Peștii cerului… o posibilă specie extraterestră?

24 octombrie 2013 Un comentariu

 

 

 

 

 

 

By Cristian C & Titel B

Studii recent efectuate vorbesc despre nişte creaturi ciudate despre care nu se ştie încă dacă sunt peşti, păsări sau viermi. Numai că aceste vietăţi nu trăiesc în apă, ci în aer. Până acum, nimeni nu a reuşit să le găsească un nume potrivit. Câteva sugestii includ denumirea de „lemne zburătoare”, „entităţi solare” şi „peştii cerului”.

Prima dată când o astfel de creatură a fost fotografiată în timpul unor filmări pe 19 martie 1994, de către regizorul Jose Escamilla. Iniţial, el a crezut că e vorba de un OZN, dar apoi a realizat că era ceva ce se mişca la o viteză foarte mare. Astfel că Jose a început să studieze aceste vietăţi şi şi-a dat seama că ele invadează spaţiul de pretutindeni. Mai mult decât atât, el a descoperit că aceste creaturi au început să se reproducă mult mai repede din cauza încălzirii globale.

Fără a avea la îndemână un specimen pentru a putea fi examinat este imposibil de determinat dacă aceste vietăţi sunt organisme vii, chiar dacă Escamilla este de părere că sunt.

“Peştii cerului” au fost imortalizaţi doar în fotografii sau în format video. Nimeni nu ştie ce sunt, de unde vin, dar deja există oameni specializaţi în studierea lor în Japonia. Aceştia spun că pasiunea lor nu este lipsită de riscuri, întrucât aceste creaturi sunt otrăvitoare în sezonul de iarnă. În Ţara Soarelui Răsare, „peştii cerului” sunt extrem de rapizi, zburând cu 300 kilometri pe oră.

Analiza fotografiilor şi a filmărilor acestor vietăţi din lumea întreagă indică faptul că ar putea creşte în lungime de la câţiva centimetri până la câţiva metri. Cum ar putea ceva atât de mare să fie necunoscut? Aceasta este esenţa misterului.

Ar putea fi oriunde în jurul nostru… în atmosferă, în apă, chiar şi în casele noastre. Până în prezent, doar aparatul de fotografiat şi camera video s-au arătat la înălţimea vitezei cu care aceste fiinţe uimitoare străpung aerul. Nimeni nu ştie cu exactitate ce sunt sau de unde vin, deoarece nimeni nu a avut până în prezent oportunitatea să studieze un exemplar.

Până când unul dintre aceşti „peşti ai cerului” se va sacrifica de dragul ştiinţei, cercetătorii i-au lăsat în seamă criptozoologiei, acel sertar special al zoologiei destinat misterelor şi cazurilor nerezolvate ale ştiinţei.

Naşterea unei legende
Neputând beneficia de o clasificare după catalog, criptozoologia i-a înregistrat sub numele de „rod”, „peştele cerului” său entitate solară. Deşi filmările video sunt înregistrări clare ale existenţei acestora, pentru ştiinţă au rămas încă nişte creaturi fascinante şi misterioase.

“Peştii cerului” au apărut pentru prima dată pe marile ecrane prin mijlocirea producătorului Jose Escamilla, cel care i-a descoperit dintr-o pură întâmplare. În 1994, Escamilla se afla la o filmare în New Mexico, unde a tras câteva cadre cu un aparat de fotografiat.

A rămas uimit să vadă că imaginile sale erau populate de obiecte zburătoare care nu semănau cu nimic din ceea ce văzuse până atunci, cu atât mai mult cu cât acestea păreau cât se poate de însufleţite.

Deşi la început a crezut că este vorba despre păsări sau insecte, în scurt timp şi-a dat seama că fotografiile sale surprinseseră o specie necunoscută. Escamilla a fost cel care le-a botezat „rods”, echivalentul în limba engleză al cuvântului “cilindru” sau „baston”, denumire ce a fost preluată în această formă fără a fi tradusă şi în alte limbi.

Ceea ce a urmat a fost o adevărată vânătoare de peşti ai cerului, întrucât Escamilla a realizat de atunci sute de imagini şi înregistrări video ale misterioaselor creaturi.

Colecţia sa de imagini a fost îmbogăţită cu alte câteva sute primite din diverse colţuri ale lumii. Descoperirea lor recentă îi înscrie printre ultimii veniţi în rândurile criptozoologiei. Se pare că acestea se află în jurul nostru, însă viteza cu care se deplasează şi culoarea lor alb-transparentă îi ajută să se camufleze cu uşurinţă în lumina zilei.

Prezenţa lor nu a fost observată doar pe teritoriul Statelor Unite, ci şi în Canada, Europa sau China. Deşi li se mai spune „entităţi solare”, se pare că aceste creaturi sunt adaptate atât mediului acvatic, cât şi altora mai întunecate, cum ar fi peşterile.

Creatura 3D
Numele a fost inspirat de forma corpului lor, care aminteşte de o baghetă sau de un cilindru. Lungimea lor variază destul de mult. Au fost filmate exemplare având de la 12 centimetri până la câţiva metri. La dimensiuni de câţiva metri ne putem întreba cum este posibil să nu îi putem vedea cu ochiul liber. Un răspuns cert la această întrebare nu există, însă ceea ce mintea umană nu poate explica este pus, de regulă, pe seama misterului sau a supranaturalului.

Entităţile solare sunt dotate cu o membrană subţire aflată deasupra axei corpului cilindric, utilizată pentru propulsia în aer.

S-a sugerat că „peştii cerului” ar fi înrudiţi cu specia anomalocaris, cu deosebirea că s-au adaptat zborului. În urma surprinderii în imagini video, natura lor tridimensională a fost demonstrată cu ajutorul măsurătorilor şi testelor.

Forma cilindrică face dificil de localizat poziţia exactă a capului şi a cozii. În unele cazuri, imaginile arată nişte aripioare ce vibrează odată cu corpul, descriind o mişcare vălurită în aer, în vreme ce la alţii, aceste apendice amintesc de aripile mai scurte ale albinelor. De cele mai multe ori, creaturile sunt transparente sau uşor albicioase.

Mulţi au fost de acord că sunt imposibil de văzut cu ochiul liber din cauza vitezei cu care se deplasează prin aer. Aceştia zboară ca orice insectă sau pasăre, însă la o viteză mult mai mare, uneori ocolind obiecte, dovedind că posedă inteligenţă animală. Analiza filmelor surprinse arată că „peştii cerului” se deplasează cu viteze ce depăşesc cu uşurinţă viteza sunetului.

Speculaţii
În 1997, cel care a înregistrat pentru prima dată imagini cu aceste fiinţe zburătoare, Jose Escamilla, a încercat să atragă atenţia lumii ştiinţifice prin prezentarea dovezilor filmate unei echipe formate din zoologi şi etimologi de la Universitatea Colorado. În urma vizionării materialelor, aceştia au declarat că nu au mai văzut ceva asemănător şi, cu siguranţă, problema merită aprofundată.

„Rods par să fie fiinţe biologice, însă fără a studia fizic un specimen este dificil să ajungem la o concluzie. Par să se înrudească cu amfibienii, deoarece au fost filmaţi plonjând şi ieşind din apă. Este posibil ca ei să provină din mediul acvatic şi să fi evoluat către cel aerian”, este de părere biologul Ken Swartz, care a început să investigheze fenomenul rods încă din 1998.

Asemănarea cu alte organisme marine nu se opreşte numai la amfibieni. Modul în care sunt alcătuite aminteşte de cefalopode, mai exact de calamari. În unele imagini, aceştia par să se expandeze ca un balon, după care se dezumflă, folosind un mecanism asemănător cu cel pe care îl folosesc calamarii pentru propulsie.

Dacă aceşti rods sunt entităţi biologice, cum se face că până în prezent nimeni nu a putut găsi un exemplar mort? Dacă aceştia zboară, după cum se crede, în fiecare zi în jurul nostru, cum este posibil ca nici măcar un singur corp al acestora să nu fi fost descoperit pe pământ? Swartz explică acest lucru folosind comparaţia cu calamarii: neavând oase, ci materie moale, aceştia se pot descompune rapid fără a lăsa urme.

„Dacă ne uităm la fosilele înregistrate până în prezent, există o singură creatură care avea un mod de locomoţie asemănător cu peştii cerului şi aceasta era un prădător numit anomalocaris, care popula mările în urmă cu 400 milioane de ani, fiind dotat cu aripioare ce vibrau într-un mod similar cu cel al membranelor văzute la rods. Este posibil ca anomalocaris să fie strămoşii peştilor cerului de astăzi.”

Prezenţa lor este destul de greu de ignorat, cu atât mai mult cu cât dovezile existenţei lor sunt mai mult decât numeroase. Prin urmare, au fost propuse o serie de explicaţii ale provenienţei peştilor cerului.

Câtă vreme o creatură se află încă pe teritoriul labil şi permisiv al criptozoologiei, ipotezele asupra genezei lor pot să o ia razna la propriu.

Plictisiţi de Bigfoot, Nessie sau Chupacabra, a căror existenţă nu a putut fi dovedită nici măcar prin intermediul unor imagini autentificate, oamenii şi-au concentrat atenţia asupra a ceea ce ar putea fi rod:

‐  extratereştri;
‐  maşinării automate;
‐  fiinţe interdimensionale;
‐  spirite sau fantome.

Între toate aceste supoziţii care nu beneficiază de nici un suport real, una singură este de actualitate. Rods pot fi încadraţi pentru început la categoria OZN-uri, pentru că asta sunt, cu siguranţă, în acest moment: obiecte zburătoare neidentificate.

Unde intervine raţiunea
Cei mai puţin creduli au dat vina pe erorile tehnice ale aparatelor foto-video, pe iluzia optică sau pe erorile de procesare a filmelor. Prin urmare, au încercat să dovedească faptul că nu există nici un mister în imaginile mişcate sau denaturate ale unor păsări şi insecte. Părerea generală este că ceea ce vedem reprezintă doar iluzii optice, trucuri ale luminii, care rezultă din modul în care imaginile (în primul rând cele video) sunt înregistrate şi redate.

S-a demonstrat că trecerea prin faţa aparatului foto a unei insecte care bate rapid din aripi descrie o formă cilindrică din cauza efectului de mişcare în cazul în care camera foto-video are setat un timp relativ lung de expunere. În astfel de condiţii tehnice, camera se află în imposibilitatea fizică de a captura o imagine “curată” a unui obiect ce se mişcă cu o astfel de rapiditate. Efectul este cu atât mai pronunţat în cazul insectelor ce au aripi mari şi efectuează zborul prin bătăi lente ale aripilor.

Pe filmul ce cuprinde cele două câmpuri intercalate ale unei singure imagini video (deoarece mişcările sucesive sunt captate şi afişate ca linii orizontale alternative), efectul „rod” poate fi văzut alternând de la un câmp la celălalt, producând intervale distincte între imaginile sucesive. Acesta este proba tehnică prin care scepticii au încercat să demonstreze că oricine poate produce efectul „rod” dacă foloseşte corect echipamentul, lumina şi subiectul.

După ce au marcat rolul pe care setările foto-video îl joacă în apariţia peştilor cerului, un alt experiment a fost făcut cu scopul de a demonstra că este vorba doar despre o iluzie optică. O echipă de cercetători, curioasă să afle care este adevărul, a încercat să prindă creaturile în vederea unui studiu amănunţit.

Pentru început, oamenii de ştiinţă au plasat un număr mare de plase în apropierea unor camere video, în locuri în care prezenta peştilor cerului fusese semnalată anterior. După ce camerele au înregistrat apariţia şi captarea lor în plase, s-a trecut la investigarea lor. Participanţii la studiu au fost surprinşi să afle că “prada” era formată din molii, fluturi şi alte insecte, însă nici vorbă de peşti ai cerului. Investigaţiile ulterioare au arătat că înregistrarea video pe care se pot vedea zburătorii este doar o iluzie optică creată de înregistrarea cu o viteză mai lentă.

Experimentul a devenit dovada empirică a oamenilor de ştiinţă că aceşti cilindri zburători pot fi capturaţi numai că, la final, locul acestora nu se află în întortocheata criptozoologie, ci chiar în cataloagele de zoologie, unde figurează de foarte mult timp. Mulţi s-au întrebat cum se face că fenomenul rods a intrat în atenţia publică abia în 1994, la ceva vreme după ce tehnologia foto-video a devenit accesibilă maselor. Un desen aflat pe o stâncă din Argentina, ce se pare că are 50 de ani vechime, înfăţişează nişte creaturi asemănătoare cu ceea ce numim azi „rods”. Confirmarea autenticităţii lor ar dărâma întreaga demonstraţie tehnică a scepticilor, nemaiputând fi vorba de o iluzie optică în cazul unui desen de 50 de ani aflat pe o stâncă.

Share this:

• Twitter
• Facebook38
• Mai mult
•