2.4.11 Inca
Imperiul Inca sau Tawantinsuyu cum se spune în limba quechua a fost cel mai mare stat din America de Sud precolumbiană, avînd centrul administrativ, politic și militar în orașul Cusco care se află azi în Peru. Incașii au apărut în regiunea de munte din Peru, undeva prin secolul Xll al erei noastre dar nu se cunoaște originea lor și nici de unde au venit în acele locuri. După anii 1438 incașii au desfășurat acțiuni constante pentru a-și cotropi vecinii, ținînd-o tot așa într-o răfuială și păruială cu alții pînă la anii 1533, folosind ba vorba bună și miluirea căpeteniilor populațiilor pe care doreau să le includă în imperiul lor, ba ghioaga și praștia ajungînd să cuprindă în timp o mare parte din vestul Americii de Sud. El se întindea de pe vîrfurile munților Anzi pînă la ocean cuprinzînd teritoriul întreg al Perului de azi, mari părți din vestul, centrul și sudul Boliviei moderne, nord-vestul Argentinei, partea de nord și centrală a statului Chile, Ecuador și sudul Columbiei.
Numele de Tawantinsuyu, poate fi
tradus ca cele patru regiuni sau cele patru provincii Unite. În limba
quechua cuvîntul Tawantin este
format din tawa: patru,
cu sufixul ntin care
denumește un grup, iar suyu înseamnă
regiune sau provincie. Imperiul a fost împărțit în patru ținuturi care se
întîlneau în capitala Cusco construită prin terasare pe un vîrf de munte cum se
vede în fotografia de mai sus. Numele Tawantinsuyu a fost, prin urmare, un termen descriptiv
indicând o uniune de ținuturi, iar spaniolii au transformat acest cuvînt
quechua în Tahauntisuyu. Termenul Inka în
quechua înseamnă conducător sau domnitor, fiind folosit pentru a
desemna clasa conducătoare sau familia conducătoare din imperiu. Spaniolii
au adoptat și acest termen, dar cu sensul de etnie pentru toate populațiile din
vechiul imperiu amerindian.
Originea neamului quechua și apariția lui în regiunea Anzilor în secolul
Xll, este învăluită într-o ceață absolută datorită faptului că ei nu au folosit
un sistem de transmitere a informațiilor prin semne care s-a constituit în
scris, ci printr-un sistem de fire de ață de diferite culori și cu anumite
noduri specifice pe ele, care însă au fost distruse de către spanioli ca să-i
șteargă pe vecie din istoria lumii, civilizații europeni pe ,,sălbaticii
amerindieni”. Tradiția lor orală menționează trei peșteri ca loc a apariției
neamurilor inca. Peștera centrală cunoscută în quechua sub numele de Tambo
Tocco, mai este numită și Capac Tocco, iar celelalte peșteri au fost Maras
Tocco și Sutic Tocco. Patru frați și patru surori au ieșit din peștera de
mijloc. Aceștia au fost: Ayar Manco, Ayar Cachi, Ayar Auca, și Ayar Uchu,
și mama Ocllo, mama Raua, mama Huaca, și mama Cora. Din cele două peșteri
laterale au ieșit oamenii care urmau să fie strămoșii tuturor celor 12 clanuri
ale poporului Inca. Ayar Manco a făcut un ritual de magie din aurul cel mai
bun, iar oamenii care îl însoțeau au ajuns să trăiască astfel acolo.
Și astăzi, incașii păstrează vechile lor
ritualuri, aducînd cinstire strămoșilor așa cum se vede în fotografia de mai
sus, unde folosesc un vas cu două guri de ardere, iar pe el se vede un șarpe,
animal totem specific tuturor culturilor
pontic – carpatine, dar foarte asemănător cu șarpele descoperit în mina
de la Brad, județul Alba. Spre dreapta este un vas scitic aflat la muzeul din
Teheran, iar în capăt am pus poza unui vas de cult descoperit la Gumelnița,
județul Giurgiu, pe malul stîng al Dunării, vechi de pe la 4500 î.e.n. Însă de
ceva vreme, fel de fel de gunoaie stipendiate de statul român ne spun prin
cărțile de istorie că sîntem o adunătură de mîluri puturoase și monstruoase
care am fi ajuns pe aceste locuri prin secolele lX-X, cînd alții trudeau de
1000 de ani pe plaiurile carpatine și le făcuse o adevărată grădină unde Satana
și Talpa Iadului se plimbau numai cu coada pe sus!
Cei patru frați au călătorit foarte mult
timp, dar pe drum Ayar Cachi a fost lăudat pentru puterea lui mare, iar în
ceilalți a încolțit invidia și pîndindu-l, atunci cînd a revenit în peșteră
pentru a sacrifica o lamă sacră, l-au prins cu gînd necurat pentru a scăpa de
el. Ayar Uchu a hotărît să rămână în partea de sus a peșterii de unde să
privească peste toate triburile inca. Aici peștera are același rol de oul
universal din mitologia arimină din care s-a născut pămîntul, duhurile cerului
și tot ce înseamnă viață și chip văzut pe pămînt. În marele templu Coricancha,
cuvînt care înseamnă ,,Templul de aur”
din Cusco era o placă de aur de formă ovoidală care împodobea lăcașul de cult,
dar cînd au văzut-o spaniolii nu i-a mai răbdat inima să o lase la locul ei și
au dus-o la topit. În cele patru capitale ale provinciilor, dar și în Cusco
exista cîte un templu al soarelui numit Aribalo și care tălmăcit după regulile
atătate de atîtea ori, avem ari: a lăuda, a străluci + balo: alb,
lumină, conducere, adică lumina strălucitoare sau conducerea lăudată, lăcașul
fiind o binecuvîntare a lui Inti unde el trimitea bob de înțelepciune cerească
cinstiților muritori. .
La stînga am pus ruinele lăcașului de cult Huayna Pichu de unde se vede
tot complexul de construcții de la Machu Pichu, spre dreapta este o fotografie
cu muntele Ceahlău de la noi, apoi ruinele de la Machu Pichu și în capăt o
reconstituire a templului soarelui din acest complex arhitectural după cum se
văd ruinele în partea dreaptă sus a imaginii. Cuvîntl machu pichu înseamnă
vechiul pisc, iar orașul este situat în valea Urubamba la cca 80 km de Cusco,
fiind descoperit de către lumea albă abia în anul 1911, secretoșii incași prin
tăcere încercînd să salveze acest loc sfînt de pîngărirea preoților spaniolilor
și de distrugerea lui cum s-a întîmplat cu toate templele lor.
În stînga este o formațiune din
piatră făcută de către strămoșii noștri care se află în munții Bucegi, la
mijloc am pus fotografia observatorului ceresc de la Chankillo, iar în dreapta
este o fotografie aeriană a sanctuarului get de la Samisetuza, atît cît s-a mai
putut reconstitui.
După ce au capturat orașul Cusco, cu o ură specifică iudeo-creștinilor,
adică nemărginită, au distrus Templul Soarelui clădind pe temeliile acestuia și
cu pietre din zidurile lui, o ,,faimoasă” catedrală închinată lăcomiei, urii,
vicleniei, hoției, terorii și crimei cum îi stă bine oricărui nelegiuit care
respectă Făcă-Tora, astfel ca urmele vechii religii să se piardă pentru
totdeauna! Așa au procedat jegurile sataniste și cu lăcașele de cult ale
creștinilor arimini, sau mitraicilor cum le-au spus o vreme oștenii
întunericului, după ce le-au dărîmat au constriit pe vechile fundații cuibare
ale Satanei unde trebuia să vină să pună ouă de basilisc să aibă ce cloci
tartorul!
Ayar Manco a construit un altar de piatră unde să fie aduse jertfele de
cinstire pentru crearea lumii. Ayar Auca a ajuns să fie obosit de toate astea
și a decis să călătorească singur prin lume. Numai Ayar Manco și cele patru
surori au rămas pe locurile din Anzi pentru a se stabili împreună cu toate
triburile inca, ajungînd în cele din urmă la Cusco. Înainte de a ajunge
aici, mama Ocllo deja purta în pîntec copilul lui Ayar Manco, care se va numi
Sinchi Roca. Oamenii care locuiau de ceva vreme în Cusco au luptat din
greu pentru a menține țara lor împotriva cotropitorilor, iar mama Huaca i-a
ajutat mult. După aceste fapte, Ayar Manco s-a numit Manco Capac, fiind
părintele neamurilor Inca și a imperiului cu același nume. Se spune că el
împreună cu surorile surorile sale au construit primele case incașe din vale,
cu propriile lor mâini. Când a venit timpul, Manco Capac a folosit piatra
pentru construcția altor case mai trainice și astfel Cusco a fost făcut numai
din piatră, iar fiul său Sinchi Roca l-a moștenit devenind al doilea împărat
Inca.
Alte legende spun despre Manco
Capac
fondatorul legendar al dinastiei Inca din Peru și a dinastiei din cetatea
Cuzco, că a fost fiul lui Kon – Tiki sau Viracocha ieșit din lacul
Titicaca.
Un alt mit, spune că Manco Capac împreună cu frații au fost aduși din
adâncurile lacului Titicaca de către zeul soarelui Inti, Manco Capac
fiind el însuși venerat ca un foc și zeu solar. Conform acestuia Manco
Capac și fratele său au fost trimiși pe pământ de către zeul soarelui, ieșind
din peștera de la Puma Orco. Ei au fost instruiți pentru a zidi un templu al
Soarelui, în locul unde s-a scufundat zeul în pământ pentru a-l onora pe tatăl
lor, Inti ca zeu al soarelui. În timpul călătoriei, unul dintre frații lui
Manco – Ayar Cachi – a fost înșelat să
mai vină în peștera de unde au ieșit fiindcă acesta a avut o comportare crudă
față de triburile de oameni pe care le-a cunoscut.
Istoric, poporul Inca erau un trib pastoral în zona Cusco pe la
începutul secolului Xll și sub conducerea lui Manco(pe tăblițele de plumb apare
numele Maico, iar în limba română avem cuvîntul mancă care înseamnă
doică) Capac, ei au format micul oras-stat din Cusco. În 1438 au pornit o
expansiune a puterii lor sub comanda lui Sapa Inca(marele Inca) Pachiacuti
și Cusi Yupanqui(pămînt mișcător). În timpul domniei, el și fiul său Tupac
Yupanqui au adus o mare parte din triburile ce locuiau în munții Anzi sub
controlul incașilor, care astăzi sînt în Peru și Ecuador. Pachacuti a
reorganizat regatul Cusco în Tahuantinsuyu, care consta dintr-un guvern central
cu Inca și patru guverne provinciale cu căpetenii puternice: Chinchasuyu,
Antisuyu, Kuntisuyu și Qullasuyu. Pachacuti, spune tradiția orală, că ar fi cel
care a construit Machu Pichu și a purtat mai multe războaie de cucerire a
vecinilor murind în anul 1471. Imperiul Inca a fost un mozaic de limbi, culturi
și popoare care nu era sudate temeinic atunci cînd au venit peste ei spaniolii,
avînd însă o economie bazată pe schimbul și impozitarea produselor de lux și a
forței de muncă. Dar la prăbușirea imperiului a contribuit și războiul
civil intre Huascar și Atahualpa izbucnit în anul 1532 și care a durat mai
mulți ani, ajutîndu-i pe spanioli la cotropirea țării. La cîțiva ani de lupte
interne, ambii belicoși sînt uciși de către spanioli după ce îi ușurează de
mult aur, iar ultimele rezistențe ale incașilor împotriva invadatorilor sînt
conduse de către Manco Inca care se retrage în munți la Vilcabamba în Peru de
azi, unde el și urmașii săi conduc rezistența pînă în anul 1572 cînd cetatea
este cucerită, iar ultimul Inca Tupac Amaru, fiul lui Manco a fost prins și
decapitat.
După capturarea imperiului Inca, toate elementele de identitate ale
acestei culturi au fost distruse sistematic de către cotropitorii spanioli,
inclusiv sistemul de terasare a munților pentru a fi folosit în agricultură.
Cîte un membru al fiecărei familii a fost forțat să lucreze în minele de aur și
argint, în primul rând în cea de la Potosi, iar cînd acesta murea – și de
obicei nu rezista mai mult de un an - familia trebui să trimită un
înlocuitor. Efectele variolei, tifosului, gripei, difteriei și
rujeolei, boli aduse de către spanioli pentru care amerindienii nu aveau
imunitate naturală, au decimat populația inca aducînd-o în pragul dispariției.
În prezent are loc o dezbatere cu privire la numărul de persoane care au
locuit în Tawantinsuyu la apogeu, cu estimări ce pornesc de la 4 milioane de
oameni și ajung pînă la 37 milioane de persoane. Motivul acestor estimări
atît de diferite este că, chiar dacă Inca au păstrat înregistrări excelente ale
recensămintelor cu ajutorul quipu, cunoașterea procedurii de citire a fost
pierdută pentru totdeauna, și aproape toate au fost distruse de către spanioli
în urma cotropirii imperiului incașilor. Totuși se poate porni de la ideea
că populația la începutul cuceririi imperiului era în anul 1525 de la
12 milioane persoane pînă la 20 milioane oameni; în anul 1553 mai erau 8,2 de locuitori; în
anul 1575 erau 8 milioane de persoane; în anul 1586 mai erau 1,8 milioane de
locuitori; iar în 1754 au rămas numai 615000 locuitori din vechea populație a
imperiului incașilor. Și nimeni nu îndrăznește a vorbi despre un proces făcut
la lumina zilei pentru a extermina populația băștinașă fiindcă rău ar plesni
sclipitoarea civilizație europeană și pe deasupra iudeo-creștină, toate aceste
crime făcîndu-se în numele crucii!
Limba oficială a imperiului a fost quechua, deși fiecare grup
avea propria limbă sau dialect, astfel vorbindu-se sute de limbi și dialecte
locale fiindcă ei nu foloseau scrisul pentru a se ajunge la o unitate
lingvistică. Mulțimea de populații și culturi din regiunea andină a făcut
imposibilă o unitate culturală deplină de care incașii au fost totdeauna
conștienți, urmărind să mențină controlul asupra imperiului. În timp ce
quechua a fost vorbită în regiunea andină, cum ar fi centrul Peru, cu mulți ani
înaintea extinderii teritoriale a acestor triburi, odată cu încorporarea noilor
teritorii, fiecare populație a învățat noua limbă după ureche și astfel au luat
naștere alte forme de quechua diferite de limba veche de la care s-a pornit.
Diversitatea de limbi quechua, la acel moment dar chiar și astăzi nu este un
rezultat direct al incașilor, care sînt doar o parte din motivul pentru
prezenta diversitatea lingvistică. Culturile din cadrul imperiului, care
au vorbit anterior quechua, și-au păstrat varianta distinctă de cea a quechua
pe care au răspîndit-o incașii. Deși aceste dialecte ale quechua au o structură
lingvistică asemănătoare, totuși ele diferă în funcție de regiunea în care sînt
vorbite. O răspîndire aparte a avut-o limba populației aymara, vorbită și în
prezent în Bolivia și în mai multe regiuni din țările vecine.
Miturile religioase ale incașilor au fost
transmise prin tradiție orală pînă ce unii coloniști spanioli în primele
decenii ale cuceririi imperiului inca, au început să le înregistreze în scris.
Dar unii cercetători cred că aceste mituri ar putea fi înregistrate și ele pe
quipu, însă cum procedura de deslușire a acestora nu este cunoscută, rămîne de
dezlegat și această problemă a civilizației lor. Incașii au crezut
în reîncarnare, iar moartea a fost privită ca o trecere într-o altă lume
la fel ca la geți, cu cîmpuri pline de flori și munți înzăpeziți. Pentru ei era
important să nu moară într-un foc sau să nu fie incinerați, considerîndu-se că
se pierde din forța vitală a sufletului prin arderea trupului care trebuia să
învie și el la ultima judecată. Reîncarnarea era ca o mișcare veșnică de
trecere dintr-o formă existențială materială în cea spirituală și invers, așa
cum apare și în mitul creației lui Pitah la vechii egipteni.
Pentru a înțelege mai bine cum vine adevărul pe urdinișul timpului, am
pus ceva poze care să ne ajute la ochi, dacă mintea încă stă înțelenită în
dogmele mișeilor și făcătorilor de adevăruri sacrosancte. În stînga este un
incaș ce își cîntă dorul și jalea la fluier, iar pe mîna stîngă se vede un
simbol identic cu cel al Creatorului Pitah sau Ptah din religia vechilor
egipteni. După semnul lui Pitah am pus simbolul incaș în altă poziție, alături
este cel de la Parța și alte două motive geometrice cu semnificație religioasă
care se găsesc în opera lui C. Brîncuși din Coloana jertfei nesfîrșite. În
capăt se găsește o poză cu un model geometric folosit și astăzi de către
creștinii copți din Egipt.
Locuitorii care urmăreau preceptele fundamentale ale moralei inca: ama
suwa, ama llulla și ama quella(nu fura, nu minți, nu fi
leneș) mergeau să se odihnească în căldura Soarelui, iar la geți se îndreptau
în cîmpia lui Zamolxe din Dabo Gio, însă cei răi își petreceau vremea de
dincolo într-un loc cu pămînturi reci. Trecerea sufletului mortului în lumea
cealaltă era plină de greutăți fiindcă trebuia să urmeze un lung drum pe
întuneric, iar în călătorie era însoțit de un cine negru care era capabil să
vadă în întuneric.
Cum drumul prin acest tărîm era plin de
primejdii, cei învredniciți pentru veșnicie, erau ajutați de ,,Huasca” acele
duhuri cerești din religia lor, iar astăzi ele sînt invocate în dansuri pline
de energie cum se vede în fotografia din stînga. Lîngă ea este imaginea unui
annunanki din religia emeșilor care ține în mînă un con de brad ca simbol al
cunoașterii divine, în dreapta este imaginea de pe T 70, unde apar acele divinități
cu corp de pasăre și cap de om ce poartă pe cap căciula specifică strămoșilor
noștri, iar în capăt este un dansator cu o mască pe cap cu coarne de bovină,
animal ce nu era specific Anzilor pînă la venirea spaniolilor, dar făcea parte
dintre totemurile neamurilor carpatine de multe mii de ani. Pe bandă se văd mai
multe simboluri geometrice care se găsesc și în cultura noastră populară, veche
de nu mai știe nici timpul de cînd a uitat răbojul acestui neam scoborîtor din
ceruri.
Viracocha a fost cea mai importantă divinitate din panteonul inca,
pentru că el a creat toate lucrurile, sau substanța divină din care toate
lucrurile sînt create, fiind intim asociat cu marea. Viracocha care s-ar
fi născut în lacul Titicaca sau în peștera Pacari Tambo, a creat universul,
soarele, luna, stele și civilizația însăși poruncind soarele să se deplaseze pe
cer. El a fost venerat ca zeu al soarelui și al
furtunilor. El a fost reprezentat ca purtând soarele drept coroană, ținînd
fulgere în mâini, iar din ochii lui lacrimile coboară sub formă de ploaie, aici
găsindu-se fărîme din mitul Tatălui Ziditor din peștera de la noi numită Huda
lui Papară(Papa: tată + Ra: soare). Incașilor de rînd le era interzis să
flecărească despre această divinitate.
Conceptele din religia incașilor unde Viracocha este Creatorul și
Stăpînul Soarelui au o asemănare uluitoare cu mitologia emeş si a
iudeo-creştinismului. Ziditorul a făcut din piatră nişte uriaşi pe care i-a
trimis printre oamenii primitivi pentru ai civiliza și ajuta, poveste ce ne
aduce aminte de mitul jidovilor de la noi, dar și de la emeși și
iudeo-creștini! Pentru că lumea s-a umplut de răutăţi, el a plâns amarnic când
a văzut situația creaturilor ce le-a zămislit și supărat foc, a pornit asupra
lor un potot prin care i-a nimicit, salvînd numai un bărbat si o femeie.
Viracocha a coborît pe pământ si a creat oameni din lut care sînt străbunii
actualului neam omenesc, tot el fiind părintele dinastiei regale Inca si
fondatorul imperiului. În cele din urmă Ziditorul a dispărut peste Oceanul
Pacific(a mers pe apă), și nu s-a mai întors la zidirea sa niciodată. El a
rătăcit pe pământ deghizat în cerșetor, învățîndu-i pe oameni cum să trăiască
și făcînd numeroase minuni. Se credea ca Viracocha ar reapare în vremuri de
necaz. Pedro Sarmeinto de Gamboa(1532-1592), care a consemnat mitul,
remarca faptul că Viracocha a fost descris de către băștinași ca: ,,un om de
înălțime medie, alb și îmbrăcat într-o robă albă ca o aură protectoare, încins
la brîu și umbla cu o carte în mîini”. Dacă luăm la socotit cuvîntul
Viracocha prin eme-gi, vom descoperi sensuri uimitoare pentru mintea oricărui
mioritic, fiindcă vira scris bira însemna flacără strălucitoare,
iar cocha poate fi luat drept berbec sau în forma gogia înseamnă
cel mai mare, dar putem pune și Goga de la noi unde chiar Dumnezeu unicul era
pentru românii din vremurile vechi. Rugăciunile
erau adresate unei Sfinte Treimi şi Fiului lui Dumnezeu cel care a murit, a
înviat si s-a înălţat la cer fiind aşteptat să vină într-o zi să salveze neamul
inca şi să-l mîntuie. Ei credeau în reînvierea trupului si în
Ziua Învierii tuturor oamenilor. Asemănarea izbitoare cu făcăturile iudeilor
i-a făcut pe invadatorii spanioli să-i acuze de blasfemie, purtîndu-se chiar
mai sălbatic cu ei, nimicind orice urmă de cult incas. Dar Ziditorul lor este
reprezentat în micul sat Ollantay Tambo care face parte dintr-un număr de
mici așezări din Valea Sacră a vechilor incași, situate în departamentul Cusco
de azi. Aici este o stîncă naturală ce prezintă un bărbat cu barbă și cu o
coroană pe cap, existînd urme de intervenție a omului asupra pietrei, iar în
jur sînt mai multe ruine de construcții. Stînca cioplită de natură și
,,ajustată” se pare de incași, ne amintește de Omul din Bucegii noștri.
Divinitățile inca ocupau cele trei tărâmuri: Hanam Pacha, tărâmul
ceresc, Uku Pacha, tărâmul din interiorul
pământului și Kay Pacha, tărâmul de deasupra pământului unde trăiesc și
oamenii. Uku Pacha a fost tărîmul Pacha Mama sau Mama Pămînt identic cu religia
geților, fiind în toate mitologiile andine. Multe popoare antice andine
încercau să-și dovedească scoborîrea lor din diferite zeități foarte
vechi. Numeroase ayllu puteau împărtăși aceleași origini ancestrale și
nimeni nu strănuta pucioasă de supărare. Inca susținea că sînt scoborîtori
din Soare si Lună, care le-au fost tată și mamă. Alte ayllu susțineau că
sînt scoborîtori din cei mai vechi oameni ce au fost vreodată pe pămînturile
lor și s-au numit pacarinas. Cei mai vechi strămoșii Inca au fost cunoscuți sub
numele de Ayar, dintre care primul a fost Manco Capac sau Ayar Manco.
Inca din mitologie spune că în călătoriile făcute împreună cu Ayar, au
modelat și au marcat pămîntul, învățînd pe oameni cum să cultive porumbul.
Tradițiile religioase din Anzi tind să varieze de la un ayllu la
altul. Incașii au încercat să
combine zeitățile lor cu cele ale populației cucerite în anumite moduri care
însă le ridicau statutul în ochii învinșilor. O temă evidentă în mitologia
incașilor este dualitatea Cosmosului. Tărîmurile au fost separate în
tărîmurile superioare și inferioare, precum Hanan Pacha care este lumea de sus
unde stăteau soarele, luna, stelele, curcubeul și fulgere, în timp ce Ukhu
Pacha este lumea în care trăim noi, iar Hurin sau Ukhu Pacha este lumea
subpămînteană, acestea două fiind diriguite de către Pacha Mama unde sălășluiau
strămoșii și eroii incașilor sau ai fiecărui ayllu. Kay Pacha, tărâmul
exterior pămîntului, a fost privit ca un tărâm intermediar între Hanan Pacha și
Pacha Ukhu.
Tărîmurile au fost reprezentate prin totemuri de condor pentru lumea de sus, puma pentru lumea din afara pămîntului și șarpele pentru interiorul pământului. Dar totemurile se găsesc și la geți prin vultur sau șoimul solar, lup în loc de puma și șarpe, toate acestea arătînd co respectivele concepte religioase au o rădăcină comună.
Simbolul totem al vulturului ceresc la
incași purtat pe frunte ca un talisman divin de către un tînăr, spre dreapta am
pus o altă fotografie cu vulturul înscris într-un cerc ca simbol al soarelui,
în poza următoare se văd semnele prin care a fost scris Șaue la Tărtăria și pe
tăblițe - cele două săgeți puse pe
orizontală, și alte trei pe verticală - însoțite de semnul munților sau al
țărilor străine din scrierea hieratică egipteană cum se vede în fotografia
alăturată, iar în capăt este Inca purtînd pe mînă vulturul ceresc. Să lăsăm
dracului toate făcăturile culturnicilor de ieri și de azi cu care ne-au otrăvit
mințile și sufletele pentru a sluji cu zel niște grupări criminale ce se vreau
de 1600 de ani unici ziditori de lumi și culturi.
În
stînga este o imagine simbol a unuia dintre miturile incașilor care arată
apariția neamului omenesc din lacul Titicaca pe o barcă ce seamănă cu trupul
unui șarpe uriaș, iar în dreapta este o tăbliță emeș cu barca solară foarte
asemănătoare cu cea a incașilor, și care este formată din trupul unui șarpe
foarte mare pe care stau divinitățile. Spre dreapta am pus o imagine simbol cu
doi șerpi care țin în gură curcubeul, iar la noi tot doi șerpi se înfășoară pe
toiagul patriarhului și a mitropoliților dar îndrăciții sutași ai întunericului
spun că reprezentarea este ieșită din ,,legămîntul” lui Iahwe. Lîngă ea este o
cruce inca formată dintr-o cruce cu brațele egale ca la strămoșii mei geți,
peste care este suprapus un pătrat, iar în mijloc este o gaură unde – în
fotografia prezentată – artistul a pus un șarpe înfășurat în cerc. În partea
dreaptă este tot un șarpe înfășurat în cerc dar de pe plaiurile noastre
descoperit la Gumelnița și vechi de pe la 4500 î.e.n. fie-le măiastra mînă
pomenită în veacul veacurilor!
Dau în continuare ceva ce nu vrea românul
să creadă după atîta minciună și îndobitocire, chiar dacă are adevărul înaintea
ochilor, fiind mai mare decît roata carului.
În
pareta stîngă este o imagine a unei măști inca avînd ca totem un lup, iar mai
jos de urechea dreaptă se vede o cruce cu brațe egale cum se găsește la Bozioru
în munții Buzăului, datat pentru începutul mileniului lll î.e.n. Spre dreapta
am pus două detalii de pe tăblițele de plumb nr. 10 și 28 unde se vede că
preoții geți foloseau în cultul religios blana unui lup, așa cum a amintit și
Diodor în Biblioteca istorică o poveste a flăcăului egiptean Macedon
care purta și el o blană de lup drept armură. Mai avem un medalion cu un cap de
lup tot din cultura inca unde se vede deasupra capului un disc cu tricolorul
nostru, crapa-le-ar rînza de ciudă leprelor care ne-au falsificat istoria
și cultura identitară. Un asemenea disc tricolor mai poartă și englezii care se
țin mari și tari cu dansul Morris și toți îi admiră pentru farmecul jocului,
dar nimeni nu vrea să observe că seamănă scandalos de bine cu călușarii noștri.
În partea stîngă a fotografiei se vede crucea cu brațele egale înscrisă în
cerc, iar ultima imagine din dreapta este a Marelui Inca cu crucea înscrisă în
cerc prinsă la coroana de pene și însoțit de doi lupi. Dar știința spune că
lupul nu a trăit niciodată în America de Sud, deci totemul a fost dus acolo
dintr-un loc unde acest animal era foarte răspîndit și venerat, ținut ce îl
putem ușor găsi dacă punem degetul pe vechea Dio Getia!
Huaca din religia incașilor erau entități
dumnezeiești ale tuturor lucrurilor văzute, un fel de duhuri protectoare sau
suflete atît ale obiectelor din natură, a plantelor și animalelor cît și ale
unor obiecte făcute de mîna omului cum ar fi ceramica fiindcă ele se considerau
că duc părți din divinitate, armele, îmbrăcămintea și altele. Conceptul este
identic cu cel de ,,kamui” din religia ainu. Conducătorii religioși inca
foloseau rugăciunea pentru a comunica cu aceste Huaca pentru a cere sprijinul
sau sfat de înțelepciune. Unii specialiști susțin că uneori, acestor duhuri
cerești, li se aduceau ca jertfă un copil sau un prizonier de război, la ei
moartea prin jertfire fiind considerată o mare onoare, dar alții contestă
sacrificiile umane în cadrul religiei incașilor. Pentru că aveau un sistem
economic aparte, bazat pe o planificare centralizată cu obligația fiecăruia de
a munci pentru sine și pentru comunitatea din care făcea parte, fără însă a
exista o populație sclavagistă așa cum a fost situația în civilizațiile din
jurul Mediteranei, dar și din alte locuri, unii specialiști au acreditat ideea
că incașii au practicat un fel de socialism. Ei trăiau în comunități sau sate
numite ayllu și fiecare dintre ele avea obligația de a-și asigura rezerve prin
propriile eforturi pentru 3 ani, iar statul mai asigura pentru încă 4 ani, țara
fiind plină de astfel de depozite. Și la egipteni exista acest sistem de
protecției poporului împotriva calamităților naturale, unde se făceau rezerve
pentru 4 ani. Numai niște societăți foarte solidare și conștiente de relațiile
de într-ajutorare puteau să constituie asemenea rezerve de hrană și
îmbrăcăminte, pe cînd azi campionii democrației vin și te jupoaie de viu de tot
ce ai, iar pe deasupra îți dovedește cu o obrăznicie de fiară turbată că
democrația lor nu este decît un elogiu al ignoranței și prostiei turmei pe care
o manipulează cu mare meșteșug numai în folosul lor.
Deși în imperiu au fost mai multe forme de
cult locale cu huaca specifice fiecărui trib, conducerea a impus ca principal
cult pe cel al soarelui Inti, însoțite de Pacha Mama și Inca Sapa, invocat a fi
,,copilul soarelui”.
Inti era zeul soare, sursa de căldură și lumină și protector sau
păstor al poporului inca, fiind considerat și cea mai importantă divinitate.
Împărații Inca se țineau și ei că sînt scoborîtori din Inti, adică ,,neam ales”
fiind un fel de păstor de popoare și nu cules din mîlul istoriei umane de către
stăpînul nelegiuirii veșnice. Și în mitologia egiptenilor exista păstorul Anti, apropiat ca nume de cel incaș, care
era strămoșul neamului lor.
Să ne lămurim cum vine povestea Sfîntului Soare de la noi și de la ei,
fiindcă mare babiloniei ne-a obligat să înghițim pricepuții în făcături și
scorneli drăcești de nu mai știm pe unde ne este dosul. La stînga este un incaș
din zilele noastre îmbrăcat cu o mantie care are pe ea soarele și litera W în
mijloc. Spre dreapta este o fotografie din peștera Gaura Chindiei situată în
apropiere de comuna Pescari, județul Caraș-Severin, ale cărei picturi pe stîncă
vin din mileniile XV-X î.e.n., unde se vede un soare cu 12 raze și un pătrat în
mijloc, iar lîngă el este un incaș din zilele noastre cu costum specific
dansului soarelui, desenat pe piept avînd în interior un romb ca simbol al
oului cosmic. Mai este simbolul soarelui pe steagul Argentinei în anul 1818,
iar în dreapta este soarele așa cum l-au desenat meșterii din Oaș pe peretele
bisericii de lemn din Ieud Deal în secolul XVll.
Kon a fost zeul ploii și al vântului care venea din sud, avînd ca
părinți pe Inti și Quilla mama, divinitate a fertilității naturii și neamului
incașilor.
Mama Qucha care tradus înseamnă ,,mama
mare” a
fost o divinitate marină sub forma unui pește fiind protectoarea
marinarilor și pescarilor. Într-o legendă ea este mama lui Inti și mama
Killa dintr-o legătură cu Viraqucha. Mama Pacha sau Pacha Mama, a fost soția lui Pacha Kamaq,
fiind o divinitate a fertilității plantelor și creșterii lor pînă la recoltare.
Era reprezentată ca un șarpe uriaș, tot așa cum la emeși Inana cu același rol,
avea ca simbol un șarpe înfășurat pe un toiag. Ea putea să provoace cutremure
tot așa cum în religia emeșilor, șarpele primordial Tiamat putea face să se
cutremure pămîntul atunci cînd se mișca cu furie.
Mama Killa
sau mama luna, ori mama de aur, a
fost fiica lui Viracocha și a Mama Qucha și sora lui Inti cu care s-a și
călătorit. Povestea o găsim și la noi cu Sfîntul Soare și Sfînta Lună care
umblau foc să se căsătorească numai că Dumnezeu nu i-a lăsat ca la incași. Ea a
fost mama lui Mamnco Kapac, Kamaq Pacha, Kon si Uqllu mama.
Mama Sara(mama porumbului, Saramama) a
fost zeița acestei cereale care avea o importanță deosebită în existența
incașilor și la anumite sărbători îmbrăca știuleții ca pe niște păpuși. Ea
a fost de asemenea, asociată cu salcia și asta ne aduce aminte de
mitul creației la vechii egipteni care ne spune că pasărea Benu a poposit prima
dată pe pămînt, făcîndu-și cuib într-o salcie.
Pacha Kamaq sau pămîntul născător este asemănător cu Mama Pămînt de la
noi fiindcă din ea se nas toate și tot în ea se întorc toate, fiind o altă
divinitate creatoare.
Chakana sau crucea incașă
simbolizează pentru mitologia incașă ceea ce este cunoscut în religia geților
ca Arborele Lumii, Pomul Vieții, Osia lumii, Pomul Cunoașterii Binelui și
Răului și așa mai departe. Crucea este în fapt o cruce cu brațele egale
așezată după cele patru puncte cardinale ca la emeși, peste care se suprapune
un pătrat. În acest simbol, pătratul reprezintă cele două nivele de existență
de deasupra pămîntului, adică cel al eroilor, strămoșilor și cel
ceresc. Tot așa apare pătratul și în religia geților și a celor dinaintea
lor cum putem vedea în munții Buzăului, la Bozioru unde au mai pus și o cruce
în interior, fiind simbolul lui Mitra ca fiu al Luminii sau al Omului, adică al
Tatălui Ceresc și al Maicii Pămîntești. Gaura din centrul crucii este Axa prin
care șamanii se înălțau pînă în bolta cerească sau în alte lumi de unde primeau
sfat de înțelepciune sau ceva miracole cu care să miluiască lumea
pămîntească. Ea reprezintă, de asemenea, Cuzco, centrul Imperiului Incas,
dar și constelația Crucea Sudului.
La stînga avem o cruce cu pătratul suprapus
peste ea și gaura în mijloc, lîngă ea este o cruce chakana cu simboluri
religioase, spre dreapta este tot o chakana cu ing și iang în mijloc dar format
din două palme, iar la Șinca Veche simbolul este cu doi pești așa cum l-au luat
chinezii de la noi, lîngă ea este o mantie inca cu simboluri din care am pus
cîteva cruci alături să fie pentru luare-aminte a celor cu ceva minte! Cruceau
cu brațele egale înscrisă în cerc este atestată pentru prima dată pe la anii
3000 î.e.n. în comuna Bozioru din munții Buzăului, apoi pe la anii 490 pe o
monedă a edonilor, neam arimin din sudul Traciei, pe un medalion cu Attis din
aceeași perioadă și ca simbol a lui Mitra pe o monedă a împăratului roman
Commodus(180-192). Crucea cu o gaură în mijloc de forma unui pătrat de pe
mantia inca, se mai folosește și astăzi pe unele ii din județul Botoșani cum
bine se vede la cele două cruci înscrise în chenar negru!
În religia incașilor, șamanul era deasupra preoților, vrăjitorilor și
vracilor fiindcă el își putea modifica stările de conștiință și reușea să
călătorească după voință în nivelul inferior pentru a întreba despre cauzele
bolilor oamenilor sau nenorocirile care au venit peste ei. Aceste transe au
fost induse de îngurgitarea unor substanțe halucinogene, cel mai probabil
ayahuasca, sau mestecînd frunze de coca plantă sacră la ei, care sînt folosite
pe scară largă și azi de către șamanii din Peru.
Inca Sapa sau împăratul a fost introdus în cultul lor ca personaj divin,
fiind efectiv șeful religie de stat, iar willaq-umu sau preotul șef a fost al
doilea după conducător. Sapa Inca pretinzînd că venea din Inti, nu trebuia
să-și amestece sîngele cu a muritorilor și atunci se căsătorea cu o soră dacă o
avea în familie, obicei practicat și de către faraonii egipteni, dar și de
regii macedoneni. Fiind ,,fiul soarelui”, pe cale de consecință și toți supușii erau ,,copii ai soarelui” și
de aici venea și dreptul de a judeca și hotărî dacă va porni război sau va fi
pace. De asemenea el era conducătorul sărbătorilor incașilor unde se preamăreau
faptele înaintașilor, dar și ale lui prin cîntece și versuri. La solstițiul de
vară era o mare sărbătoare care ținea 9 zile și se încheia cu începerea
aratului pentru noua recoltă prin înfigerea de către împărat a acelui țăruș
pentru plantat pe care-l foloseau ei în agricultură. Mai mult decât atât,
orașul Cusco însuși era considerat în cosmogonia lor, centrul lumii fiind
încărcat cu huasca și centrul celor patru provincii și numit uneori ,,buricul
universului”.
O ciudățenie a unui grup mic de incași a fost practica de a-și țuguia
capul în special nobilii de rang înalt. Aceasta se realiza prin strîngerea
capului noului născut cu niște fîșii din piele sau pînză, ajungîndu-se astfel
ca tărtăcuțele să arate mai mult conice, pentru a fi o deosebire vizibilă în
cadrul societății. Și sarmații practicau asemenea obicei, așa cum l-a descris
Strabon în a sa Geografie sau cum vedem pe tăblița de plumb 28 la mato
Matigo.
La stînga este Atis, statuie romană din secolul l î.e.n. cu o căciulă
specifică sciților cum se vede și în fotografia a doua cu doi sciți din care
unul pansează celuilalt rana și spre dreapta avem un incaș ce cîntă la fluier,
apoi o dansatoare amazigh și în capăt o tînără amazigh din munții Atlas, Maroc.
Căciulile purtate de femeile amazigh seamănă foarte bine cu cea purtată de
cîntărețul incaș, de scit și de frigianul Atis.
Cred că neamul incașilor a ajuns în America de sud, mai devreme decît
secolul Xll cum spun legendele lor, fiindcă nu aveau cum să devină într-o
perioadă de numai 200 de ani o populație numeroasă care să supună prin puterea
armelor și să întemeieze cel mai mare imperiu din aceste regiuni. Presupun că
ei sînt în fapt urmașii acelei urdii de sciți și geți care au ajuns în Egipt în
prima parte a secolului XVlll î.e.n. cînd au supus partea de nord a țării, dar
o parte dintre ei s-au întors la scurt timp în Canaan și în sud-vestul
Anatoliei, azi teritoriu al Siriei unde s-a descoperit cetatea hicsoșilor Spune
Sianu. De aici au încercat cu sabia pentru prima dată Babilonul pe la anii
1740-1720 î.e.n. Cînd egiptenii s-au săturat de nepoftiți și i-au luat cu sabia
la socotit pe la mijlocul secolului XVl î.e.n., alungîndu-i, ei s-au oprit tot
în Canaan dar cei mai mulți au mers unde era cei din vechime stabiliți acolo,
adică sud-vestul Siriei. În scrierile egiptene, năvălitorii de care au reușit
să scape cu atîta greutate, sînt încondeiați cu numele de ,,heka kashe
wet”. În sudul Asiei Mici sînt amintiți începînd cu mileniul ll î.e.n. neamul
sacilor scris de hitiți și asirieni ,,sa.kas” sau ,,sa.gaz”, adică sacii
amintiți de mai multe ori de scrierile grecilor sau un neam scitic din nordul
Mării Caspice. Și tot pe acele locuri din Siria, istoria menționează neamul kaska,
geska(gesii) sau kassiții, fiind cunoscuți numai prin intermediul scrierilor
hitite ca o populație ce se ocupa cu țesutul și creșterea porcilor, pe care au
încercat în repetate rînduri să-i alunge. Ei stau pe aceste teritorii pînă în
secolul Vlll î.e.n. cînd sînt alungați de către neobabilonieni și dispăruți
pentru totdeauna din istorie. Dar cum nu tăiau frunze la cîini, fiindcă în
acele vremuri nu erau asemenea meserii, s-au adunat într-un ciopor mare și
fiind meseriași în a păli vîrtos cu sabia, au tăbărît asupra Babilonului pe
care l-au cucerit pe la anii 1531, apoi s-au revărsat către sud, cotropind
întreg teritoriul pînă la mare. Cînd au fost alungați din aceste locuri la
începutul secolului XlV î.e.n. o parte dintre ei au luat-o către soare răsare,
spre India la vechile lor neamuri, apoi tot căutînd soarele au traversat
arhipelagul indonezian și Oceanul Pacific de Sus, ajungînd pe coasta Peru.
Numai așa se pot explica asemănările care există între cultura lor, în legătură
directă cu cea a geților, egiptenilor, emeșilor și sciților! Și numai noi
românii și incașii folosim ca instrumente naiul și fluierul pentru a ne cînta
oful și jalea!
Unul din modelele de coroană
de pene purtat de Inca Sapa la ceremonii, dar și de alții din neamul lui sau de
dansatorii inca de azi, este foarte asemănătoare cu cea purtată de neamul
filistenilor și chiar cu masca de aur a faraonului egiptean Tutankamon cum se
vede în fotografiile de mai jos.
Pentru a înțelege mai bine
nivelul de civilizație la care s-a ajuns în imperiul inca și de ce a fost el
distrus de către spanioli, dau în continuare o propoziție dintr-o scrisoare a
lui Francisco Pizarro(1476-1541) adresată regelui Spaniei, după ce au cotropit
întreg teritoriu și au intrat în Cusco: ,,Putem asigura pe Maiestatea Voastră
că este atât de frumoasă și are astfel de clădiri frumoase, care ar fi chiar
remarcabile și în Spania”.
Si cum orice treabă anevoioasă are un
început voi scoate în fată cîteva cuvinte din quechua, limba administraţiei
imperiului incaș unde se găsesc similitudini uimitoare cu limba română(al
doilea termen) si emegi(al treilea cuvînt) demonstrînd originea lor comună.
aillu: gintă, clan,
neam, obşte, seminţie. La noi consider că nu trebuie să mai spun cum stăm cu
,,a lu” sau ,,ai lu” din vorbirea populară iar în emegi alu este un
adjectiv pentru animale care arată că aparţin de o anumită rasă;
aka: băutură
fermentată, a bea o băutură fermentată = acra: gustul unor băuturi realizate prin
fermentare, sau sucul unor fructe = aca: creştetul capului, a bea, voce, a face
a avea un efect, porţie;
allpa: teren agricol
fertilizat cu găinaț de guano si care are o culoare alb-cenuşiu = alba = aldu:
a săpa pămîntul;
Anzi: munții cu
crestele veșnic înzăpezite care erau granița de est a imperiului incașilor =
ansi: sufletele eroilor din mitologia geților care mureau în timpul luptelor =
an-șe: car pentru transportat grîu;
bara: unitate de
măsură = bara: iaz, băţ lung si gros, a opri = bara: a înainta, a distribui,
popas, locuintă;
cacic: căpetenie, cel
care îti conduce viata, seful unui aillu = gagic: cel care îti conduce
sufletul(c trece în g cum se întîmplă de multe ori în emegi), Cacica localitate
de unde se extrage sare = gagig: a se jeli cuiva, a fi trist;
calancha: nume incas
= calancia: nume românesc de familie = gala: mare + nga: casă, locuință, a
adăposti;
camara: grînarul unei
provincii cu sensul de provizie sigură = camară: loc de depozitare sau de
păstrare a proviziilor alimentare = gamara: cereale, a pune, a îngrădi, a
încuia, a închide afară;
cancha: templu, care
în religia lor era legătura dintre cer, pămînt și lumea de sub pămînt = cance:
prăjină lungă avînd în capăt un cîrlig cu vîrf ascuțit folosit de pescari și
plutași pentru agățar, crîlig;
capac: bogat,
superior, rege, luminat, înţelept, învăţat, generos, cel care are grijă de
alţii = capac: deasupra, sus = capa: suflet, inimă, a fi de partea cuiva, a
linişti + cu: a întemeia, a socoti, hrană, avere, nobil, strălucitor;
catu: tîrg, comerţul
incaș se desfăşura în pieţe amenajate sau în spatii special construite = catu:
nivelul unei construcţii, a căuta, a cerceta = gadu: a rupe, a distribui, a
merge pe jos, a se întîlni, a vorbi despre;
catu illa: spiritul
negustorilor. In emegi ila: cărăuş, a transporta, a fi mare, a fi bogat,
personificare, a radia.
chanca: trib
războinic neincas renumit pentru violenta și viclenia lui = cianca: șarpe
veninos = cianga: captiv, prizonier;
chimpo: numele unei
regine care cultiva soiuri alese de porumb și ardei iuți = cîmpu: suprafaţă
întinsă destinată culturilor agricole = cîn: a semăna + pu: teren;
chonta: mîner de
lance din lemn = ciontu: crîmpei dintr-o bucată mare, a tăia = ciun: a prezenta
+ ta: a pipăi, a vătăma;
chuqui: ploaie, a
picura = chicu: puţin, cîte puţin, a chicura – a ploua mărunt = chic: mic,
puţin, a fi epuizat;
chunu: cartof deshidratat, uscat la soare si la frig
= ciuni: a modifica = ciun: a se ofili, a se învechi, a da;
cira: a coase = cir:
aţă subţire, fir, cira – a însira = cir: a lega, a fixa, a întări;
collca: depozit mare,
locul unde sînt păstrate bunuri și în jurul cărui mişună mulţi oameni = colcăi:
a fi plin de, a mişuna, a se agita, a vui = colca: a fi atent, a se pregăti de
drum, începutul unei acţiuni;
conci: vîrf, înălţime
= conci: coc = con: scară + ca: casă, podoabă;
cori: aur, care era
adunat din apa rîurilor de munte unde se găsea sub forma unor grăuncioare mici
= cori: bube foarte mici care apar uneori pe trupul copiilor = cu: metal
preţios, aur + ri: a turna, a aduna, a curăţa;
curaca: conducătorul
unei văi montane = coraca: a supraveghea o persoană bolnavă = curaca: a
inspecta, a supraveghea;
Cuzco(Qosqo):
capitala imperiului incaș, construită pe versantul unui munte care parcă stătea
agăţată de înălţimi = cosca: pisică sau coscă: coajă = cus: piele de animal, a
se ascunde, a fi lipit de + ca: cătun, oraş, casă, cartier, defileu;
hacha: un fel de
satîr = hac: crengi tăiate mărunt pentru foc, surcele = ha: numeros, a aduna, a
avea voie + cia,sa: a tăia.
haili: refren ritmat
în cîntecele incașe = haili: refren de cîntec = hili: farmec, a încînta,
atracţie;
hatha: castă,
familie, neam, proprietate = hat: delimitarea unei proprietăţi, răzor = hata: a
șterge, scandal, în eme-gi;
hatun: mare = hăt:
întins, mare = hat: înălţime mare, a pune, a înconjura;
huara: sort primit de
tineri cînd ajungeau la maturitate si aveau dreptul să închege o familie =
hora: dans la care participau tinerii ajunşi la maturitate = hura: neam,
obicei, a trage uşor, a striga, a străluci, a conduce;
hunu: cea mai înaltă
căpetenie militară neincasă = hunu: violent, sălbatic, nimicitor = hunu: a
rupe, a despica, a distruge;.
hucha: sărac si orfan
de părinţi, prezentă nedorită, cel care nu are educaţia părinţilor si face
numai necazuri = hucia: a alunga sau a fugări o pasăre, om fără căpătîi +
hucia: a fi mînios, nesăbuit, sălbatic, violent;
huanca: piatră de
hotar, încălcarea hotarelor era la incași foarte aspru pedepsit = huanca:
femeie rea care îţi vînează greşelile, persoană rea si pătimaşă = hu: persoană
+ anca: hotar, limită, a măsura, oprire bruscă;
huata: loc unde se
leagă(prinde) ceva, căpăstru = hoata: femeie care umblă cu furatul şi este
prinsă = hu: persoană + ata: a face o faptă rea;
Huiana: Inca, tatăl
lui Atahualpa si Huascar = Huianu,Huina: nume de familie la români = hu:
persoană + i: a stăpîni + ana: lumină, cer, rai, a fi mare;
iaili: cîntece cu
caracter păstoresc sau agrar = iaili: refren care se găseşte în cîntecele
păstoreşti interpretate de Felician Fărcaş = ia: a fi plăcut + ili: bucuros;
Inca: conducătorul
incaşilor = inca,inga: adevărat, aşa este = inga: egal, la fel;.
inti tain mii:
sărbătoare incasă în care se aducea ca ofrandă soarelui primii ştiuleţi de
porumb ajunşi la maturitate. Expresia în limba română este ,,întîi tain mii” cu
sensul de respectarea unei obligaţii în natură stabilită anterior;
jaili: cîntece cu
caracter religios sau militar = jali: stare psihică ce arată tristeţe,
supărare, necaz, dor, nostalgie;
kay: teritoriul de
deasupra pămîntului unde trăiesc și oamenii, dar deasupra lor se duc duhurile
strămoșilor și ale tuturor chipurilor de pe pămînt = căi: a se jeli, a-și
recunoaște vina;
killa: aur, aurit,
galben ca aurul = cili: fire subțiri din aur care se foloseau în trecut la
cusutul unor podoabe = ki-la: a cîntări, a compara;
killa: zeița lunii ca
simbol al fertilității naturii și a neamului omenesc = chila: falus, vulvă,
vagin = ki...la: a observa, a fi atent la;
quena: naiul incas
cunoscut pentru melodiile pline de tristeţe = chin: suferinţă, tristeţe. o chemare
a amintirilor sau caina: a deplînge = chin: suferintă + a: rezultat, strămoș;
quechua: limba
oficială vorbită în Tawantinsuyu (imperiul inca), era una dintre cele 12 limbi
ale clanurilor incașe și semnifica luminat de soare, sănătos, frumos, vale sau
trecătoare protejată. Acest termen a fost impus de spanioli pentru că incașii
foloseau expresia ,,runasimi – graiul omului’’ = checea: covor de pîslă lucrat
în mai multe nuanţe care se folosea și la învelit noaptea, nume de persoană =
checi: neamul celor numeroşi, pretutindeni, pătură, broboadă, a lega, a uni.
quella: a nu fi
leneș, a fi harnic = Cela: prenume de femeie = ku...la: a aranja, a pune în
ordine;
qucha: mare, foarte
mare = cogea: mare, foarte mare = kuga: nobil, ales;
quipu: forma de
păstrare și transmitere a informațiilor cu ajutorul unor fire de ață legate de
una mai groasă, de culori diferite și cu noduri specifice care arătau chipul
sau starea la un moment dat = chip: înfățișare, imagine, față = chip: a lega, a
linişti, a controla, meşter foarte bun;
llama: animalul
specific Anzilor folosit la transport, pentru lapte si lînă, era şansa
supravieţuirii unei comunităţi în caz de secetă şi era sacrificată ca cea mai
preţioasă ofrandă = în româna veche nu
există acest cuvînt, dar l-am găsit identic fonetic şi semantic pe tăbliţele
geţilor = lama: înger păzitor, spirit feminin al destinului, respect social;.
llulla: minciună =
lulă: păhăruț, om beat = lul(a): mincinos;
Machu Pichu: oras
incas descoperit abia în secolul XlX si construit pe versantul unui pisc de
munte = maciu: măciulie de măciucă, umflătură; piciu: ascuns, care nu se vede,
mic;
mama: cea care este
binecuvîntată de divinitate să dea naştere, soţie = mama: femeia care are copii
= mami: spirit emeş care l-a făcut pe om din lut si a suflat asupra lui cu
viată;
mana: noroc, vigoare,
belşug = mană: belşug în toate = mana: izvorul belşugului, soţ, soţie, pereche,
a locui împreună;
marca: proprietate,
domeniu, teritoriu. Termen care se găseşte fonetic si semantic în limbile
anglo-saxone;
mita: relaţii de
întrajutorare reciprocă între familiile unui aillu în efectuarea muncilor
agricole, realizarea teraselor sau a canalelor pentru irigaţii = mita: sistem
de relaţii care urmăresc ocolirea legii chiar dacă este un abuz = mitu: a
elogia, a pipăi uşor, a mîngîia, jignire;
moya: locuri de
păşunat = moina: teren cultivat si lăsat pentru a deveni păşune = mu: an, a
cultiva, a apărea, a creste + inu: paie, iarbă, păşune;
montana: pantele
estice de mare altitudine din munţii Anzi = montana: localitate în munţii
Apuseni (Rosia);
mullu: scoici marine
aduse ca ofrandă. Acest cuvînt există în etruscă identic fonetic si semantic;
oca: cartof, marfa
cea mai comercializată la incaşi, principala sursă de alimentare = oca: măsură
pentru greutate egală cu cca un kilogram, conţinutul acestei măsuri = oca: a
mînca cu lăcomie, a fura, a lua cu forţa;
pacha: locul îngrijit
de om pentru a fi folosit, care aparţine lui, folosire liberă si liniştită, a
pune în ordine, a aduce linişte, natură liniştită, bucurie = pace: linişte,
stare de echilibru = pace: a se potoli, a se linişte, a se aşeza, a conduce, a
cerceta;
pachacuti: rege
incas, cataclismul, transformatorul cultural, creatorul.
pachamanka: expresie
cu care se invitau la masă. În limba română se foloseste ,,a mînca în pace” cu
acelaşi sens.
phathiri: mai marele
dintr-o comunitate care desparte turmele de lama și trece puii de lama ajunşi
la maturitate la turma de adulţi. In emegi patesi era seful unei
comunităţi iar la latini pater avea sensul de tată biologic dar și seful
clanului.
Paullu: fratele lui
Manco Inca, conducător incas. Noi avem Paul și Paula, venite din italiană;
purej: conducătorul
unui aillu(clan) = puriu,purie: cărunt, bătrîn, tată(termen vechi) = pu:
suflet, putere + ri: a conduce + u: bărbat, a impresiona;
puric: care fuge
repede = puric: parazit care sare foarte repede = pu: a tîşni + rig: a căuta, a
înhăţa, a smulge, a ucide;
ricu: suveran, rege =
rigă: rege = rig: a supraveghea, a păzi, sceptru, armă, a se înclina, a se
documenta, a cerceta;
runa: bărbat, om =
Rona: localitate în Maramures. În emegi ru: semen, a fi capabil, rang social,
egal în funcţie, bogăţie + na: om în viată, om prezent;
saya: jumătate de
provincie, fiecare provincie era formată din 2 saya care erau solidare la plata
birurilor si efectuarea corvezilor, proprietate, domeniu, tinut = saia:
cusătură superficială a două bucăţi de pînză, ţesătură subţire de lînă sau
bumbac sau îmbrăcăminte confecţionată din această ţesătură, adăpost provizoriu
pentru vite si capre, unelte și nutreţ, gard improvizat în jurul adăpostului
pentru vite, podul grajdului folosit ca depozit pentru nutreţul vitelor = sa:
legătură, aţă, a lega cu sfoară, a strînge laolaltă + ia: mînă, avere, opus;
sapsi: proprietate,
domeniu, muncă făcută împreună de toţi membrii obştii = săpsi, zăpsi: a prinde
de veste, a băga de seamă, a prinde pe cineva că face ceva în ascuns, a
observa.
sapai: cultivarea
pămîntului = sapa: a lucra pămîntul cu sapa, a face un şanţ = sapa: a face un
şanţ.
suyu: tinut, regiune
muntoasă, provincie, sarcină dată în timpul unei misiuni= suiu: – a urca, a
executa o acţiune urcînd = su: a ocupa în sus, a aluneca, a se urca + ia: mînă,
a deveni alunecos, pietriş, stîncă;
taclla: săpăligă mică
= tacla: vorbă fără rost, a te afla în treabă, trăncăneală pentru a omorî
timpul = tac: a izbi, a pătrunde, a zori, a apuca + la: tînăr, a aşeza;
tambo: depozite
regale sau obşteşti, amplasate de-a lungul drumului și care erau folosite de
armată, de curierii regali sau în caz de cataclisme naturale = tambă: viţel slab,
animal prăpădit, om prost = tam: credincios + bo: a transporta;
tarapuntaes: nobil,
trimis regal, cinul clericilor ce proveneau din neamul lui Inca = tarabostes:
nobili geţi după scriitori greci antici din rîndul cărora proveneau și preoţii,
informaţie nedovedită de tăbliţele de plumb,
tawa: patru = tava:
obiect plat de formă pătrată, dreptunghiulară sau oval, cu marginile ridicate
puțin în sus pe care se aduc bucatele la masă, năvălire, iar acest cuvînt amintește de taba, transformat în tava
cu sensul de cetate sau întăritură = ta: a privi, a împinge, a aduce + ba:
parte, bucată;
tempu: unitate de
suprafaţă considerată suficientă să hrănească o familie fără copii pe timp de
un an = timpu: noţiune care exprimă scurgerea vremii = ten: a domoli, a uşura,
a răcori + pu: izvor, a tîşni, început, inimă. Si neamul emes avea un asemenea
sistem de protecţie socială a indivizilor.
Titu: numele unui
conducător incaș(Titu Cusi) = Titu: prenume la români.
tocco: peșteră =
tocu: teacă din lemn sau tablă în care se ține piatra de ascuțit pentru coasă =
togu: a intra, a învîrti;
tucui: cel care are
grijă de toate = tucu: părinte, tată = tucu: rude, bun, a înveli;
uacaili: a plînge =
uacăi: plînsetul copilului foarte mic, a plînge ca o broască = ua: cîntec de
leagăn, a trezi din somn + ca: gură, a tipa + i: a plînge, lacrimă;
uchiu: ardei iute =
uiu!: expresie rostită cînd mănînci ceva iute = u: strigăt + ciu: mîncare,
legătură, a pune;
urinsuyu: jumătatea
de sus(urin în emegi: drapel, deasupra, sînge, neam).
uku: jos, sub pămînt,
tărîm al morților = ugu/uku: mort, a ucide, a muri în eme-gi;
Urma: numele unei
regiuni renumită pentru cultura porumbului și ardeiului iute = urma: semne
lăsate pe pămînt de către un animal, om sau rădăcinile plantelor din arătură =
ur: gaură, scobitură, a şterge, a săpa + ma: a se fixa pe;
Uru: trib de pescari
ce locuiește pe nişte insule plutitoare formate din trestie, de pe lacul
Titicaca. În emegi uru: a păzi, a se osteni, a lega, a prinde, puternic,
priceput;
wallasi: strămosi =
valahi: denumirea românilor din Muntenia și Moldova;
warawara: luminos,
strălucitor = vara: anotimpul călduros si plin de soare sau Varvara:
protectoarea minerilor care lucrează la temperaturi ridicate.
zara: porumb la
maturitate ce are culoarea galbenă ca a soarelui= zare: depărtare = zara: rază
de lumină, legătură, snop în eme-gi.
Sînt un număr de 87 cuvinte culese de mine
din cărțile pe care le-am citit despre incași, iar un studiu comparativ amplu
între limbile și dialectele andine vorbite în imperiul Inca cu eme-gi, vechea
egipteană și limba română veche, ar aduce informații uluitoare despre adevărata
noastră istorie încă necunoscută românilor și lumii!
Tairona sau Kogi
Mai găsim rămășițe ale fabuloasei culturi
strămoșești la neamul Kogi sau Tairona, o comunitate inteligentă, evoluată
spiritual care a scăpat de nefasta influență a „civilizației” occidentale. Sînt
și după 3800 de ani de la despărțirea din vatra străbună, tot așa cum i-a zidit
Anu sau Gog(poate de aici își trag numele de Kogi, fiindcă Strabon a scris
muntele sfînt al geților Kogaion și nu Gogaion cum ar fi fost firesc), oameni
cu sufletul deschis și inima curată, trăind în armonie cu natura, nelacomi și
nemișei cum sînt cam toți cei care fac umbră la pămînt pentru lînă, frînă și
slănină! Kogi sînt
ultima civilizaţie supravieţuitoare a popoarelor inca şi aztec, iar oraşele lor
din munți au rămas neatinse de ,,civilizația” lumii noastre.
În prezent populația Tairona sau Kogi locuiește
în munții Sierra Nevada de Santa Marta în estul Columbiei, spre Marea
Caraibilor, dar în vechime ținutul lor ajungea pînă la mare unde aveau și unele
orașe. Ei își spun ,,frații vîrstnici”, iar pe cotropitorii europeni mai vechi
sau mai noi îi numesc ,,frații tineri”, ținutul muntos unde își duc viața îl
considerîndu-l ,,Inima Lumii”. Orașul Santa Marta a fost întemeiat de către
spanioli în anul 1525 și timp de vreo 50 de ani, băștinașii au conviețuit în
pace cu invadatorii apoi le-au fost luate pămînturile de pe coastă de către
năvălitori, obligîndu-i să se refugieze în munții unde locuiesc și astăzi.
Mormintele lor din vechile orașe de coastă sînt jefuite de către grupări
criminale care vînd obiectele descoperite pe piața neagră în special din USA,
dar unele pleacă și către alte țări. Kogi purtau în vremurile lor bune podoabe
de aur, iar unele piese-simbol care reprezentau totemuri, erau atîrnate în
copaci. Foloseau pentru torsul bumbacului și fusuri de aur pentru rolul lor
magic conferit de religie, dar a venit ,,fratele tînăr” și le-a furat pe toate.
Orașele lor erau construite într-o armonie perfectă cu natura, reușind să
folosească cele mai neprietenoase locuri pentru culturile indigene, iar
drumurile și canalele construite în urmă cu 500 de ani sînt în prezent la fel
de bune, apa nereușind să le distrugă. Munții au fost terasați, iar apa adusă
prin mici canale uda toate terenurile cultivate apoi cobora în vale pînă la
marea care se află la cca 25 km. Secretul civilizației lor era modestia în care
au trăit dar o fac și în prezent și armonia absolută cu natura pe care o
consideră Mama lor. Ca forme de relief au cîmpiile joase de pe coasta mării,
munți cu zăpezi veșnice, deșert, păduri tropicale și dealuri propice unui
anumit tip de agricultură. Dacă cei de pe coasta mării se ocupau de pescuit și
producerea sării din apă de mare, cei de pe dealuri cultivau fasole, porumb și
bumbac. După ce au fost alungați de pe coastă, ei s-au izolat în zona muntoasă
și au rupt orice legătură cu civilizația invadatorilor, iar orașele din munți
construite în urmă cu peste 500 de ani sînt locuite și azi, numărul lor fiind
cam de 10000 de suflete. La ei cuvîntele ,,haida” și ,,haidi” înseamnă să
mergem. Practic ei sînt izolați de lumea noastră printr-o junglă, nefolosind
nici azi roata, plugul sau scrisul, iar înțelepții lor se numesc mama, fiind confirmați de divinitate
printr-un lung proces de inițiere și educație. Ei au rolul de a păstra
tradițiile strămoșești și a menține puritatea comunității. În fiecare oraș
există cîte o casă mare numită nuhue, de formă rotundă cu acoperiș conic, unde
au voie să intre și unde locuiesc numai bărbații. Morții și-i puneau în niște
vase mari de lut asemănătoare ca formă cu cele de la Cotnari, fiind considerate
un alt,,pîntec” unde mortul va sta pentru vecie. Ei spun că au venit din apus! Dacă depășit apusul din
imperiul inca de unde s-au refugiat în actualele ținuturi, atunci apusul
trebuie să fie insulele arhipelagului filipinez și cel indonezian care fac
legătura cu Asia de est de unde au luat ei calea către Anzi. Nuhue este Casa Lumii, de formă rotundă
făcută numai din frunze de palmier, unde intră numai bărbații care au primit
inițierea, adică au împlinit vîrsta de 18 ani. Atunci ei încep să mestece
frunze de coca culese numai de o femeie și în timpul ritualului de inițiere vor
sta nemișcați 4 zile și 4 nopți spunînd rugăciuni în casa bărbaților. Cu
ajutorul oxidului de calciu obținut din scoici arse, pe care îl iau în gură
odată cu frunzele de coca, acesta are rolul de a scoate substanțele active din
frunze care îi ajută să poată face asemenea exerciții incredibile de
rezistență. Ei cred că coca naturală culeasă la maturitate, civilizează omul și
îl face mai bun. Frunzele de coca ajunse la maturitate nu au nici o legătură cu
drogurile așa cum ar vrea unii să se creadă. Speranța de viață la kogi,
datorită mestecatului de frunze coca, este cam de 90 de ani, iar esenii sau
asenii geți pripășiți prin Palestina pentru a lumina întunecatele minți ale
rabinilor, trăiau chiar pînă la 120 de ani. Oxidul de calciu este ținut în
,,poporo”, un fel de vas al cunoașterii făcut din lemn, fiind înțeles de ei ca
un ,,pîntec” înțelegînd prin asta atît un părinte protector dar și o femeie.
Bățul cu care se ia oxidul de calciu de grosimea unui deget, este considerat
partea bărbătească, dar aceasta lăsată să lucreze de capul ei în relație cu cea
feminină ar deveni periculoasă și ar distruge armonia zidirii omului de către
Mama. La ei ,,poporo” era simbolul civilizației kogi. Mîncînd din el, bărbatul
își aduce aminte de ceea ce este el și îl ține în armonie cu Marea Mamă,
făcîndu-l să se gîndească mereu la generozitatea ei. Am pus jos două forme de
,,poporo” și un vas de la începutul mileniului lV î.e.n. descoperit în
localitatea Vidra, județul Ilfov. Pe mai multe
basoreliefuri antice, Orfeu ține în mîna stîngă un vas asemănător cu cel
descoperit la Vidra. În dreapta este un vas kogi folosit pentru înmormîntarea
cenușii mortului împreună cu unele podoabe.
Poporo este privit și ca un
izvor de spiritualitate și de comuniune cu Marea Mamă. Invocarea acestei
comuniuni făcută cu mintea va fi îndeplinită de către paznicii sufletului ei.
Dar acești paznici nu sînt numai ai ,,poporo” și spiritului bărbatului, fiecare
lucru are cîte un paznic, povestea fiind cunoscută și la incași prin huanca, la
ainu prin kamui și la emiși și geți prin lama sau îngeri. Dacă renunți la a
folosi poporo și a mesteca coca, nu poți fi bărbat și nu te vei însura. La ei
soția este un egal al soțului de care trebuie să aibă grijă, să lucreze pentru
ea și pentru copii, să nu-i vorbești urît și să nu o lovească. Înainte de
culcare trebuie să mestece frunze de coca cel puțin de 4 ori ca să poată gîndi
limpede ce a făcut peste zi și ce va trebui să facă în ziua următoare.
Conducătorii lor spirituali numiţi Mama sînt crescuţi într-un mediu
complet întunecat primii 18 ani din viaţă. Acolo sînt învăţaţi să comunice cu
,,Aluna”, considerate de ei a fi forţele care guvernează planeta. Astfel ei
devin Mamas sau Mama cu sensul de Iluminaţi. Mama înseamnă lumină, strălucire, soare
și este divinitatea lor principală cu sensul de Ziditorul sau Marea Mamă însă
nu astru ci cunoașterea divină de început, iar mamas sînt conducătorii lor religioși cu
sensul de iluminați, dar folosesc și mama cu același sens. Toată teologia lor
este uimitor de asemănătoare cu cea a esenilor și a strămoșilor mei geți,
fiindcă mulți români se țin că au alți strămoși, mai nobili și civilizatori sau
mai aleși de Talpa Iadului cum a apărut o nebunie de ceva vreme la cei chinuiți
de damblagială. Unii iluminați lucrează în locuri izolate pe care le numesc
,,puncte fierbinţi”, unde se consideră că se află sursa energiei vitale care se
revarsă în lume. Ei păzesc secretele şi izolarea în care se află pentru a-şi
putea continua munca. Acum consideră că munca lor a devenit imposibilă din
cauza lăcomiei distructive şi că planeta în sine se află în faţa colapsului
apocaliptic.
Mamas poartă pe cap un fel de căciulițe
împletite din bumbac tors gros care amintesc de cele purtate de sciți, amazigh
și incași. Populația Kogi are un port de culoare albă foarte asemănător cu al
geților sau al țăranilor români în zilele de muncă, pantaloni largi și lungi
pînă la pămînt, cămașă largă ce coboară pînă la genunchi cu mîneci largi fără a
fi încinsă la brîu, trăistuță mică în dungi albe și crem și pălărie de paie de
forma celor purtate de olteni sau din regiunea Clujului. După rugăciunile
făcute pentru cinstirea Mamei, ei cîntă dintr-un fel de fluier melodii care
seamănă cu cîntecele noastre păstorești doinite. Solomonarii noștri cînd intrau
în Frăția Celui Ales, primeau un rînd de veșminte albe formate dintr-o cămașă
lungă pînă la genunchi și un fel de pantaloni albi, sorțul de piele numit solomon
și o trăistuță unde își ținea toporișca și cartea cu numele îngerilor, la fel
fiind situația și la eseni!
Kogi s-au izolat pentru că sînt
într-adevăr convinşi că au responsabilitatea pentru echilibrul vital al lumii
materiale şi a spaţiului transcedental pe care îl numesc ,,Aluna”, sursa vieţii
şi a inteligenţei întregului pămînt. Ei doresc să avertizeze pe ,,frații
tineri” de pericolul în care a ajuns Mama și consideră că sînt fraţii înţelepţi
ai umanităţii şi că trebuie să vorbească acuma pentru a evita o catastrofă
climatică globală cu urmări iremediabile. Feriţi de ochii ,,civilizatorilor”
Kogi sînt respectaţi pe un areal foarte mare de către ceilalți amerindieni
întinzându-se de la fluviul Amazon pînă la rîul Hudson din nordul S.U.A.
Civilizaţia Maya de astăzi este condusă de
bărbaţi care au fost trimişi de mici pentru a învăţa de la Kogi. Tribul
amerinidian Seminole din Florida le trimite anual ofrande.
Kogi se tem profund de sălbăticia cu care
jefuim bogățiile pămîntului, dîndu-și seama de asemenea că drumul pe care merge
omenirea condusă de ,,frații tineri” va duce la un dezastru absolut datorită
nenorocirilor pe care le dezlănțuim prin propria lăcomie. Ei consideră că
singura speranţă de supravieţuire pentru omenire este ca noi să aflăm de ce se
tem ei şi îşi dau seama că oamenii cred doar ceea ce pot vedea. Mamas înţeleg
că trebuie să facă asta pentru că omenirea distruge pentru un cîrștig trecător,
locuri considerate sacre de multe popoare. Ei vor să ne arate cum şi de ce erupţia
energiei cosmice haotice cauzează schimbări climatice, epidemii de boli noi,
instabilităţi geologice şi o creştere perpetuă a conflictelor violente. Dacă
Kogi au dreptate, civilizaţia modernă trebuie să îşi schimbe percepția asupra
planetei în sine şi felul în care va fi privit viitorul.
Nuhue sau casa bărbaților, construcție
asemănătoare cu primele case ale emeșilor din Ki-en-gi. Spre dreapta avem
portul kogi, și lîngă el este ,,Aluna” pe care ei o privesc ca pe o carte de
istorie și înțelepciune divină, unde este simbolizat trecutul dar și viitorul.
În capăt am pus un ou de calcar descoperit la Lepenski Vir, pe malul drept al
Dunării în regiunea Porților de Fier de la sfîrșitul mileniului Vlll î.e.n. Pe
el se văd scoase în relief aceleași forme șerpuitoare ca pe Aluna neamului
tairona sau kogi. În fapt ei transmit prin conceptul simbol Aluna mitul facerii
lumii și a pămîntului din ou așa cum îl știm că a existat la toate neamurile
carpatine ce au roit de aici în cele patru zări, de-a lungul a mai multor
milenii. Dar cuvîntul ar putea să amintească tocmai toriștea lor de unde au
plecat în urmă cu peste 3700 de ani, fiindcă noi avem în mitologia strămoșească
alunul ca un arbore sfînt care ajută la înnoirea naturii și a neamului omenesc
prin fructele sale, cam tot așa cum este conul de brad sau pin din mitul
Pomului Vieții și cum l-au lăsat străbunii să-l păstrăm, dacă mai are cine! De
aceea se spune la noi, că atunci cînd doi șerpi se chinuie să facă piatra
clarvăzătoare, sau cînd unul vrea să înghită o broască, este bine să-i desparți
cu o creangă de alun fiindcă pe viitor. cu ea se pot face cele mai mari minuni.
Șarpele ca totem al înțelepciunii cerești, este dovedit pentru prima dată în
istoria lumii în situl de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n. cînd a avut
loc ultima glaciațiune și a distrus mare parte din habitatul populațiilor
Europei, obligîndu-le să coboare mai spre sud.
Crucea înscrisă în cerc din vîrful
locuinței bărbaților – nuhue – cum am reușit să o iau dintr-un film documentar
despre această populație și cea din bisericile noaste de lemn unde apare în
plus și floarea vieții. Acest simbol-concept al crucii înscrisă în cerc este
pentru prima dată atestat arheologic în istoria lumii în peștera de la Coliboaia
într-o pictură rupestră veche din anii 37800 î.e.n. apoi în peștera Gaura
Chindiei de pe malul stîng al Dunării, tot prin niște desene rupestre vechi din
mileniile XV-X î.e.n., și drumul ei se continuă cu zeci de dovezi arheologice
pînă în lumile din mileniile lV-lll î.e.n., și cu talismanele geților de la
Fizeșu Gherlei din secolul Vll î.e.n. Spre dreapta este o piatră de la
populația tairona cu foarte multe linii care se intersectează, parcă ar fi o
hartă și ceva asemănător ce se găsește în comuna Bozioru din munții Buzăului,
veche de pe la începuturile mileniului lll î.e.n.
Kogi spun că fără gândire
n-ar putea exista nimic. Aceasta este o problemă esențială a zilelor noastre
pentru că nu doar cotropim planeta, ci o şi lipsim de gândire, distrugând atât
structura fizică, cât şi bazele existenţei metafizice, adică energia creatoare
care stă a baza materiei. Kogi consideră că sarcina lor existenţială este aceea
de a îngriji planeta şi a-i menţine starea de normalitate, dar în urmă cu
câţiva ani şi-au dat seama că sarcina lor devine imposibilă din cauza
mineritului şi a despăduririlor care se produc peste tot.
Ei nu au temple,
ci simple altare unde se roagă și meditează, la fel cum făceau esenii în
Palestina în secolele lll î.e.n.- ll era noastră. Dau mai jos avertismentul lor
față de întreaga omenire unde își fac cunoscute și o parte din conceptele
teologice, după documentarul From the heart of the world(Din inima lumii),
Avertismentul fraților vîrstnici, realizat de cercetătorul american Dr. Graham
Townsley în anul 1991, care se găsește la adresa www.amara.org.
În cadrul textului, acolo
unde voi considera de cuviință, voi pune unele comentarii care să explice
originea concepțiilor teologice sau sensurile lor.
,,La început a fost doar
întunericul... doar marea. La început nu era soare, nici lună, nici oameni...
la început nu erau animale, nici plante... doar marea. Marea era Mama. Mama nu
era oameni, nu era nimic. Absolut nimic. Era ceea ce are duh(adică cunoaștere),
ea era mintea și voința. Ea era Aluna. Și toate astea au fost
zămislite/născute înainte de primul răsărit... acestea erau idei... apă și
pămînt. Avem gînduri numai pentru ce a fost creat deja în Aluna. Înainte de
răsărit, înainte de a exista orice... noi am fost concepuți în apa din
«Aluna». La fel și copacii... munții... totul. Și apoi Mama a început să-și
,,învîrtă în afară” gîndurile. Ea ,,a încălzit” fusul înaintea răsătirului(ei
spun că fusul este prima unealtă dăruită omului)... și Mama a procreat 9
lumi... a dat naștere la 9 fiice... Fiecare lume avea propriul gen...
Și ea a dat naștere
sorilor... domnii creației. Unul dinte ei era Serankwe... și apoi s-a întrebat:
«Cum am putea crea un lucru viu»? Mama și copiii ei s-au gîndit mult la asta.
Cum se mișcă un picior, cum se mișcă un ochi. Și cînd totul a fost înțeles, a
noua lume a fost creată. Și aceasta s-a întîmplat înainte de primul răsărit...
încă nu erau oameni, nici plante, nici animale, nici Soare... doar Mama.
Doar Aluna.
Mama a sîngerat. A avut
sîngerarea femeilor. Era fertilă... și lumea a devenit fertilă. Sîngele ei este
auriu(sau aur)... Rămîne în pămînt... Este fertilitate. Apa aurie... Sîngele și
apa sînt necesare pentru viața tuturor lucrurilor. Apoi Serankwe l-a creat pe
«fratele tînăr». Și apoi a fost creat omul... pentru a avea grijă de lucrurile
vii... plantele, animalele... din acest motiv au fost făcuți oamenii. Acum este
slăbit și îmbolnăvit... Aurul nemuritor căra misterul vieții din Aluna în
materie. Mamas putea face această călătorie prin meditație «pe aur» și prin
dansul ritualic cu podoabe de aur, niște
discuri cu o spirală mare pe ele”. Păzitorii aurului și ai copacilor se numeau
,,yiuca”, vasele de cult erau din aur în vechime pînă să vină ,,fratele tînăr”
tîlharul, prezicerile se făceau tot pe obiecte din aur.
Pentru a înțelege pe deplin
cine au fost strămoșii noștri, am să dau în continuare informaţii referitoare
la facerea lumii, care ne trimit la o perioadă preistorică a culturii antice,
ajutîndu-ne de lucrarea Istorii feniciene, scrisă de Philon din
Byblos(64-141), dar și acestea au fost luate de la Sanchuniathon, preot
fenician şi mare învăţat din vechime ce a trăit în secolul X î.e.n. precum şi
date culese de alţii. El precizează că Sanchuniathon a luat mitul facerii lumii
din Cărţile lui Tehuti, care era scris și Dahau-ti, adică Legea
Sciților, fiindcă dahue a fost un neam scitic, dar în alte izvoare
este amintită Cartea Misilor ca prima carte de istorie și teologie a
omenirii, fiindcă au mai fost cunoscuți în acele vremuri geții care locuiau în
nordul Istrului și ca sciți: „..El presupune că începutul tuturor lucrurilor
este alcătuit dintr-o Ceaţă Întunecată de natură spirituală sau din ceva ca o
suflare de ceaţă întunecată şi dintr-un tulbure haos negru precum ceea ce
respira, că acestea erau nemărginite şi multe veacuri au rămas fără margini.
Dar atunci cînd acest Duh s-a îndrăgostit de propriile sale principii prime şi
ele au fost amestecate, acea îmbinare s-a numit Iubire; iar această Iubire a
fost începutul creaţiei tuturor lucrurilor. Dar haosul nu ştia despre propria
lui creaţie. Din îmbrăţişarea acestuia cu Duhul s-a născut Mot – Mîl sau
Fermentaţie. Din ea – Marea Mamă – izvorî toată sămînţa creaţiei,
naşterea tuturor corpurilor. Înainte de toate au fost Marile Vieţi lipsite de
simţire iar din acestea s-au ivit după aceea Vieţile ce aveau inteligenţă...
Chiar şi după ce au fost separate încă erau purtate din locurile lor cuvenite
de către căldura soarelui, iar toate se întîlneau din nou în negură unul cu
celălalt şi se ciocneau laolaltă, în mijlocul tunetului şi trăsnetului; iar la
spargerea tunetelor Vieţile Raţionale pomenite mai înainte vegheau în timp ce
pe pământ şi pe mare bărbaţii şi femeile au tresărit la ecoul lor şi s-au
înspăimîntat”. Pentru a arăta vechimea mitului mai dau cîteva vorbe venite de
pe tăblițele de lut ale emeșilor de prin secolele XXVll î.e.n. care spun în
versuri așa: ,,Cînd cerul nu avea încă un nume/ Nici pămîntului nu i se spunea pe nume,/ Apsu(apa nemărginită), primul,/ părintele lor/ Și creatorul lui Tiamat,
care i-a născut pe toți,/ Au amestecat apele,/ Dar nu s-au iubit, nici nu au descoperit stuful;/ Cand nici un
zeu încă nu apăruse/ Și nu aveau nume, nici soartele nu
erau cunoscute.” Din aceste două entități au fost născuți mai întîi zeii, apoi
cerul și pămîntul, iar din sîngele unuia dintre ei amestecat cu pămînt s-a
făcut neamul omenesc.
Vedem în mitul facerii la tairona că
zidirea tuturor văzutelor și nevăzutelor s-a realizat în apa din Aluna, adică
oul cosmic din zicerile noastre cunoscute de ceva vreme și care dau mari
neliniști la făcătura Satanei. Aluna trebuie să o vedem ca pe însăși fructul
alunului ce este un fel de ou turtit pe laterale și atunci mai găsim un
argument cu care să arătăm de unde a plecat acest neam iubit de Maica
Pămîntească. Ca să-i înveninez pînă peste poate pe urîcioșii neamului omenesc,
dau cîteva versuri din scrierea esenă Maica Pămîntească: ,,Maica
Pămîntească este în tine și tu ești în Ea./ Ea te-a născut. Ea ți-a dat viață./
Ea este Aceea care ți-a dat trupul/ Și Ei Îi vei înapoia acest trup într-o
zi./... Dacă tu primești îngerii Maicii tale Pămîntești/ Și urmezi Legile Ei/
Nu vei cunoaște niciodată boala/ Pentru că puterea Maicii nostre nu are
egal./... Sîngele care curge în noi/ Este din sîngele Maicii noastre
Pămîntești. Sîngele ei cade din nori, Ia naștere din matricea pămîntului.” Mai
spun ei în mit că Mama a început ,,să-și învîrtă în afară gîndurile”, adică a
început acel nesfîrșit ciclu al înnoirilor și morților veșnice prin
transformarea energiei în materie și invers în mișcarea toroidală din
interiorul oului cosmic sau Alunei spre înafara lui și reîntoarcerea dinlăuntru
ca singura necesitate existențială și Unica Lege a lui Dumnezeu. Deși ,,fratele
tînăr” este un înrăit plin de lăcomie și ură față de Mama, totuși și el este
ființă divină făcută de soare, însă cineva de undeva, i-a pervertit rău
glagoria neghioabă. Cred că introducerea aurului aici are și un sens metaforic,
de lumină albă sau energie strălucitoare și ziditoare a tot ce există și va fi
în viitor, fiindcă asta spune propoziția: ,,Aurul nemuritor căra misterul
vieții din Aluna în materie”.
Continui cu zicerile lor pline ochi de
înțelepciune și grabnică luare-aminte: ,,Marea Mamă ne-a spus că nu trebuie să ne contrazicem
vreodată cu femeile... și că trebuie să le tratăm bine întotdeauna. Mama spune
că peste tot pe acest pămînt se află numai «fratele vîrstnic»... urmînd
cuvintele Mamei. Trebuie să aducem jertfă Mamei pentru tot ce luăm din pămînt. Și
aceasta trebuie făcut pentru orice lucru luat de la ea... pentru aerul pe
care-l respirăm... sau pentru apa pe care o bem... pentru toate... bunurile din
natură luate de noi... dacă iei ceva... trebuie să aduci o cinstire.” Să dau și
cîteva ziceri din scrierea esenă Maica Pămîntească, pentru a ne fi spre
înluminare: ,,Aerul pe care îl respirăm,/ Ia naștere din respirația Maicii
noastre Pămîntești... Fără încetare Ea zidește și nimicește/ În locuri ascunse
ochilor oamenilor.” Iar aceste scrieri esene încă nu au fost trecute definitiv
în dreptul Făcă-Torei așa cum se screm de ceva vreme ebraiștii,
iudeo-sataniștii și alte cete de pupincuriști zeloși sau năimiți.
,,Dar apoi Serankwa l-a
făcut pe «fratele tînăr». Și el nu a ascultat, nu a înțeles. El săpa în
pămînt... rupea în bucăți pămîntul... o chinuia pe Mama. Și Serankwa a spus:
,,Îl voi trimite departe... voi face o împărțire... «Fratele vîrstinc» aici...
în Inima Lumii... «fratele tînăr» acolo... dincolo de mare... unde nu va răni
Inima Lumii. Și i-a fost dată cunoașterea mașinilor... și trimis departe să
caute ce nu trebuie căutat. El a scormonit mereu în Mama și a slăbit-o și a
distrus-o datorită lăcomiei nemărginite”. În religia lor păstrează cifra 9
pentru cele 9 ceruri dar și în alte rapoarte legate de cult, tot așa cum și
geții aveau zidirea lumii în 9 zile folosind și un calendar astrologic și
astronomic cu săptămîni de cîte 9 zile. Meditația cea mai lungă avea durata de
9 zile. Cînd aduc ofrande la țărmul mării, ei se rotesc de mai multe ori de la
dreapta spre stînga, tot așa cum a fost rotit firul de început pe fusul de aur
și de care ei se simt ,,legați” și azi(cum apare la noi spirala, tot așa este
și pe discurile lor de aur). ,,Fratele tînăr” trebuie să învețe și să înțeleagă
Legea Mama, cam tot așa cum în scrierile esene este Legea Sfîntă.
Nivelul cel mai înalt al
munților Sierra Marta pe care îl consideră locul cel mai sfînt, ei îl numesc
,,param”, dar avem și noi vîrful Parâng, care a fost dus în Sinai de către
geții sabei, numindu-l Paran. Mama, adică luminații kogi nu lucrează doar
pentru neamul lor, ci și pentru toți oamenii de pe pămînt. Mama stă drept, Mama
nu este mînios nici măcar pe ,,fratele tînăr”, cu toate că a făcut atît de mult
rău. Mama trebuie să aibă grijă de ,,fratele tînăr” și de ,,fratele vîrstnic”
de animale, de plante și de tot ceea ce este natură! Deoarece Mama are
răspunderea viitorului tuturor feluritelor creaturi, și tuturor feluriților
oameni.
,,Marea Mamă a creat lumea
în apă, Ea face viitorul în ea, așa ne vorbește ea nouă. Noi avem grijă de
Natură, noi sîntem «mama» și facem acest lucru. Și noi «mama» vedem că voi o
omorîți prin ceea ce faceți. Noi nu mai putem repara lumea, voi trebuie să o
faceți. Voi otrăviți aerul și noi ne rugăm pentru a afla cum să vă facem ca să
vă opriți... Ea ne învață mereu... Marea Mamă ne-a învățat ce este binele și ce
este răul... și noi încă nu am renunțat la a trăi în acest fel deosebind binele
de rău așa cum Ea ne-a învățat. Ne amintim învățătura ei și trăim după ea. Mama
Pămînt învață și iar învață, Marea Mamă ne-a dat tot ce aveam nevoie pentru a
trăi și învățătura ei nu a fost uitată nici pînă în ziua de azi. Cu toții trăim
după învățăturile ei... Dar acum ei iau inima Mamei, ei sapă în pămînt și taie
ficatul ei, intestinele ei. Mama este tăiată în bucăți, furată de tot ce are. De la prima debarcare ei fac
asta. Și Mama are gură, ochi și urechi. Ei taie ochii și urechile Mamei. Dacă
noi am pierde un ochi am fi triști. Așa este și Mama, tristă. Și ea va muri. Și
lumea se va termina, va muri.. dacă nu vă opriți din a săpa... și săpa”. Și
iarăși ceva citate din scrierea esenă amintită mai înainte: ,,Tăria oaselor
noastre/ Vine din oasele Maicii nostre Pămîntești... Lumina ochilor noștri/ Și
auzul urechilor noaste,/ Iau naștere din culorile și sunetele/ Maicii noastre
Pămîntești... Omul este Fiul Maicii Pămîntești/ Și de la Ea și-a primit Fiul
Omului trupul./ Chiar dacă trupul nou-născutului/ Este născut din pîntecul
mamei sale.”
Revin la zicerile tairona:
,,«Frate tînăr», noi știm că apa din pămînt a început să se usuce. Să nu crezi
că noi sîntem vinovați. Tu ești. Noi ne facem treaba după rînduielile Mamei.
Nici tu și nici noi nu știm cînd se va sfîrși lumea. Muncim pentru a avea grijă
de lume. «Frate tînăr», oprește-te din a
mai săpa în pămînt și fura aurul. Lumea se va termina. Aduci sfîrșitul lumii...
Dacă vei continua în acest fel și nu-ți schimbi calea vei vedea ce se va
întîmpla. Veți vedea ce se va întîmpla. Nu știu cînd se va termina lumea. Dar
hoția voastră o va distruge. Au luat așa mult... Au luat păzitorii Soarelui și
stelelor. Lumea va deveni neagră. Da, ce vor gîndi dacă noi «mama» am muri. Ar
gîndi... și ce dacă. Dacă acest lucru s-ar întîmpla și noi «mama» am muri... și
nu ar mai fi nimeni care să facă munca noastră, ploaia nu ar mai pica din
cer... cerul ar deveni tot mai cald și mai cald... și copacii nu ar mai
crește... și culturile nu ar mai crește... Nu poți tăia copacii banana pentru
că acești copaci banana sînt precum tatăl tău și mama ta. Trebuie să îi
respecți la fel de mult precum orice altă persoană. Trebuie să fii respectuos
cu ei. Nu ar trebui să tai copacii mango... sau copacii avogado... sau copacii
guava. Orice copac verde este precum o ființă umană... și suferă în aceeași
măsură. Este ca și cum ți-ai tăia propriul picior. Nu trebuie să miști
pietrele... Pămîntul a fost crea perfect de către Serankwa. Acum este slăbit și
îmbolnăvit. Animalele mor, copacii se usucă... se îmbolnăvesc. Multe boli vor
apărea și nu vor exista leacuri pentru ele. Și motivul pentru acestea este că
«fratele tînăr» batjocorește principii fundamentale în continuu și peste tot,
găurind, săpînd, scoțînd petrol, minereuri, rupe în bucăți lumea. Toate acestea
distrug întreaga origine și fac rău lumii. «Frate tînăr» deschide-ți ochii!
Ascultă tradițile și povețele «mama» pentru a înțelege cum stau lucrurile.
«Fratele tînăr» mutilează Lumea fiindcă nu-și mai aduce aminte de Mama Pămînt.
Ea nu este un zeu îndepărtat, ea este mintea din trupul Naturii. Țesutul ca și
poveștile încep cu 9 fire... pentru a face o haină avem nevoie de o lună. Noi
nu o cerem... noi o facem. Noi nu mergem acolo să zicem: Arată-ne! Atunci cînd
țeși trebuie să fii concentrat asupra ceea ce faci nu să te lași dus de alte
gînduri. Pentru că faci hainele pe care le purtăm. Haina pe care o faci este o
ofrandă și spune foarte mult despre cel fel de om ești. «Hainele vorbesc
lumii», deci trebuie să le țeși bine gîndind la ceea ce înseamnă. Crucea
războiului de țesut... arată stîlpii care leagă colțurile lumii. Este crucea
care susține pămîntul. Mama ne-a dat o copie a acesteia prin războiul de
țesut(folosesc un război de țesut vertical)... pentru ca noi să ne aducem
aminte de ea. Marea Mamă ne-a spus ce să punem în ,,poporo”. Podeaua din casa
nuhue(nu + hue) este cea de-a 9 lume... lumea materială. Bîrnele care sprijină
hamacele bărbaților îi suspendă între această lume și alte lumi.”
Aceste ,,alte lumi” sînt
văzute în inelele din jurul acoperișului(este un con perfect), iar ultima – în
vîrful conului - este un cerc cu crucea înscrisă în interior. Cînd ard scoicile pun cîte 9 pentru cele 9
lumi și cei 9 copii ai Marii Mame. Cît timp se ard și se pisează scoicile, nu
trebuie să folosești și nici să gîndești deloc. Ei spun că tot ce este viu,
este binecuvîntat și păzit de către veghetori, plantele, animalele,
oamenii. Geții aveau numai șapte veghetori, numiți pe tăblițe dio sau
dieo. Cînd încep muncile agricole – practică sistemul de asolamente ca și
geții – ei cer permisiunea sau binecuvîntarea veghetorilor sau păzitorilor
întocmai ca geții și românii de ieri, despre cei de azi nu am cuvinte să-i
judec la halul în care sînt. Și la cîmp fiecare familie are două locuințe, una
pentru femeie și copii și alta pentru bărbați, ei nu se unesc niciodată în casă
ci numai pe cîmp, fiindcă printr-o asemenea faptă ar pîngări casa care este un
lăcaș sfînt dat de Mama Pămînt.
Mama(înțelepții) se leagă
prin meditație la Aluna, realitatea energetică și necunoscută a lumii divine.
Ei țin mîinile pentru meditație ca în exercițiile yoga. Pregătirea unui mama
durează 9 ani și sînt luați la vîrstă mică cam 9 ani, fiindcă au majoratul la
18 ani cînd devin bărbați. Ei stau într-un întuneric absolut fără a avea
dreptul să aprindă focul sau altă sursă de lumină. El învață să invoce prin
meditație spiritul Marei Mame, a altor spirite care vin din Mama, dar și a
tuturor păzitorilor. Pentru asta le aduc ca ofrande frunze, fructe și plante în
locuri anume dar fără urmă de construcție specială, ci numai bazat pe puterea
energetică a locului. Păzitorii sînt nu numai ale ființelor vii ci și ale
locurilor, apelor și pietrelor, iar tot ce există pe pămînt are un păzitor.
Înainte vreme copilul era luat de la naștere și dus în nuhue pentru a deveni
mama, iar alăptarea se făcea de către mama lui naturală numai noaptea. Mama lui
nu trebuia să mănînce alimente care să conțină sînge sau carne, ci numai
mîncare albă și să se îmbrace numai cu haine albe.
Drumurile lor de piatră pe
care merg și azi sînt drumurile strămoșilor cu care ei ,,se întîlnesc” cînd le
parcurg. Ei doresc să trăiască în pace cu Mama,
cu plantele cu animalele și cu ceilalți oameni. Ei refuză scrisul,
considerîndu-l ca pe o alienare a memoriei fiindcă toată învățătura o transmit
prin viu grai.
În anul 1514 spaniolii au debarcat în
ținuturile lor, avînd un document pe care l-au citit pe plajă să fie auziți de
toată suflarea: ,,Vă asigur că, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi face război cu
voi în fiecare loc și în toate modurile în care pot... și vă voi supune
obedienței bisericii și conducătorilor ei. Și vă vom lua țăranii voștri și
femeile voastre și copiii voștri și îi vom face sclavi. Vă vom lua
bunurile și vă vom face toate relele și răutățile pe care le putem face.” După
cca 60 de ani, băștinașii au fost nimiciți de pe coastă, scăpînd cu fuga în
munții unde locuiesc și astăzi. În anul 1600, guvernatorul provinciei a
prezentat distrugerea culturii kogi sau Tairona ca pe o pedeapsă divină fiindcă
aceștia erau niște sodomiți pentru că bărbații trăiau separați de soții în casa
bărbaților, numită nuhue. Peste timp aș aminti acestor lepre criminale, că
chiar Vaticanul a iubit sodomia mai bine de 1200 de ani, fiindcă în anul 1511
preotul catolic Martin Luther venind la Roma pentru a se ,,specializa” în
plăsmuirea mozaică, descoperă cu groază că în incinta centrului catolicismului,
existau bordeluri pline ochi cu femei dar și cu bărbați numiți chiar în
spurcata lor scriitură ,,cîini”! Dar ce făceau înalții prelați catolici cînt se
împreunau cu ,,cîinii” nu era sodomie?
Ne-am trezit din hibernare
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
Poezia este scrisă de marele actor Constantin Tănase în anul 1930
Început de aprilie 2013
C. Olariu Arimin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.