Documentele secrete ale trădării Regelui Mihai.
De la Vâşinski la Stalin, Molotov şi Beria. EXCLUSIV
“În
noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un
armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt armistiţiul nu a fost semnat până
pe 12 Septembrie, la Moscova. (…) Dat fiind că nu se semnase
armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova
şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au
fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat
captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu.
Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din
lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a
decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul
Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de
moarte al
poporului său!” – General Platon Chirnoagă, şef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est
Predarea României sovieticilor la Yalta
- minciună unanim acceptată -
de Gheorghe Constantin Nistoroiu
România,
era în anul 1944 o ţară ce făcea parte pe merit din elita naţiunilor
europene, a cărei contribuţie la crearea şi mai ales la păstrarea
valorilor identitare ale civilizaţiei europene nu putea fi ignorată. Era
o ţară cu tradiţie democratică, pe care doar neşansa unui rege cu grave
carenţe psihice şi educaţionale, Carol al II-lea, o împinsese către
tăvălugul totalitarismului monarhic, dar care nu reuşise să desfiinţeze
rădăcinile viguroase ale legilor strămoşeşti ce guvernau încă în mediul
rural, predominant. Dar mai ales, România anului 1944, avea, prima dată
în istoria ei, o elită intelectuală fără precedent graţie atât numărului
mare de personalităţi din toate domeniile vieţii economice,
ştiinţifice şi culturale, cât şi nivelului de recunoaştere pe plan
mondial, a
multora dintre ei.
Îşi
puteau permite democraţiile europene, Casele regale surori, dar mai
ales, deja în curs de afirmare în postura de garant al democraţiei
planetare, SUA cedarea României necondiţionat aliatului sovietic, aşa
cum afirmă cu atâta convingere ex-regele Mihai şi întreaga propagandă
pro-monarhică?
Oare
România devenise dintr-o dată neinteresantă pentru americanii care-şi
vedeau pierdute propriile investiţii de pe Valea Prahovei ?
Nu
cumva trebuie să căutăm adevărul ascuns în documentele vremii pentru a
vedea dincolo de “ miturile” arhicunoscute Yalta, Crimeea, Postdam sau
Moscova?
Nu
mă voi opri de astă dată la pregătirea şi realizarea loviturii de stat
de la 23 august 1944 ci doar la unul dintre primele decrete regale, cel
din 20 ianuarie 1945.
Mareşalul
Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941, ca
răspuns la telegrama din ajun a suveranului următorul mesaj : “Mulţumesc
respectuos Majestăţii Voastre pentru cuvintele de îmbărbatare şi de
apreciere cu care aţi cinstit Armata şi pe mine. Fiţi sigur, Majestate,
de devotamentul nostru. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră ne
batem. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră trebuie să învingem”.
La
28 iulie 1941, Mihai I de România transmitea celui care îi datora nu
numai Coroana dar şi o poziţie de onoare şi autoritatea faţă de supuşii
săi, Mareşalului Ion Antonescu un mesaj de felicitare, imediat dupa ce
“vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele
comuniste şi au reîntregit pe vecie ţara Moldovei “
La
referendumul naţional de la 9 noiembrie 1941, 3 481 311 de români
votaseră pentru susţinerea programului de guvernare antonescian şi doar
74 voturi fuseseră contra, naţiunea exprimându-şi aprobarea pentru tot ce înfăptuise până atunci“guvernarea dezrobitoare a Mareşalului Antonescu”.
S-a
spus că odiosul decret promulgat de Mihai I la data de 20 ianuarie 1945
sub o “patriotică” mască – DECRET- LEGE - Pentru urmărirea şi
sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării (anexa 1) – fusese
acceptat doar pentru a le face pe plac sovieticilor care doreau astfel
să se răzbune pentru înfrângerile suferite în prima parte a războiului.
Decretul convenea însă, perfect şi celui care îl promulgase cu atâta
rapiditate, regelui, pentru că îi permitea astfel să “purifice”
atmosfera atât de plină de indignare a celor ce asistaseră neputincioşi
la predarea necondiţionată a ţării în mâna sovieticilor şi la masacrarea
bravei armate române de către “aliatul” sovietic datorită lipsei unui
armistiţiu semnat.
Mare
parte din cei cărora le era “adresat” decretul luptau încă pe front şi
chiar se întâmpla să şi moară uneori respectându-şi jurământul de
credinţă faţă de rege!
Cel
care avea să refuze cererile de graţiere ale ofiţerilor eroi ce
dezrobiseră Basarabia şi Bucovina, nu s-a gândit că ar fi fost o supremă
onoare ca primul judecat şi condamnat pentru că luptase pentru o
Românie democratică, cu toţi românii uniţi, să fie chiar el, regele, sau
adevăratul vinovat pentru pierderea Transilvaniei, nimeni altul decât
tăticul Carol al II-lea?
Odată
cu promulgarea acestui decret, România intra în cumplita epocă a
terorii şi mistificării ajunse politică de guvernare. Putea în orice
moment să se descopere de către un “binevoitor” că erai unul din cei
care luptase pe frontul de răsărit sau chiar numai votaseşi cu
Mareşalul! Justiţia se transforma deja într-o mascaradă cu iz de
tribunal popular, fără discernământ, ci doar aservit intereselor celor
ce, folosind singurul simbol al puterii ce exista la acea dată, regele,
se instalau în forţă la putere. Decretul devenea operant în timpul
guvernului Rădescu, unul din artizanii loviturii de stat şi care
împreună cu Constantin Vişoianu, la acea dată ministru de externe avea
să conducă, o altă interesantă temă de dezbatere, peste puţin timp una
din mişcările de rezistenţă a Românilor
din exil.
Ciudat,
pentru cel curios şi dornic să înţeleagă, este faptul că întotdeauna în
discursul său, cel ce cu îngăduinţa Domnului se numeşte încă Mihai I,
se plânge că “a fost nevoit să accepte” sau “să facă “. Actele sale,
întreaga sa guvernare nu-i aparţin niciodată! Lipsa asumării răspunderii
este caracteristica definitorie a acestei personalităţi a istoriei
româneşti. Sau asta s-a dorit să credem, pentru că lipsa de curaj, dacă
mai adaugi şi faptul că nu întotdeauna înţelepciunea face casă bună cu
curajul, poate să ducă la un iertător sentiment de resemnare care
sfârşeşte aproape sigur, cu un “aşa a fost să fie, ce era să facă ?!”.
Oare chiar nu ar fi putut face nimic mai mult ?
La
24 februarie 1945, domnul general de corp de armată, adjutant Nicolae
Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, adresa la radio un apel
către poporul român, din care redăm un fragment:
“Fraţi
români,/ Cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul,
au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mână de
inşi,conduşi de doi venetici ANA PAUKER şi ungurul LUCA, caută prin
teroare să supună neamul. Vor cădea striviţi.
Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa, nu de câţiva neisprăviţi se va lăsa acum îngenunchiat.
Sub
masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în
picioare, aceste fioroase hiene nădăjduiesc să ajungă în stăpânirea
ţării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul ţării.
Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate.
…
Criminalii
care săvârşesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor
căuta să arunce vina asupra armatei care după spusele lor, ar fi
provocatoare. Afirm cu toată tăria că nu poate fi insinuare mai infamă.
Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată
şi ea a făcut ceva mai mult, peste tot unde armata a fost atacată, a
tras în aer numai în scop de intimidare…
Putem însă să ne mulţumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne vină atunci pedeapsa de la Dumnezeu ?
Fără îndoială că nu; ca un singur om trebuie să ne ridicăm şi să facem faţă primejdiei.
Eu şi armata ne vom face datoria până la capăt.
Fiţi şi voi cu toţii la posturile voastre.
Ora 22
Bucureşti, sâmbătă 24 februarie 1945 “
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 17/1945, f.223-225)
Era,
la acea dată generalul Rădescu, ca şef al executivului românesc un
inconştient, gata să lupte cu sovieticii, forţa de ocupaţie?
ADEVĂRUL
ştiut de generalul Rădescu, atunci era altul decât cel pe care îl
invocă întotdeauna Mihai I de România atunci când îşi motivează
comportamentul?
Răspunsul
îl găsim în telegrama secretarului de stat interimar al S.U.A. , Grew
către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele
puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul
român trebuie să fie asigurat că România va rămâne independentă.
Telegrama poartă data de 24 februarie 1945, ora 10 p.m., fiind deci un
suport real pentru şeful Guvernului Român, generalul Rădescu în acţiunea
de eliminare a factorilor ce puteau duce la bolşevizarea ţării.
Consider extrem de important documentul pe care îl redau integral în
anexa 2.
Am
putea crede, obişnuiţi cu modul balcanic de a face politică, că
lucrurile arătau bine doar pe hârtie. Telegrama din data de 1 martie
1945, trimisă de reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control
pentru România, C.V. Schuyler, Ministerului de Război al S.U.A. în
legătură cu demisia guvernului Rădescu demonstrează că România nu fusese
“ dăruită” sovieticilor niciodată de ceilalţi doi aliaţi, Anglia şi
S.U.A., aşa cum am fost făcuţi să credem noi, românii! ( anexa 3)
Ceea
ce nu ştiau aliaţii occidentali, era faptul că suveranul român, era cel
care moştenise posibil genetic – moralitatea “mamelor” din Casa regală
românească este cunoscută ! – dar mai sigur prin educaţie un mod
“realist” de a vedea guvernarea: “ totul pentru tine, ceilalţi îţi
datorează supunere”. Este binecunoscută scena, relatată în memoriile
celor prezenţi, despărţirii dintre tatăl, Carol al II-lea şi fiul, Mihai
I. La cererea fiului de a nu fi lăsat “aici” , tatăl “responsabil” îi
aduce aminte că are o misiune de îndeplinit! Înălţător, veţi spune!
Să încercăm să aflăm la ce misiune făcea referire declaratul admirator al doctrinei totalitare, bolşevice, Carol al II-lea.
Să
ne oprim mai întâi la telefonograma lui A.I. Vâşinski, adresată lui
V.M. Molotov, pe data de 1 martie 1945, după ce se pare că primise de la
regele Mihai I cel mai scump mărţişor plătit de poporul român, Guvernul
Roşu :
“SECRET
Prin telefon, din Bucureşti
Tovarăşului Molotov,
La
10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele. Încă o dată i-am
repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra
faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care
corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în
conformitate cu directiva.
Regele
a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de vedere al
guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în conformitate
cu indicaţia Guvernului sovietic. A promis că va da răspunsul în
dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să îndeplinească toate
procedurile constituţionale.
Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.
Vâşinski
A transmis, prin Vîşinski / A primit:Podţerob, la 1 martie 1945, ora 23,58
S-a expediat tovarăşilor: Stalin, Molotov, Mikoian, Beria, Malenkov, Dekanozov, Secţia a IV-a Europa “
(Arhivele
Statutului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII,
doc.5,f.21; Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, Fondul 0125-
Referentura România, opis 33,mapa128, dosar 5 )
Agitată zi trebuie să fi avut tovarăşul Vâşinski dacă era nevoit să se întâlnească cu regele României în miez de noapte!
Ne
certifică acest lucru şi telegrama expediată de Burton Y.Berry,
reprezentantul SUA în România, către Secretarul de stat american, în
aceeaşi seară de 1 martie 1945, din care alegem doar un fragment:
“Bucureşti, 1 martie 1945,ora 8 p.m.
(primită ora 9,12 p.m.)
Dl.Vâşinski mi-a cerut să-l vizitez astă seară la ora 6.
…….
Răspunzând
la întrebarea mea dacă noul prim ministru fusese ales, el a spus că
regele va face alegerea după consultări cu liderii partidelor. Am spus
că presupun că liderii de partid vor desemna pe candidaţii propriilor
lor partide care intrau în guvern. Dl. Vâşinski mi-a răspuns că existau
numeroase clici în vechile partide, că existau fascişti şi că, desigur,
reprezentanţii unor astfel de grupări nu-şi aveau locul într-un guvern
destinat să combată fascismul.
……..
Impresia
mea generală de la întâlnire este aceea de confirmare a rapoartelor,
recent înaintate Departamentului. Dl. Vâşinski acţionează pe baza unor
instrucţiuni directe. Speranţa sa este să reuşească a salva aparenţele
de procedură constituţională, dar dacă este necesar, el o va sacrifica
pentru o soluţie rapidă.
Repetată la Moscova sub nr.33.
Berry “
(Foreign
Relations of the United States, Diplomatic Papers,1945, vol.V, Europe,
pp.489-490; publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop,
Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti,
p.113)
Să
remarcăm că Vâşinski procedase inteligent întâlnindu-se mai întâi cu “
aliatul “ pentru a verifica dacă regele român ceruse sprijin sau
informase despre presiunile ce se făceau asupra sa. Total liniştit şi
mulţumit plecase la sfatul de taină cu Mihai I care se dovedea un loial
colaborator, demn de toată încrederea. Scenariul nu avea de ce să capete
note precipitate pentru a declanşa o posibilă reacţie a lumii
democratice.
La
2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza cu formarea noului
guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un
guvern “de colaborare” şi făcându-se că nu înţelege de ce gestul său
“…echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în România”. Regele
îi sugera proaspătului şef de guvern, să solicite şi celor două partide
istorice, Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal să desemneze membri în
viitorul guvern, pentru că aşa era înţelegerea cu ceilalţi doi garanţi
ai democraţiei în România, SUA şi Anglia.
Partidele
istorice însă aveau convingerea că dacă vor protesta pentru alegerea
omului Moscovei în suprema funcţie în stat şi nu vor accepta să facă
parte dintr-un asemenea grosolan fals, regele , garantul democraţiei nu
va investi noul guvern.
A fost probabil greşeala cea mai gravă a lor în aprecierea corectă a aliaţilor şi mai ales, a adversarilor momentului.
Iar
pentru ochii democraţiilor occidentale soluţia era gata încă de ceva
timp: apariţia unor “grupări rebele” ale îmbătrânitelor partide
româneşti, coapte peste noapte de soarele roşu al Moscovei, tocmai apte
să guverneze conduse de “liberalul” Gheorghe Tătărescu şi de “
ţărănistul “ Anton Alexandrescu.
Datorită
trecerii timpului, chiar puternic marcaţi de cunoaşterea cumplitului
holocaust declanşat prin gestul regelui Mihai I de a preda destinele
ţării în mâinile unui guvern comunist, gest liber consimţit aşa cum cred
că s-a înţeles în acest moment, reacţia guvernelor britanic şi american
la aflarea ştirii că în România este un guvern roşu este de-a dreptul
demnă de o analiză aprofundată asupra imposibilităţii diplomatului de
carieră de a crede că un rege poate să-şi trădeze propriul popor.
“ Extras din a 26-a (45) Decizie a Cabinetului de Război
Minuta 5. Anexă confidenţială
Marţi, 6 martie 1945, 5,30 p.m.
Secretarul
de stat pentru Afacerile Externe a informat Cabinetul de Război că
tocmai a sosit o telegramă de la vicemareşalul aerului Stevenson,care
era şeful elementului britanic din Comisia de Control în Romînia,
indicând că el poate fi confruntat în orice moment cu o cerere de la
regele Mihai şi regina –mamă pentru refugiu în ambasada britanică şi
cerînd instrucţiuni. Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a spus
că era foarte preocupat de modul în care ruşii tratau poziţia României
şi de dezvăluirea atitudinii lor, reprezentată de acest mod. Poziţia
regelui în ţară fusese bună şi el tratase situaţia cu precauţie. Dacă el
era acum constrâns să se refugieze în faţa presiunii aliatului nostru,
efectul asupra opiniei publice şi a relaţiilor anglo-ruse putea fi
foarte
penibil.
În
orice caz, el crede că, aşa cum noi am acordat deja adăpost generalului
Rădescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adăpost regelui şi
reginei-mame, dacă apărea necesitatea. …. “
(Public
Record Office, Londra PREM, 3/374/9, f.178-179; publ. în Ioan Chiper,
Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii
anglo-americane ( 1944-1947), Bucureşti,1993 p.124 )
Aşa cum se cunoaşte astăzi, nu a apărut “necesitatea” !
Misiunea micuţului rege abia începea !
Şi
reuşea să creeze mari frământări experimentaţilor politicieni ai
vremii, care nu aveau de unde să ştie că destinul Europei de est
continua să fie scris de un adolescent sau de ce nu, de o femeie,
regina-mamă Elena, al cărui rol în istorie este aproape necunoscut.
Extrem
de importantă este cu siguranţă telegrama trimisă de W. Churchill,
primul ministrul al Marii Britanii, preşedintelui SUA, F. Roosevelt pe
data de 8 martie 1945, privind interesele Marii Britanii în Grecia,
Polonia şi România, care lămureşte o serie de probleme extrem de
comentate după căderea regimurilor comuniste în Europa Centrala şi de
Est. Din păcate, de cele mai multe ori, comentariile sunt tributare
propagandei încă puternică pro-rusă şi mai puţin realităţilor reliefate
de documente, la care se ajunge încă destul de greu. Redau integral
documentul în anexa 4.
Aşa
cum se afirmă în finalul penultimului aliniat, ceea ce avea să se
numească “ Sindromul Yalta” purificarea elementelor politice oponente
constituia o problemă luată în calcul atât de americani cât şi de
britanici.
Algoritmul
pe care ei îl credeau capabil să rezolve problema riscului eliminării
unei opoziţii democratice de către o minoritate, chiar susţinută de
sovietici, s-a dovedit greşit. Sovieticii au ştiut să-şi asigure totala
colaborare a celui aflat în vârful piramidei prin cointeresare
materială, astfel încât operaţiunea de sovietizare în România a decurs
sigur, cu riscuri minime şi mai ales le-a oferit o reală victorie în
faţa aliaţilor, care nu au putut interveni în sprijinul păstrării
democraţiei de tip occidental pentru simplu motiv că singurul autorizat
să reprezinte legal România, regele, nu a avut nimic de obiectat faţă
de evoluţia evenimentelor din ţară. Cei drept, ceilalţi politicieni au
făcut nenumărate memorii, au solicitat sprijin dar acţiunile lor au fost
departe de a se ridica
la nivelul cerinţelor momentului, lipsa unui lider real al opoziţiei a
fost până la urmă fatală şi farsa sinistră a continuat. Uzanţele
diplomatice şi mai ales, legile internaţionale nu permiteau intervenţii
acolo unde puterea supremă se exercita legal, iar regele Mihai I era
legal investit !
Sovieticii
ştiau că România prezintă un interes enorm pentru aliaţi, şi că opinia
publică din aceste state era un factor de mare presiune dacă Mihai I ar
fi făcut şi cel mai mic gest de revoltă faţă de modul cum se purtau cu
el.
Iar
teama premierului Churchill avea să se adeverească mult prea rapid, la
30 martie când regele promulga Decretul –Lege pentru purificarea
administraţiei publice, permiţând astfel ca întregul aparat de stat să
treacă sub controlul comunist, ba mai mult punând şantajul şi teroarea
la temelia întregii administraţii de stat. Legea aceasta, prin însăşi
textul ei este un atac odios la cele mai elementare drepturi ale unui
om, ca să nu mai vorbim de dispariţia totală a posibilităţii de a
reacţiona dacă eşti nedreptăţit. Conform prevederilor legii, la 1 iunie
1945 , România se putea mândri deja cu o administraţie publică epurată.
Atâtea
realizări “măreţe” ale regelui Mihai I nu aveau să treacă neobservate
la Moscova, aşa că trebuia evidenţiat acest lucru pentru ca nimeni să nu
aibă motive să creadă că “ fratele” sovietic ne forţează în vreun fel
să învăţăm democraţia de tip nou, comunist. La 6 iulie 1945, Prezidiul
Suprem al URSS îi conferă lui Mihai I Ordinul “ Victoria “, printr-un
decret al cărui text exprima un mare adevăr ca de altfel şi cuvântarea
mareşalului Tolbuhin cu acest prilej :
“DECRET
AL PREZIDIULUI SOVIETULUI SUPREM AL U.R.S.S.
DE DECORARE CU ORDINUL “ VICTORIA”
A REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI
Pentru
actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura
cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei Majestatea sa, MIHAI I, regele României, se decorează cu : ORDINUL “ VICTORIA “
Preşedintele Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
M. KALININ
Secretarul Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
A. GORKIN
Moscova, Kremlin, 6 iulie 1945“
( Arhivele Statului Bucureşti, fond Casa Regală, dosar 19/1945, f.1)
Cuvântarea mareşalului Tolbuhin
“Majestate !
În
numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt
împuternicit a înmâna Majestăţii voastre ordinul suprem al Uniunii
Sovietice, ordinul
“VICTORIEI”.
…..
Aceasta decorare este recunoaşterea aportului personal al Majestăţii voastre în înţeleapta şi brusca întorsătură de la 23 august.
Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care subliniază eterna prietenie între popoarele noastre.
Politica
stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea cu
Uniunea Sovietică, vor aduce poporului român la fericire, la înflorire,
la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate domeniile.
La aceasta stă ca garanţie Marea Uniune Sovietică, marele popor rus.
Eu,
Majestatea voastră, îmi exprim convingerea că relaţiile prieteneşti ale
României cu marele ei vecin Uniunea Sovietică, se vor întării şi se vor
dezvolta, pentru binele popoarelor ambelor ţări.
…..
(“Universul“ nr. 153 din 9 iulie 1945 )
Ce
ar fi trebuit să înţeleagă oamenii politici români este reliefat în
fragmentul următor dintr-o notă informativă a Serviciului Special de
Informaţii, proaspăt epurat de elemente “ reacţionare” pentru următorii
45 de ani sigur, datată 30 iulie, dar doar spre atenţionarea celor care
urmăreau realizarea scenariului sovietizării României :
“Notă informativă a Serviciului Special de Informaţii privind situaţia politică a Partidului Naţional-Ţărănist şi a legăturii acestuia cu alte forţe politice din ţară şi străinătate.
30 iulie 1945
…..
8. Legăturile cu Palatul
Maniu
a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal, exprimându-şi în
nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul consimţământului
său pe actul de la 6 martie 1945.
În
ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi
preşedinţi de partide (Maniu şi Dinu Brătianu ), au fost sfătuiţi să
înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi
care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu
U.R.S.S..
Faptul
acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiunei deosebite pe care Uniunea
Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin decorarea
regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane, precum şi lipsa
de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi Dinu Brătianu, a
făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în aceste elemente
alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite.“.
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Serviciul Special de Informaţii, dosar 9/1945, p.10-21)
Situaţia
din România, graţie perfectei colaborări dintre regele Mihai şi
Guvernul sovietic, era extrem de îngrijorătoare şi pentru cele două
forţe democratice, SUA şi Marea Britanie, care, spre deosebire de
politicienii românii cărora era evident că le lipsea liderul real care
să dea consistenţă şi unitate luptei de rezistenţă în faţa pericolului
sovietizării forţate, trec la acţiuni energice menite să blocheze
procesul de preluare de către comunişti a puterii politice în România.
Yalta
a exprimat categoric dispoziţiile sigure ale superputerilor de după cel
de-al doilea război mondial; delimitând „sfere de interese şi de
influenţă”. În cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie 1945,
României i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicităţii la
11 Februarie 1945, reliefa „Voinţa semnatarilor” de a ajuta statele
eliberate de sub ocupaţia fascistă, ori forţe „satelite” ale axei
Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele însele, libere, independente şi
suverane, democrate şi pe plan economic restabilite, susţinerea statelor
de a-şi alege guverne reprezentând voinţa naţională, organizarea de
alegeri libere.
Să
ne oprim atenţia asupra telegramelor expediate din România de Roy M.
Melbourn Secretarului de Stat american la data de 19 august şi reacţia
ce avea să o declanşeze concretizată în telegrama Departamentului de
Stat american din data de 21 august, redate în anexele 5 şi 6.
Este
evident că, cel căruia îi plăcea să i se spună “dr” Petru Groza ştia că
pot lătra oricât câinii, ursul roşu descoperise mierea, iar albinele
erau deja puse la păstrat graţie legilor promulgate. Sinteza situaţiei
de moment o aflăm chiar din relatarea Domniei Sale, extrasă din
Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din data de 24 august
privind “greva regală“, anexa 7.
Ceea
ce avea să rămână în istorie drept “greva regală“ din vara anului 1945 a
regelui Mihai I este pentru mine, unul din puţinele motive de admiraţie
reală faţă de fostul suveran !
Dar
nu pentru ceea ce s-ar crede la prima vedere: patriotism, grija faţă de
soarta ţării, remuşcării pentru deja greşelile făcute etc.
Ci pentru că a avut inteligenţa să accepte – nu pot crede că ideea i-a aparţinut ! – şi să pună în scenă un asemenea scenariu!
Să încerc să mă explic.
Sovieticii
erau avertizaţi că aveau de-a face cu un negociator viclean, conştient
că este în avantaj şi că înţelege perfect cât valorează. Deosebita
atenţie cu care era onorat de strategii sovietici este evident motivul
discuţiei dintre Vâşinski şi Tătărăscu, încercând fiecare în parte să
“aşeze” corect piesele pe tabla de şah pentru viitoarea rundă:
recunoaşterea Guvernului roşu românesc. ( anexa 8 )
Nu
afirm o noutate pentru nimeni că tânărul rege Mihai nu avea faţă de
români nici cel mai elementar simţ de respect sau de simpatie, cu atât
mai greu de crezut că în noua conjunctură ar fi dorit chiar şi un singur
minut să rămână într-o ţară aflată în situaţia României, riscând un
conflict cu deloc glumeţii agenţi sovietici ai KGB-ului despre care se
ştia că te pot găsi oriunde atunci când vor. Sarcina unui monarh era
extrem de dificilă într-o ţară în care nu mai exista efectiv o clasă
politică capabilă să guverneze situaţia de criză prin care trecea
România după ce două dictaturi succesive aproape exterminaseră
personalităţile reale ale vieţii politice. Avea alături, sprijin şi
sfătuitor pe regina-mamă Elena a cărei reală antipatie - nu vreau să
folosesc un cuvânt mai urât
– faţă de români era binecunoscută şi care se considera în permanenţă o
prizonieră în România. Şederea în România îi adusese Reginei Elena
numai durere şi dezamăgire, viaţa alături de un soţ adulterin fusese un
calvar. Domnul Rene a de Flers prin intermediul într-un fragmant din
manuscrisul ,,Europa liberă şi exilul român – O istorie încă nescrisă”
publicat în anul 2003 în Romanian Roots Almanah ne lasă mărturie : “Se
ştie că regina-mamă n-a avut niciodată preţuire şi respect pentru
poporul român. Îl ura din tot sufletul şi asta mă face să mă reîntorc
la anul 1940, în luna octombrie, când generalul Antonescu o invitase să
revină în ţară, ca să fie alături de fiul ei. Pe peronul gării din
Veneţia unde se despărţea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fără
să se simtă incomodată de prezenţa unor români pe peron, spusese pe
italieneşte cu voce tare: mă îngrozeşte gândul să mă întorc în această ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc …”
Poate
că aprofundând într-un studiu viitor modul cum a decurs negocierea
contractului de colaborare dintre Casa Regală a României şi Guvernul
Sovietic vor apare aspecte noi. În acest moment poate fi dovedit că
acest contract a existat prin analiza documentelor şi care, dacă
analizăm ultimii ani, prin prisma evenimentelor publice referitoare la
cele două părţi, putem afirma că el acţionează şi în acest moment, dacă
ar fi să ţinem cont de următorul comunicat de presă din anul 2005:
“Fostul
suveran al României se află printre cei şase veterani de război care au
fost decoraţi, ieri, la Moscova, de preşedintele Vladimir Putin, în
cadrul manifestaţiilor dedicate celei de-a 60-a aniversari de la
victoria împotriva nazismului, informeaza Rompres.
Alături
de Mihai I au fost decoraţi pentru participarea în cel de-al doilea
război mondial fostul preşedinte cipriot Glafcos Clerides, preşedintele
Greciei, Karolos Papoulias, preşedintele Albaniei, Alfred Moisiu,
preşedintele Croaţiei, Stjepan Mesic, şi fostul preşedinte polonez
Wojciech Jaruzelski. Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre şefii de
stat direct implicaţi în evenimentele de acum 60 de ani, este unul
dintre cei şapte lideri ai vremii care au fost distinşi şi cu ,,Ordinul
Victoria”, acordat de URSS şi înmânat personal de către Stalin.“
Deloc
întâmplător ar putea să fie faptul că prinţesa Greciei – Elena se va
ocupa personal de negocierea abdicării fiului său şi instalarea unui
guvern comunist în România, timp în care sovieticii sunt foarte
“corecţi” în a-şi trăda aliaţii comunişti greci şi a lăsa Grecia în
sfera de influenţă occidentală şi monarhică până în 1973.
Dar
ceea ce se va putea cu siguranţă înţelege este dorinţa Casei Regale
româneşti de a nu pleca din România “săracă”, de a-şi vinde cât mai
scump avantajul poziţiei extrem de importante faţă de cei trei actori
principali ai momentului: SUA, Marea Britanie şi URSS.
Ce
putea obţine Casa Regală – pentru că beneficiarii acestui “contract” au
fost şi ceilalţi membrii ai familiei, rămaşi fideli tânărului rege – de
la fiecare “negociator“ în parte ?
SUA
şi Marea Britanie, mari puteri democratice, a căror diplomaţie era
tributară corectitudinii şi respectării legimităţilor nu putea oferii
decât ajutorul pentru păstrarea unui regim monarhic în România,
păstrarea pluralismului politic, acordarea unui statut de forţă
beligerantă şi drepturile ce i se cuveneau României. Dar mai ales, erau
garanţii unei evoluţii democratice în ţara chiar aflată sub ocupaţie
sovietică.
Ceea ce nu s-a dorit a se cunoaşte de către români este tocmai acest aspect.
Sovieticii
primiseră dreptul să-şi strângă “ birurile” din România, dar toate
înţelegerile existente între ““cei trei ““ la acea dată, aşa cum am
văzut că se reflectau în documentele deja prezentate în acest studiu,
prevedeau asigurarea unui climat propice pentru toate statele aflate în
situaţia României, şi în mod expres pentru ea, de a-şi alege singure
regimul politic fără amestecul nici unuia dintre cei trei.
Comisia Aliată de Control tocmai acest rol avea.
Acceptarea
de către Mihai I a unei loiale colaborări cu puterile occidentale
însemna, în primul rând, acceptarea că va continua să conducă o ţară
zguduită de lupte politice interne, fără o clasă politică coerentă şi
mai ales cu “ duşmanul “ sovietic prezent fizic oriunde întorceai
privirea. Această perspectivă, să recunoaştem, nu era deloc îmbietoare
pentru un tânăr pe care nu-l puteai impresiona cu un sentimentalism
născut din dragostea de neam, tradiţii democratice şi alte … balcanisme!
Ce
avea el comun cu neamul românesc ? Nici un gram de sânge, dar o avere
enormă, pe care o putea recupera, măcar în parte, dacă se dovedea
inteligent.
Sovieticii
în ceea ce priveşte România aveau de îndeplinit un testament istoric
dar mai ales aveau de răzbunat înfrângerile ultimilor o sută de ani.
Primiseră, mare parte din teritoriul românesc “pe tavă” la 23 august şi
pentru asta îi purtau recunoştinţă regelui Mihai. Se delectaseră cu
dezarmarea şi dezonorarea a peste 180 000 de ofiţeri şi soldaţi români
deportaţi în Siberia şi se instalaseră deja confortabil la festinul
asigurat de România ca dezpăgubire de război chiar din anul 1945, dovadă
că nenorocita ţară săracă mai putea fi sărăcită.
Dar visul muscalului dintotdeauna era să nu mai plece !
Prezenţa “aliaţilor” , convenţiile încheiate nu-i permiteau acest lucru şi nu era dispus să rişte un nou conflict !
Muncise
şi investise enorm în ultimii treizeci de ani la infiltrarea propriilor
agenţi în România, dar comunismul nu se prea prindea de românul iubitor
de Dumnezeu şi de ogorul lui,dar mai ales loial domnitorului său, cel
dăruit de Dumnezeu să-i apere “sărăcia şi nevoile şi neamul “ aşa încât
numărul comuniştilor nu permitea să viseze la instalarea unui regim
comunist în România în urma unor alegeri corecte.
Meritul
sovieticilor este acela că au ştiut să-l evalueze corect pe tânărul
rege Mihai I. Era soluţia problemei lor şi era inbatabilă. Ambele părţi
primeau ce-şi doreau:
Mihai
I obţinea dreptul să-şi transfere mare parte din avere în lumea
democratică, ba chiar şi destul din ceea ce nu-i aparţinea, dar cum şi
ruşilor le rămânea suficient s-au făcut că nu văd.Importantă a fost şi
veşnica prietenie şi recunoştinţă pe care URSS-ul i-a purtat-o
ex-regelui Mihai şi nu era puţin, mai ales atunci : să dormi liniştit că
nu eşti vânat de KGB ! Amănuntul legat de salvarea imaginii în faţa
occidentului s-a rezolvat magistral graţie scenariului bine conceput şi
mai ales magistral pus în practică, cu răbdare timp de trei ani.
Chiar
dacă au fost voci care au încercat să spună câte ceva despre acest
odios contract, ele au sfârşit prin a nu fi luate în serios sau au fost
cu grijă scufundate în trecerea timpului.
Regele
Mihai fusese pus în faţa unui refuz categoric al guvernelor american
şi englez de a recunoaşte Guvernul roşu, Groza. O privire avizată,
parcurgând prevederile constituţionale valabile la acea dată constată
următoarele: prin DECRETUL REGAL nr.1.626 din 31 august 1944 pentru
fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiunii din 1866 şi cu
modificările Constituţiunii din 29 martie 1923( M.Of. 202/2 sept.1944)
se revenise la Constituţia României din 1923 care prevedea clar că “Art.
88. – Regele numeşte şi revoacă pe miniştrii săi. El sancţionează şi
promulgă legile. El poate refuza sancţiunea sa. El are dreptul de a
ierta sau micşora pedepsele, în materii criminale, afară de ceea ce se
statorniceşte în privinţa miniştrilor. El nu poate
suspenda cursul urmăririi sau al judecăţii, nici a interveni prin nici
un mod în administraţia justiţiei. El numeşte sau confirmă în
funcţiunile publice potrivit legilor. El nu poate crea o nuoa funcţiune
fără o lege specială. El face regulamente necesare pentru executarea
legilor, fără să poată vreodată modifica sau suspenda legile şi nu
poate scuti pe nimeni de executarea lor. El este capul puterii armate.
El conferă gradele militare în conformitate cu legea. El va conferi
decoraţiunile române conform unei legi speciale. El are dreptul de a
bate moneda conform unei anumite legi. El încheie cu Statele străine
convenţiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea ;
însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, treuie mai
întâiu a fi supuse Puterii legislative şi aprobate de ea.”
Cine
putea în aceste condiţii să-l oblige pe regele Mihai să nu ţină cont de
ceea ce-i ceruseră atât puterile occidentale cât şi toate forţele
politice real democratice din ţară şi să demită Guvernul Groza ?
Dacă
investirea lui Groza fusese făcută de regele Mihai,în virtutea acestui
articol din Constituţie, demiterea aceluiaşi guvern de ce trebuia să se
facă cu aprobarea celor trei mari puteri ?Ele, puteau cel mult “
recomanda” şi sancţiona prin nerecunoaştere dar nu puteau impune.
Regele
Mihai, prin simularea unei “ greve regale” nu făcea alceva decât să
tragă de timp, ceea ce avantaja enorm pe sovietici care îşi vedeau în
continuare de planul propriu de eliminare a opoziţiei în România.Au fost
lunile hotărâtoare pentru ““micuţul monstru roşu”“, Partidul Comunist
din România, care reuşea să-şi consolideze puterea prin şantaj şi
teroare şi îşi permitea să declare public în Rezoluţia Conferinţei
Naţionale a Partidului Comunist din România desfăşurată în zilele de
16-21 octombrie 1945: “ De la 23 august până la 6 martie, Partidul
Comunist, în colaborare cu toate forţele democratice, a avut un rol
important la înlăturarea guvernelor în care predominau elementele
reacţionare. Forţele democratice coalizate au adus la cârma ţării
guvernul de
largă concentrare democratică,dr.Petru Groza … “
( “Scânteia “nr.367 din 1 noiembrie 1945 )
Să
înţelegem deci, că cel care făcuse de fapt atât demiterea “
reacţionarilor” cât şi numirea “democraţilor “ roşii , nimeni altul
decât regele Mihai, era prezent în textul precedent sub numele de cod ““
forţele democratice ““ ?
Greva
regală “dăduse bine” în ochii tuturor astfel încât dacă regele ar fi
citit telegrama reprezentantului politic american în România, Burton Y.
Berry, adresată secretarului de stat al SUA, la final de an , 26
noiembrie 1945 , conţinând primele concluzii ale emisarului american
Mark Ethridge asupra situaţiei din România ( anexa 9 ) ar fi avut motive
să zâmbească liniştit.
Nu
aş vrea să se creadă că sunt tributar unui concept anti-monarhic !
Consider că monarhia constituţională a fost pentru România anilor
1944-1945 şansa ce i se oferea pentru salvarea sa de pericolul
sovietizării. Concentrarea puterii în mâna unui suveran patriot ar fi
fost cu siguranţă extrem de greu de învins, chiar şi de experimentata
forţă roşie a sovietelor. Bătălia s-ar fi dat oricum şi nu ar fi fost
uşoară, dar trebuie să acceptăm că erau şanse să învingem, spre salvarea
milioanelor de victime ale holocaustului roşu.
Ceea
ce este incredibil însă este modul în care, imediat după 1990 s-a
reuşit propagarea rapidă a ideii că România a fost trădată şi lăsată la
cheremul sovieticilor chiar de americani şi englezi !
Mulţi
s-au grăbit să explice lumii că “ Sindromul Yalta “ a fost mortal
pentru poporul român şi că vinovăţia pentru marea năpastă roşie trebuie
căutată la yankei ! Mai că erai tentat să uiţi că rusului îi datoram
modelul !
Si
trebuie să recunoaştem că românul a servit şi acest “ adevăr” şi a
devenit un pic mai atent la modul cum îşi împarte simpatiile !
Dureros
este că “ marele actor” al vremii, simţind că nu prea le arde
oamenilor să se prăfuiască prin arhive, a reapărut pe scenă!
Dacă
am putea să facem abstracţie de milioanele de români condamnaţi de el
acum şaizeci de ani la calvarul ciumei roşii, am zămbi îngăduitori şi,
împrumutând graiul ardeleanului i-am spune : “ No , amu nu mai ţine !
ne-om deşteptat ! “
Dar se pare că nu avem dreptul să glumim şi cu prezentul.
De
ce şi mai ales cine a lansat, după 1990, teoria abandonării României
în favoarea Uniunii Sovietice de către SUA şi Marea Britanie începând cu
august 1944 este un subiect extrem de important nu numai din
necesitatea de restabilire a adevărului istoric dar şi ca studiu de caz,
referitor la modul cum poate fi manevrată opinia publică, chiar şi cea
care se consideră cunoscătoare.
( va urma)
ANEXE
Anexa 1. DECRET- LEGE
Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de
dezastrul ţării
Art.1.- Sunt vinovaţi de dezastrul ţării :
a)
Acei care au instaurat regimul de dictatură şi având răspunderea
politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin
încheierea de tratate de alianţă politică cu Germania hitleristă, prin
permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul ţării sau
prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.
b)
Acei care militând printr-o activitate susţinută pentru o politică
externă alături de Germania hitleristă, au consimţit la cedarea
Transilvaniei de Nord ;
c)
Acei care prin ameninţări, prin acte de teroare sau orice acţiune
ilegală au urmărit să impună României o orientare politică alături de
Germania hitleristă;
d)
Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă germană,
activând în scopul de a înlătura şi a aservi România germaniei
hitleriste.
Art.2.- Pentru faptele prevăzute la art.1 se va pronunţa una din următoarele pedepse:
a) Munca silnică pe viaţă ;
b) Munca silnică pe timp de 5-20 ani;
c) Temniţă grea de la 3-20 ani;
d) Închisoare corecţionară de la 5-10 ani.
Odată
cu pedeapsa pronunţată, instanţa va putea pronunţa faţă de cel
condamnat, ca despăgubiri în favoarea Statului, şi confiscarea totală
sau parţială a averii acestuia, cum şi degraţiunea civică sau pierderea
drepturilor politice de la 3 la 10 ani
Art.3.
– Cercetarea şi instruirea vinovaţilor prevăzuţi de prezenta lege se va
face de acuzatori publici, instituiţi conform legii pentru urmărirea şi
sancţionarea criminalilor de război, fiind aplicabile toate
dispoziţiile articolelor 4,5,6,7,8,9 şi 10 din această lege.
Art.4.
Judecarea faptelor prevăzute de prezenta lege se va face de o instanţă
denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi de dezastrul ţării.
……..
Art.
11. – Acei ce vor ascunde sau vor da ajutor să fugă celor prevăzuţi în
prezenta lege, vor fi pedepsiţi de aceeaşi instanţă cu închisoare
corecţională de la 3-5 ani.
Art. 12. – Urmărirea în baza acestei legi va trebui să se producă într-un termen de cel mult 6 luni de la publicarea legii.
Dat în Bucureşti la 20 ianuarie 1945.
MIHAI
Ministrul justiţiei,
Lucreţiu Pătrăşcanu
( “ Monitorul Oficial “ , nr. 17, din 27 ianuarie 1945, p.418-419 )
Anexa
2 -Telegrama secretarului de stat interimar al SUA, Grew către
reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele
puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul
român trebuie asigurat că România va Rămâne independentă
Washington, 24 februarie 1945, ora 10 p.m.
Departamentul
a observat factorii de nelinişte din situaţia politică din România,
astfel cum au fost raportaţi în telegramele dumneavoastră şi mesajele
lui Schuyler. Considerăm că este de dorit,mai ales în lumina
Confererinţei din Crimeea, să prezentăm guvernelor sovietic şi britanic
propuneri concrete pentru consultări tripartide şi acţiuni în problemele
politice majore în ţările foste satelite ale Axei, în perioada de
armistiţiu, cu dorinţa de a asigura o mai mare stabilitate politică în
aceste ţări şi de a stabilii condiţii care să facă posibilă alegerea
liberă de către aceste popoare a formelor de guvernământ, sub care vor
să trăiască.
Credem
că vă poate fi folositor atât dumneavoastră cât şi lui Schuyler de a fi
informaţi asupra vederilor Departamentului asupra câtorva dintre
problemele mai urgente pentru a putea face cunoscută poziţia americană
în diverse locuri şi prin diverse mijloace considerate de dumneavoastră
ca potrivite. Sperăm să ţineţi, mai ales, seama de următoarele:
1. Poporul român nu trebuie lăsat să se îndoiască de existenţa viitoare a ţării ca un stat independent.
2.
Un guvern de coaliţie, reprezentând toate grupările politice şi clasele
sociale este, credem noi, cel mai potrivit mijloc de a permite o
administraţie reprezentativă în actuala perioadă. Nu dorim să vedem un
guvern exclusiv naţional-ţărănesc sau exclusiv al F.N-D., şi vom
deplânge, mai ales, folosirea ori demonstraţia de forţă sau orice altă
şicană politică pentru a aduce orice grup la putere.
3.
Încercările de a efectua schimbări administrative prin mijloace de
dezordine sau prin utilizarea forţei sau a intimidării nu trebuie
tolerate, ci trebuie încurajat orice efort,care urmăreşte stabilirea
procedurilor prin care alegerile locale şi generale vor putea fi ţinute
pe baza votului liber şi secret sau prin alte mijloace democratice.
4.
Nici unei grupări politice, fie comunişti sau alte elemente, nu trebuie
să i se permită să poarte arme, toate instrumentele de forţă fiind
lăsate doar la dispoziţia autorităţilor guvernamentale şi luându-se
toate măsurile pentru a se asigura că aceste autorităţi au la dispoziţia
lor forţe şi echipament adecvat pentru a menţine ordinea internă.
5.
Întrucât nu există nici un motiv pentru a crede că regele nu ar servi
loial interesele ţării sale şi ale cauzei aliate, şi, mai ales în ceea
ce priveşte rolul său în trecerea României de la nazişti în tabăra
aliată, este greu să se găsească vreo justificare pentru atacurile
împotriva lui, mai ales într-o perioadă când procedurile pentru
asigurarea voinţei naţionale nu au fost încă determinate.
6.
Fără a uita încurajările date românilor în privinţa statutului de
cobeligeranţă de către reprezentanţii aliaţi la Moscova în timpul
negocierilor de armistiţiu şi apreciind, în acelaşi timp, contribuţia
României în război, credem că dorinţa României de a avea statut de
cobeligeranţă trebuie luată în consideraţie cu simpatie.
7.
Înţelegem dorinţa românilor de a extinde administraţia lor asupra
nordului Transilvaniei, dar speranţa că realizează aceasta prin agitaţia
lor în perioada operaţiilor militare active nu este nici în propriul
lor avantaj, nici nu contribuie la dezvoltarea colaborării şi încrederii
reciproce.
8.
Deoarece este de dorit ca opinia publică americană şi, în general,
mondială, să fie pe deplin informată despre desfăşurările din România,
ca şi de pretutindeni, este important să fie admişi liber în ţară
corespondenţii americani şi rapoartele lor să fie cenzurate numai pe
baza considerentelor militare.
9.
O libertate reală a presei, limitată numai de cenzura motivată militar,
trebuie să fie stabilită ca acces la materialele şi înlesnirile
necesare.
10. Este de dorit ca România să fie autorizată să reia comerţul cu străinătatea de îndată ce condiţiile o vor permite.
11.
Înstrucţiunile şi directivele privind problemele politice nu trebuie
emise în numele Comisiei Aliate de Control fără consultarea cu membri
americani şi englezi ai comisiei.
Este,
desigur, de dorit ca o regulă generală, ca atitudinea americană în
probleme ca cele tratate mai sus să fie făcută cunoscută, cel puţin, în
primul rând, autorităţilor sovietice decât românilor. Veţi fi, desigur,
călăuzit de cursul evenimentelor în fixarea accentului sau momentului
discuţiilor dumneavoastră fie cu ruşii, fie cu românii, dar problemele
de mai sus ni se par a reprezenta cea mai bună bază pentru realizarea
unei politici aliate, comune în problemele româneşti.
Trimisă la Bucureşti ;repetată pentru informare la Moscova şi Caserta
(Foreign
Relations of the United States, Diplomatic Papers, 1945, vol V, Europe,
pp.478-480;publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop,
Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane , 1944-1947, Bucureşti,
1993,p.107)
Anexa
3 – Telegrama reprezentantului SUA în Comisia Aliată de Control pentru
România, C.V.Schuyler, trimisă Ministerului de Război al SUA în legătură
cu demisia guvernului Rădescu,
Traducere
De la reprezentanţa SUA în Comisia Aliată de Control pentru România
Către: Departamentul de război 1 martie 1945
Generalul
Vinogradov a convocat aseară o şedinţă comună a principalilor
reprezentanţi în Comisia Aliată de Control pentru România. El a declarat
că scopul şedinţei este doar de a ni-l prezenta pe noul vicepreşedinte
al Comisiei Aliate de Control pentru România, general colonel Susaikov.
El a spus că el fusese schimbat din funcţie din cauza sănătăţii sale
subrede.
Eu
am subliniat strigenta necesitate de a se da imediat o explicaţie
delegaţiei SUA privind acţiunile din ultimele câteva zile ale
autorităţilor ruseşti din România. Susaikov a refuzat categoric o
discuţie în legătură cu aceste probleme, spunând că el doar în dimineaţa
aceasta sosise de pe front şi nu putea încă să analizeze situaţia
locală. Eu mi-am manifestat apoi dorinţa de a pune unele întrebări
privind activitatea autorităţilor ruseşti cu rugămintea să mi se
răspundă la ele cât mai curând posibil.
Susaikov a acceptat să primească întrebările. Ele sunt următoarele :
1.
Aş dori să mi se confirme o ştire pe care am primt-o potrivit căreia
domnul Vâşinski s-ar fi aflat aici ieri şi astăzi într-o convorbire sau
mai multe cu regele, el a cerut demiterea actualului guvern Rădescu?
2.
Domnul Vâşinski a formulat în cadrul acestor convorbiri vreo propunere
în ceea ce priveşte o variantă pentru un nou guvern ?
3.
Dacă s-au făcut propuneri, acestea au fost prezentate în numele
Comisiei Aliate de Control sau în numele Uniunii Sovietice ?
4.
Ce motive pot eu prezenta Guvernului meu pentru luarea acestor măsuri
fără consultarea prealabilă a reprezentanţilor guvernelor britanic şi
american?
Am
subliniat că dată fiind importanţa evenimentelor ce au loc sunt obligat
să informez imediat Guvernul SUA despre refuzul vicepreşedintelui de a
discuta acum această problemă.
Vicemareşalul
aerului, Stevenson, a sprijinit poziţia mea. El a atras, de asemenea,
atenţia asupra unei scrisori adresate domnului Vâşinski, cerând ca
acesta să amâne orice acţiune până când vicemareşalul vă primii
instrucţiuni de la Londra.Stevenson a atras totodată atenţia supra
scrisorii sale de protest de săptămâna trecută în problema libertăţii
presei şi suspendării ziarului ““ Viitorul ““. El a spus că acest
protest a fost cu desăvârşire ignorat de Comisia Aliată de Control şi că
“ este foarte afectat de acest lucru “.
(Arhivele
Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.693, c.472-473; The
National Arhives of the United States, Franklin D. Roosevel Library,
Hyde Park, New York, Presidenţial Secret Folder, Map Room Box 77.)
Anexa
4 – Telegrama primului ministru al Marii Britanii, W. Churchill, către
preşedintele SUA F. Roosevelt, privind interesele Marii Britanii în
Grecia, Polonia şi România.
Personal şi strict secret
Nr. 905 8.3.45
- Sunt convins că şi dumneavoastră veţi fi la fel de mâhnit ca şi mine de recentele evenimente din România. Ruşii au izbutit să stabilească conducerea unei minorităţi comuniste prin forţă şi prin false declaraţii. Am fost stânjeniţi în protestele noastre împotriva acestor desfăşurări de faptul că, în scopul de a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine am recunoscut la Moscova, în octombrie că Rusia va avea o voce larg prepodenrentă în România şi Bulgaria, în timp ce noi vom conduce Grecia. Stalin a aderat foarte strict la această înţelegere în cursul celor treizeci de zile ale luptelor împotriva comuniştilor şi E.L.A.S. în oraşul Atena, în ciuda faptului că toate acestea îi erau neplăcute lui şi celor din jurul său. Acum pacea a fost restabilită în Grecia şi, deşi în faţa noastră se mai află multe dificultăţi, sper că vom putea organiza în următoarele luni alegeri libere, de preferat sub supravegherea britanică, americană şi rusă şi că apoi o constituţie şi un guvern vor fi instituite prin voinţa poporului grec care rămâne supremul şi ultimul nostru obiectiv în toate împrejurările şi cu care ştiu că simpatizaţi.
- Stalin urmează acum o orientare opusă în două ţări ponto-balcanice/ Black Seea – Balkan countries / o orientare ce este absolut contrară tuturor ideilor democratice. După conversaţiile anglo-ruse din octombie de la Moscova, Stalin a semnat pe hârtie principiile de la Yalta, care au fost călcate în picioare de România. Cu toate acestea am fost foarte doritor să nu stărui asupra acestui fapt până într-atât încât Stalin să spună : “ Nu m-am amestecat în acţiunea voastră din Grecia, de ce nu-mi lăsaţi şi mie aceeaşi latitudine şi mie în România?” Aceasta ar fi dus din nou la comparaţii între obiectivele acţiunii sale şi cele ale noastre. În această privinţă nici o parte nu ar fi convins-o pe cealaltă. Ţinând seama de relaţiile mele personale cu Stalin, sunt sigur că ar fi o greşeală ca în această fază, să mă angajez într-o discuţie pe această problemă.
- Sunt de asemenea foarte conştient că avem în mâinile noastre problema mult mai importantă a Poloniei şi, prin urmare, nu doresc să fac nimic în privinţa României care ar putea prejudicia perspectivele noastre de a ajunge la un acord pentru Polonia. Cu toate acestea cred că el ( Stalin ) ar fi trebui informat despre mâhnirea noastră faţă de evenimentele care au dus la instalarea prin forţă a unui guvern al minorităţilor comuniste în România, deoarece aceasta se află în conflict cu concluziile Declaraţiei privind Europa eliberată, asupra căreia am fost de acord la Conferinţa din Crimeea.
Mi-e
teamă, mai ales, că instaurarea acestui guvern comunist poate să ducă
la epurarea fără discernământ a românilor anticomunişti care vor fi
acuzaţi de fascism, în acelaşi fel în care s-a întâmplat în Bulgaria.
Este ceea ce prevesteşte emisiunea de ieri a postului de radio Moscova,
al cărei text, l-am telegrafiat ambasadei noastre. Aş sugera, deci să-i
ceară lui Stalin să vegheze ca noul guvern (român) să nu înceapă imediat
o epurare a tuturor elementelor politice care se opun vederilor sale pe
motiv că au fost încurajate să acţioneze astfel de Declaraţia de Yalta.
Vă
vom sprijini, desigur, şi dacă îmi veţi arăta textul oricărui mesaj, pe
care sunteţi înclinat să-l trimiteţi lui Stalin, Voi trimite şi eu unul
pentru a-l sprijini. Există, evident, un acord total între
reprezentanţii noştri şi ai DVS, la faţa locului ./…/
(Public
Record Office PREM 3/374/9, f.124-125; publ.în Roosvelt and Churchill.
Their Secret Wartime Correspondence, pp.660-662 – publ. în Ioan Chiper,
Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii
anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, 1993, p.139 )
Anexa
5 – Raportul lui Roy M. Melbourne, funcţionar diplomatic la
Reprezentanţa SUA din Bucureşti, adresat secretarului de stat al SUA la
19 august 1945
TELEGRAMA PRIMITA DEPARTAMENTUL DE STAT
Bucureşti
Datată : 19 august 1945
Primită: 12:45 p.m.
20 august
SECRET
Secretarului de Stat
Washington 563, 19 august,11 p.m.( Secţiunea 1 )
La
ora 1 p.m. secretarul personal al regelui mi-a spus că puţin după ora 9
azi dimineaţă şi-a făcut apariţia la palat premierul Groza, conform
procedurii pe care am înfăţişat-o în telegrama mea nr.561 din 18 august.
Regele
l-a anunţat pe Groza că va iniţia convorbiri separate cu liderii de
partide pentru a discuta oportunitatea schimbării guvernului, şi a pus
că le consideră necesare având în vedere atitudinea formulată de
Guvernul american faţă de guvernul Groza şi pentru că un tratat de pace
nu se poate încheia decât cu un regim democratic recunoscut. Regele a
adăugat că şi serioasele probleme interne cu care se confruntă
cabinetul,potrivit informaţiilor pe care el le deţine din partea unor
surse avizate, au contribuit la luarea acestei hotărâri. ( Repetată cu
destinaţia Moscova , cu nr.161).
Groza
a răspuns că guvernul său nu a fost niciodată mai puternic ca acum şi
se bucură de tot sprijinul din partea sovieticilor.El a adăugat că
problema recunoaşterii guvernului său de către americani este de mică
importanţă, şi că Uniunea Sovietică ar putea obţine, eventual, acordul
anglo-americanilor pentru un tratat de pace care să protejeze interesele
României. El a încercat să denatureze faptele spunându-i regelui că el
consideră că punctele de vedere exprimate de mine secretarului general
din Ministerul de Externe au fost comunicate de “ persoane prea
neînsemnate “ şi că ele ar reprezenta pur şi simplu punctul meu de
vedere. A omis însă să spună că secretarul general, ca persoană de rang
secund din Ministerul de Externe, a cerut în mod expres informaţii
despre atitudinea americanilor
faţă de regimul său ; şi că acest punct de vedere a fost pe deplin
explicat
( referire la telegrama mea nr.557 din 17 august)
I-a
repetat şi regelui părerea sa, pe care am redat-o în telegrama mea
nr.561 din 18 august, că România nu are nevoie să încheie un tratat de
pace având în vedere aranjamentele cu vecinii săi şi care urmează să
capete formă definitivă cu Polonia şi Uniunea Sovietică. Ba mai mult, el
şi Petrescu, la invitaţia părţii ruse, vor pleca săptămâna aceasta la
Moscova.
Ministrul
de externe Tătărăscu i-a declarat azi dimineaţă mareşalului Curţii,
Negel, că ruşii sunt foarte indignaţi de poziţia oficială a
americanilor, făcută cunoscută în România şi că mâine ei vor cere
explicaţii generalului Schuyler şi mie, având în vedere că
oficialităţile americane de aici sunt subordonate generalului
Susaikov.S-a înţeles, de asemenea, că generalul Schuyler a adresat o
scrisoare generalului român din Comisia Română pentru Armistiţiu în care
a arătat că el se aşteaptă ca ceremonia consacrată loviturii de stat de
la 23 august, să aibă un caracter exclusiv militar, dat fiind că
generalul Susaikov intenţionează să transforme această zi într-o
ceremonie absolut politică şi îi va ordona generalului Schuyler să
participe.
Este
limpede că Groza şi Tătărăscu minimalizând lucrurile încearcă să
provoace îndoieli şi ezitări în privinţa felului în care au fost
planificate lucrurile.
…….
Din
convorbirile cu secretarul regelui a reieşit clar că mareşalul Negel şi
alţi consilieri au fost afectaţi în oarecare măsură de încrederea
aparent neclintită a lui Groza şi Tătărăscu şi de interpretarea pe care
au dat-o aceştia punctului de vedere al guvernului britanic, exprimat la
cerea secretarului şi pentru informarea regelui. Mi-am revăzut în
detaliu instrucţiunile şi, aşa cum v-am raportat anterior în telegrama
mea nr.553 din 14 august, i-am arătat textul radiodifuzat al notei
adresate de Guvernul american Guvernului bulgar. Am mai spus în
continuare că discursul preşedintelui SUA din 9 august, în referirile
sale la România, a indicat clar intenţia noastră de a ajunge la o
poziţie de egalitate cu ruşii. Am adăugat doar pentru informarea regelui
că generalul Schuyler a primit
instrucţiuni să negocieze de pe poziţii tripartide egale revizuirea
statutului Comisiei de Control a Aliaţilor.
MELBOURNE
( Arhivele
Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r. 667, c.382-385 ; The
National Archives of The United states, Washington D.C., Department of
State, R.G. 59, Roll 10, Division of European Affairs, 1945-1949.)
Anexa
6 – Washington, 21 august 1945 – Nota secretarului de stat al SUA,
James F. Byrnes, adresată miniştrilor de externe englez şi sovietic,
propunând consultări urgente în vederea formulării unui răspuns la
comunicarea regelui Mihai I privind situaţia creată în România în urma
refuzului lui Petru Groza de a demisiona.
Vi se cere să adresaţi o notă Foreign Office – ului pe marginea celor prezentate mai jos:
Reprezentantul
Statelor Unite în Comisia De Control al Aliaţilor din Bucureşti a
transmis guvernului său un comunicat al regelui României, cu menţiunea
că note similare au fost trimise şi vicemareşalului forţelor aeriene,
Stevenson, pentru guvernul Marii Britanii şi generalului Susaikov,
pentru guvernul URSS. În comunicatul regelui se afirmă că, luând în
considerare raportul Conferinţei de la Berlin, potrivit căruia un guvern
democratic, recunoscut constituie o condiţie pentru ca România să poată
încheia tratatele de pace necesare cu cele trei principale puteri
Aliate şi pentru ca România să poată obţine sprijinul acestor puteri
spre a fi admisă în Organizaţia Naţiunilor Unite; apoi, că au luat
cunoştinţă de poziţia guvernelor Statelor Unite şi Marii Briatnii cu
privire la actuala compoziţie a
Guvernului român. Regele declară în continuare că, în conformitate cu
normele constituţionale ale României el a trecut la consultări cu
liderii politici privind actuala situaţie politică din România, cei mai
mulţi dintre ei pronunţându-se în favoarea formării unui guvern în
condiţii care să-i permită recunoaşterea de către principalele puteri
Aliate, încheierea tratatelor care se impun şi admiterea României ca
membru în Organizaţia Naţiunilor Unite. Regele adaugă în continuare că,
în consecinţă
i-a
cerut primului ministru să contribuie la găsirea unei soluţii în acest
sens, prin demisia actualului cabinet. Se pare că formarea acestui
guvern nu este posibilă pentru că primul ministru nu a răspuns acestei
invitaţii. Regele a cerut, de aceea, guvernelor URSS, Statelor Unite şi
Marii Britanii, ca, în conformitate cu hotărârile luate la Conferinţa
din Crimeea şi potrivit răspunderilor pe care acestea şi le-au asumat să
acorde asistenţă României în vederea formării unui guvern care,
potrivit raportului Conferinţei de la Berlin, să poată fi recunoscut de
cele trei principale puteri aliate, ceea ce va permite României să
încheie tratatele de pace şi să fie admisă în ONU.
Guvernul
SUA şi-a exprimat deja speranţa că situaţia politică din România va
evolua în direcţia care să permită stabilirea de relaţii diplomatice cu
aceasta ceea ce nu este posibil în prezent datorită
nereprezentativităţii guvernului Groza ( trimis la Londra şi Moscova;
repetat la Bucureşti )
Raportul
Conferinţei din Crimeea din 11 februarie 1945 prevede că “ Stabilirea
noii oridini în Europa şi reclădirea economiilor naţionale trebuie să se
facă printr-un proces care să permită statelor eliberate să distrugă
ultimele vestigii ale nazismului şi fascismului şi să-şi creeze
instituţii democratice potrivit voinţei proprii. Pentru a stimula
condiţiile în care popoarele eliberate să-şi poată exercita aceste
drepturi, cele trei guverne vor acorda asistenţă împreună popoarelor din
oricare stat eliberat al Europei sau din oricare stat european fost
satelit al Axei, unde după părerea lor, împrejurările impun :
(A)
realizarea condiţiilor necesare pentru pace în interiorul ţării ;… (C)
formarea unor guverne interimare care să reprezinte, în general, toate
elementele democratice din ţară , angajându-se ca în cel mai scurt timp
să organizeze alegeri libere care să aibă ca rezultat formarea unor
guverne reprezentând voinţa poporului … “
În
conformitate cu hotărârea Conferinţei că în perioada de instabilitate
temporară din Europa eliberată cele trei guverne să acţioneze concertat,
guvernul nostru având în vedere situaţia din România este pregătit să
se consulte cu guvernele Marii Britanii şi URSS-ului referitor la
măsurile ce trebuie luate pentru a se achita de obligaţiile stabilite în
Declaraţia citată mai sus. Aceste consultări vor avea loc cât mai
curând posibil, la momentul convenabil celorlalte două guverne şi
oriunde acestea vor socoti de cuviinţă.
În
aşteptarea rezultatelor unor astfel de consultări, guvernul nostru este
convins că vor fi trimise instrucţiunile necesare reprezentanţilor
celor trei guverne din Comisia de Control pentru a împiedica producerea
unor nereguli care ar împiedica soluţionarea problemei. O exprimare cât
mai promptă a poziţiei Guvernului britanic (sovietic) va fi apreciată. O
comunicare similară se trimite şi guvernului URSS ( Marii Britanii ).
(Arhivele
Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r. 665, c.216-219 ; The
National Archives of The United States,Washington D.C. , Departament of
State, R.G. 59, Roll 8, Division of European Affairs, 1945-1946 )
Anexa
7 – Bucureşti, 24 august 1945- Stenograma şedinţei Consiliului de
Miniştri privind “greva regală” şi hotărârea guvernului de a nu
demisiona
Şedinţa se deschide la ora 11,55, sub preşedinţia domnului dr. P. Groza, preşedintele Consiliului…..
Domnul
dr. Petru Groza : S-a deschis o fază de discuţii politice, conversaţii
şi consultaţii la locurile competente, prin faptul că sâmbăta trecută…
domnului ministru de externe i s-a comunicat o notă verbală din partea
domnului Roy Melbourne, locţiitorul reprezentantului Statelor Unite în
România, notă pe care am să v-o citesc…
“Notă
asupra convorbirii avute în ziua de 17 august 1945 ora 8 seara de către
domnul ministru Vasile Stoica cu domnul Roy Melbourne , locţiitorul
reprezentantului Statelor Unite în România.
Domnul
Roy Melbourne, locţiitorul reprezentantului SUA în România, a venit să
mă vadă din ordinul guvernului său, astăzi 17 august la ora 8 p.m.
Domnia sa mi-a declarat că are instrucţiuni să-mi comunice, cu
rugămintea de a transmite forurilor competente, că atitudinea Americii
faţă de Guvernul român este cea care rezultă în mod categoric din
comunicatul de la Potsdam, din 3 august şi din discursul Preşedintelui
Truman, adresat naţiunii americane din ziua de 10 august.
Guvernul
american nu are nici o obiecţiune de făcut reluării raporturilor
diplomatice între URSS şi România, fiecare dintre cele trei guverne
aliate fiind liber a hotărî , conform vederilor sale, în această
privinţă. Reluarea acestor raporturi însă nu constituie, cu toată
alianţa existentă între cele trei mari puteri, nici o obligaţiune pentru
Guvernul american de a urma aceeaşi cale.
Guvernul
american a declarat încă în februarie şi martie a.c., cu ocazia crizei
guvernamentale din România, că doreşte în această ţară instituirea unui
regim reprezentativ al opiniunii publice română, constituit din toate
grupările democratice ale ţării şi a arătat că nu poate considera ca
atare actualul nostru guvern şi astfel nu-l poate recunoaşte.
Evenimentele
petrecute de atunci până azi dovedesc că Guvernul american n-a greşit
în aprecierile sale şi că actualul guvern într-adevăr nu reprezintă
opiniunea publică democratică a ţării.
Astfel
fiind, Guvernul american nu poate recunoaşte nici azi acest guvern şi
nu poate relua raporturile diplomatice cu România cât timp el se găseşte
în fruntea ţării.
Urmează
de aci, fireşte, anumite dificultăţi în ce priveşte viitoarele
tratative pentru încheierea păcii: guvernul SUA nu admite să aibă
tratative şi nici să semneze un tratat de pace final româno-american,
decât cu un Guvern român reprezentativ democratic, deplin recunoscut de
către Casa Albă.”
……….
Maiestatea
sa, regele, a fost informat de mine şi de domnul ministru de externe.
Am avut conversaţii - duminică dimineaţa o conversaţie - , din care a
rezultat că suntem de perfect acord cu M.S. regele şi în care considerăm
această notă - cu greşită formă - ca nulă şi neavenită. Incidentul îl
considerăm închis. Între timp au început consultaţiuni fără ştirea mea.
Maiestatea sa poate consulta factorii politici când doreşte. După aceste
consultaţii incidentul a fost încheiat.
Luni
am fost din nou chemat la Maiestatea sa şi mi s-a arătat o notă cam cu
acelaşi conţinut cu aceea pe care v-am citit-o, mult mai atenuată însă
şi mai scurtă - o notă verbală, transmisă Maiestăţii Sale din partea
reprezentantului Angliei notă în care şi Anglia comunica că nu
recunoaşte guvernul ca organ reprezentativ al forţelor democratice ;
făcea această comunicare fără să adauge vreun comentariu la nota
americană.
Am
avut o lungă conversaţie cu Maiestatea sa luni la amiază, de vreo oră
şi jumătate, de la 12 la 13, 30, şi ne-am despărţit prin a cădea de
acord că şi această notă a Angliei a parvenit pe o cale pe care nu
suntem obligaţi de a o înregistra oficial, fiindcă Maiestatea sa,
regele, domneşte, iar noi guvernăm. Există un guvern şi există şi un
ministru de externe. Deci, luarea de contact direct de către o putere
străină, cu Maiestatea Sa, nu este calea obişnuită.
Sigur
că puterile respective vor găsi calea potrivită să ne comunice ceea ce
doresc să ne comunice şi noi le vom răspunde pe cale legală, conform cu
uzanţele internaţionale şi textele Convenţiei de armistiţiu : vom
înregistra şi vom aviza.
Deci,
m-am despărţit luni cu învoiala că şi nota americană rămâne
înregistrată de Maiestatea Sa, la fel şi cea engleză, însă noi guvernăm
înainte.
Noi
n-avem nimic de spus în materie, decât eventual noi, guvernul, să ne
adresăm Comisiei Interaliate de Control, arătându-i că ne-au parvenit pe
căi laterale note verbale adresate la instanţe necompetente, din care
reiese că suntem în situaţia de a fi informaţi că Statele Unite şi
Anglia, două din puterile semnatare adică, nu ne recunosc pe când una ne
recunoaşte şi că rugăm onorata Comisie de control să comunice locurilor
competente că noi aşteptăm ca cei trei semnatari să cadă de acord în
această problemă şi să facă ceea ce cred semnatarii că este bine de
făcut…
Pe
la orele unu şi jumătate şi apoi la orele cinci domnul mareşal al
Palatului a venit la locuinţa mea particulară, unde întâmplător se afla
şi domnul ministru de justiţie, care mi-a comunicat însărcinarea pe care
o avea din partea M.S. regelui.
Domnul
mareşal mi-a comunicat că Maiestatea sa, regele, revine asupra celor
stabilite în conversaţia anterioară, fiind de credinţă că nu poate lua o
atitudine absolută, rigidă, faţă de notele primite, cu deosebire faţă
de nota primită din partea Angliei, de a le considera nule şi neavenite
şi că a aflat că este necesar să se adreseze M.S. regele, direct acestor
mari puteri, cu rugămintea de a arăta soluţiunea acestei chestiuni. Nu
mi-a spus că este vorba de o notă scrisă.
Ceea
ce m-a făcut să arăt că s-a omis din nou o greşeală, că situaţiunea era
mai uşoară dacă întâi ne consulta pe noi, sfetnicii M.sale, pe primul
sfetnic, pe ministrul de externe, pentru ca să găsim calea de urmat. Dar
lucrul s-a consumat. Eu nu am fost consultat. Domnul mareşal a adăugat:
dumneavoastră guvernaţi înainte. Eu m-am despărţit foarte senin. Domnul
ministru Pătrăşcanu s-a retras puţin, căruia i s-a făcut aceeaşi
comunicare s-a retras puţin, şi d-sa a spus că trebuie să se comunice
Maiestăţii sale că este o nepotrivire de formă. Totuşi lucrurile aşa
s-au petrecut. Maiestatea sa a crezut că aşa este bine. Noi nu avem
nimic de zis. Ne-a spus să nu ne indispunem. Nici o indispoziţie.
Pe
la orele şase şi ceva mi s-a comunicat în acelaşi timp că domnul
mareşal al Palatului s-a prezentat domnului general Susaicov şi Pavlov,
cărora le-a înmânat o scrisoare nesemnată, care conţinea o comunicare
făcută de către cei trei mari aliaţi. Eu, nota aceasta, am văzut-o mai
târziu. Am fost puţin mirat că nu mi s-a spus nimic de această notă
scrisă de domnul mareşal al Palatului.
Domnul
ministru de justiţie a fost pe la orele şapte la Maiestatea Sa, care
i-a prezentat această notă. Această notă conţine următoarele : “- Având
în vedere că preşedintele de consiliu Groza refuză să-şi dea demisia,
rog să interveniţi !” . …
M-am
prezentat marţi dimineaţa M.S. regelui, şi am întrebat pe M.S. când mi
s-a cerut demisia şi eu am refuzat-o. Am spus că am aflat acest lucru
dar că mareşalul curţii nu mi-a spus. Mareşalul curţii după ce a plecat
de la mine a fost la domnul Maniu. Mareşalul curţii a fost la domnul
Maniu luni după-amiază la orele cinci şi jumătate. Deci, de la mine s-a
dus la domnul Maniu şi un domn care există, care trăieşte, care este
apropiat de domnul Maniu dar şi de mine, mi-a spus că mareşalul curţii a
fost în ziua aceea la domnul Maniu şi că i-a spus că mi s-a cerut
demisia, iar eu am răspuns că nu plec pentru că am un mandat din partea
poporului.
Când
am fost la M. Sa regele, i-am spus : ‘ Maiestate, eu sunt om în vârstă
şi vă rog să-mi ajutaţi memoria ca să stabilim când mi-aţi cerut
demisia? “
Maiestatea
Sa a răspuns că nu mi-a spus acest lucru. Eu am susţinut ca domnul
mareşal al curţii a spus acest lucru domnului Maniu. Mi-a spus că nici
mareşalul şi nici el nu a putut să spună acest lucru. Domnul Maniu şi
domnul mareşal să aranjeze această chestiune. Dar eu n-am mai insistat
asupra acestui lucru. Am revenit asupra demisiei spunând: “ Maiestate,
nu –mi amintesc în care parte a conversaţiei mi s-a spus de demisie. “
“ Te-am rugat să mă ajuţi “ .
Eu
am fost la M.S. luni la orele 12.M-am aşezat în scaun. Maiestatea sa
mi-a spus : am primit o notă de la englezi, situaţiunea a devenit
foarte grea. Te rog să mă ajuţi să ies din această situaţie. În felul
acesta m-am introdus în conversaţie şi am încercat să-l conving pe M.S.
că trebuie să tratăm această notă exact cum am tratat-o şi pe cealaltă.
La
sfârşitul conversaţiunii am avut impresia că noi am căzut de acord,
căci Maiestatea sa a spus că va încheia seria conversaţiilor. S-a
pronunţat cuvântul de demisie? Maiestatea sa mi-a spus că nu. Poate, s-a
întrebuinţat cuvântul de retragere a încrederii. Am primit acelaşi
răspuns negativ.
“ Dar am înţeles să mă ajuţi şi să mă laşi să constitui un alt guvern care va fi recunoscut “
Am
spus că nu am ştiut că a da ajutor înseamnă să demisionez. Eu nu am
ştiut acest lucru şi nici prin gând nu mi-a trecut că Maiestatea Sa va
avea această dorinţă.
Astfel s-a epuizat conversaţia. Maiestatea sa mai doreşte ceva?
Maiestatea sa nu mi-a spus absolut nimic. Eu am stat şi m-am gândit: poate îmi cere acum demisia. Nu mi-a cerut-o.
Am
spus : Maiestatea Voastră a scris că eu refuz să demisionez. Astfel
sunt pus într-o situaţiune foarte grea, în postura unui rebel şi faţă de
opinia publică a ţării româneşti şi faţă de ambii aliaţi, care au aflat
astăzi că eu refuz să demisionez în urma unei cereri formale a
suveranului meu. Lucrul este consumat, Sire. Primesc şi această sarcină.
Eu nu pot să spun că nu este adevărat, pentru că mă obligă realitatea
într-un stat constituţional.
Dacă
Maiestatea Voastră admitea soluţia propusă de mine se evitau
complicaţii inutile şi convulsiuni interne. Maiestatea Voastră se putea
adresa celor Trei Mari cu următoarea adresă:
Mi
s-a comunicat o notă verbală din partea Angliei printr-un funcţionar,
pe cale indirectă, sau am primit o notă directă verbală din partea
reprezentantului Angliei, în care se spune că cele două Mari Puteri nu
recunosc guvernul actual. Acest guvern însă a fost recunoscut de una
dintre cele Trei Mari Puteri. Vă rog să mă ajutaţi. Adică cei Trei Mari
să-l ajute să iasă din acestă situaţiune. Astfel nu era nevoie de
povestea cu demisia, cu refuzul demisiei mele.
Totuşi,
aşa s-au petrecut lucrurile Sire, aici începe intriga perfidă. E clar
şi pentru un orb că se urmărea altceva. S-a urmărit ruptura politică, să
se dea un pumnal guvernului, o lovitură politică faţă de mine,
lovindu-mă pe nedrept…Maiestatea Sa a stat pe gânduri şi eu am plecat…
Noi
păstrăm atitudinea de linişte şi loialitate faţă de Maiestatea sa , cum
s-a dovedit şi în cursul zilei de ieri, când aţi fost martori…
Fapt
este că ieri dimineaţă am primit o notă de la Moscova, pe care o
cunoaşteţi, fiindcă v-am comunicat-o, o notă semnată de domnul Molotov
şi care mi-a fost comunicată de domnul general Susaikov, la şapte şi un
sfert şi am comunicat-o Maiestăţii sale…..
Guvernul
Uniunii Sovietice se opune categoric demiterii guvernului Groza şi a
notificat acest lucru şi la Londra şi la Washington…
…….
( Arhivele Statului Bucureşti, Preşedenţia Consiliului de Miniştri, Stenograme, dosare 8/1945, f.42-56 )
Anexa 8 – Fragment din jurnalul lui A. I. Vâşinski
SECRET Din jurnalul lui A. I. Vâşinski
Ex.nr.6 16 septembrie 1945
Nr.561-V
Primirea ministrului afacerilor
Externe al româniei, Tătărăscu 10 sept.1945
Astăzi , 10 sept. , la ora 2,30 l-am primit pe Tătărăscu.
1.
I-am propus lui Tătărăscu să continuam discuţia începută aseară la
teatru, îl legătură cu propunerea privind mesajul tov. Stalin către
regele Mihai.
Tătărăscu şi-a expus amănunţit semnificaţia propunerii sale.
Regele
acum se găseşte într-o situaţie dificilă şi este necesar, după cum
arată Tătărăscu, să se încerce găsirea unei căi pentru a-l ajuta să iasă
din acestă situaţie. Regele gândeşte acum cam în felul următor: prin
declaraţia sa privind demisia guvernului Groza el a stricat relaţiile cu
Uniunea Sovietică şi, ca să zicem aşa, a pierdut prietenia URSS-ului.
În această situaţie nu i-a mai rămas de făcut decât să continuie să
meargă pe drumul pe care a pornit, sprijinindu-se pe sfătuitorii
anglo-americani. La aceasta se mai adaugă şi considerentul că regele
aşteaptă hotărârile celor trei Puteri. Tătărăscu consideră că
transmiterea mesajului prietenesc - se înţelege, verbal - al
generalisimului Stalin către rege poate influenţa hotărâtor pe rege şi
îl poate determina să-şi
schimbe poziţia actuală.
La
întrebarea mea: care ar fi conţinutul mesajului gândit de Tătărăscu el a
răspuns că i se pare posibil ca în mesaj să se spună că Guvernul
Sovietic consideră acţiunea regelui ca pe un gest formal, datorat
amestecului englezilor şi americanilor, că Guvernul Sovietic îl
consideră ca nutrind sentimente prieteneşti faţă de Uniunea Sovietică,
că încrederea Guvernului Sovietic în rege nu s-a zdruncinat şi că
Guvernul Sovietic speră că regele, având în vedere atitudinea
prietenească a Uniunii Sovietice faţă de România, va lua la rândul său
măsuri pentru normalizarea situaţiei create.
Tătărăscu
a adăugat că un astfel de mesaj îl consideră ca fiind un ultim mijloc
de a acţiona asupra regelui şi de care se va face uz numai în cazul în
care toate celelalte mijloace rămân fără rezultat. Tătărăscu consideră
că un astfel de mesaj, verbal, de la generalisimul Stalin ar putea fi
transmis regelui de către Groza sau de el, Tătărăscu. L-a întrebarea
mea, dacă Tătărăscu este convins că regele va fi dispus să-l primească
după întoarcerea de la Moscova, Tătărăscu a confirmat că în ceea ce-l
priveşte el este absolut sigur de aceasta.
……..
(
Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII,
doc.3, fila 53;Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, fondul 0125-
Referentura România, opis 33, mapa 127, dosar 5.)
Anexa
9 – Telegrama reprezentantului politic american în România, Burton V.
Berry, adresată secretarului de stat al SUA, conţinând primele concluzii
ale emisarului american Mark Ethridge asupra situaţiei politice din
România
DEPARTAMENTUL DE STAT TELEGRAMA PRIMITA
Bucureşti, via Varşovia
Datată: 26 noiembrie 1945
Primită: 3:39 a.m.
27 noiembrie
Secretariatul de stat
Washington
FOARTE URGENT
917, 26 noiembrie, ora 1 p.m.
SECRET, PENTRU SECRETAR, DE LA ETHRIDGE
Cu
toate că marţi plec de aici spre casă, vă trimit această telegramă la
sfârşitul unei săptămâni foarte pline la Bucureşti din pricina unei
situaţii presante. Poziţia democraţiilor vest-europene îşi pierde
coeziunea cu rapiditate, poziţia Rusiei devenind din ce în ce mai
puternică, şi dacă acum nu acţionăm ferm şi eficace în România, în curând va fi prea târziu. Periclităm
în acest fapt încrederea poporului român în intenţia şi în capacitatea
noastră de a îndeplinii angajamentele pe care le-am făcut în faţa lumii
întregi. ( acesta este textul telegramei 917, domnul Ethridge sugerează
ca Secretarul de Stat să repete acest text cu destinaţia Moscovei pentru
Harriman). Săptămâna trecută am discutat cu cea mai mare parte
dintre oamenii politici, inclusiv cu reprezentanţii britanic şi
sovietic, cu regele, cu membri ai conducerii partidelor din coaliţia
guvernamentală a lui Groza, cu lideri ai opoziţiei şi cu numeroase
persoane reprezentând grupări ale muncitorilor şi industriaşilor.
Astăzi, înainte de a pleca în provincie pentru două zile, aş vrea să
rezum pe scurt, pentru informarea dvs. , impresiile mele privind
situaţia din România.
Deşi
modalitatea de a ajunge la putere este foarte asemănătoare celei pe
care am constat-o în Bulgaria,pe care semnatarii Tratatului de la Yalta
să o poată accepta ca numitor comun. În al doilea rând, refuzul lui
Groza de a demisiona la cererea regelui în luna august a creat din punct
de vedere constituţional un impas care a dus la situaţia de acum.
Ambele părţi pretind că sunt nerăbdătoare să găsească o soluţie, dar
între timp situaţia politică se îndreaptă spre haos şi trebuie luată o
hotărâre. În al treilea rând, problema alegerilor parlamentare este doar
în stadiu de discuţii pentru că actualul guvern argumentează că în
acest caz, sunt necesare pregătiri în plus. Convingerea mea este că
guvernul nu se va adresa încă poporului,pentru că nu vrea să-şi rişte
poziţia în alegeri libere
şi pentru că are nevoie de timp să-şi consolideze puterea.
Sunt
ferm convins că guvernul Groza nu este reprezentativ în nici un fel în
sensul formulei stabilite de Yalta, pentru că cele două grupuri politice
care se bucură de sprijină vastei majorităţi a populaţiei României nu
numai că nu fac parte din guvern, dar liderii lor au fost hărţuiţi de
guvern, grupurile lor politic au fost în cea mai mare parte
marginalizate, ziarele au fost în întregime suprimate şi toate
întâlnirile publice ale opoziţiei au fost împiedicate. Partidele
ţărănesc şi liberal sunt reprezentate în guvern doar de câţiva lideri
dizidenţi aflaţi sub control sovietic. Partidul Social Democrat care
participă la coaliţie este foarte nemulţumit de politica guvernului şi
declară că aşteaptă momentul potrivit să iasă din coaliţie.
Dintre
partidele care formează coaliţia Groza numai Partidul Socialist poate
fi considerat cu adevărat independent de directa donaţie rusească.
Partidul Comunist este aproape în întregime creaţie rusească, spre
deosebire de partidul din Bulgaria. Este condus de persoane de etnie
neromânească şi duce o politică ce nu-şi află baza în tradiţia
românească ceea ce sporeşte aici tensiunea şi rezistenţa. Frontul
Plugarilor şi Uniunea Patrioţilor sunt grupuri nou create de comunişti
pentru a câştiga aderenţi printre ţărani şi meşteşugari. Tătărăscu, care
pare a fi samsarul care vinde complet România ruşilor a fost atât de
mult discreditat de guvernarea sa anterioară, încât el este acum întru
totul dependent de protecţia ruşilor.
Numai
Partidul Socialist îşi extrage rădăcinile din istoria României şi a
câştigat evidentă popularitate în ultimii ani, deşi liderii lui admit că
liderii comunişti au depus eforturi susţinute pentru a-i dezbina şi a
le slăbi puterea.
Politica
guvernului Groza, supravegheată îndeaproape, este concepută numai cu
scopul ca în continuare Uniunea Sovietică să poată exploata în voie
resursele ţării, fără a ţine seama de termenii armistiţiului, rezultatul
fiind controlul sovietic într-un grad pe care nu l-am văzut în
Bulgaria. Acest lucru este firesc, bineînţeles, pentru că România este
în prezent bogată, iar convenţia de armistiţiu la care au subscris şi
Aliaţi a fost ocolită printr-o serie întreagă de înţelegeri de punere în
aplicare a prevederilor. Rusia a pretins deja 700 de fabrici preluate
de la nemţi, este foarte interesată chiar şi în privinţa băncilor, a
devenit coproprietar al întreprinderilor petroliere româneşti, al
companiilor de navigaţie şi aeriene şi a evaluat în aşa fel bunurile pe
care România le
are de plătit ca reparaţii de război,încât aceasta plăteşte aproximativ
de trei ori mai mult decât anticipase când a semnat armistiţiu. În
plus, prezenţa a peste 600 000 de militari ca trupe ruseşti care trebuie
hrănite, îmbrăcate şi plătite pe cheltuiala României, reprezintă un
efort pe care ţara nu şi-l mai poate permite. Cinci şeptimi din
cheltuielile curente referitoare la armistiţiu reprezintă întreţinerea
armatei ruseşti. Companiile străine, inclusiv cele la care americanii au
interese, au fost într-atât încorsetate, încât vor fi nevoite să
părăsească ţara dacă nu se schimbă direcţia în care evoluează lucrurile.
Peste câteva luni, Rusia va domina complet economia românească, dar
modul de guvernare a ţării nu va suferii decât mici schimbări.
Groza
şi Tătărăscu sunt complet aserviţi Rusiei în acţiunea de predare a
României în mâinile unei armate care dictează, ceea ce este mai rău, în
opinia tuturor decât chiar ocupaţia germană.
În
privinţa celor două mari grupări de opoziţie, ambele sunt împiedicate
să se exprime public oral sau în scris - în timp ce oricine poate
critica politica conservatoare din trecut a Partidului Liberal al lui
Brătianu şi manevrele sterile ale lui Maniu; aceştia, personal,
reprezintă în mod cert segmentele importante, dacă nu majoritatea
absolută a opiniei democratice româneşti. Maniu, în mod special, rămâne
simbolul necontestat al democraţiei româneşti şi al sentimentului
tradiţional democratic românesc, iar în cazul unor alegeri libere
partidul lui ar câştiga cu siguranţă cel mai mare număr de voturi.
Totuşi, 27 dintre liderii regionali ai partidului lui Maniu au fost
închişi. Doi dintre liderii regionali ai partidului lui Brătianu sunt în
închisoare şi alţi doi se ascund. Totuşi,
securitatea personală a liderilor importanţi nu este încă ameninţată.
Atunci nu se poate vorbi despre vărsări de sânge ca în cazul Bulgariei,
dar domneşte totuşi un regim de extraordinară teroare şi reprimare a
oponenţilor politici, prin arestări la miezul nopţii, bătăi în arestul
poliţiei secrete, dispariţii şi orice alte mijloace menite să-i facă pe
oameni să se supună.
O
consecinţă a cererii din august a regelui ca Groza să demisioneze,
precum şi a refuzului său de a semna orice decret începând din acel
moment, ori de a primi vreun ministru din guvern a fost creşterea
propriului său prestigiu politic şi al popularităţii. El a devenit
simbolul rezistenţei împotriva comuniştilor şi a Rusiei. Chiar şi
comuniştii au fost de acord că el se bucură de o mare popularitate, iar
şase dintre ei i-au spus că speră ca americanii vor fi în stare să
găsească o soluţie a impasului constituţional dintre rege şi guvern.
Bineînţeles că ei îşi doresc ca el, eventual să plece, dar n-ar îndrăzni
acum să încerce să abolească monarhia. Toţi comuniştii care au încercat
să găsească o soluţie impasului constituţional au subliniat că şi ei,
ruşii, doresc acest lucru.
Indiferent dacă Rusia doreşte ori nu o soluţionare, românii nu doresc
în mod cert. Având în vedere marele prestigiu de care se bucură regele,
este, totuşi posibil ca Guvernul Sovietic să accepte să facă unele
concesii pe tărâm politic. Însă numai în măsura în care ele nu ar apărea
că fiind făcute sub presiunea anglo-americanilor. Îl voi întâlnii pe
Susaikov miercuri seara şi este posibil ca el să abordeze această
problemă. Dacă nu va fi aşa, mă voi raporta, bineînţeles, la cum au
decurs lucrurile. Comuniştii doresc soluţionarea, pentru că deşi sunt
conduşi de ruşi, mulţi dintre ei simt româneşte şi îi sperie cele ce se
întâmplă. Inflaţia creşte cu rapiditate, trasportul se înrăutăţeşte,
fabricile nu mai pot obţine materii prime şi se închid, pentru că
acestea ar trebui importate, iar ruşii fac asemenea stocuri de alimente
încât populaţia se teme de o micşorare a raţiilor stabilite
în luna februarie.
Pentru
mine este limpede că aici nu se mai poate face nimic, decât dacă se va
menţine presiunea spre a salva, atât cât mai este posibil, independenţa
politică şi economică. Răspunsul la aceste probleme se află, ca şi în
cazul Bulgariei, în intenţiile Rusiei şi în eforturile Guvernului
american de a-şi rezolva toate problemele cu Rusia. S-ar putea face
multe dacă noi am insista asupra transformării Comisiei Aliate de
Control într-una cu un real caracter tripartit, faţă de ceea ce este ea
acum, adică o autoritate sovietică, rolul nostru fiind acum doar acela
de a protesta tot timpul inutil.
Nu pot recomanda acum o soluţie. Poate convorbirea cu Susaikov îmi va sugera una.
Acum
încerc doar să subliniez gravitatea situaţiei României şi faptul că
ţara a fost înghiţită din punct de vedere economic, că poporul este din
ce în ce mai deziluzionat, moralul lui este tot mai scăzut şi că, dacă
noi nu trecem la aplicarea principiilor pe care le-am enunţat deja,
singurul rezultat este împingerea acestor oameni spre comunism, care le
repugnă.
Berry
(
Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.667, c.689-697;
The National Archives of The United States, Washington D.C.,
Departament of State, R.G. 59, Roll 10, Division of European
Affairs,1945-1949 )
Predarea României sovieticilor la Yalta
- minciuna unanim acceptată -
(adevăruri din documentele anului 1945)
- fragment din volumul “Privire sub Coroană“ -
prof. drd. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.