Secrete.

luni, 7 iulie 2014

RUSIA ESTE ATACATĂ PE TOATE FRONTURILE

 
 
 
 
 
 
2 Votes

Armata de o sută de mii de jihadiști din Irak a fantasmagoricului Califat Islamic al Irakului și al Levantului (ISIS) despre care face atâta caz presa din România și din Europa este creată să atace Rusia.
Jihadiștii au renunțat la ocuparea Bagdadului, s-au întors din drum,  și acum se îndreaptă către granițele Siriei pe care o revendică și spun că e a lor.
Siria ocupă o poziție-cheie în Orientul Mijlociu și este unul dintre statele aliate ale Rusiei. Toate încercările Occidentului de a-l răsturna de la putere pe președintele Bashar Assad al Siriei au dat greș până în prezent.
Jihadiștii vor și ei să-l răstoarne de la putere pe Assad.
Ca atare nu trebuie să fii un geniu ca să-ți dai seama că ideea Califatului Islamic al Levantului și al Irakului a luat naștere (cum scrie toată presa rusă și chiar cea occidentală) în laboratoarele occidentale ale serviciilor de spionaj.
Așa se  explică de ce o jumătate de milion de militari înarmați până-n dinți ai Armatei Irakiene fug ca la comandă din fața jihadiștilor ”abandonând” în mâinile acestora armament de infanterie, mitraliere, aruncătoare de grenade, tancuri, tunuri, avioane de luptă, depozite cu muniție și echipament etc. Toată această abandonare este de fapt o înarmare mascată a trupelor Califatului Levantului și Irakului pentru ca ele să poată ataca Siria, care este aliat al Rusiei.
Dealtfel în rândurile războinicilor jihadiști luptă circa zece mii de cetățeni europeni, teroriști ceceni, georgieni, tătari și chiar ruși, toți  dușmani de moarte ai Rusiei și ai președintelui Putin. Unul dintre acești ceceni, Omar Al-Shishani (pe adevăratul lui nume Bartan Batirașvili) este deja general în armata Califatului Levantului.
Alexandr Bortnikov, șeful Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a declarat că știe de toate aceste aspecte, dar că Rusia nu are cum să intervină. Deocamdată.
Rusia nu poate interveni nici în războiul pe care Armata Ucrainei îl duce cu arme străine și cu instructori străini contra etnicilor ruși din estul Ucrainei.
Armata Ucrainiană îi măcelărește pe rușii din Ucraina sub ochii neputincioși ai Armatei Ruse care privește genocidul de la o distanță de câțiva kilometri.
Navele de război ale NATO sunt în Mare Neagră. Tătarii din Crimeea  luptă  împotriva statului rus pe un ”front nevăzut”, încurajați (și instruiți) de elemente străine și organizații străine așa zis umanitare care-i îndeamnă să se revolte împotriva autorităților ruse.
Nici pe frontul spionajului nu este prea multă liniște. În urmă cu trei ani, cinci lansări consecutive de exercițiu ale rachetei balistice intercontinentale Bulava au dat greș. Toate rachetele au explodat în poligon.
Bulava (Buzduganul) este considerată cea mai precisă și mai puternică rachetă atomică intercontinentală. De aceea este supranumită și ”arma secolului”.
Inginerii militari ruși nu puteau înțelege de ce lansările din poligon eșuau.  Toate calculele lor și tot procesul tehnologic erau corecte. Bulava trebuia să atingă ținta. Și totuși, Bulava exploda imediat după lansare.
De-abia după cinci exerciții de lansare eșuate Serviciile Secrete Ruse au început să se întrebe ceea ce Stalin s-ar fi întrebat după prima lansare eșuată. Adică: ”Nu cumva e vorba despre un sabotaj?”
Și sabotaj era. După arestarea celor trei  sabotori, exercițiile cu Bulava nu au mai înregistrat eșecuri.
În ultimul timp trei rachete purtătoare de sateliți lansate de Rusia au eșuat și sateliții au fost distruși sau au fost pierduți pe orbita din jurul Pământului, lucru care a pricinuit Rusiei pagube de ordinul sutelor de milioane de euro.
De data asta FSB a descoperit sabotorii mult mai repede. Amănunte prea multe (e de înțeles) nu s-au dat. Dar după arestarea ”vinovaților”  eșecurile lansării de sateliți ruși au încetat.
Asta nu înseamnă însă că spionii străini au fost neutralizați. Dimpotrivă. Ei au pătruns până în profunzimea aparatului imunitar al statului rus. Un exemplu este colonelul Leonid Habarov, judecat în Rusia pentru trădare de țară, rebeliune și încercare de complot antistatal.  Mai clar, Habarov voia să dea o lovitură de stat. El se află din anul 2011 în închisoarea din Ekaterinburg, unde serviciile secrete ruse încearcă să afle cine îi erau complicii și câți Habarov mai sunt în Rusia.
Lucrurile nu stau prea bine pentru ruși nici în privința contraspionajului. Mulți agenți ruși au defectat și au trecut în tabăra puterilor adversare Rusiei.
Cu toate acestea, Moscova nu reacționează. Cine aruncă o privire pe blogosfera rusă sau în spațiul mass-media ruse nu poate să nu rămână impresionat de zecile de mii de mesaje ale cititorilor care transmit toate o singură idee, anume că Federația Rusă întârzie nepermis de mult să răspundă și să treacă la acțiuni de contracarare a tuturor acestor lovituri pe care ea le primește pe toate fronturile, din Ucraina până în Siria.
Tăcerea Rusiei nu poate avea decât două explicații: ori țara nu este pregătită încă pentru un conflict militar, ori, dimpotrivă, este gata de luptă și așteaptă doar provocarea majoră care i-ar justifica un răspuns de anvergură pe măsura poziției internaționale pe care ea o deține.
Oare cât de aproape este războiul?
Emil   ȚERMURE
http://universulromanesc.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.