Secretele lumilor Astrale blog.

Arta yoghină a visului conştient

Pentru numeroşi oameni de ştiinţă occidentali visele nu sunt decât fenomene psihoneurologice curioase, dar aleatorii, fără prea multă relevanţă pentru conştiinţa de veghe a indivizilor; pentru majoritatea psihoterapeuţilor, ele sunt doar configuraţii mentale cu valoare psihoterapeutică potenţială, în măsura în care descoperim cheia decriptării mesajelor simbolice pe care le reprezintă. În ambele modele, visele au loc în mintea noastră, iar nu într-o realitate obiectivă externă.                         Cercetările altor specialişti mai îndrăzneţi, atestate de rezultatele lor uimitoare, ca şi cunoaşterea yoghină orientală, străveche, ne conduc însă la o serie de întrebări provocatoare, ale căror răspunsuri ne-ar putea orienta spre un alt tip de cunoaştere, nebănuită încă de actuala ştiinţă vestică. Este visul doar o dramă simbolică proiectată în interiorul psihicului personal şi pertinentă doar pentru individ, sau el ne dezvăluie de asemeni aventurile noastre paranormale într-o lume transpersonală şi imaterială? Se produce oare realitatea visului doar „în interiorul capului nostru”, sau undeva, într-un exterior pe care încă nu-l înţelegem? Convingerea generală este că experienţele de peste zi sunt reale în timp ce visele noastre sunt fictive – dar dacă şi ele sunt la fel de reale, poate chiar mai reale decât experienţele conştiinţei de veghe? Ar putea oare lumea în care trăim să fie, aşa cum susţin marii înţelepţi, doar un simplu vis cosmic, care s-ar destrăma de îndată ce ne-am trezi la realitate?                                              Iată întrebări la care vom încerca să răspundem în continuare pătrunzând în lumea fascinantă a visului. CONCEPŢIA OCCIDENTALĂ DESPRE VIS    De când Sigmund Freud a publicat celebra sa lucrare „Interpretarea viselor” în anul 1900, cei mai mulţi dintre occidentalii care consacră o oarecare atenţie viselor lor, acordă acestora doar un înţeles simbolic, personal. Principala supoziţie în cercetarea şi practica viselor din acest secol este că visele sunt experienţe mentale codificate după un cod aparent bizar a cărui interpretare solicită o anumită îndemânare.                                                  În viziunea lui Freud, visele sunt expresia deghizată a unor dorinţe şi aspiraţii reprimate, conflicte şi impulsuri ce izvorăsc din mentalul inconştient personal. C.G. Jung interpreta visele ca fiind „poarta ascunsă pe unde se intră în împărăţia psihicului”, a subconştientului colectiv al umanităţii, cu înţelepciunea sa transpersonală, arhetipală, în timp ce la Freud visul conţine secretele noastre obscure, ce se refulează pe această cale. În cazul lui Jung simbolismul viselor este orientat spre mina de aur a psihicului, subconştientul cu valenţe de oracol ce caută pe această cale să ghideze conştiinţa de veghe prin imagini vizuale şi scenarii preluate dintr-un limbaj simbolic universal.                                    Deşi atât Freud cât si Jung au fost primii promotori ai studiului ştiinţific şi psihoterapeutic al viselor, ştiinţa vestică a luat în serios sarcina explicării fiziologiei viselor abia după 1950. Cercetători ai Universităţii din Chicago au descoperit atunci că visul are loc în timpul somnului REM (rapid eye movement – mişcarea rapidă a ochilor), perioade ciclice ce se succed în timpul somnului şi în care ochii se mişcă rapid ca şi cum ar urmări o scenă interioară. La un somn mediu de şase până la nouă ore pe noapte, se succed patru până la şase perioade REM însoţite de vise, la perioade de 90 de minute şi ocupând circa 25% din timpul de somn.                                                                Perioadele REM se îndesesc şi durează mai mult pe măsură ce avansăm în noapte, ceea ce explică faptul că dimineaţa visăm mult mai prolific. Prima perioadă REM durează doar circa zece minute, în timp ce ultima se întinde pe o durată de 40-60 minute. La un somn de şapte ore jumătate din perioada de vis are loc în ultimele două ore.            Pe baza acestor descoperiri oamenii de ştiinţă au elaborat un model neurofiziologic al stării de vis, în care semnale nervoase provenite din diferite arii corticale converg spre centrul de procesare vizuală a creierului (cortexul vizual). Astfel, Allan Hobson şi Robert McCarley de la Harvard Medical School au propus pe la sfârşitul anilor '70 modelul lor de "activare şi sinteză", potrivit căruia visele rezultă din încercarea scoarţei cerebrale de a face ordine din non-sensul electric produs de bombardarea la întâmplare a sistemului nervos de către impulsuri haotice. Semnalele neurotransmiţătorilor se întorc la creierul adormit care, odată activat, sintetizează sau construieşte o experienţă conştientă unitară (visul) prin compararea semnalelor interne cu percepţiile, acţiunile şi emoţiile din banca sa de memorie. Visul este astfel explicat ca un proces neurobiologic automat, fără înţeles în sine şi provocat pe bază chimică.                                                                     Un alt model, propus în 1983 de Francis Crick şi Graeme Mitchison, susţine că visăm pentru a uita, pentru a şterge circuitele supraîncărcate ale reţelei neuronale din creier. În timpul zilei creierul este bombardat de senzaţii senzoriale, astfel încât, pentru a-i proteja integritatea, datele inutile trebuie şterse în mod regulat printr-un proces de învăţare inversă, cunoscut sub numele de vis. Fără acest proces celulele nervoase suprasolicitate vor genera obsesii, fantezii şi halucinaţii cu efecte dăunătoare asupra capacităţii de memorie a creierului. Potrivit acestei teorii, faptul că ne amintim visele demonstrează doar eşecul creierului în procesul de ştergere a informaţiilor superflue. CHEIA CONTROLULUI CONŞTIENT AL VISELOR ESTE ENERGIA SUBTILĂ – SUSŢIN ŞAMANII      Dacă explicaţiile oamenilor de ştiinţă -aflaţi doar la un început de drum- se dovedesc încă nesatisfăcătoare chiar pentru psihoterapeuţi, care folosesc terapii bazate pe explicarea viselor fără să-şi mai pună problema mecanismului de formare a lor, alţi specialişti, de talia lui Carlos Castaneda, marele antropolog specializat în onirologie, propun explicaţii revoluţionare ce urmăresc să demonstreze obiectivitatea realităţii visului. Cele nouă best-seller-uri ale autorului atestă cercetările laborioase ale acestuia din ultimii douăzeci şi şase de ani.                        În cea mai recentă carte a sa, "The Art of Dreaming" ("Arta visatului"), Castaneda sintetizează învăţăturile şi tehnicile mentorului său, şamanul Don Juan Matus, care 1-a iniţiat în misterele şi revelaţiile visului timp de treisprezece ani. În tradiţia lui Don Juan – o ramură principală a şamanismului – visul este cheia de boltă spre libertatea omului. Acesta este secretul ce determină înţelegerea, chiar modelarea realităţii, întrucât revelează nici mai mult nici mai puţin decât natura percepţiei, mecanica prin care construim o lume coerentă din date senzoriale.       După cum afirmă Castaneda, "visul eliberează gradat percepţia, şi totodată chiar îi lărgeşte foarte mult orizontul ". Cu alte cuvinte, visul este un mod superior de percepţie, prin care avem acces la alte lumi, ce se deosebesc prin frecvenţa lor de vibraţie de cea fizică care ne este familiară. Visul devine astfel o poartă privilegiată de pătrundere în universuri paralele şi în subtilele lumi invizibile în care avem acces, prin schimbarea frecvenţei de percepţie şi dezvoltarea unor noi capacităţi perceptive datorită rezonanţelor care se realizează în fiinţa noastră (MICROCOSMOS).                           Confirmând cunoaşterea străveche a multor şcoli iniţiatice printre care şi YOGA, Castaneda susţine că corpul fizic este înconjurat de o aură luminoasă (un fel de corp subtil energetic) asemănătoare unui ou, în interiorul căruia există un nucleu extrem de strălucitor, numit de el "punctul de asamblare", căci aici totdeauna are loc adevărata asamblare a percepţiilor noastre exterioare, prin intermediul anumitor procese de rezonanţă care se produc acolo.                                                            La acest nivel de percepţie lumea este compusă din milioane de filamente de energie incandescentă (subtil luminoasă) ce emană din toate aspectele, obiectele şi creaturile realităţii. Aceste cuante de lumină străbat fulgerător aura noastră, dar în funcţie de capacitatea noastră specifică de a intra în REZONANŢĂ, numai un mic procent din ele trece prin punctul de asamblare; obiectele şi creaturile ce corespund ca frecvenţă de vibraţie acestor câteva filamente fiind astfel cele pe care, de fapt, le vom percepe în final. Este ca şi cum nivelul de conştiinţă corespunzător nucleului perceptiv ar fi acordat pe o anumită frecvenţă de vibraţie dominantă, sau altfel spus, la fel ca un aparat de radio acordat pe un anumit post. Ascultând muzica acelui post, uităm că de fapt banda de frecvenţă este mult mai amplă şi că schimbând fulgerător, la VOINŢĂ frecvenţa, am putea prinde PE RÂND mai multe posturi. În mod asemănător (analogic), şi mentalul obişnuit al omului nu se poate acorda decât pe o anumită frecvenţă, percepând astfel doar un aspect limitat al realităţii, pe care dealtfel, în ignoranţa sa faţă de RESTUL NEBĂNUIT, îl confundă cu realitatea "obiectivă".                                                               Potrivit lui Castaneda, îngheţarea punctului de asamblare (sau a conştiinţei de veghe obişnuite) pe o mică frecvenţă se face datorită condiţionării sociale, a prejudecăţilor, a ignoranţei, a clişeelor si obiceiurilor noastre care ne închistează. Odată acordaţi permanent pe o anumită frecvenţă de vibraţie (REZONANŢĂ), asamblăm automat, mecanic (iar nu conştient) percepţiile corespunzătoare acelei frecvenţe de vibraţie (REZONANŢĂ), reducându-ne dramatic propria noastră experienţă cu privire la realitatea complexă înconjurătoare. Pentru alte suflete deschise, intuitive şi mai îndrăzneţe, raţionalitatea nu este decât o închisoare perceptivă; pentru ele lumea nu are doar o singură faţetă, afirmă Don Juan sau Castaneda. Visul devine în această perspectivă o practică sofisticată în care punctul de asamblare este comutat fulgerător DAR la voinţă de la poziţia sa PREDOMINANTĂ obişnuită, permiţâdu-ne astfel percepţia altor realităţi subtile paralele, la fel de autentice ca şi cea în care trăim în timpul stării de veghe.                                                                  Prin disciplină adecvată si antrenament consecvent devine gradat posibilă cultivarea unei deplasări (PROIECŢIE PARANORMALĂ) sistematice a punctului de asamblare, trecând prin ceea ce Castaneda numeşte "cele patru porţi ale visului". La prima poartă adeptul pe deplin conştient capătă acces la corpul său subtil energetic; pentru a căpăta concentrarea şi focalizarea necesară trecerii prin această poartă, Castaneda recomandă adeptului să devină cât mai conştient de el însuşi în momentul de dinainte de a adormi, menţinându-şi privirea interioară ferm focalizată spre un singur obiect, de pildă propria sa mână. Trecerea prin a doua poartă se produce atunci când devii pe deplin capabil să schimbi LA VOINŢĂ ordinea viselor (la comandă), ca şi cum te-ai trezi dintr-un vis în altul. La cea de-a treia poartă te poţi vedea clar şi detaşat pe tine însuti dormind, în timp ce operezi în interiorul corpului tău subtil energetic (astral n.n.); cum tu poţi să suprapui realităţii visului o conştiinţă asemănătoare cu cea din starea de veghe, totodată îţi poţi deplasa fulgerător corpul astral prin lumea obişnuită (altfel spus devii astfel conştient de dedublarea corpului astral) şi poţi vedea esenţa subtilă, luminoasă, energetică a tuturor obiectelor sau fiinţelor (devii astfel conştient de deschiderea văzului - clarviziune - şi a celorlalte simţuri subtile astrale). Cea de-a patra poartă marchează momentul în care tu poţi călători aproape instantaneu în diferite locuri sau lumi mirifice din spaţiul astral.                                                              Cheia trecerii prin cele patru porţi este energia uriaşă de care trebuie să dispui prin transmutaţie biologică şi sublimare adecvată. Tehnica folosită de Castaneda pentru a descătuşa uriaşa energie latentă a fiinţei este ceea ce el numeşte "recapitularea". Ea constă în a face o listă cronologică cât mai completă a tuturor persoanelor cu care am avut vreodată contact şi să ne reamintim cât mai clar şi exact cu putinţă tot ceea ce s-a întâmplat în fiecare asemenea relaţie. Don Juan, maestrul şaman, i-a explicat lui Castaneda: majoritatea oamenilor nu-şi pot exercita deloc voinţa în vis întrucât "vieţile lor sunt umplute până la deplina lor capacitate cu emoţii, amintiri, speranţe şi temeri", ce se constituie în structuri relaţionale ce înmagazinează atâta energie de care ei nu mai pot beneficia, încât aceasta trebuie deblocată. Munca de "recapitulare" este la prima vedere epuizantă, căci solicită un mare efort de concentrare şi o energie uriaşă, dar ea este extrem de utilă, căci prin ea adeptul devine gradat mult mai conştient de sine însuşi, readunându-şi în sine şi amplificând prin REZONANŢĂ benefică porţile energetice risipite în mod inconştient în lumea exterioară.                                                        Vrăjitorii şamani din tradiţia yaqui, căreia îi aparţine şi Don Juan exprimă acelaşi lucru într-o manieră simbolică, spunând că natura ultimă a realităţii este asimilată în mod metaforic unui vultur gigant. Toate filamentele luminoase, şi deci întreaga conştiinţă emană de la acest vultur, care o împrumută fiinţelor vii şi care, după moartea acestora, o retrage din nou în sine. Nu există deci o singură lume obiectivă, ci doar un univers energetic, structurat pe diferite nivele DE VIBRAŢIE care au fiecare frecvenţe diferite, echivalente cu planurile Universului, cărora le corespund nivele diferite de conştiinţă, şi pe care clarvăzătorii şamani le numesc emanaţiile vulturului. Recapitularea este deci deosebit de importantă în tradiţia şamană, întrucât ea permite şamanului să-i consume energia, readucându-1 în inconştienţă (este evident că şamanii vorbesc aici de anumite tehnici de trezirea conştiinţei pe care le utilizează curent yoghinii şi care permit transcenderea gradată a Maya-ei, iluzia, echivalentul vulturului simbolic). VISUL LUCID      Indiferent care este cauza sau scopul activităţilor sale, creierul ce visează este aproape inepuizabil în creativitatea sa, generând lumi întregi şi scenarii dramatice fără sfârşit. Dacă luăm parte creator la aceste scenarii fantastice, le putem noi oare şi schimba la comandă?                                                  Da, răspunde Stephen LaBerge, un pionier în domeniul cercetării visului lucid de la Stanford University. El a demonstrat pe la sfârşitul anilor '70 că putem fi pe deplin conştienţi, lucizi, atunci când visăm. Putem acţiona în timpul visului în mod deliberat, conştient, urmărind un anumit scop, ba chiar putem trimite un mesaj fizic (printr-un mesaj prestabilit de mişcare a ochiului) din lumea viselor în laboratorul oamenilor de ştiinţă ce ne monitorizează. Începând cu 1977, când a început să viseze lucid, LaBerge a devenit un "onironaut" celebru (călător în lumea viselor) şi un om de ştiinţă respectat, conducând numeroase experienţe de laborator în domeniul visului şi având el însuşi la activ câteva mii de vise conştiente.

A fi lucid în timpul visului, şi deci conştient că visezi, conferă numeroase avantaje practice, susţine LaBerge. În timpul unui coşmar de pildă, poţi instantaneu recunoaşte caracterele ca fiind proiecţii ale mintii şi le poţi schimba la comandă, transformând tigrii care te atacă în nişte pisicuţe care torc. Luciditatea onirică îţi dă de asemeni puterea de a manipula scenariul în desfăşurare, permiţându-ţi să alegi singur cum să răspunzi la evenimentele din vis, evitând reacţiile inconştiente. „Împreună cu luciditatea beneficiezi totodată şi de un sentiment uimitor şi plenar de libertate”, scrie LaBerge, „ştiind că atunci poţi să faci orice, complet eliberat de legile fizicii sau ale societăţii”. Alte beneficii includ aventuri amoroase plenare fără precedent, o inspiraţie creatoare uluitoare, sporirea abilităţilor personale, trezirea capacităţilor paranormale (telepatie, clarviziune), pe scurt, „oportunitatea de a experimenta orice stare sublimă, euforică, regenerantă doreşti”.                                            Într-un asemenea vis lucid, LaBerge conducea odată un automobil tip sport pe un drum de ţară ce străbătea un ţinut minunat. Brusc, el a remarcat că îi iese în cale o autostopistă extrem de atrăgătoare. „Hm, a reflectat el, aş putea să o iau imediat în maşină şi să-mi ofer o experienţă amoroasă de neuitat. Dar îmi amintesc că am mai făcut asta de câteva ori. Ce-ar fi să realizez acum ceva nou?” şi imediat el s-a decis să experimenteze tot ceea ce putea fi pentru el mai înalt. Instantaneu maşina sa a căpătat aripi, înălţându-se deasupra norilor „într-un tărâm paradisiac mirific”. Acolo el resimţea plenar un vid imens ce era totuşi plin de iubire, un spaţiu infinit în care el se simţea oarecum ca acasă. Tot atunci el a început să cânte cu o "extatică inspiraţie", uluit de calitatea excepţională a propriei voci, care parcă îmbrăţişa întregul univers prin rezonanţa sa angelică. „Când m-am trezit după câtva timp din acest remarcabil vis lucid, mi-am dat seama că aceasta a fost una dintre cele mai minunate experienţe din viaţa mea, care în plus avea pentru mine o profundă semnificaţie. Am rămas multă vreme după aceea cu un simţ al identităţii mult amplificat cu ceva divin, paradisiac”.                                                                       Visarea perfect lucidă este o stare cu totul naturală de conştiinţă, afirmă LaBerge, şi ea este potenţial accesibilă tuturor cu puţin antrenament. În anii '80 el avea să dezvolte o anumită tehnică de inducere a stării de vis lucid pe care a numit-o "inducţia mnemonică a visului lucid". Aceasta este o metodă de autosugestie, care implică înainte de a adormi să îţi repeţi cu o nestrămutată convingere lăuntrică (CREDINŢĂ): „Data viitoare când visez, doresc să-mi amintesc PERFECT acest lucru şi să devin pe deplin conştient”. Procedând astfel până Ia urmă vom sfârşi prin a ne aminti acest mesaj chiar în timpul visului, trezindu-te astfel după scurt timp la starea de luciditate în vis. O altă metodă simplă constă în a ne spori vigilenţa mentală, urmărind să adormim pe deplin conştienţi. Pe măsură ce alunecăm în împărăţia somnului, numărăm în tăcere: "unu, visez; doi, visez; trei. visez..." ş.a.m.d., până când vom realiza lucid că am adormit cu adevărat.                                                                            O tehnică complementară simplă, pe care el a numit-o "testarea realităţii", constă în a te întreba periodic în timpul zilei: "Oare eu visez?" Trebuie atunci să examinezi foarte atent şi în mod critic toate aspectele situaţiei în care te afli, analizându-ţi detaşat gândurile, scenariul exterior, căutând anomaliile, ciudăţeniile şi toate inconsistentele ce ţi-ar putea indica faptul că visezi. Ne vom întreabă de asemeni atunci care sunt fundamentele realităţii percepute de noi şi ce anume ne determină să presupunem că ne aflăm în stare de veghe, şi nu de vis; ne vom imagina apoi cum ar putea evolua lucrurile dacă atunci am visa. Repetând constant această tehnică simplă, asemenea întrebări vor pătrunde gradat la nivelul subconştientului nostru, trezindu-ne treptat faţă de o stare nouă, superioară de conştiinţă, despre care ne vom putea aminti apoi, spontan, în timpul visului.                                 Marea valoare a visului lucid, spune LaBerge, este că el ne ascute extraordinar de mult luciditatea mentală şi intuiţia chiar în timpul conştiinţei stării de veghe. Această stare ne inspiră să tratăm apoi curent chiar experienţele din lumea fizică, obişnuită, ca pe nişte vise lucide, atitudine ce ne va conduce gradat la trezirea şi amplificarea extraordinară a conştiinţei de sine. „Când obţii luciditatea deplină în timpul stării de vis” spune el, „realizezi cu uimire că ceea ce considerai cu o clipă înainte drept realitate nu este decât un vis, ea nefiind altceva decât o realitate atotcuprinzătoare creată în întregime în interiorul minţii tale”. În mod similar începem astfel să bănuim căci chiar în viaţa obişnuită condiţiile aşa-zisei realităţi pe care o experimentăm sunt de asemeni iluzorii, ele fiind ţesute în întregime de minte, şi nereprezentând nici o realitate în sine, deci sun nereale în sine”. Este ceea ce au dovedit adeseori budiştii tibetani prin practici specifice secrete legate de yoga viselor, timp de multe secole, „pentru a se ajuta să atingă realizarea naturii iluzorii a oricărei experienţe”, subliniază LaBerge. YOGA TIBETANĂ SECRETA A VISELOR      În anul 1984, un binecunoscut maestru budist tibetan ce îşi face actualmente cunoscută învăţătura în occident, Namkhai Norbu Rinpoche, a făcut un pelerinaj la mănăstirea Tolu şi la peştera Naratika din nordul Nepalului. În acest loc, în secolul şapte, doi renumiţi adepţi spirituali tibetani numiţi Padmasambhava şi consoarta sa Manderava au atins starea de eliberare spirituală şi nemurirea prin practica riguroasă a ceea ce avea să fie cunoscut mai târziu sub numele de "Calea longevităţii". În timpul nopţilor cât a stat la Tolu, yoghinul Norbu Rinpoche a experimentat o seric de vise iniţiatice extraordinar de vii.                                                             În aceste vise paranormale, el a primit iniţierea spirituală din partea unor fiinţe spirituale ce nu există în lumea fizică, dintre care una era numită Ekajati, şi era unul dintre păstrătorii principali ai tradiţiei secrete Dzogchen, considerată a fi o emanaţie directă a lui Samantabhadra, aspectul feminin (SHAKTI) al înţelepciunii primordiale. Ekajati l-a condus gradat pe Norbu Rinpoche printr-o serie de stări contemplative şi totodată, i-a demonstrat anumite procedee secrete iniţiatice revelându-i în final un text spiritual secret privind practicile longevităţii pe care acesta trebuia apoi să-l facă cunoscut celor pregătiţi şi aleşi.                                           Tibetanii descriu uneori un asemenea text dharmic ocult, existent doar în minţile fiinţelor spirituale, prin termenul special de "milam terma". Transmiterea directă a unui asemenea "milam terma" prin timp şi spaţiu este revelată doar unui maestru autentic ce a atins un înalt nivel de conştiinţă care să-i permită să pătrundă în spaţiul mental sublim rarefiat în care există "milam terma". Poarta principală prin care Norbu Rinpoche a putut pătrunde într-un asemenea spaţiu subtil SPIRITUAL a fost visul lucid.                                                                  În 1990, în timp ce conducea un grup de meditaţie Dzogchen în Massachusetts, Norbu Rinpoche a experimentat direct o altă serie neobişnuită de transmisii spirituale prin vis. De data aceasta lui i-a apărut chipul unei dakini (literal "dansatoarea cerului", entităţi feminine (SHAKTI), purtătoare ale înţelepciunii şi iniţiatoare, ce există într-o anumită lume subtilă paralelă spirituală), care l-a învăţat o serie complexă de dansuri iniţiatice cu paşi complicaţi, ce trebuiau să fie îndeplinite la unison de 36 de dansatori pe fundalul unei muzici speciale ce adâncea gradat starea de meditaţie. Cele două seturi de practici secrete revelate lui Norbu Rinpoche sunt considerate ca făcând parte din "cele 84 de milioane de învăţături ale lui Dzogchen", transmise de păstrătorul suprem al liniei spirituale, Ekajati.                                                               În cartea sa "Yoga secretă a viselor şi practica luminii naturale", Norbu Rinpoche afirmă că trebuie să urmărim să distingem între două categorii diferite de vise. Cele mai comune sunt visele izvorâte din KARMA individului şi care adeseori sunt legate de tensiunile sale mentale, de obstacole personale fiind legate de corp, vorbire etc., carenţe energetice, şi chiar memoriile reziduale din vieţi anterioare. Visele KARMA-ice sunt strâns legate de evenimente „care au afectat profund persoana în cauză, lăsând urme în psihicul său sub forma unor tensiuni, angoase sau a altor emoţii puternice”. Medicii tibetani folosesc curent asemenea vise pentru diagnosticarea unor boli mentale sau fizice.                                                       Cea de-a doua categorie include "visele ce apar din claritatea minţii". Ea cuprinde o gamă largă de vise, de la cele obişnuite, dar lucide, şi până la cele iniţiatice de tipul celor trăite de Norbu Rinpoche însuşi. „În învăţătura Dzogchen”, explică el, „practica visului conştient şi dezvoltarea lucidităţii onirice nu sunt considerate fundamentale, ci sunt doar o practică secundară ce poate apare spontan sau automat, în urma executării adevăratei practici spirituale legate de cultivarea luminii naturale divine a conştiinţei”. Aceasta se dezvoltă prin vizualizări, tehnici adecvate de respiraţie şi afirmaţii mentale ferme, şi este o stare de pură conştiinţă ce precede orice gând sau reprezentare vizuală, inclusiv visele. Lumina naturală divină semnifică „prezenţa plenară a înţelepciunii ce apare înainte de a ne reîntoarce la activităţile minţii” şi este în general experimentată fugitiv în fiecare noapte în momentul în care adormim, şi în fiecare dimineaţă în momentul în care ne trezim.                                                Deşi nu este esenţială în sine, atingerea lucidităţii în vis este considerată o practică excelentă pentru ANTRENAMENTUL în perioada de bardo imediat după moartea corpului fizic, atunci când tot felul de apariţii, halucinaţii şi alte fantome generate de minte (aşa zisele zeităţi bune şi rele de care vorbeşte "Cartea tibetană a morţilor" sau "Bardo Todol") se vor ridica şi vor apare în faţa noastră. Acest BARDO particular este o versiune excepţională, extrem de vie şi de intensă a tuturor experienţelor noastre predominante de fiecare noapte, din vis; singura cale sigură de a trece conştient prin BARDO şi de a ieşi din el DINCOLO, spun tibetanii, este să fii pe deplin lucid. Norbu Rinpoche afirmă că „într-un anumit sens real toate viziunile pe care le vedem în timpul vieţii sunt întocmai ca un mare vis. Condiţia stării de vis este de fapt nerealitatea sa. Atunci când descoperim PLENAR ŞI DEFINITIV acest lucru în timpul visului, imensa putere şi libertate pe care ne-o dă această realizare spirituală poate elimina rapid toate obstacolele legate de viziunea noastră condiţionată. Din acest motiv, yoga stăpânirii perfecte a viselor este foarte importantă pentru a ne putea elibera de obiceiurile rele”. ÎN CĂUTAREA MARELUI VISĂTOR      Dacă viaţa noastră nu este decât un vis, atunci cine este visătorul? Este întrebarea la care încearcă să răspundă Fred Alan Wolf, fizicianul care a lansat teoria relaţiei directe dintre fizica cuantelor şi conştiinţă, în cartea sa "Universul viselor".                                               Pentru Wolf, "universul viselor" este o metaforă ce exprimă întreaga realitate manifestă. Ca fizician specializat în fizica cuantelor, Wolf vede lumea doar ca pe un câmp de probabilităţi, nu de certitudini. Particulele subatomice, spune el, nu pot fi localizate definitiv într-un anume punct al spaţiului, ci au doar o poziţie probabilă, estimată. Când şi unde anume se manifestă de fapt particula depinde parţial de când şi unde o caută observatorul. Până când observatorul ajunge să vadă de pildă un electron, acesta ocupă deja un număr infinit de poziţii posibile, în simultaneitate. Dar odată ce electronul este observat, toate celelalte posibilităţi dispar, făcând loc unei unice realităţi.                                                              În modelul cuantic al universului, noi nu ne limităm doar să privim realitatea desfăşurându-se prin faţa noastră, ci participăm creator la ea. Altfel spus, o visăm. Majoritatea oamenilor presupun tacit că visarea este o activitate complet diferită de percepţia noastră asupra lumii, atunci când suntem în stare de veghe. Ei cred că, odată adormiţi, pătrund printr-o uşă magică şi experimentează o bizară lume a fanteziei, după care se reîntorc pe aceeaşi uşă la realitatea solidă. Fizicianul Wolf crede că fizica cuantică susţine în mare parte convingerile yoghinilor tibetani potrivit cărora "noi visăm tot timpul". În acest context, visele din timpul nopţii nu sunt decât "locul în care realitatea devine mult mai transparentă, revelându-se suportul mental al materiei".                             Visele ne ajută astfel să înţelegem relaţia noastră cu "ordinea implicată", termen lansat de marele fizician David Bohm, şi ele ne sugerează existenţa luată ca întreg, primordială şi nemanifestată, sursa tuturor posibilităţilor, în care particulele există înainte de a putea fi observate. În înţelesul acestei ordini implicate, se poate spune că orice există este intim înfăşurat cu restul existenţei. Timpul ca energie, spaţiul ca energie, materia, energia, mintea, universul – toate stările posibile există simultan, înfăşurate una în alta şi având potenţialul de a manifesta practic orice. Astfel, atât realitatea exterioară, specifică conştiinţei de veghe, cât şi realitatea interioară, specifică conştiinţei de vis, sunt manifestări ale ordinii implicate.          Pe măsură ce înţelegem din ce în ce mai lucid şi detaşat cum ne creăm singuri realitatea din vis, începem să înţelegem că şi aşa-zisa realitate fizică nu este altceva decât o altă oportunitate de a învăţa mecanica creaţiei, sau, altfel spus, că mintea noastră ne creează clipă de clipă lumea noastră prin REZONANTĂ. În vis noi contactăm imensitatea nemanifestată a ordinii implicate (o altă denumire, prin care este indicată Divinitatea), pe care mintea noastră limitată o exprimă printr-o serie de instantanee aranjate secvenţial într-un scenariu coerent şi rezonabil. Pe măsură ce noi devenim plenar conştienţi de acest proces, începem să înţelegem că, de fapt, procedăm la fel şi atunci când suntem treji. Lumea aparent solidă din exterior este şi ea creată din ordinea implicată, prin procesul nostru de observare care pune permanent în evidenţă fenomenul de REZONANŢĂ.                                 Pentru o minte nematurizată, explică Wolf, ordinea implicată este un fel de rai, în care ne ducem după ce murim şi de unde venim atunci când ne naştem. Pentru cineva care a avut o experienţă lucidă de moarte clinică, ea este lumina de la capătul unui tunel. În mitologia hindusă ea este exprimată de imaginea lui VISHNU ca visătorul ultim, plutind prin oceanul cosmic şi visând devenirea lumii. Potrivit lui Fred Wolf, ordinea implicată este Marele Visător sau DUMNEZEU TATĂL, al cărui vis este universul (MACROCOSMOSUL).                          Trecând pe deplin lucizi prin acest vis care este viaţa, afirmă el, putem urca pe scara unor stări tot mai înalte de conştiinţă, până când ajungem în acel punct în care nu ne mai identificăm deloc cu conţinutul visului, ci fuzionăm extaziaţi doar cu Marele Visător (DUMNEZEU), cu însăşi sursa ultimă a conştiinţei (SPIRITUL (ATMAN)). Cu alte cuvinte, conştiinţa noastră limitată fuzionează în final cu cea a câmpului unificat (absolut) a conştiinţei cosmice pure a lui DUMNEZEU. „Atunci eul tău nu mai este măruntul şi limitatul ego lumesc, ci este Scânteia Spiritului ce se reintegrează în SPIRITUL universal gigantic sau SINELE VEŞNIC al Marelui Visător, cel care visează întregul univers (MACROCOSMOS)". ÎN LOC DE CONCLUZII      V-am prezentat mai sus câteva puncte de vedere aparent diferite ale cercetătorilor ce şi-au consacrat eforturile studierii artei visului conştient. Care este adevărul, rămâne în ultimă instanţă la latitudinea fiecărui cititor ca el să stabilească, în funcţie de convingerile, experienţa, nivelul de conştiinţă şi viziunea sa proprie. Noi credem că Adevărul este unul singur, şi nu poate fi cunoscut ascultând pe altcineva sau citind un articol, căci totdeauna el se exprimă într-o multiplicitate de adevăruri şi realităţi subiective.                                                           Este adevărul ultim Marele Vultur, sau Marele Visător, sau realitatea este o multitudine de universuri paralele, care există obiectiv sau sunt create de propria noastră fantezie, sau de ordinea implicată, ori poate să fie toate acestea la un loc? Sau poate, toate acestea există simultan în noi şi pot fi realizate cunoscându-ne propria natură, sau Sinele? Nu urmărim să răspundem noi la aceste întrebări, căci n-am face decât să oferim un alt adevăr subiectiv sau, o realitate pe care unii ar considera-o personală. Adevăratul răspuns îl poartă fiecare, adânc ascuns în el însuşi, în cea mai intimă cută a fiinţei. Noi aici n-am dorit decât să revelăm o altă cale nebănuită de cei mai mulţi de a ajunge la acest răspuns: arta yoghină de a visa conştient. Profesor Yoga GREGORIAN BIVOLARU