Secrete.

joi, 18 aprilie 2013

Inca



           2.4.11 Inca
 












     Imperiul Inca  sau Tawantinsuyu cum se spune în limba quechua a fost cel mai mare stat din America de Sud precolumbiană, avînd centrul administrativ, politic și militar în orașul Cusco care se află azi în Peru. Incașii au apărut în regiunea de munte din Peru, undeva prin secolul Xll al erei noastre dar nu se cunoaște originea lor și nici de unde au venit în acele locuri. După anii 1438 incașii au desfășurat acțiuni constante pentru a-și cotropi vecinii, ținînd-o tot așa într-o răfuială și păruială cu alții pînă la anii 1533, folosind ba vorba bună și miluirea căpeteniilor populațiilor pe care doreau să le includă în imperiul lor, ba ghioaga și praștia ajungînd să cuprindă în timp o mare parte din vestul Americii de Sud. El se întindea de pe vîrfurile munților Anzi pînă la ocean cuprinzînd teritoriul întreg al Perului de azi, mari părți din vestul, centrul și sudul Boliviei moderne, nord-vestul Argentinei, partea de nord și centrală a statului Chile, Ecuador și sudul Columbiei.

     Numele de Tawantinsuyu, poate fi tradus ca cele patru regiuni sau cele patru provincii Unite. În limba quechua cuvîntul Tawantin este format din tawa: patru, cu sufixul ntin care denumește un grup, iar suyu înseamnă regiune sau provincie. Imperiul a fost împărțit în patru ținuturi care se întîlneau în capitala Cusco construită prin terasare pe un vîrf de munte cum se vede în fotografia de mai sus. Numele Tawantinsuyu a fost, prin urmare, un termen descriptiv indicând o uniune de ținuturi, iar spaniolii au transformat acest cuvînt quechua în Tahauntisuyu. Termenul Inka în quechua înseamnă conducător sau domnitor, fiind folosit pentru a desemna clasa conducătoare sau familia conducătoare din imperiu. Spaniolii au adoptat și acest termen, dar cu sensul de etnie pentru toate populațiile din vechiul imperiu amerindian. 
     Originea neamului quechua și apariția lui în regiunea Anzilor în secolul Xll, este învăluită într-o ceață absolută datorită faptului că ei nu au folosit un sistem de transmitere a informațiilor prin semne care s-a constituit în scris, ci printr-un sistem de fire de ață de diferite culori și cu anumite noduri specifice pe ele, care însă au fost distruse de către spanioli ca să-i șteargă pe vecie din istoria lumii, civilizații europeni pe ,,sălbaticii amerindieni”. Tradiția lor orală menționează trei peșteri ca loc a apariției neamurilor inca. Peștera centrală cunoscută în quechua sub numele de Tambo Tocco, mai este numită și Capac Tocco, iar celelalte peșteri au fost Maras Tocco și Sutic Tocco. Patru frați și patru surori au ieșit din peștera de mijloc. Aceștia au fost: Ayar Manco, Ayar Cachi, Ayar Auca, și Ayar Uchu, și mama Ocllo, mama Raua, mama Huaca, și mama Cora. Din cele două peșteri laterale au ieșit oamenii care urmau să fie strămoșii tuturor celor 12 clanuri ale poporului Inca. Ayar Manco a făcut un ritual de magie din aurul cel mai bun, iar oamenii care îl însoțeau au ajuns să trăiască astfel acolo.





















  
     Și astăzi, incașii păstrează vechile lor ritualuri, aducînd cinstire strămoșilor așa cum se vede în fotografia de mai sus, unde folosesc un vas cu două guri de ardere, iar pe el se vede un șarpe, animal totem specific tuturor culturilor  pontic – carpatine, dar foarte asemănător cu șarpele descoperit în mina de la Brad, județul Alba. Spre dreapta este un vas scitic aflat la muzeul din Teheran, iar în capăt am pus poza unui vas de cult descoperit la Gumelnița, județul Giurgiu, pe malul stîng al Dunării, vechi de pe la 4500 î.e.n. Însă de ceva vreme, fel de fel de gunoaie stipendiate de statul român ne spun prin cărțile de istorie că sîntem o adunătură de mîluri puturoase și monstruoase care am fi ajuns pe aceste locuri prin secolele lX-X, cînd alții trudeau de 1000 de ani pe plaiurile carpatine și le făcuse o adevărată grădină unde Satana și Talpa Iadului se plimbau numai cu coada pe sus!  
     Cei patru frați au călătorit foarte mult timp, dar pe drum Ayar Cachi a fost lăudat pentru puterea lui mare, iar în ceilalți a încolțit invidia și pîndindu-l, atunci cînd a revenit în peșteră pentru a sacrifica o lamă sacră, l-au prins cu gînd necurat pentru a scăpa de el. Ayar Uchu a hotărît să rămână în partea de sus a peșterii de unde să privească peste toate triburile inca. Aici peștera are același rol de oul universal din mitologia arimină din care s-a născut pămîntul, duhurile cerului și tot ce înseamnă viață și chip văzut pe pămînt. În marele templu Coricancha, cuvînt care înseamnă  ,,Templul de aur” din Cusco era o placă de aur de formă ovoidală care împodobea lăcașul de cult, dar cînd au văzut-o spaniolii nu i-a mai răbdat inima să o lase la locul ei și au dus-o la topit. În cele patru capitale ale provinciilor, dar și în Cusco exista cîte un templu al soarelui numit Aribalo și care tălmăcit după regulile atătate de atîtea ori, avem ari: a lăuda, a străluci + balo: alb, lumină, conducere, adică lumina strălucitoare sau conducerea lăudată, lăcașul fiind o binecuvîntare a lui Inti unde el trimitea bob de înțelepciune cerească cinstiților muritori. .

















    
     La stînga am pus ruinele lăcașului de cult Huayna Pichu de unde se vede tot complexul de construcții de la Machu Pichu, spre dreapta este o fotografie cu muntele Ceahlău de la noi, apoi ruinele de la Machu Pichu și în capăt o reconstituire a templului soarelui din acest complex arhitectural după cum se văd ruinele în partea dreaptă sus a imaginii. Cuvîntl machu pichu înseamnă vechiul pisc, iar orașul este situat în valea Urubamba la cca 80 km de Cusco, fiind descoperit de către lumea albă abia în anul 1911, secretoșii incași prin tăcere încercînd să salveze acest loc sfînt de pîngărirea preoților spaniolilor și de distrugerea lui cum s-a întîmplat cu toate templele lor.  













    
     În stînga este o formațiune  din piatră făcută de către strămoșii noștri care se află în munții Bucegi, la mijloc am pus fotografia observatorului ceresc de la Chankillo, iar în dreapta este o fotografie aeriană a sanctuarului get de la Samisetuza, atît cît s-a mai putut reconstitui.
     După ce au capturat orașul Cusco, cu o ură specifică iudeo-creștinilor, adică nemărginită, au distrus Templul Soarelui clădind pe temeliile acestuia și cu pietre din zidurile lui, o ,,faimoasă” catedrală închinată lăcomiei, urii, vicleniei, hoției, terorii și crimei cum îi stă bine oricărui nelegiuit care respectă Făcă-Tora, astfel ca urmele vechii religii să se piardă pentru totdeauna! Așa au procedat jegurile sataniste și cu lăcașele de cult ale creștinilor arimini, sau mitraicilor cum le-au spus o vreme oștenii întunericului, după ce le-au dărîmat au constriit pe vechile fundații cuibare ale Satanei unde trebuia să vină să pună ouă de basilisc să aibă ce cloci tartorul!
      Ayar Manco a construit un altar de piatră unde să fie aduse jertfele de cinstire pentru crearea lumii. Ayar Auca a ajuns să fie obosit de toate astea și a decis să călătorească singur prin lume. Numai Ayar Manco și cele patru surori au rămas pe locurile din Anzi pentru a se stabili împreună cu toate triburile inca, ajungînd în cele din urmă la Cusco. Înainte de a ajunge aici, mama Ocllo deja purta în pîntec copilul lui Ayar Manco, care se va numi Sinchi Roca. Oamenii care locuiau de ceva vreme în Cusco au luptat din greu pentru a menține țara lor împotriva cotropitorilor, iar mama Huaca i-a ajutat mult. După aceste fapte, Ayar Manco s-a numit Manco Capac, fiind părintele neamurilor Inca și a imperiului cu același nume. Se spune că el împreună cu surorile surorile sale au construit primele case incașe din vale, cu propriile lor mâini. Când a venit timpul, Manco Capac a folosit piatra pentru construcția altor case mai trainice și astfel Cusco a fost făcut numai din piatră, iar fiul său Sinchi Roca l-a moștenit devenind al doilea împărat Inca.
     Alte legende spun despre Manco Capac fondatorul legendar al dinastiei Inca din Peru și a dinastiei din cetatea Cuzco, că a fost fiul lui Kon – Tiki sau Viracocha ieșit din lacul Titicaca. 
     Un alt mit, spune că Manco Capac împreună cu frații au fost aduși din adâncurile lacului Titicaca de către zeul soarelui Inti, Manco Capac fiind el însuși venerat ca un foc și zeu solar. Conform acestuia Manco Capac și fratele său au fost trimiși pe pământ de către zeul soarelui, ieșind din peștera de la Puma Orco. Ei au fost instruiți pentru a zidi un templu al Soarelui, în locul unde s-a scufundat zeul în pământ pentru a-l onora pe tatăl lor, Inti ca zeu al soarelui. În timpul călătoriei, unul dintre frații lui Manco – Ayar  Cachi – a fost înșelat să mai vină în peștera de unde au ieșit fiindcă acesta a avut o comportare crudă față de triburile de oameni pe care le-a cunoscut.
     Istoric, poporul Inca erau un trib pastoral în zona Cusco pe la începutul secolului Xll și sub conducerea lui Manco(pe tăblițele de plumb apare numele Maico, iar în limba română avem cuvîntul mancă care înseamnă doică) Capac, ei au format micul oras-stat din Cusco. În 1438 au pornit o expansiune a puterii lor sub comanda lui Sapa Inca(marele Inca) Pachiacuti și Cusi Yupanqui(pămînt mișcător). În timpul domniei, el și fiul său Tupac Yupanqui au adus o mare parte din triburile ce locuiau în munții Anzi sub controlul incașilor, care astăzi sînt în Peru și Ecuador. Pachacuti a reorganizat regatul Cusco în Tahuantinsuyu, care consta dintr-un guvern central cu Inca și patru guverne provinciale cu căpetenii puternice: Chinchasuyu, Antisuyu, Kuntisuyu și Qullasuyu. Pachacuti, spune tradiția orală, că ar fi cel care a construit Machu Pichu și a purtat mai multe războaie de cucerire a vecinilor murind în anul 1471. Imperiul Inca a fost un mozaic de limbi, culturi și popoare care nu era sudate temeinic atunci cînd au venit peste ei spaniolii, avînd însă o economie bazată pe schimbul și impozitarea produselor de lux și a forței de muncă. Dar la prăbușirea imperiului a contribuit și războiul civil intre Huascar și Atahualpa izbucnit în anul 1532 și care a durat mai mulți ani, ajutîndu-i pe spanioli la cotropirea țării. La cîțiva ani de lupte interne, ambii belicoși sînt uciși de către spanioli după ce îi ușurează de mult aur, iar ultimele rezistențe ale incașilor împotriva invadatorilor sînt conduse de către Manco Inca care se retrage în munți la Vilcabamba în Peru de azi, unde el și urmașii săi conduc rezistența pînă în anul 1572 cînd cetatea este cucerită, iar ultimul Inca Tupac Amaru, fiul lui Manco a fost prins și decapitat.
     După capturarea imperiului Inca, toate elementele de identitate ale acestei culturi au fost distruse sistematic de către cotropitorii spanioli, inclusiv sistemul de terasare a munților pentru a fi folosit în agricultură. Cîte un membru al fiecărei familii a fost forțat să lucreze în minele de aur și argint, în primul rând în cea de la Potosi, iar cînd acesta murea – și de obicei nu rezista mai mult de un an - familia trebui să trimită un înlocuitor. Efectele variolei, tifosului, gripei, difteriei și rujeolei, boli aduse de către spanioli pentru care amerindienii nu aveau imunitate naturală, au decimat populația inca aducînd-o în pragul dispariției.
     În prezent are loc o dezbatere cu privire la numărul de persoane care au locuit în Tawantinsuyu la apogeu, cu estimări ce pornesc de la 4 milioane de oameni și ajung pînă la 37 milioane de persoane. Motivul acestor estimări atît de diferite este că, chiar dacă Inca au păstrat înregistrări excelente ale recensămintelor cu ajutorul quipu, cunoașterea procedurii de citire a fost pierdută pentru totdeauna, și aproape toate au fost distruse de către spanioli în urma cotropirii imperiului incașilor. Totuși se poate porni de la ideea că populația la începutul cuceririi imperiului era în anul 1525 de la 12 milioane persoane pînă la 20 milioane oameni; în anul 1553 mai erau 8,2 de locuitori; în anul 1575 erau 8 milioane de persoane; în anul 1586 mai erau 1,8 milioane de locuitori; iar în 1754 au rămas numai 615000 locuitori din vechea populație a imperiului incașilor. Și nimeni nu îndrăznește a vorbi despre un proces făcut la lumina zilei pentru a extermina populația băștinașă fiindcă rău ar plesni sclipitoarea civilizație europeană și pe deasupra iudeo-creștină, toate aceste crime făcîndu-se în numele crucii!
     Limba oficială a imperiului a fost quechua, deși fiecare grup avea propria limbă sau dialect, astfel vorbindu-se sute de limbi și dialecte locale fiindcă ei nu foloseau scrisul pentru a se ajunge la o unitate lingvistică. Mulțimea de populații și culturi din regiunea andină a făcut imposibilă o unitate culturală deplină de care incașii au fost totdeauna conștienți, urmărind să mențină controlul asupra imperiului. În timp ce quechua a fost vorbită în regiunea andină, cum ar fi centrul Peru, cu mulți ani înaintea extinderii teritoriale a acestor triburi, odată cu încorporarea noilor teritorii, fiecare populație a învățat noua limbă după ureche și astfel au luat naștere alte forme de quechua diferite de limba veche de la care s-a pornit. Diversitatea de limbi quechua, la acel moment dar chiar și astăzi nu este un rezultat direct al incașilor, care sînt doar o parte din motivul pentru prezenta diversitatea lingvistică. Culturile din cadrul imperiului, care au vorbit anterior quechua, și-au păstrat varianta distinctă de cea a quechua pe care au răspîndit-o incașii. Deși aceste dialecte ale quechua au o structură lingvistică asemănătoare, totuși ele diferă în funcție de regiunea în care sînt vorbite. O răspîndire aparte a avut-o limba populației aymara, vorbită și în prezent în Bolivia și în mai multe regiuni din țările vecine.
    Miturile religioase ale incașilor au fost transmise prin tradiție orală pînă ce unii coloniști spanioli în primele decenii ale cuceririi imperiului inca, au început să le înregistreze în scris. Dar unii cercetători cred că aceste mituri ar putea fi înregistrate și ele pe quipu, însă cum procedura de deslușire a acestora nu este cunoscută, rămîne de dezlegat și această problemă a civilizației lor. Incașii au crezut în reîncarnare, iar moartea a fost privită ca o trecere într-o altă lume la fel ca la geți, cu cîmpuri pline de flori și munți înzăpeziți. Pentru ei era important să nu moară într-un foc sau să nu fie incinerați, considerîndu-se că se pierde din forța vitală a sufletului prin arderea trupului care trebuia să învie și el la ultima judecată. Reîncarnarea era ca o mișcare veșnică de trecere dintr-o formă existențială materială în cea spirituală și invers, așa cum apare și în mitul creației lui Pitah la vechii egipteni.





























     
     Pentru a înțelege mai bine cum vine adevărul pe urdinișul timpului, am pus ceva poze care să ne ajute la ochi, dacă mintea încă stă înțelenită în dogmele mișeilor și făcătorilor de adevăruri sacrosancte. În stînga este un incaș ce își cîntă dorul și jalea la fluier, iar pe mîna stîngă se vede un simbol identic cu cel al Creatorului Pitah sau Ptah din religia vechilor egipteni. După semnul lui Pitah am pus simbolul incaș în altă poziție, alături este cel de la Parța și alte două motive geometrice cu semnificație religioasă care se găsesc în opera lui C. Brîncuși din Coloana jertfei nesfîrșite. În capăt se găsește o poză cu un model geometric folosit și astăzi de către creștinii copți din Egipt.
     Locuitorii care urmăreau preceptele fundamentale ale moralei inca: ama suwa, ama llulla și ama quella(nu fura, nu minți, nu fi leneș) mergeau să se odihnească în căldura Soarelui, iar la geți se îndreptau în cîmpia lui Zamolxe din Dabo Gio, însă cei răi își petreceau vremea de dincolo într-un loc cu pămînturi reci. Trecerea sufletului mortului în lumea cealaltă era plină de greutăți fiindcă trebuia să urmeze un lung drum pe întuneric, iar în călătorie era însoțit de un cine negru care era capabil să vadă în întuneric. 



















   
     Cum drumul prin acest tărîm era plin de primejdii, cei învredniciți pentru veșnicie, erau ajutați de ,,Huasca” acele duhuri cerești din religia lor, iar astăzi ele sînt invocate în dansuri pline de energie cum se vede în fotografia din stînga. Lîngă ea este imaginea unui annunanki din religia emeșilor care ține în mînă un con de brad ca simbol al cunoașterii divine, în dreapta este imaginea de pe T 70, unde apar acele divinități cu corp de pasăre și cap de om ce poartă pe cap căciula specifică strămoșilor noștri, iar în capăt este un dansator cu o mască pe cap cu coarne de bovină, animal ce nu era specific Anzilor pînă la venirea spaniolilor, dar făcea parte dintre totemurile neamurilor carpatine de multe mii de ani. Pe bandă se văd mai multe simboluri geometrice care se găsesc și în cultura noastră populară, veche de nu mai știe nici timpul de cînd a uitat răbojul acestui neam scoborîtor din ceruri.         
     Viracocha a fost cea mai importantă divinitate din panteonul inca, pentru că el a creat toate lucrurile, sau substanța divină din care toate lucrurile sînt create, fiind intim asociat cu marea. Viracocha care s-ar fi născut în lacul Titicaca sau în peștera Pacari Tambo, a creat universul, soarele, luna, stele și civilizația însăși poruncind soarele să se deplaseze pe cer. El a fost venerat ca zeu al soarelui și al furtunilor. El a fost reprezentat ca purtând soarele drept coroană, ținînd fulgere în mâini, iar din ochii lui lacrimile coboară sub formă de ploaie, aici găsindu-se fărîme din mitul Tatălui Ziditor din peștera de la noi numită Huda lui Papară(Papa: tată + Ra: soare). Incașilor de rînd le era interzis să flecărească despre această divinitate.
     Conceptele din religia incașilor unde Viracocha este Creatorul și Stăpînul Soarelui au o asemănare uluitoare cu mitologia emeş si a iudeo-creştinismului. Ziditorul a făcut din piatră nişte uriaşi pe care i-a trimis printre oamenii primitivi pentru ai civiliza și ajuta, poveste ce ne aduce aminte de mitul jidovilor de la noi, dar și de la emeși și iudeo-creștini! Pentru că lumea s-a umplut de răutăţi, el a plâns amarnic când a văzut situația creaturilor ce le-a zămislit și supărat foc, a pornit asupra lor un potot prin care i-a nimicit, salvînd numai un bărbat si o femeie. Viracocha a coborît pe pământ si a creat oameni din lut care sînt străbunii actualului neam omenesc, tot el fiind părintele dinastiei regale Inca si fondatorul imperiului. În cele din urmă Ziditorul a dispărut peste Oceanul Pacific(a mers pe apă), și nu s-a mai întors la zidirea sa niciodată. El a rătăcit pe pământ deghizat în cerșetor, învățîndu-i pe oameni cum să trăiască și făcînd numeroase minuni. Se credea ca Viracocha ar reapare în vremuri de necaz. Pedro Sarmeinto de Gamboa(1532-1592), care a consemnat mitul, remarca faptul că Viracocha a fost descris de către băștinași ca: ,,un om de înălțime medie, alb și îmbrăcat într-o robă albă ca o aură protectoare, încins la brîu și umbla cu o carte în mîini”. Dacă luăm la socotit cuvîntul Viracocha prin eme-gi, vom descoperi sensuri uimitoare pentru mintea oricărui mioritic, fiindcă vira scris bira însemna flacără strălucitoare, iar cocha poate fi luat drept berbec sau în forma gogia înseamnă cel mai mare, dar putem pune și Goga de la noi unde chiar Dumnezeu unicul era pentru românii din vremurile vechi. Rugăciunile erau adresate unei Sfinte Treimi şi Fiului lui Dumnezeu cel care a murit, a înviat si s-a înălţat la cer fiind aşteptat să vină într-o zi să salveze neamul inca şi să-l mîntuie. Ei credeau în reînvierea trupului si în Ziua Învierii tuturor oamenilor. Asemănarea izbitoare cu făcăturile iudeilor i-a făcut pe invadatorii spanioli să-i acuze de blasfemie, purtîndu-se chiar mai sălbatic cu ei, nimicind orice urmă de cult incas. Dar Ziditorul lor este reprezentat în micul sat Ollantay Tambo care face parte dintr-un număr de mici așezări din Valea Sacră a vechilor incași, situate în departamentul Cusco de azi. Aici este o stîncă naturală ce prezintă un bărbat cu barbă și cu o coroană pe cap, existînd urme de intervenție a omului asupra pietrei, iar în jur sînt mai multe ruine de construcții. Stînca cioplită de natură și ,,ajustată” se pare de incași, ne amintește de Omul din Bucegii noștri.
     Divinitățile inca ocupau cele trei tărâmuri: Hanam Pacha, tărâmul ceresc, Uku Pacha, tărâmul din interiorul  pământului și Kay Pacha, tărâmul de deasupra pământului unde trăiesc și oamenii. Uku Pacha a fost tărîmul Pacha Mama sau Mama Pămînt identic cu religia geților, fiind în toate mitologiile andine. Multe popoare antice andine încercau să-și dovedească scoborîrea lor din diferite zeități foarte vechi. Numeroase ayllu puteau împărtăși aceleași origini ancestrale și nimeni nu strănuta pucioasă de supărare. Inca susținea că sînt scoborîtori din Soare si Lună, care le-au fost tată și mamă. Alte ayllu susțineau că sînt scoborîtori din cei mai vechi oameni ce au fost vreodată pe pămînturile lor și s-au numit pacarinas. Cei mai vechi strămoșii Inca au fost cunoscuți sub numele de Ayar, dintre care primul a fost Manco Capac sau Ayar Manco. 
     Inca din mitologie spune că în călătoriile făcute împreună cu Ayar, au modelat și au marcat pămîntul, învățînd pe oameni cum să cultive porumbul. Tradițiile religioase din Anzi tind să varieze de la un ayllu la altul. Incașii au  încercat să combine zeitățile lor cu cele ale populației cucerite în anumite moduri care însă le ridicau statutul în ochii învinșilor. O temă evidentă în mitologia incașilor este dualitatea Cosmosului. Tărîmurile au fost separate în tărîmurile superioare și inferioare, precum Hanan Pacha care este lumea de sus unde stăteau soarele, luna, stelele, curcubeul și fulgere, în timp ce Ukhu Pacha este lumea în care trăim noi, iar Hurin sau Ukhu Pacha este lumea subpămînteană, acestea două fiind diriguite de către Pacha Mama unde sălășluiau strămoșii și eroii incașilor sau ai fiecărui ayllu. Kay Pacha, tărâmul exterior pămîntului, a fost privit ca un tărâm intermediar între Hanan Pacha și Pacha Ukhu. 



     Tărîmurile au fost reprezentate prin totemuri de condor pentru lumea de sus, puma pentru lumea din afara pămîntului și șarpele pentru  interiorul pământului. Dar totemurile se găsesc și la geți prin vultur sau șoimul solar, lup în loc de puma și șarpe, toate acestea arătînd co respectivele concepte religioase au o rădăcină comună.




















      
     Simbolul totem al vulturului ceresc la incași purtat pe frunte ca un talisman divin de către un tînăr, spre dreapta am pus o altă fotografie cu vulturul înscris într-un cerc ca simbol al soarelui, în poza următoare se văd semnele prin care a fost scris Șaue la Tărtăria și pe tăblițe  - cele două săgeți puse pe orizontală, și alte trei pe verticală - însoțite de semnul munților sau al țărilor străine din scrierea hieratică egipteană cum se vede în fotografia alăturată, iar în capăt este Inca purtînd pe mînă vulturul ceresc. Să lăsăm dracului toate făcăturile culturnicilor de ieri și de azi cu care ne-au otrăvit mințile și sufletele pentru a sluji cu zel niște grupări criminale ce se vreau de 1600 de ani unici ziditori de lumi și culturi. 





















   
     În stînga este o imagine simbol a unuia dintre miturile incașilor care arată apariția neamului omenesc din lacul Titicaca pe o barcă ce seamănă cu trupul unui șarpe uriaș, iar în dreapta este o tăbliță emeș cu barca solară foarte asemănătoare cu cea a incașilor, și care este formată din trupul unui șarpe foarte mare pe care stau divinitățile. Spre dreapta am pus o imagine simbol cu doi șerpi care țin în gură curcubeul, iar la noi tot doi șerpi se înfășoară pe toiagul patriarhului și a mitropoliților dar îndrăciții sutași ai întunericului spun că reprezentarea este ieșită din ,,legămîntul” lui Iahwe. Lîngă ea este o cruce inca formată dintr-o cruce cu brațele egale ca la strămoșii mei geți, peste care este suprapus un pătrat, iar în mijloc este o gaură unde – în fotografia prezentată – artistul a pus un șarpe înfășurat în cerc. În partea dreaptă este tot un șarpe înfășurat în cerc dar de pe plaiurile noastre descoperit la Gumelnița și vechi de pe la 4500 î.e.n. fie-le măiastra mînă pomenită în veacul veacurilor!
     Dau în continuare ceva ce nu vrea românul să creadă după atîta minciună și îndobitocire, chiar dacă are adevărul înaintea ochilor, fiind mai mare decît roata carului.
























   
     În pareta stîngă este o imagine a unei măști inca avînd ca totem un lup, iar mai jos de urechea dreaptă se vede o cruce cu brațe egale cum se găsește la Bozioru în munții Buzăului, datat pentru începutul mileniului lll î.e.n. Spre dreapta am pus două detalii de pe tăblițele de plumb nr. 10 și 28 unde se vede că preoții geți foloseau în cultul religios blana unui lup, așa cum a amintit și Diodor în Biblioteca istorică o poveste a flăcăului egiptean Macedon care purta și el o blană de lup drept armură. Mai avem un medalion cu un cap de lup tot din cultura inca unde se vede deasupra capului un disc cu tricolorul nostru, crapa-le-ar rînza de ciudă leprelor care ne-au falsificat istoria și cultura identitară. Un asemenea disc tricolor mai poartă și englezii care se țin mari și tari cu dansul Morris și toți îi admiră pentru farmecul jocului, dar nimeni nu vrea să observe că seamănă scandalos de bine cu călușarii noștri. În partea stîngă a fotografiei se vede crucea cu brațele egale înscrisă în cerc, iar ultima imagine din dreapta este a Marelui Inca cu crucea înscrisă în cerc prinsă la coroana de pene și însoțit de doi lupi. Dar știința spune că lupul nu a trăit niciodată în America de Sud, deci totemul a fost dus acolo dintr-un loc unde acest animal era foarte răspîndit și venerat, ținut ce îl putem ușor găsi dacă punem degetul pe vechea Dio Getia! 
     Huaca din religia incașilor erau entități dumnezeiești ale tuturor lucrurilor văzute, un fel de duhuri protectoare sau suflete atît ale obiectelor din natură, a plantelor și animalelor cît și ale unor obiecte făcute de mîna omului cum ar fi ceramica fiindcă ele se considerau că duc părți din divinitate, armele, îmbrăcămintea și altele. Conceptul este identic cu cel de ,,kamui” din religia ainu. Conducătorii religioși inca foloseau rugăciunea pentru a comunica cu aceste Huaca pentru a cere sprijinul sau sfat de înțelepciune. Unii specialiști susțin că uneori, acestor duhuri cerești, li se aduceau ca jertfă un copil sau un prizonier de război, la ei moartea prin jertfire fiind considerată o mare onoare, dar alții contestă sacrificiile umane în cadrul religiei incașilor. Pentru că aveau un sistem economic aparte, bazat pe o planificare centralizată cu obligația fiecăruia de a munci pentru sine și pentru comunitatea din care făcea parte, fără însă a exista o populație sclavagistă așa cum a fost situația în civilizațiile din jurul Mediteranei, dar și din alte locuri, unii specialiști au acreditat ideea că incașii au practicat un fel de socialism. Ei trăiau în comunități sau sate numite ayllu și fiecare dintre ele avea obligația de a-și asigura rezerve prin propriile eforturi pentru 3 ani, iar statul mai asigura pentru încă 4 ani, țara fiind plină de astfel de depozite. Și la egipteni exista acest sistem de protecției poporului împotriva calamităților naturale, unde se făceau rezerve pentru 4 ani. Numai niște societăți foarte solidare și conștiente de relațiile de într-ajutorare puteau să constituie asemenea rezerve de hrană și îmbrăcăminte, pe cînd azi campionii democrației vin și te jupoaie de viu de tot ce ai, iar pe deasupra îți dovedește cu o obrăznicie de fiară turbată că democrația lor nu este decît un elogiu al ignoranței și prostiei turmei pe care o manipulează cu mare meșteșug numai în folosul lor.     
     Deși în imperiu au fost mai multe forme de cult locale cu huaca specifice fiecărui trib, conducerea a impus ca principal cult pe cel al soarelui Inti, însoțite de Pacha Mama și Inca Sapa, invocat a fi ,,copilul soarelui”.
     Inti era zeul soare, sursa de căldură și lumină și protector sau păstor al poporului inca, fiind considerat și cea mai importantă divinitate. Împărații Inca se țineau și ei că sînt scoborîtori din Inti, adică ,,neam ales” fiind un fel de păstor de popoare și nu cules din mîlul istoriei umane de către stăpînul nelegiuirii veșnice. Și în mitologia egiptenilor exista păstorul Anti, apropiat ca nume de cel incaș, care era strămoșul neamului lor. 



















    
     Să ne lămurim cum vine povestea Sfîntului Soare de la noi și de la ei, fiindcă mare babiloniei ne-a obligat să înghițim pricepuții în făcături și scorneli drăcești de nu mai știm pe unde ne este dosul. La stînga este un incaș din zilele noastre îmbrăcat cu o mantie care are pe ea soarele și litera W în mijloc. Spre dreapta este o fotografie din peștera Gaura Chindiei situată în apropiere de comuna Pescari, județul Caraș-Severin, ale cărei picturi pe stîncă vin din mileniile XV-X î.e.n., unde se vede un soare cu 12 raze și un pătrat în mijloc, iar lîngă el este un incaș din zilele noastre cu costum specific dansului soarelui, desenat pe piept avînd în interior un romb ca simbol al oului cosmic. Mai este simbolul soarelui pe steagul Argentinei în anul 1818, iar în dreapta este soarele așa cum l-au desenat meșterii din Oaș pe peretele bisericii de lemn din Ieud Deal în secolul XVll.
     Kon a fost zeul ploii și al vântului care venea din sud, avînd ca părinți pe Inti și Quilla mama, divinitate a fertilității naturii și neamului incașilor.
     Mama Qucha care tradus înseamnă ,,mama mare” a fost o divinitate marină sub forma unui pește fiind protectoarea marinarilor și pescarilor. Într-o legendă ea este mama lui Inti și mama Killa dintr-o legătură cu Viraqucha. Mama Pacha sau Pacha Mama, a fost soția lui Pacha Kamaq, fiind o divinitate a fertilității plantelor și creșterii lor pînă la recoltare. Era reprezentată ca un șarpe uriaș, tot așa cum la emeși Inana cu același rol, avea ca simbol un șarpe înfășurat pe un toiag. Ea putea să provoace cutremure tot așa cum în religia emeșilor, șarpele primordial Tiamat putea face să se cutremure pămîntul atunci cînd se mișca cu furie.
     Mama Killa  sau mama luna, ori mama de aur,  a fost fiica lui Viracocha și a Mama Qucha și sora lui Inti cu care s-a și călătorit. Povestea o găsim și la noi cu Sfîntul Soare și Sfînta Lună care umblau foc să se căsătorească numai că Dumnezeu nu i-a lăsat ca la incași. Ea a fost mama lui Mamnco Kapac, Kamaq Pacha, Kon si Uqllu mama. 
     Mama Sara(mama porumbului, Saramama) a fost zeița acestei cereale care avea o importanță deosebită în existența incașilor și la anumite sărbători îmbrăca știuleții ca pe niște păpuși. Ea a  fost de asemenea, asociată  cu salcia și asta ne aduce aminte de mitul creației la vechii egipteni care ne spune că pasărea Benu a poposit prima dată pe pămînt, făcîndu-și cuib într-o salcie.
     Pacha Kamaq sau pămîntul născător este asemănător cu Mama Pămînt de la noi fiindcă din ea se nas toate și tot în ea se întorc toate, fiind o altă divinitate creatoare. 
     Chakana sau crucea incașă simbolizează pentru mitologia incașă ceea ce este cunoscut în religia geților ca Arborele Lumii, Pomul Vieții, Osia lumii, Pomul Cunoașterii Binelui și Răului și așa mai departe. Crucea este în fapt o cruce cu brațele egale așezată după cele patru puncte cardinale ca la emeși, peste care se suprapune un pătrat. În acest simbol, pătratul reprezintă cele două nivele de existență de deasupra pămîntului, adică cel al eroilor, strămoșilor și cel ceresc. Tot așa apare pătratul și în religia geților și a celor dinaintea lor cum putem vedea în munții Buzăului, la Bozioru unde au mai pus și o cruce în interior, fiind simbolul lui Mitra ca fiu al Luminii sau al Omului, adică al Tatălui Ceresc și al Maicii Pămîntești. Gaura din centrul crucii este Axa prin care șamanii se înălțau pînă în bolta cerească sau în alte lumi de unde primeau sfat de înțelepciune sau ceva miracole cu care să miluiască lumea pămîntească. Ea reprezintă, de asemenea, Cuzco, centrul Imperiului Incas, dar și constelația Crucea Sudului.





























   
     La stînga avem o cruce cu pătratul suprapus peste ea și gaura în mijloc, lîngă ea este o cruce chakana cu simboluri religioase, spre dreapta este tot o chakana cu ing și iang în mijloc dar format din două palme, iar la Șinca Veche simbolul este cu doi pești așa cum l-au luat chinezii de la noi, lîngă ea este o mantie inca cu simboluri din care am pus cîteva cruci alături să fie pentru luare-aminte a celor cu ceva minte! Cruceau cu brațele egale înscrisă în cerc este atestată pentru prima dată pe la anii 3000 î.e.n. în comuna Bozioru din munții Buzăului, apoi pe la anii 490 pe o monedă a edonilor, neam arimin din sudul Traciei, pe un medalion cu Attis din aceeași perioadă și ca simbol a lui Mitra pe o monedă a împăratului roman Commodus(180-192). Crucea cu o gaură în mijloc de forma unui pătrat de pe mantia inca, se mai folosește și astăzi pe unele ii din județul Botoșani cum bine se vede la cele două cruci înscrise în chenar negru!
     În religia incașilor, șamanul era deasupra preoților, vrăjitorilor și vracilor fiindcă el își putea modifica stările de conștiință și reușea să călătorească după voință în nivelul inferior pentru a întreba despre cauzele bolilor oamenilor sau nenorocirile care au venit peste ei. Aceste transe au fost induse de îngurgitarea unor substanțe halucinogene, cel mai probabil ayahuasca, sau mestecînd frunze de coca plantă sacră la ei, care sînt folosite pe scară largă și azi de către șamanii din Peru.
     Inca Sapa sau împăratul a fost introdus în cultul lor ca personaj divin, fiind efectiv șeful religie de stat, iar willaq-umu sau preotul șef a fost al doilea după conducător. Sapa Inca pretinzînd că venea din Inti, nu trebuia să-și amestece sîngele cu a muritorilor și atunci se căsătorea cu o soră dacă o avea în familie, obicei practicat și de către faraonii egipteni, dar și de regii macedoneni. Fiind ,,fiul soarelui”, pe cale de consecință  și toți supușii erau ,,copii ai soarelui” și de aici venea și dreptul de a judeca și hotărî dacă va porni război sau va fi pace. De asemenea el era conducătorul sărbătorilor incașilor unde se preamăreau faptele înaintașilor, dar și ale lui prin cîntece și versuri. La solstițiul de vară era o mare sărbătoare care ținea 9 zile și se încheia cu începerea aratului pentru noua recoltă prin înfigerea de către împărat a acelui țăruș pentru plantat pe care-l foloseau ei în agricultură. Mai mult decât atât, orașul Cusco însuși era considerat în cosmogonia lor, centrul lumii fiind încărcat cu huasca și centrul celor patru provincii și numit uneori ,,buricul universului”.  
     O ciudățenie a unui grup mic de incași a fost practica de a-și țuguia capul în special nobilii de rang înalt. Aceasta se realiza prin strîngerea capului noului născut cu niște fîșii din piele sau pînză, ajungîndu-se astfel ca tărtăcuțele să arate mai mult conice, pentru a fi o deosebire vizibilă în cadrul societății. Și sarmații practicau asemenea obicei, așa cum l-a descris Strabon în a sa Geografie sau cum vedem pe tăblița de plumb 28 la mato Matigo.




















      
     La stînga este Atis, statuie romană din secolul l î.e.n. cu o căciulă specifică sciților cum se vede și în fotografia a doua cu doi sciți din care unul pansează celuilalt rana și spre dreapta avem un incaș ce cîntă la fluier, apoi o dansatoare amazigh și în capăt o tînără amazigh din munții Atlas, Maroc. Căciulile purtate de femeile amazigh seamănă foarte bine cu cea purtată de cîntărețul incaș, de scit și de frigianul Atis. 
     Cred că neamul incașilor a ajuns în America de sud, mai devreme decît secolul Xll cum spun legendele lor, fiindcă nu aveau cum să devină într-o perioadă de numai 200 de ani o populație numeroasă care să supună prin puterea armelor și să întemeieze cel mai mare imperiu din aceste regiuni. Presupun că ei sînt în fapt urmașii acelei urdii de sciți și geți care au ajuns în Egipt în prima parte a secolului XVlll î.e.n. cînd au supus partea de nord a țării, dar o parte dintre ei s-au întors la scurt timp în Canaan și în sud-vestul Anatoliei, azi teritoriu al Siriei unde s-a descoperit cetatea hicsoșilor Spune Sianu. De aici au încercat cu sabia pentru prima dată Babilonul pe la anii 1740-1720 î.e.n. Cînd egiptenii s-au săturat de nepoftiți și i-au luat cu sabia la socotit pe la mijlocul secolului XVl î.e.n., alungîndu-i, ei s-au oprit tot în Canaan dar cei mai mulți au mers unde era cei din vechime stabiliți acolo, adică sud-vestul Siriei. În scrierile egiptene, năvălitorii de care au reușit să scape cu atîta greutate, sînt încondeiați cu numele de ,,heka kashe wet”. În sudul Asiei Mici sînt amintiți începînd cu mileniul ll î.e.n. neamul sacilor scris de hitiți și asirieni ,,sa.kas” sau ,,sa.gaz”, adică sacii amintiți de mai multe ori de scrierile grecilor sau un neam scitic din nordul Mării Caspice. Și tot pe acele locuri din Siria, istoria menționează neamul kaska, geska(gesii) sau kassiții, fiind cunoscuți numai prin intermediul scrierilor hitite ca o populație ce se ocupa cu țesutul și creșterea porcilor, pe care au încercat în repetate rînduri să-i alunge. Ei stau pe aceste teritorii pînă în secolul Vlll î.e.n. cînd sînt alungați de către neobabilonieni și dispăruți pentru totdeauna din istorie. Dar cum nu tăiau frunze la cîini, fiindcă în acele vremuri nu erau asemenea meserii, s-au adunat într-un ciopor mare și fiind meseriași în a păli vîrtos cu sabia, au tăbărît asupra Babilonului pe care l-au cucerit pe la anii 1531, apoi s-au revărsat către sud, cotropind întreg teritoriul pînă la mare. Cînd au fost alungați din aceste locuri la începutul secolului XlV î.e.n. o parte dintre ei au luat-o către soare răsare, spre India la vechile lor neamuri, apoi tot căutînd soarele au traversat arhipelagul indonezian și Oceanul Pacific de Sus, ajungînd pe coasta Peru. Numai așa se pot explica asemănările care există între cultura lor, în legătură directă cu cea a geților, egiptenilor, emeșilor și sciților! Și numai noi românii și incașii folosim ca instrumente naiul și fluierul pentru a ne cînta oful și jalea! 
     Unul din modelele de coroană de pene purtat de Inca Sapa la ceremonii, dar și de alții din neamul lui sau de dansatorii inca de azi, este foarte asemănătoare cu cea purtată de neamul filistenilor și chiar cu masca de aur a faraonului egiptean Tutankamon cum se vede în fotografiile de mai jos. 















 
    
     Pentru a înțelege mai bine nivelul de civilizație la care s-a ajuns în imperiul inca și de ce a fost el distrus de către spanioli, dau în continuare o propoziție dintr-o scrisoare a lui Francisco Pizarro(1476-1541) adresată regelui Spaniei, după ce au cotropit întreg teritoriu și au intrat în Cusco: ,,Putem asigura pe Maiestatea Voastră că este atât de frumoasă și are astfel de clădiri frumoase, care ar fi chiar remarcabile și în Spania”.
     Si cum orice treabă anevoioasă are un început voi scoate în fată cîteva cuvinte din quechua, limba administraţiei imperiului incaș unde se găsesc similitudini uimitoare cu limba română(al doilea termen) si emegi(al treilea cuvînt) demonstrînd originea lor comună.
aillu: gintă, clan, neam, obşte, seminţie. La noi consider că nu trebuie să mai spun cum stăm cu ,,a lu” sau ,,ai lu” din vorbirea populară iar în emegi alu este un adjectiv pentru animale care arată că aparţin de o anumită rasă;
aka: băutură fermentată, a bea o băutură fermentată = acra: gustul unor băuturi realizate prin fermentare, sau sucul unor fructe = aca: creştetul capului, a bea, voce, a face a avea un efect, porţie;
allpa: teren agricol fertilizat cu găinaț de guano si care are o culoare alb-cenuşiu = alba = aldu: a săpa pămîntul;
Anzi: munții cu crestele veșnic înzăpezite care erau granița de est a imperiului incașilor = ansi: sufletele eroilor din mitologia geților care mureau în timpul luptelor = an-șe: car pentru transportat grîu;
bara: unitate de măsură = bara: iaz, băţ lung si gros, a opri = bara: a înainta, a distribui, popas, locuintă;
cacic: căpetenie, cel care îti conduce viata, seful unui aillu = gagic: cel care îti conduce sufletul(c trece în g cum se întîmplă de multe ori în emegi), Cacica localitate de unde se extrage sare = gagig: a se jeli cuiva, a fi trist;
calancha: nume incas = calancia: nume românesc de familie = gala: mare + nga: casă, locuință, a adăposti;
camara: grînarul unei provincii cu sensul de provizie sigură = camară: loc de depozitare sau de păstrare a proviziilor alimentare = gamara: cereale, a pune, a îngrădi, a încuia, a închide afară;
cancha: templu, care în religia lor era legătura dintre cer, pămînt și lumea de sub pămînt = cance: prăjină lungă avînd în capăt un cîrlig cu vîrf ascuțit folosit de pescari și plutași pentru agățar, crîlig;
capac: bogat, superior, rege, luminat, înţelept, învăţat, generos, cel care are grijă de alţii = capac: deasupra, sus = capa: suflet, inimă, a fi de partea cuiva, a linişti + cu: a întemeia, a socoti, hrană, avere, nobil, strălucitor;
catu: tîrg, comerţul incaș se desfăşura în pieţe amenajate sau în spatii special construite = catu: nivelul unei construcţii, a căuta, a cerceta = gadu: a rupe, a distribui, a merge pe jos, a se întîlni, a vorbi despre;
catu illa: spiritul negustorilor. In emegi ila: cărăuş, a transporta, a fi mare, a fi bogat, personificare, a radia.
chanca: trib războinic neincas renumit pentru violenta și viclenia lui = cianca: șarpe veninos = cianga: captiv, prizonier;
chimpo: numele unei regine care cultiva soiuri alese de porumb și ardei iuți = cîmpu: suprafaţă întinsă destinată culturilor agricole = cîn: a semăna + pu: teren;
chonta: mîner de lance din lemn = ciontu: crîmpei dintr-o bucată mare, a tăia = ciun: a prezenta + ta: a pipăi, a vătăma;
chuqui: ploaie, a picura = chicu: puţin, cîte puţin, a chicura – a ploua mărunt = chic: mic, puţin, a fi epuizat;
chunu:  cartof deshidratat, uscat la soare si la frig = ciuni: a modifica = ciun: a se ofili, a se învechi, a da;
cira: a coase = cir: aţă subţire, fir, cira – a însira = cir: a lega, a fixa, a întări;
collca: depozit mare, locul unde sînt păstrate bunuri și în jurul cărui mişună mulţi oameni = colcăi: a fi plin de, a mişuna, a se agita, a vui = colca: a fi atent, a se pregăti de drum, începutul unei acţiuni;
conci: vîrf, înălţime = conci: coc = con: scară + ca: casă, podoabă;
cori: aur, care era adunat din apa rîurilor de munte unde se găsea sub forma unor grăuncioare mici = cori: bube foarte mici care apar uneori pe trupul copiilor = cu: metal preţios, aur + ri: a turna, a aduna, a curăţa;
curaca: conducătorul unei văi montane = coraca: a supraveghea o persoană bolnavă = curaca: a inspecta, a supraveghea;
Cuzco(Qosqo): capitala imperiului incaș, construită pe versantul unui munte care parcă stătea agăţată de înălţimi = cosca: pisică sau coscă: coajă = cus: piele de animal, a se ascunde, a fi lipit de + ca: cătun, oraş, casă, cartier, defileu;
hacha: un fel de satîr = hac: crengi tăiate mărunt pentru foc, surcele = ha: numeros, a aduna, a avea voie + cia,sa: a tăia.
haili: refren ritmat în cîntecele incașe = haili: refren de cîntec = hili: farmec, a încînta, atracţie;
hatha: castă, familie, neam, proprietate = hat: delimitarea unei proprietăţi, răzor = hata: a șterge, scandal, în eme-gi;
hatun: mare = hăt: întins, mare = hat: înălţime mare, a pune, a înconjura;
huara: sort primit de tineri cînd ajungeau la maturitate si aveau dreptul să închege o familie = hora: dans la care participau tinerii ajunşi la maturitate = hura: neam, obicei, a trage uşor, a striga, a străluci, a conduce;
hunu: cea mai înaltă căpetenie militară neincasă = hunu: violent, sălbatic, nimicitor = hunu: a rupe, a despica, a distruge;.
hucha: sărac si orfan de părinţi, prezentă nedorită, cel care nu are educaţia părinţilor si face numai necazuri = hucia: a alunga sau a fugări o pasăre, om fără căpătîi + hucia: a fi mînios, nesăbuit, sălbatic, violent;
huanca: piatră de hotar, încălcarea hotarelor era la incași foarte aspru pedepsit = huanca: femeie rea care îţi vînează greşelile, persoană rea si pătimaşă = hu: persoană + anca: hotar, limită, a măsura, oprire bruscă;
huata: loc unde se leagă(prinde) ceva, căpăstru = hoata: femeie care umblă cu furatul şi este prinsă = hu: persoană + ata: a face o faptă rea;
Huiana: Inca, tatăl lui Atahualpa si Huascar = Huianu,Huina: nume de familie la români = hu: persoană + i: a stăpîni + ana: lumină, cer, rai, a fi mare;
iaili: cîntece cu caracter păstoresc sau agrar = iaili: refren care se găseşte în cîntecele păstoreşti interpretate de Felician Fărcaş = ia: a fi plăcut + ili: bucuros;
Inca: conducătorul incaşilor = inca,inga: adevărat, aşa este = inga: egal, la fel;.
inti tain mii: sărbătoare incasă în care se aducea ca ofrandă soarelui primii ştiuleţi de porumb ajunşi la maturitate. Expresia în limba română este ,,întîi tain mii” cu sensul de respectarea unei obligaţii în natură stabilită anterior;
jaili: cîntece cu caracter religios sau militar = jali: stare psihică ce arată tristeţe, supărare, necaz, dor, nostalgie;
kay: teritoriul de deasupra pămîntului unde trăiesc și oamenii, dar deasupra lor se duc duhurile strămoșilor și ale tuturor chipurilor de pe pămînt = căi: a se jeli, a-și recunoaște vina;
killa: aur, aurit, galben ca aurul = cili: fire subțiri din aur care se foloseau în trecut la cusutul unor podoabe = ki-la: a cîntări, a compara;
killa: zeița lunii ca simbol al fertilității naturii și a neamului omenesc = chila: falus, vulvă, vagin = ki...la: a observa, a fi atent la;
quena: naiul incas cunoscut pentru melodiile pline de tristeţe = chin: suferinţă, tristeţe. o chemare a amintirilor sau caina: a deplînge = chin: suferintă + a: rezultat, strămoș;
quechua: limba oficială vorbită în Tawantinsuyu (imperiul inca), era una dintre cele 12 limbi ale clanurilor incașe și semnifica luminat de soare, sănătos, frumos, vale sau trecătoare protejată. Acest termen a fost impus de spanioli pentru că incașii foloseau expresia ,,runasimi – graiul omului’’ = checea: covor de pîslă lucrat în mai multe nuanţe care se folosea și la învelit noaptea, nume de persoană = checi: neamul celor numeroşi, pretutindeni, pătură, broboadă, a lega, a uni.
quella: a nu fi leneș, a fi harnic = Cela: prenume de femeie = ku...la: a aranja, a pune în ordine;
qucha: mare, foarte mare = cogea: mare, foarte mare = kuga: nobil, ales;
quipu: forma de păstrare și transmitere a informațiilor cu ajutorul unor fire de ață legate de una mai groasă, de culori diferite și cu noduri specifice care arătau chipul sau starea la un moment dat = chip: înfățișare, imagine, față = chip: a lega, a linişti, a controla, meşter foarte bun;
llama: animalul specific Anzilor folosit la transport, pentru lapte si lînă, era şansa supravieţuirii unei comunităţi în caz de secetă şi era sacrificată ca cea mai preţioasă ofrandă  = în româna veche nu există acest cuvînt, dar l-am găsit identic fonetic şi semantic pe tăbliţele geţilor = lama: înger păzitor, spirit feminin al destinului, respect social;.
llulla: minciună = lulă: păhăruț, om beat = lul(a): mincinos;
Machu Pichu: oras incas descoperit abia în secolul XlX si construit pe versantul unui pisc de munte = maciu: măciulie de măciucă, umflătură; piciu: ascuns, care nu se vede, mic;
mama: cea care este binecuvîntată de divinitate să dea naştere, soţie = mama: femeia care are copii = mami: spirit emeş care l-a făcut pe om din lut si a suflat asupra lui cu viată;
mana: noroc, vigoare, belşug = mană: belşug în toate = mana: izvorul belşugului, soţ, soţie, pereche, a locui împreună;
marca: proprietate, domeniu, teritoriu. Termen care se găseşte fonetic si semantic în limbile anglo-saxone;
mita: relaţii de întrajutorare reciprocă între familiile unui aillu în efectuarea muncilor agricole, realizarea teraselor sau a canalelor pentru irigaţii = mita: sistem de relaţii care urmăresc ocolirea legii chiar dacă este un abuz = mitu: a elogia, a pipăi uşor, a mîngîia, jignire;
moya: locuri de păşunat = moina: teren cultivat si lăsat pentru a deveni păşune = mu: an, a cultiva, a apărea, a creste + inu: paie, iarbă, păşune;
montana: pantele estice de mare altitudine din munţii Anzi = montana: localitate în munţii Apuseni (Rosia);
mullu: scoici marine aduse ca ofrandă. Acest cuvînt există în etruscă identic fonetic si semantic;
oca: cartof, marfa cea mai comercializată la incaşi, principala sursă de alimentare = oca: măsură pentru greutate egală cu cca un kilogram, conţinutul acestei măsuri = oca: a mînca cu lăcomie, a fura, a lua cu forţa;
pacha: locul îngrijit de om pentru a fi folosit, care aparţine lui, folosire liberă si liniştită, a pune în ordine, a aduce linişte, natură liniştită, bucurie = pace: linişte, stare de echilibru = pace: a se potoli, a se linişte, a se aşeza, a conduce, a cerceta;
pachacuti: rege incas, cataclismul, transformatorul cultural, creatorul.
pachamanka: expresie cu care se invitau la masă. În limba română se foloseste ,,a mînca în pace” cu acelaşi sens.
phathiri: mai marele dintr-o comunitate care desparte turmele de lama și trece puii de lama ajunşi la maturitate la turma de adulţi. In emegi patesi era seful unei comunităţi iar la latini pater avea sensul de tată biologic dar și seful clanului.
Paullu: fratele lui Manco Inca, conducător incas. Noi avem Paul și Paula, venite din italiană;
purej: conducătorul unui aillu(clan) = puriu,purie: cărunt, bătrîn, tată(termen vechi) = pu: suflet, putere + ri: a conduce + u: bărbat, a impresiona;
puric: care fuge repede = puric: parazit care sare foarte repede = pu: a tîşni + rig: a căuta, a înhăţa, a smulge, a ucide;
ricu: suveran, rege = rigă: rege = rig: a supraveghea, a păzi, sceptru, armă, a se înclina, a se documenta, a cerceta;
runa: bărbat, om = Rona: localitate în Maramures. În emegi ru: semen, a fi capabil, rang social, egal în funcţie, bogăţie + na: om în viată, om prezent;
saya: jumătate de provincie, fiecare provincie era formată din 2 saya care erau solidare la plata birurilor si efectuarea corvezilor, proprietate, domeniu, tinut = saia: cusătură superficială a două bucăţi de pînză, ţesătură subţire de lînă sau bumbac sau îmbrăcăminte confecţionată din această ţesătură, adăpost provizoriu pentru vite si capre, unelte și nutreţ, gard improvizat în jurul adăpostului pentru vite, podul grajdului folosit ca depozit pentru nutreţul vitelor = sa: legătură, aţă, a lega cu sfoară, a strînge laolaltă + ia: mînă, avere, opus;
sapsi: proprietate, domeniu, muncă făcută împreună de toţi membrii obştii = săpsi, zăpsi: a prinde de veste, a băga de seamă, a prinde pe cineva că face ceva în ascuns, a observa.
sapai: cultivarea pămîntului = sapa: a lucra pămîntul cu sapa, a face un şanţ = sapa: a face un şanţ.
suyu: tinut, regiune muntoasă, provincie, sarcină dată în timpul unei misiuni= suiu: – a urca, a executa o acţiune urcînd = su: a ocupa în sus, a aluneca, a se urca + ia: mînă, a deveni alunecos, pietriş, stîncă;
taclla: săpăligă mică = tacla: vorbă fără rost, a te afla în treabă, trăncăneală pentru a omorî timpul = tac: a izbi, a pătrunde, a zori, a apuca + la: tînăr, a aşeza;
tambo: depozite regale sau obşteşti, amplasate de-a lungul drumului și care erau folosite de armată, de curierii regali sau în caz de cataclisme naturale = tambă: viţel slab, animal prăpădit, om prost = tam: credincios + bo: a transporta;
tarapuntaes: nobil, trimis regal, cinul clericilor ce proveneau din neamul lui Inca = tarabostes: nobili geţi după scriitori greci antici din rîndul cărora proveneau și preoţii, informaţie nedovedită de tăbliţele de plumb,
tawa: patru = tava: obiect plat de formă pătrată, dreptunghiulară sau oval, cu marginile ridicate puțin în sus pe care se aduc bucatele la masă, năvălire, iar acest cuvînt  amintește de taba, transformat în tava cu sensul de cetate sau întăritură = ta: a privi, a împinge, a aduce + ba: parte, bucată;
tempu: unitate de suprafaţă considerată suficientă să hrănească o familie fără copii pe timp de un an = timpu: noţiune care exprimă scurgerea vremii = ten: a domoli, a uşura, a răcori + pu: izvor, a tîşni, început, inimă. Si neamul emes avea un asemenea sistem de protecţie socială a indivizilor.
Titu: numele unui conducător incaș(Titu Cusi) = Titu: prenume la români.
tocco: peșteră = tocu: teacă din lemn sau tablă în care se ține piatra de ascuțit pentru coasă = togu: a intra, a învîrti;
tucui: cel care are grijă de toate = tucu: părinte, tată = tucu: rude, bun, a înveli;
uacaili: a plînge = uacăi: plînsetul copilului foarte mic, a plînge ca o broască = ua: cîntec de leagăn, a trezi din somn + ca: gură, a tipa + i: a plînge, lacrimă;
uchiu: ardei iute = uiu!: expresie rostită cînd mănînci ceva iute = u: strigăt + ciu: mîncare, legătură, a pune;
urinsuyu: jumătatea de sus(urin în emegi: drapel, deasupra, sînge, neam).
uku: jos, sub pămînt, tărîm al morților = ugu/uku: mort, a ucide, a muri în eme-gi;
Urma: numele unei regiuni renumită pentru cultura porumbului și ardeiului iute = urma: semne lăsate pe pămînt de către un animal, om sau rădăcinile plantelor din arătură = ur: gaură, scobitură, a şterge, a săpa + ma: a se fixa pe;
Uru: trib de pescari ce locuiește pe nişte insule plutitoare formate din trestie, de pe lacul Titicaca. În emegi uru: a păzi, a se osteni, a lega, a prinde, puternic, priceput;
wallasi: strămosi = valahi: denumirea românilor din Muntenia și Moldova;
warawara: luminos, strălucitor = vara: anotimpul călduros si plin de soare sau Varvara: protectoarea minerilor care lucrează la temperaturi ridicate.
zara: porumb la maturitate ce are culoarea galbenă ca a soarelui= zare: depărtare = zara: rază de lumină, legătură, snop în eme-gi.
     Sînt un număr de 87 cuvinte culese de mine din cărțile pe care le-am citit despre incași, iar un studiu comparativ amplu între limbile și dialectele andine vorbite în imperiul Inca cu eme-gi, vechea egipteană și limba română veche, ar aduce informații uluitoare despre adevărata noastră istorie încă necunoscută românilor și lumii!  




                                                                                     Tairona sau Kogi


    Mai găsim rămășițe ale fabuloasei culturi strămoșești la neamul Kogi sau Tairona, o comunitate inteligentă, evoluată spiritual care a scăpat de nefasta influență a „civilizației” occidentale. Sînt și după 3800 de ani de la despărțirea din vatra străbună, tot așa cum i-a zidit Anu sau Gog(poate de aici își trag numele de Kogi, fiindcă Strabon a scris muntele sfînt al geților Kogaion și nu Gogaion cum ar fi fost firesc), oameni cu sufletul deschis și inima curată, trăind în armonie cu natura, nelacomi și nemișei cum sînt cam toți cei care fac umbră la pămînt pentru lînă, frînă și slănină! Kogi sînt ultima civilizaţie supravieţuitoare a popoarelor inca şi aztec, iar oraşele lor din munți au rămas neatinse de ,,civilizația” lumii noastre.   
     În prezent populația Tairona sau Kogi locuiește în munții Sierra Nevada de Santa Marta în estul Columbiei, spre Marea Caraibilor, dar în vechime ținutul lor ajungea pînă la mare unde aveau și unele orașe. Ei își spun ,,frații vîrstnici”, iar pe cotropitorii europeni mai vechi sau mai noi îi numesc ,,frații tineri”, ținutul muntos unde își duc viața îl considerîndu-l ,,Inima Lumii”. Orașul Santa Marta a fost întemeiat de către spanioli în anul 1525 și timp de vreo 50 de ani, băștinașii au conviețuit în pace cu invadatorii apoi le-au fost luate pămînturile de pe coastă de către năvălitori, obligîndu-i să se refugieze în munții unde locuiesc și astăzi. Mormintele lor din vechile orașe de coastă sînt jefuite de către grupări criminale care vînd obiectele descoperite pe piața neagră în special din USA, dar unele pleacă și către alte țări. Kogi purtau în vremurile lor bune podoabe de aur, iar unele piese-simbol care reprezentau totemuri, erau atîrnate în copaci. Foloseau pentru torsul bumbacului și fusuri de aur pentru rolul lor magic conferit de religie, dar a venit ,,fratele tînăr” și le-a furat pe toate. Orașele lor erau construite într-o armonie perfectă cu natura, reușind să folosească cele mai neprietenoase locuri pentru culturile indigene, iar drumurile și canalele construite în urmă cu 500 de ani sînt în prezent la fel de bune, apa nereușind să le distrugă. Munții au fost terasați, iar apa adusă prin mici canale uda toate terenurile cultivate apoi cobora în vale pînă la marea care se află la cca 25 km. Secretul civilizației lor era modestia în care au trăit dar o fac și în prezent și armonia absolută cu natura pe care o consideră Mama lor. Ca forme de relief au cîmpiile joase de pe coasta mării, munți cu zăpezi veșnice, deșert, păduri tropicale și dealuri propice unui anumit tip de agricultură. Dacă cei de pe coasta mării se ocupau de pescuit și producerea sării din apă de mare, cei de pe dealuri cultivau fasole, porumb și bumbac. După ce au fost alungați de pe coastă, ei s-au izolat în zona muntoasă și au rupt orice legătură cu civilizația invadatorilor, iar orașele din munți construite în urmă cu peste 500 de ani sînt locuite și azi, numărul lor fiind cam de 10000 de suflete. La ei cuvîntele ,,haida” și ,,haidi” înseamnă să mergem. Practic ei sînt izolați de lumea noastră printr-o junglă, nefolosind nici azi roata, plugul sau scrisul, iar înțelepții lor se numesc mama, fiind confirmați de divinitate printr-un lung proces de inițiere și educație. Ei au rolul de a păstra tradițiile strămoșești și a menține puritatea comunității. În fiecare oraș există cîte o casă mare numită nuhue, de formă rotundă cu acoperiș conic, unde au voie să intre și unde locuiesc numai bărbații. Morții și-i puneau în niște vase mari de lut asemănătoare ca formă cu cele de la Cotnari, fiind considerate un alt,,pîntec” unde mortul va sta pentru vecie. Ei spun că au venit din apus! Dacă depășit apusul din imperiul inca de unde s-au refugiat în actualele ținuturi, atunci apusul trebuie să fie insulele arhipelagului filipinez și cel indonezian care fac legătura cu Asia de est de unde au luat ei calea către Anzi.       Nuhue este Casa Lumii, de formă rotundă făcută numai din frunze de palmier, unde intră numai bărbații care au primit inițierea, adică au împlinit vîrsta de 18 ani. Atunci ei încep să mestece frunze de coca culese numai de o femeie și în timpul ritualului de inițiere vor sta nemișcați 4 zile și 4 nopți spunînd rugăciuni în casa bărbaților. Cu ajutorul oxidului de calciu obținut din scoici arse, pe care îl iau în gură odată cu frunzele de coca, acesta are rolul de a scoate substanțele active din frunze care îi ajută să poată face asemenea exerciții incredibile de rezistență. Ei cred că coca naturală culeasă la maturitate, civilizează omul și îl face mai bun. Frunzele de coca ajunse la maturitate nu au nici o legătură cu drogurile așa cum ar vrea unii să se creadă. Speranța de viață la kogi, datorită mestecatului de frunze coca, este cam de 90 de ani, iar esenii sau asenii geți pripășiți prin Palestina pentru a lumina întunecatele minți ale rabinilor, trăiau chiar pînă la 120 de ani. Oxidul de calciu este ținut în ,,poporo”, un fel de vas al cunoașterii făcut din lemn, fiind înțeles de ei ca un ,,pîntec” înțelegînd prin asta atît un părinte protector dar și o femeie. Bățul cu care se ia oxidul de calciu de grosimea unui deget, este considerat partea bărbătească, dar aceasta lăsată să lucreze de capul ei în relație cu cea feminină ar deveni periculoasă și ar distruge armonia zidirii omului de către Mama. La ei ,,poporo” era simbolul civilizației kogi. Mîncînd din el, bărbatul își aduce aminte de ceea ce este el și îl ține în armonie cu Marea Mamă, făcîndu-l să se gîndească mereu la generozitatea ei. Am pus jos două forme de ,,poporo” și un vas de la începutul mileniului lV î.e.n. descoperit în localitatea Vidra, județul Ilfov. Pe mai multe basoreliefuri antice, Orfeu ține în mîna stîngă un vas asemănător cu cel descoperit la Vidra. În dreapta este un vas kogi folosit pentru înmormîntarea cenușii mortului împreună cu unele podoabe. 

















  
     Poporo este privit și ca un izvor de spiritualitate și de comuniune cu Marea Mamă. Invocarea acestei comuniuni făcută cu mintea va fi îndeplinită de către paznicii sufletului ei. Dar acești paznici nu sînt numai ai ,,poporo” și spiritului bărbatului, fiecare lucru are cîte un paznic, povestea fiind cunoscută și la incași prin huanca, la ainu prin kamui și la emiși și geți prin lama sau îngeri. Dacă renunți la a folosi poporo și a mesteca coca, nu poți fi bărbat și nu te vei însura. La ei soția este un egal al soțului de care trebuie să aibă grijă, să lucreze pentru ea și pentru copii, să nu-i vorbești urît și să nu o lovească. Înainte de culcare trebuie să mestece frunze de coca cel puțin de 4 ori ca să poată gîndi limpede ce a făcut peste zi și ce va trebui să facă în ziua următoare.   
    Conducătorii lor spirituali numiţi Mama sînt crescuţi într-un mediu complet întunecat primii 18 ani din viaţă. Acolo sînt învăţaţi să comunice cu ,,Aluna”, considerate de ei a fi forţele care guvernează planeta. Astfel ei devin Mamas sau Mama cu sensul de Iluminaţi. Mama înseamnă lumină, strălucire, soare și este divinitatea lor principală cu sensul de Ziditorul sau Marea Mamă însă nu astru ci cunoașterea divină de început, iar mamas sînt conducătorii lor religioși cu sensul de iluminați, dar folosesc și mama cu același sens. Toată teologia lor este uimitor de asemănătoare cu cea a esenilor și a strămoșilor mei geți, fiindcă mulți români se țin că au alți strămoși, mai nobili și civilizatori sau mai aleși de Talpa Iadului cum a apărut o nebunie de ceva vreme la cei chinuiți de damblagială. Unii iluminați lucrează în locuri izolate pe care le numesc ,,puncte fierbinţi”, unde se consideră că se află sursa energiei vitale care se revarsă în lume. Ei păzesc secretele şi izolarea în care se află pentru a-şi putea continua munca. Acum consideră că munca lor a devenit imposibilă din cauza lăcomiei distructive şi că planeta în sine se află în faţa colapsului apocaliptic.
     Mamas poartă pe cap un fel de căciulițe împletite din bumbac tors gros care amintesc de cele purtate de sciți, amazigh și incași. Populația Kogi are un port de culoare albă foarte asemănător cu al geților sau al țăranilor români în zilele de muncă, pantaloni largi și lungi pînă la pămînt, cămașă largă ce coboară pînă la genunchi cu mîneci largi fără a fi încinsă la brîu, trăistuță mică în dungi albe și crem și pălărie de paie de forma celor purtate de olteni sau din regiunea Clujului. După rugăciunile făcute pentru cinstirea Mamei, ei cîntă dintr-un fel de fluier melodii care seamănă cu cîntecele noastre păstorești doinite. Solomonarii noștri cînd intrau în Frăția Celui Ales, primeau un rînd de veșminte albe formate dintr-o cămașă lungă pînă la genunchi și un fel de pantaloni albi, sorțul de piele numit solomon și o trăistuță unde își ținea toporișca și cartea cu numele îngerilor, la fel fiind situația și la eseni!  
     Kogi s-au izolat pentru că sînt într-adevăr convinşi că au responsabilitatea pentru echilibrul vital al lumii materiale şi a spaţiului transcedental pe care îl numesc ,,Aluna”, sursa vieţii şi a inteligenţei întregului pămînt. Ei doresc să avertizeze pe ,,frații tineri” de pericolul în care a ajuns Mama și consideră că sînt fraţii înţelepţi ai umanităţii şi că trebuie să vorbească acuma pentru a evita o catastrofă climatică globală cu urmări iremediabile. Feriţi de ochii ,,civilizatorilor” Kogi sînt respectaţi pe un areal foarte mare de către ceilalți amerindieni întinzându-se de la fluviul Amazon pînă la rîul Hudson din nordul S.U.A. 
     Civilizaţia Maya de astăzi este condusă de bărbaţi care au fost trimişi de mici pentru a învăţa de la Kogi. Tribul amerinidian Seminole din Florida le trimite anual ofrande.
     Kogi se tem profund de sălbăticia cu care jefuim bogățiile pămîntului, dîndu-și seama de asemenea că drumul pe care merge omenirea condusă de ,,frații tineri” va duce la un dezastru absolut datorită nenorocirilor pe care le dezlănțuim prin propria lăcomie. Ei consideră că singura speranţă de supravieţuire pentru omenire este ca noi să aflăm de ce se tem ei şi îşi dau seama că oamenii cred doar ceea ce pot vedea. Mamas înţeleg că trebuie să facă asta pentru că omenirea distruge pentru un cîrștig trecător, locuri considerate sacre de multe popoare. Ei vor să ne arate cum şi de ce erupţia energiei cosmice haotice cauzează schimbări climatice, epidemii de boli noi, instabilităţi geologice şi o creştere perpetuă a conflictelor violente. Dacă Kogi au dreptate, civilizaţia modernă trebuie să îşi schimbe percepția asupra planetei în sine şi felul în care va fi privit viitorul.  

















 
     Nuhue sau casa bărbaților, construcție asemănătoare cu primele case ale emeșilor din Ki-en-gi. Spre dreapta avem portul kogi, și lîngă el este ,,Aluna” pe care ei o privesc ca pe o carte de istorie și înțelepciune divină, unde este simbolizat trecutul dar și viitorul. În capăt am pus un ou de calcar descoperit la Lepenski Vir, pe malul drept al Dunării în regiunea Porților de Fier de la sfîrșitul mileniului Vlll î.e.n. Pe el se văd scoase în relief aceleași forme șerpuitoare ca pe Aluna neamului tairona sau kogi. În fapt ei transmit prin conceptul simbol Aluna mitul facerii lumii și a pămîntului din ou așa cum îl știm că a existat la toate neamurile carpatine ce au roit de aici în cele patru zări, de-a lungul a mai multor milenii. Dar cuvîntul ar putea să amintească tocmai toriștea lor de unde au plecat în urmă cu peste 3700 de ani, fiindcă noi avem în mitologia strămoșească alunul ca un arbore sfînt care ajută la înnoirea naturii și a neamului omenesc prin fructele sale, cam tot așa cum este conul de brad sau pin din mitul Pomului Vieții și cum l-au lăsat străbunii să-l păstrăm, dacă mai are cine! De aceea se spune la noi, că atunci cînd doi șerpi se chinuie să facă piatra clarvăzătoare, sau cînd unul vrea să înghită o broască, este bine să-i desparți cu o creangă de alun fiindcă pe viitor. cu ea se pot face cele mai mari minuni. Șarpele ca totem al înțelepciunii cerești, este dovedit pentru prima dată în istoria lumii în situl de la Gobekli Tepe din mileniul Xll î.e.n. cînd a avut loc ultima glaciațiune și a distrus mare parte din habitatul populațiilor Europei, obligîndu-le să coboare mai spre sud.   
   
















    
     Crucea înscrisă în cerc din vîrful locuinței bărbaților – nuhue – cum am reușit să o iau dintr-un film documentar despre această populație și cea din bisericile noaste de lemn unde apare în plus și floarea vieții. Acest simbol-concept al crucii înscrisă în cerc este pentru prima dată atestat arheologic în istoria lumii în peștera de la Coliboaia într-o pictură rupestră veche din anii 37800 î.e.n. apoi în peștera Gaura Chindiei de pe malul stîng al Dunării, tot prin niște desene rupestre vechi din mileniile XV-X î.e.n., și drumul ei se continuă cu zeci de dovezi arheologice pînă în lumile din mileniile lV-lll î.e.n., și cu talismanele geților de la Fizeșu Gherlei din secolul Vll î.e.n. Spre dreapta este o piatră de la populația tairona cu foarte multe linii care se intersectează, parcă ar fi o hartă și ceva asemănător ce se găsește în comuna Bozioru din munții Buzăului, veche de pe la începuturile mileniului lll î.e.n.
     Kogi spun că fără gândire n-ar putea exista nimic. Aceasta este o problemă esențială a zilelor noastre pentru că nu doar cotropim planeta, ci o şi lipsim de gândire, distrugând atât structura fizică, cât şi bazele existenţei metafizice, adică energia creatoare care stă a baza materiei. Kogi consideră că sarcina lor existenţială este aceea de a îngriji planeta şi a-i menţine starea de normalitate, dar în urmă cu câţiva ani şi-au dat seama că sarcina lor devine imposibilă din cauza mineritului şi a despăduririlor care se produc peste tot.
     Ei nu au temple, ci simple altare unde se roagă și meditează, la fel cum făceau esenii în Palestina în secolele lll î.e.n.- ll era noastră. Dau mai jos avertismentul lor față de întreaga omenire unde își fac cunoscute și o parte din conceptele teologice, după documentarul From the heart of the world(Din inima lumii), Avertismentul fraților vîrstnici, realizat de cercetătorul american Dr. Graham Townsley în anul 1991, care se găsește la adresa www.amara.org. 
     În cadrul textului, acolo unde voi considera de cuviință, voi pune unele comentarii care să explice originea concepțiilor teologice sau sensurile lor.
     ,,La început a fost doar întunericul... doar marea. La început nu era soare, nici lună, nici oameni... la început nu erau animale, nici plante... doar marea. Marea era Mama. Mama nu era oameni, nu era nimic. Absolut nimic. Era ceea ce are duh(adică cunoaștere), ea era mintea și voința. Ea era Aluna. Și toate astea au fost zămislite/născute înainte de primul răsărit... acestea erau idei... apă și pămînt. Avem gînduri numai pentru ce a fost creat deja în Aluna. Înainte de răsărit, înainte de a exista orice... noi am fost concepuți în apa din «Aluna». La fel și copacii... munții... totul. Și apoi Mama a început să-și ,,învîrtă în afară” gîndurile. Ea ,,a încălzit” fusul înaintea răsătirului(ei spun că fusul este prima unealtă dăruită omului)... și Mama a procreat 9 lumi... a dat naștere la 9 fiice... Fiecare lume avea propriul gen...                  
     Și ea a dat naștere sorilor... domnii creației. Unul dinte ei era Serankwe... și apoi s-a întrebat: «Cum am putea crea un lucru viu»? Mama și copiii ei s-au gîndit mult la asta. Cum se mișcă un picior, cum se mișcă un ochi. Și cînd totul a fost înțeles, a noua lume a fost creată. Și aceasta s-a întîmplat înainte de primul răsărit... încă nu erau oameni, nici plante, nici animale, nici Soare... doar Mama. Doar Aluna.
     Mama a sîngerat. A avut sîngerarea femeilor. Era fertilă... și lumea a devenit fertilă. Sîngele ei este auriu(sau aur)... Rămîne în pămînt... Este fertilitate. Apa aurie... Sîngele și apa sînt necesare pentru viața tuturor lucrurilor. Apoi Serankwe l-a creat pe «fratele tînăr». Și apoi a fost creat omul... pentru a avea grijă de lucrurile vii... plantele, animalele... din acest motiv au fost făcuți oamenii. Acum este slăbit și îmbolnăvit... Aurul nemuritor căra misterul vieții din Aluna în materie. Mamas putea face această călătorie prin meditație «pe aur» și prin dansul ritualic cu podoabe de aur,  niște discuri cu o spirală mare pe ele”. Păzitorii aurului și ai copacilor se numeau ,,yiuca”, vasele de cult erau din aur în vechime pînă să vină ,,fratele tînăr” tîlharul, prezicerile se făceau tot pe obiecte din aur.
     Pentru a înțelege pe deplin cine au fost strămoșii noștri, am să dau în continuare informaţii referitoare la facerea lumii, care ne trimit la o perioadă preistorică a culturii antice, ajutîndu-ne de lucrarea Istorii feniciene, scrisă de Philon din Byblos(64-141), dar și acestea au fost luate de la Sanchuniathon, preot fenician şi mare învăţat din vechime ce a trăit în secolul X î.e.n. precum şi date culese de alţii. El precizează că Sanchuniathon a luat mitul facerii lumii din Cărţile lui Tehuti, care era scris și Dahau-ti, adică Legea Sciților, fiindcă dahue a fost un neam scitic, dar în alte izvoare este amintită Cartea Misilor ca prima carte de istorie și teologie a omenirii, fiindcă au mai fost cunoscuți în acele vremuri geții care locuiau în nordul Istrului și ca sciți: „..El presupune că începutul tuturor lucrurilor este alcătuit dintr-o Ceaţă Întunecată de natură spirituală sau din ceva ca o suflare de ceaţă întunecată şi dintr-un tulbure haos negru precum ceea ce respira, că acestea erau nemărginite şi multe veacuri au rămas fără margini. Dar atunci cînd acest Duh s-a îndrăgostit de propriile sale principii prime şi ele au fost amestecate, acea îmbinare s-a numit Iubire; iar această Iubire a fost începutul creaţiei tuturor lucrurilor. Dar haosul nu ştia despre propria lui creaţie. Din îmbrăţişarea acestuia cu Duhul s-a născut Mot – Mîl sau Fermentaţie. Din ea – Marea Mamă – izvorî toată sămînţa creaţiei, naşterea tuturor corpurilor. Înainte de toate au fost Marile Vieţi lipsite de simţire iar din acestea s-au ivit după aceea Vieţile ce aveau inteligenţă... Chiar şi după ce au fost separate încă erau purtate din locurile lor cuvenite de către căldura soarelui, iar toate se întîlneau din nou în negură unul cu celălalt şi se ciocneau laolaltă, în mijlocul tunetului şi trăsnetului; iar la spargerea tunetelor Vieţile Raţionale pomenite mai înainte vegheau în timp ce pe pământ şi pe mare bărbaţii şi femeile au tresărit la ecoul lor şi s-au înspăimîntat”. Pentru a arăta vechimea mitului mai dau cîteva vorbe venite de pe tăblițele de lut ale emeșilor de prin secolele XXVll î.e.n. care spun în versuri așa: ,,Cînd cerul nu avea încă un nume/ Nici pămîntului nu i se spunea pe nume,/ Apsu(apa nemărginită), primul,/ părintele lor/ Și creatorul lui Tiamat, care i-a născut pe toți,/ Au amestecat apele,/ Dar nu s-au iubit, nici nu au descoperit stuful;/ Cand nici un zeu încă nu apăruse/ Și nu aveau nume, nici soartele nu erau cunoscute.” Din aceste două entități au fost născuți mai întîi zeii, apoi cerul și pămîntul, iar din sîngele unuia dintre ei amestecat cu pămînt s-a făcut neamul omenesc.
     Vedem în mitul facerii la tairona că zidirea tuturor văzutelor și nevăzutelor s-a realizat în apa din Aluna, adică oul cosmic din zicerile noastre cunoscute de ceva vreme și care dau mari neliniști la făcătura Satanei. Aluna trebuie să o vedem ca pe însăși fructul alunului ce este un fel de ou turtit pe laterale și atunci mai găsim un argument cu care să arătăm de unde a plecat acest neam iubit de Maica Pămîntească. Ca să-i înveninez pînă peste poate pe urîcioșii neamului omenesc, dau cîteva versuri din scrierea esenă Maica Pămîntească: ,,Maica Pămîntească este în tine și tu ești în Ea./ Ea te-a născut. Ea ți-a dat viață./ Ea este Aceea care ți-a dat trupul/ Și Ei Îi vei înapoia acest trup într-o zi./... Dacă tu primești îngerii Maicii tale Pămîntești/ Și urmezi Legile Ei/ Nu vei cunoaște niciodată boala/ Pentru că puterea Maicii nostre nu are egal./... Sîngele care curge în noi/ Este din sîngele Maicii noastre Pămîntești. Sîngele ei cade din nori, Ia naștere din matricea pămîntului.” Mai spun ei în mit că Mama a început ,,să-și învîrtă în afară gîndurile”, adică a început acel nesfîrșit ciclu al înnoirilor și morților veșnice prin transformarea energiei în materie și invers în mișcarea toroidală din interiorul oului cosmic sau Alunei spre înafara lui și reîntoarcerea dinlăuntru ca singura necesitate existențială și Unica Lege a lui Dumnezeu. Deși ,,fratele tînăr” este un înrăit plin de lăcomie și ură față de Mama, totuși și el este ființă divină făcută de soare, însă cineva de undeva, i-a pervertit rău glagoria neghioabă. Cred că introducerea aurului aici are și un sens metaforic, de lumină albă sau energie strălucitoare și ziditoare a tot ce există și va fi în viitor, fiindcă asta spune propoziția: ,,Aurul nemuritor căra misterul vieții din Aluna în materie”.       
     Continui cu zicerile lor pline ochi de înțelepciune și grabnică luare-aminte: ,,Marea Mamă ne-a spus că nu trebuie să ne contrazicem vreodată cu femeile... și că trebuie să le tratăm bine întotdeauna. Mama spune că peste tot pe acest pămînt se află numai «fratele vîrstnic»... urmînd cuvintele Mamei. Trebuie să aducem jertfă Mamei pentru tot ce luăm din pămînt. Și aceasta trebuie făcut pentru orice lucru luat de la ea... pentru aerul pe care-l respirăm... sau pentru apa pe care o bem... pentru toate... bunurile din natură luate de noi... dacă iei ceva... trebuie să aduci o cinstire.” Să dau și cîteva ziceri din scrierea esenă Maica Pămîntească, pentru a ne fi spre înluminare: ,,Aerul pe care îl respirăm,/ Ia naștere din respirația Maicii noastre Pămîntești... Fără încetare Ea zidește și nimicește/ În locuri ascunse ochilor oamenilor.” Iar aceste scrieri esene încă nu au fost trecute definitiv în dreptul Făcă-Torei așa cum se screm de ceva vreme ebraiștii, iudeo-sataniștii și alte cete de pupincuriști zeloși sau năimiți.
     ,,Dar apoi Serankwa l-a făcut pe «fratele tînăr». Și el nu a ascultat, nu a înțeles. El săpa în pămînt... rupea în bucăți pămîntul... o chinuia pe Mama. Și Serankwa a spus: ,,Îl voi trimite departe... voi face o împărțire... «Fratele vîrstinc» aici... în Inima Lumii... «fratele tînăr» acolo... dincolo de mare... unde nu va răni Inima Lumii. Și i-a fost dată cunoașterea mașinilor... și trimis departe să caute ce nu trebuie căutat. El a scormonit mereu în Mama și a slăbit-o și a distrus-o datorită lăcomiei nemărginite”. În religia lor păstrează cifra 9 pentru cele 9 ceruri dar și în alte rapoarte legate de cult, tot așa cum și geții aveau zidirea lumii în 9 zile folosind și un calendar astrologic și astronomic cu săptămîni de cîte 9 zile. Meditația cea mai lungă avea durata de 9 zile. Cînd aduc ofrande la țărmul mării, ei se rotesc de mai multe ori de la dreapta spre stînga, tot așa cum a fost rotit firul de început pe fusul de aur și de care ei se simt ,,legați” și azi(cum apare la noi spirala, tot așa este și pe discurile lor de aur). ,,Fratele tînăr” trebuie să învețe și să înțeleagă Legea Mama, cam tot așa cum în scrierile esene este Legea Sfîntă.
     Nivelul cel mai înalt al munților Sierra Marta pe care îl consideră locul cel mai sfînt, ei îl numesc ,,param”, dar avem și noi vîrful Parâng, care a fost dus în Sinai de către geții sabei, numindu-l Paran. Mama, adică luminații kogi nu lucrează doar pentru neamul lor, ci și pentru toți oamenii de pe pămînt. Mama stă drept, Mama nu este mînios nici măcar pe ,,fratele tînăr”, cu toate că a făcut atît de mult rău. Mama trebuie să aibă grijă de ,,fratele tînăr” și de ,,fratele vîrstnic” de animale, de plante și de tot ceea ce este natură! Deoarece Mama are răspunderea viitorului tuturor feluritelor creaturi, și tuturor feluriților oameni.   
     ,,Marea Mamă a creat lumea în apă, Ea face viitorul în ea, așa ne vorbește ea nouă. Noi avem grijă de Natură, noi sîntem «mama» și facem acest lucru. Și noi «mama» vedem că voi o omorîți prin ceea ce faceți. Noi nu mai putem repara lumea, voi trebuie să o faceți. Voi otrăviți aerul și noi ne rugăm pentru a afla cum să vă facem ca să vă opriți... Ea ne învață mereu... Marea Mamă ne-a învățat ce este binele și ce este răul... și noi încă nu am renunțat la a trăi în acest fel deosebind binele de rău așa cum Ea ne-a învățat. Ne amintim învățătura ei și trăim după ea. Mama Pămînt învață și iar învață, Marea Mamă ne-a dat tot ce aveam nevoie pentru a trăi și învățătura ei nu a fost uitată nici pînă în ziua de azi. Cu toții trăim după învățăturile ei... Dar acum ei iau inima Mamei, ei sapă în pămînt și taie ficatul ei, intestinele ei. Mama este tăiată în bucăți, furată  de tot ce are. De la prima debarcare ei fac asta. Și Mama are gură, ochi și urechi. Ei taie ochii și urechile Mamei. Dacă noi am pierde un ochi am fi triști. Așa este și Mama, tristă. Și ea va muri. Și lumea se va termina, va muri.. dacă nu vă opriți din a săpa... și săpa”. Și iarăși ceva citate din scrierea esenă amintită mai înainte: ,,Tăria oaselor noastre/ Vine din oasele Maicii nostre Pămîntești... Lumina ochilor noștri/ Și auzul urechilor noaste,/ Iau naștere din culorile și sunetele/ Maicii noastre Pămîntești... Omul este Fiul Maicii Pămîntești/ Și de la Ea și-a primit Fiul Omului trupul./ Chiar dacă trupul nou-născutului/ Este născut din pîntecul mamei sale.”
     Revin la zicerile tairona: ,,«Frate tînăr», noi știm că apa din pămînt a început să se usuce. Să nu crezi că noi sîntem vinovați. Tu ești. Noi ne facem treaba după rînduielile Mamei. Nici tu și nici noi nu știm cînd se va sfîrși lumea. Muncim pentru a avea grijă de lume. «Frate tînăr»,  oprește-te din a mai săpa în pămînt și fura aurul. Lumea se va termina. Aduci sfîrșitul lumii... Dacă vei continua în acest fel și nu-ți schimbi calea vei vedea ce se va întîmpla. Veți vedea ce se va întîmpla. Nu știu cînd se va termina lumea. Dar hoția voastră o va distruge. Au luat așa mult... Au luat păzitorii Soarelui și stelelor. Lumea va deveni neagră. Da, ce vor gîndi dacă noi «mama» am muri. Ar gîndi... și ce dacă. Dacă acest lucru s-ar întîmpla și noi «mama» am muri... și nu ar mai fi nimeni care să facă munca noastră, ploaia nu ar mai pica din cer... cerul ar deveni tot mai cald și mai cald... și copacii nu ar mai crește... și culturile nu ar mai crește... Nu poți tăia copacii banana pentru că acești copaci banana sînt precum tatăl tău și mama ta. Trebuie să îi respecți la fel de mult precum orice altă persoană. Trebuie să fii respectuos cu ei. Nu ar trebui să tai copacii mango... sau copacii avogado... sau copacii guava. Orice copac verde este precum o ființă umană... și suferă în aceeași măsură. Este ca și cum ți-ai tăia propriul picior. Nu trebuie să miști pietrele... Pămîntul a fost crea perfect de către Serankwa. Acum este slăbit și îmbolnăvit. Animalele mor, copacii se usucă... se îmbolnăvesc. Multe boli vor apărea și nu vor exista leacuri pentru ele. Și motivul pentru acestea este că «fratele tînăr» batjocorește principii fundamentale în continuu și peste tot, găurind, săpînd, scoțînd petrol, minereuri, rupe în bucăți lumea. Toate acestea distrug întreaga origine și fac rău lumii. «Frate tînăr» deschide-ți ochii! Ascultă tradițile și povețele «mama» pentru a înțelege cum stau lucrurile. «Fratele tînăr» mutilează Lumea fiindcă nu-și mai aduce aminte de Mama Pămînt. Ea nu este un zeu îndepărtat, ea este mintea din trupul Naturii. Țesutul ca și poveștile încep cu 9 fire... pentru a face o haină avem nevoie de o lună. Noi nu o cerem... noi o facem. Noi nu mergem acolo să zicem: Arată-ne! Atunci cînd țeși trebuie să fii concentrat asupra ceea ce faci nu să te lași dus de alte gînduri. Pentru că faci hainele pe care le purtăm. Haina pe care o faci este o ofrandă și spune foarte mult despre cel fel de om ești. «Hainele vorbesc lumii», deci trebuie să le țeși bine gîndind la ceea ce înseamnă. Crucea războiului de țesut... arată stîlpii care leagă colțurile lumii. Este crucea care susține pămîntul. Mama ne-a dat o copie a acesteia prin războiul de țesut(folosesc un război de țesut vertical)... pentru ca noi să ne aducem aminte de ea. Marea Mamă ne-a spus ce să punem în ,,poporo”. Podeaua din casa nuhue(nu + hue) este cea de-a 9 lume... lumea materială. Bîrnele care sprijină hamacele bărbaților îi suspendă între această lume și alte lumi.”
      Aceste ,,alte lumi” sînt văzute în inelele din jurul acoperișului(este un con perfect), iar ultima – în vîrful conului - este un cerc cu crucea înscrisă în interior.  Cînd ard scoicile pun cîte 9 pentru cele 9 lumi și cei 9 copii ai Marii Mame. Cît timp se ard și se pisează scoicile, nu trebuie să folosești și nici să gîndești deloc. Ei spun că tot ce este viu, este binecuvîntat și păzit de către veghetori, plantele, animalele, oamenii. Geții aveau numai șapte veghetori, numiți pe tăblițe dio sau dieo. Cînd încep muncile agricole – practică sistemul de asolamente ca și geții – ei cer permisiunea sau binecuvîntarea veghetorilor sau păzitorilor întocmai ca geții și românii de ieri, despre cei de azi nu am cuvinte să-i judec la halul în care sînt. Și la cîmp fiecare familie are două locuințe, una pentru femeie și copii și alta pentru bărbați, ei nu se unesc niciodată în casă ci numai pe cîmp, fiindcă printr-o asemenea faptă ar pîngări casa care este un lăcaș sfînt dat de Mama Pămînt.
     Mama(înțelepții) se leagă prin meditație la Aluna, realitatea energetică și necunoscută a lumii divine. Ei țin mîinile pentru meditație ca în exercițiile yoga. Pregătirea unui mama durează 9 ani și sînt luați la vîrstă mică cam 9 ani, fiindcă au majoratul la 18 ani cînd devin bărbați. Ei stau într-un întuneric absolut fără a avea dreptul să aprindă focul sau altă sursă de lumină. El învață să invoce prin meditație spiritul Marei Mame, a altor spirite care vin din Mama, dar și a tuturor păzitorilor. Pentru asta le aduc ca ofrande frunze, fructe și plante în locuri anume dar fără urmă de construcție specială, ci numai bazat pe puterea energetică a locului. Păzitorii sînt nu numai ale ființelor vii ci și ale locurilor, apelor și pietrelor, iar tot ce există pe pămînt are un păzitor. Înainte vreme copilul era luat de la naștere și dus în nuhue pentru a deveni mama, iar alăptarea se făcea de către mama lui naturală numai noaptea. Mama lui nu trebuia să mănînce alimente care să conțină sînge sau carne, ci numai mîncare albă și să se îmbrace numai cu haine albe.
     Drumurile lor de piatră pe care merg și azi sînt drumurile strămoșilor cu care ei ,,se întîlnesc” cînd le parcurg. Ei doresc să trăiască în pace cu Mama, cu plantele cu animalele și cu ceilalți oameni. Ei refuză scrisul, considerîndu-l ca pe o alienare a memoriei fiindcă toată învățătura o transmit prin viu grai.
     În anul 1514 spaniolii au debarcat în ținuturile lor, avînd un document pe care l-au citit pe plajă să fie auziți de toată suflarea: ,,Vă asigur că, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi face război cu voi în fiecare loc și în toate modurile în care pot... și vă voi supune obedienței bisericii și conducătorilor ei. Și vă vom lua țăranii voștri și femeile voastre și copiii voștri și îi vom face sclavi. Vă vom lua bunurile și vă vom face toate relele și răutățile pe care le putem face.” După cca 60 de ani, băștinașii au fost nimiciți de pe coastă, scăpînd cu fuga în munții unde locuiesc și astăzi. În anul 1600, guvernatorul provinciei a prezentat distrugerea culturii kogi sau Tairona ca pe o pedeapsă divină fiindcă aceștia erau niște sodomiți pentru că bărbații trăiau separați de soții în casa bărbaților, numită nuhue. Peste timp aș aminti acestor lepre criminale, că chiar Vaticanul a iubit sodomia mai bine de 1200 de ani, fiindcă în anul 1511 preotul catolic Martin Luther venind la Roma pentru a se ,,specializa” în plăsmuirea mozaică, descoperă cu groază că în incinta centrului catolicismului, existau bordeluri pline ochi cu femei dar și cu bărbați numiți chiar în spurcata lor scriitură ,,cîini”! Dar ce făceau înalții prelați catolici cînt se împreunau cu ,,cîinii” nu era sodomie?



Ne-am trezit din hibernare
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Poezia este scrisă de marele actor Constantin Tănase în anul 1930


Început de aprilie 2013

C. Olariu Arimin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.