|
|
|
|
|
|
|
Acum,
după atîtea sute de ani, se cunosc bine atrocităţile comise de
spanioli, în speţă de conquistadori, la cucerirea Americii.Pretinzând că
au avut acest drept divin, „de a-i pacifica şi creştina pe barbari",
spaniolii au crezut că pot comite orice crime, „,în numele unui scop
nobil”. Nimeni dintre „eroii civilizatori” nu s-au gîndit atunci că ceea
ce fac este total împotriva credinţei creştine, şi că, încăclînd astfel
în mod flagrant poruncile divine, vor avea enorm de suferit… Crezînd că
fac un pas înainte, au făcut mai mulţi înapoi. Manfred Wakeman încearcă
să demonstreze acest lucru în cartea „S-a distrus mai mult decît s-a
creat..”
Dreptul cuceritorilor
La acea vreme, Europa pretindea că avea o viziune creştină asupra
lumii. Credinţa absolută în adevărul acestei viziuni, în viaţa creştină,
în puterea mîntuirii, era însoţită în mod clar de intoleranţă şi
habotnicie. De aici rezultă că tot ce nu era creştin, era păgîn, iar
toţi cei ce nu trăiau şi nu gîndeau conform acestei viziuni, erau
pâgîni, demni de tot dispreţul. Această idee fundamentală
îi împiedica total pe oamenii din veacul al XVI-lea să considere egală o
civilizaţie, de cel puţin acelaşi nivel, dacă pornea de la o viziune
diferită despre viaţă. Felul acesta de a vedea lucrurile, ce nu cunoştea
decît culmi sau prăpăstii, fiind astfel foarte îngust, nu s-a modificat
nici atunci cînd cuceritorii Mexicului au observat clar semnele
incontestabile ale unei vieţi speciale foarte dezvoltate şi bine
structurate, cînd au cunoscut modul evoluat al sistemului de educaţie şi
cînd au descoperit cunoştinţele de-a dreptul uluitoare pe care le aveau
preoţii azteci în domeniul astronomiei.
Băştinaşii au fost
consideraţi nişte sălbatici, ce aveau nevoie să fie convertiţi, iar
cuceritorii au rămas impermeabili la concepţia şi progresul civilizaţiei
băştinaşe, care ieşea în evidenţă prin structura oraşelor, din sistemul
de comunicaţii sau din modul de executare al impunătoarelor construcţii
sacre şi profane din Tenochicitlan. Astfel, splendidul oraş, numit şi
Mexico, cu legendele, străzile, digurile şi grădinile sale plutitoare,
nu era, în ochii acestor cuceritori, decît iluzia produsa de un demon
sau de un vrăjitor. Cu aceste ocazii au fost arse, fiind considerate „păgîne”, sute de comori indigene ce păstrau în ele cunoştinţele vechi de cînd lumea.
Jertfe omeneşti
Din nefericire, unele ritualuri din religia aztecă nu puteau decît
să-i cutremure pe cuceritori, care se credeau oameni ai lui Dumnezeu. De
altfel, aceste ritualuri puteau înspăimînta pe oricine asista la ele,
dar cuceritorii s-au gîndit că aveau de-a face cu o intervenţie
diabolică, fapt care, după părerea lor, justifica băile de sînge
ulterioare cuceririlor, în speţă este vorba de sacrificiile omeneşti,
practicate pe o scară largă, în timpul cărora se smulgea din pieptul
victimelor inima, care mai bătea. Cu toate acestea, numai
astăzi, după atîtea secole, se poate spune despre cea mai neagră parte a
istoriei bisericii catolice, despre acea intervenţie pur satanică, pe
care spaniolii acelei vremuri o foloseau cu vîrf şi îndesat şi anume
Inchiziţia. Deşi ei erau indignaţi şi revoltaţi împotriva sacrificiilor
umane din America, cam în aceeaşi vreme, în ţara lor, carnea celor
jertfiţi de Inchiziţie sfîrîia pe ruguri. Este cu totul adevărat că
această latură a religiei aztece depăşea cu mult tot ceea ce se „comitea” în alte părţi din lume, cu o singură excepţie, „Inchiziţia”.
Civilizaţia aztecă îmbina, într-un mod ciudat, un rafinament deosebit
cu cea mai crudă barbarie. Cuceritorii, vechii catolici, erau incapabili
să-i sesizeze unitatea. Ei excludeau din start faptul că, apăraţi fiind
de armele lor avansate, puteau comite, şi chiar comiteau nepedepsiţi,
tot felul de cruzimi şi fapte abominabile, care nu erau cu nimic mai
prejos de cele comise de azteci. Diferenţa consta în faptul că spaniolii
comiteau aceste cruzimi în numele „unui zeu” iertător şi plin de
dragoste. Este lesne de văzut că în numele lui Christos nu se poate
comite nici o crimă, or, tocmai acest lucru a făcut ca mulţi dintre
primii cuceritori să-şi găsească un sfîrşit groaznic.
Un fel de convertire - de fapt - crimă
Se cunoaşte astăzi că unul dintre motivele principale pentru care
aztecii nu s-au opus la început cuceritorilor, este faptul că indienii
credeau că noii veniţi erau trimişii zeilor, plecaţi de multă vreme.
S-ar putea spune că aztecii erau dispuşi să-i asculte pe noii veniţi
dacă aceştia ar fi dorit doar să-i creştineze. Dar din păcate acest
lucru nu s-a putut face, deoarece setea de bogăţii şi presupusa lor
superioritate, i-au făcut pe spanioli, să se poarte ca nişte adevăraţi
criminali.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Un
exemplu în acest sens este dat de o întîmplare petrecută în anul 1520.
Astfel, după ce preoţii catolici au încercat să le explice preoţilor
azteci avantajele noii religii, care presupunea dragoste şi îndurare,
tot ei, adică spaniolii, i-au convins pe azteci că „vorbele şi mîinile oamenilor cu barbă nu sînt legate intre ele”.
Cum spuneam, în anul 1520, în timp ce Cortez lipsea
din Mexic, o delegaţie de preoţi azteci cerea înlocuitorului său,
Alvaro, îngăduinţa să celebreze în marele teocali (templu) marea
sărbătoare anuală, dedicată zeului Huitzilo-pochtli. La cererea
aztecilor, Alvaro pusese două condiţii: aztecii să nu facă nici un
sacrificiu uman şi să se prezinte fără arme.
În dimineaţa următoare, se adunară
peste 1.500 de azteci, aproape toată crema aristocrată. Toţi erau
gătiţi cu cele mai bune lucruri şi podoabe, şi nu purtau nici un fel de
arme. Începuseră ceremoniile religioase. În acest timp, un mare număr de
spanioli, bine înarmaţi, se amestecaseră în mulţime. Pe cînd
sărbătoarea era în toi, la un semnal, spaniolii se aruncară asupra
aztecilor şi îi masacrară. În cartea sa „Cucerirea noii Spanii”, Bernal Diaz citind un martor spune: „în acea zi sîngele necredincioşilor curgea şiroaie, ca o ploaie torenţială”.
Imediat după acest masacru, aztecii, care
fuseseră cît de cît docili, încercînd să respecte dorinţele noilor
veniţi, şi-au dat seama cu cine au de-a face. Ei nu puteau înţelege cum
nişte oameni care se rugau unui zeu iubitor şi iertător, nu aveau cuvînt
şi erau atît de răi. Atunci ei au crezut că religia noilor veniţi era o
invenţie. După această
groaznică cruzime a spaniolilor, poporul aztec începe o luptă pe viaţă
şi pe moarte cu cuceritorii. Luptele durau de aproximativ o lună, şi
dacă Cortez n-ar fi folosit o nouă înşelăciune, istoria ar fi avut alt
curs, deoarece aztecii ar fi învins.
Creştinizarea, sclavia – blestemul lui Ececatl
La 9 iulie 1520, Imperiul Aztec nu mai exista, era doar o amintire.
Din acea zi pentru poporul aztec a început o perioadă deosebit de grea.
Din păcate pentru azteci creştinizarea a devenit sinonimă cu sclavia.
În doar cîţiva ani, 2.000 de familii de
spanioli stăpîneau tot pâmîntul şi deţineau, ca sclavi, peste 50.000 de
familii aztece, pe care îi torturau zilnic. În ziua de 16 iulie 1522
unul din urmaşii marilor preoţi azteci, Ececatl, a fost prins de
autorităţile spaniole şi judecat. La acest simulacru de proces, Ececatl
i-a uimit pe toţi cei prezenţi. Astfel preotul Olmedo în cartea „Raport
al lucrurilor din Noua Spanie” povesteşte: „Ereticul numit Ececatl
sau tălmăcit «Cel ce spune adevărul», a încercat să impresioneze.
Vorbeau foarte bine limba noastră şi spunea mereu că a citit Scriptura”.
Alţi martori ai procesului au povestit că de fapt Ececatl se predase de
bună voie şi că în fapt dorea unele lămuriri religioase.
Alirio Diaz, un istoric mai puţin cunoscut, şi urît de spanioli,
deoarece prezenta lucrurile altfel decît le-ar fi convenit, povesteşte: „În
acea zi Ececatl, a fost adus in sală. Era mîndru şi maiestuos. După ce
şi-a ascultat liniştit acuzatiile, într-o castiliană foarte curată, a
rostit «Am dorit să învăţ limba voastră pentru a putea citi cartea
despre zeul vostru. Am citit-o. Este bună. Vreau însă să vă întreb în
numele cui faceţi crimele acestea... în numele zeului Vostru, care este
numai iubire?... Vă spun eu, aţi făcut păcate mai mari decît noi,
deoarece voi ştiaţi legile lui... Nici unul dintre voi nu va scăpa...
sîngele vostru va spăla păcatele pe care le-aţi comis...” După
proces, Ececatl a fost torturat şi spînzurat, însă acelaşi cronicar
spune că blestemul lui Ececatl a bîntuit multă vreme printre familiile
spaniolilor rămaşi.
Diaz spune că nici unul dintre foştii soldaţi ai lui
Cortez nu a murit de moarte naturală, iar unii dintre ei au avut morţi
de-a dreptul misterioase. Începînd cu anul 1564, în provincia Noua
Castilie au apărut o mulţime de cazuri de nebunie „provocate de fantomele indienilor morţi”.
Acest lucru a fost ascuns de guvernator, spune cronicarul, care mai
povesteşte şi de moartea inexplicabilă a doi preoţi, dintre care unuia
îi căzuse în cap o ţiglă din acoperişul capelei, iar celălalt fusese
găsit înecat cu mici obiecte de aur. Cei doi se spune că ar fi ars zeci
de codice aztece şi alte cărţi vechi, de mii de ani.
|
|
|
|
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.