul nu este definitiv
eliberat de teama. Energiile chakrelor nu vibreaza la unison si nu
realizeaza o armonie deplina intre ele. Daca persoana nu se deschide in
fata adevarurilor spirituale, poate suferi de nesiguranta si
inutilitate. Aceste senzatii trebuie privite drept un avertisment pentru
a se dedica introspectiei. Teama de moarte poate sa se contureze mai
pregnant in constiinta acestei persoane. Poate fi de ajutor practicarea
unei activitati care sa i se para placute sau asumarea de noi
responsabilitati, pentru a-si dovedi ca poate reusi.
Este foarte posibil ca citind acest articol sa intalniti in el unele
trairi personale din viata voastra de zi cu zi. Trebuie sa stiti ca
blocajul unei chakre duce la manifestarea in fizic a unor boli. Din
cauza a multe lectii neinvatate si neasumate, multe persoane se
imbolnavesc. Cautand raspunsurile in medicamente, ei merg la efect si nu
la cauza.
Starea de sanatate reprezinta asumarea lectiilor existentiale.
Boala este numai un mod de indreptare a elevilor nesilitori.
primit pe mail
Sursa: esoterism.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.