Secretele lumilor Astrale blog.

Şamanii
		de Anca Geantă

Un copil bolnav este adus lângă cortul de la marginea satului. Un bărbat uscăţiv dar cu o privire pătrunzătoare îl priveşte, apoi îşi ia obiectele care îl ajută să pornească la drum către tărâmul spiritelor: toba, tichia, costumul care îl face să semene cu un schelet. Apoi începe o incantaţie monotonă, însoţită de un dans ciudat... Curând el pare că nu mai vede ce îl înconjoară, atenţia îi este absorbită în interior şi rămâne nemişcat... Iar când îşi revine, copilul este vindecat. Cine este acest bărbat şi de unde îi vine puterea de a vindeca oamenii?    Şamanismul este un fenomen magicoreligios, un ansamblu de metode extatice şi terapeutice al căror scop este comunicarea cu universul paralel dar invizibil al spiritelor şi de a dobândi ajutorul acestora în activităţile omeneşti.                                                       Caracteristica de bază a şamanismului este starea de transă în care sufletul părăseşte trupul (prin dedublare) şi "urcă la ceruri" (sau coboară sub pământ) pătrunzând în lumi paralele, unde primeşte anumite iniţieri.                                                                          Fenomenul şamanismului este studiat în prezent de antropologia conştiinţei.                                                  Cuvântul "şaman" provine din limba tungusă (Asia de nord şi centrală) prin intermediul limbii ruse, şi are sensul de "vrăjitor".                                                        Şamanii  tradiţionali   trăiau în cadrul   unor  culturi  aborigene sau indigene. Însă există şi şamani moderni, ca şi persoane ale căror practici şamanice integrează elemente specifice mai multor culturi. Regăsim şamanismul la popoarele turco-mongole, himalaiene, fino-ungrice şi arctice (eschimoşi), în Japonia, Coreea, Indochina şi cele două Americi.                                       Există două tipuri de şamani: majoritatea dintre ei intră în legătură cu spirite inferioare, care cel mai adesea cer sacrificii de animale pentru a-şi oferi ajutorul; cei puţini, cu adevărat spirituali, au acces la planurile divine angelice, fiind ajutaţi necondiţionat şi ghidaţi de entităţile angelice. Aceste contacte se manifestă în special atunci când şamanul este într-o stare neobişnuită sau modificată de conştiinţă. În această stare, el realizează o călătorie interioară în diferite lumi paralele.                                                    Şamanii practică tehnici de visare conştientă şi experienţe în afara corpului. Zborul şamanic nu este imaginar, ci reprezintă depăşirea limitărilor corpului fizic, numită şi dedublare astrală. Scopul acestor tehnici îl reprezintă vindecarea fizică şi spirituală, atât a oamenilor cât şi a comunităţii din care şamanul face parte. CE ESTE UN ŞAMAN    O persoană nu devine şaman după o singură experienţă a extazului şamanic sau a "zborului". El sau ea trebuie să fie mai întâi un iniţiat antrenat. De obicei e nevoie de ani de antrenament cu un mentor spiritual înainte de a deveni şaman. Un şaman este un mesager care aduce cu el, din aceste realităţi paralele pe care le vizitează, o cunoaştere folositoare atât lui cât şi altora. Am putea spune despre marii înţelepţi şi profeţi ai omenirii că sunt şamani cu un nivel foarte înalt al conştiinţei. INIŢIEREA ŞAMANICĂ    O persoană poate deveni şaman prin una din următoarele metode: transmitere ereditară; selecţia, iniţierea şi ghidarea de către un maestru; alegere sau căutare personală, în urma unei aspiraţii către desăvârşire.      E posibil chiar ca întregul proces al iniţierii să aibă loc în stare de vis sau în transă. CRIZA PERSONALĂ ÎN DEZVOLTAREA ŞAMANICĂ    O experienţă comună celor care simt chemare pentru şamanism este o criză psihică sau spirituală, care deseori însoţeşte o criză fizică sau de ordin medical (boli cronice, moartea cuiva drag, un accident etc.)        Orice eveniment de acest gen are tendinţa să schimbe radical percepţia realităţii şi relaţia persoanei cu lumea exterioară. Atunci când ajungi să regândeşti scopul vieţii, poate avea loc o transformare în percepţia propriului eu. Când această percepţie a eului este zguduită, omul se întoarce cu disperare, cu umilinţă sau pur şi simplu prin rugăciunile sale către puterea divină. El caută atunci ajutorul lui Dumnezeu. În acel moment, lumea spirituală îl cheamă şi calea şamanică îi este deschisă. Este momentul când spirite superioare ne ghidează iar îngerii vin către noi.

Înţelepţii spun că viaţa este plină de mesaje care trebuie auzite şi înţelese. Cei care ignoră aceste mesaje, vor trece în mod necesar prin teste spirituale destul de dificile.                                                            Şamanii privesc momentele de cumpănă drept chemări către trezirea spirituală. De asemeni, se spune că atunci când discipolul este pregătit, maestrul apare. Dar indiferent pe ce cale ajunge cineva să fie iniţiat ca şaman, el trebuie să acţioneze din dorinţa de a-i sluji pe alţii şi nu pentru satisfacerea propriului ego. El trebuie să se lase ghidat de spiritele călăuzitoare superioare, abandonându-se acestui proces, dar menţinându-şi totuşi claritatea şi integritatea sufletească. PRACTICA ŞAMANICĂ      Şamanii tradiţionali foloseau diferite modalităţi şi tehnici de antrenament precum postul, meditaţia, visele conştiente, asceza şi izolarea pentru a avea viziuni şi a intra în stări de transă. Ei foloseau de asemeni diferite obiecte ceremoniale (măşti, tobe, clopoţei, instrumente muzicale, costume şi amulete).       Şi astăzi, modalităţile cele mai folosite pentru inducerea stării de transă sunt sunetele monotone precum bătăile de tobă şi cântecele.                               Cum vindecă de fapt un şaman spiritual? Prin comunicarea cu îngeri, cu spirite călăuzitoare şi cu sfinţi pe care îi întâlneşte în timpul stărilor sale modificate de conştiinţă. El mai poate comunica de asemeni şi cu spiritele plantelor sau animalelor, râurilor, munţilor şi chiar ale celor cinci elemente: pământ, apă, foc, aer, eter. Şamanii din Asia vorbesc deseori cu spiritele celor decedaţi sau ale strămoşilor. TREZIREA VIZIUNII INTERIOARE    Căutarea acestei viziuni interioare este un element-cheie în practica şamanică. Este vorba despre procesul trezirii simţurilor interioare ("al treilea ochi" din tradiţia indiană sau "văzutul" descris de Castaneda) astfel încât "vocea interioară" să poată fi auzită şi planurile paralele să devină vizibile. Treptat, ea devine o stea călăuzitoare care îl conduce pe om spre Lumină. Trezirea viziunii interioare profunde este mijlocul prin care se începe această călătorie.                  Această căutare este întreprinsă deseori în locuri sfinte sau aşa-zisele "zone ale puterii", cum le numeşte Castaneda. În prezent, astfel de vortexuri energetice se găsesc la muntele Shasta, în California, Sedona în Arizona, iar la noi în ţară în locuri precum Sfinxul din Bucegi, vârful Omu sau pădurea Baciu de lângă Cluj.                                                                    Poate dura ani întregi până când practica şamanică să dea roade, dar în această călătorie interioară ajungi să te redescoperi. Odată ce reuşeşti să îţi dai măştile la o parte, vocea interioară se face auzită.                            Ghidarea unui maestru este foarte importantă, ca în orice altă practică spirituală. Discipolul întreprinde aceste călătorii în lumea spiritelor sub îndrumarea unei călăuze spirituale, care îl învaţă în acelaşi timp să se ferească de anumite pericole şi să controleze acele planuri. FOLOSIREA PLANTELOR PSIHODINAMIZANTE      Mulţi dintre cei care cercetează şamanismul cred în mod eronat că folosirea substanţelor psihodinamizante este un element de bază în atingerea unei stări modificate de conştiinţă. Această idee a fost susţinută în special de cărţile lui Carlos Castaneda, care au familiarizat un public larg cu practicile şamanice. Este adevărat că aceste substanţe erau folosite de către şamanii sud-americani, în cadrul ceremoniilor colective de iniţiere şi al invocării spiritelor zoomorfe. Dar simpla lor ingerare nu va transforma pe nimeni într-un şaman. Nativii sud-americani au o înţelegere profundă şi respect pentru spiritele plantelor şi privesc aceste efecte psihodinamizante ca pe nişte daruri ale plantelor, asociindu-le scopuri specific spirituale. Mulţi şamani moderni nu au folosit niciodată şi nici nu recomandă substanţele psihodinamizante, dintre care multe au şi efecte foarte distructive şi sunt periculoase.

	Şamanii
		(partea a II-a)
				de Anca Geantă

La fel ca mulţi alţi oameni care manifestă puteri neobişnuite, şamanii au inspirat de-a lungul timpului, pe lângă respect, şi teamă. Oamenii i-au numit nebuni, lunateci, posedaţi. Este adevărat că există printre şamani unii care se lasă amăgiţi de aceste forţe şi le folosesc în scopuri mai puţin benefice, dar noi vorbim aici despre acei şamani care, atingând măiestria, aleg să îi slujească pe ceilalţi oameni, păstrându-şi integritatea personală    Departe de a fi nişte nevropaţi sau degeneraţi, cum i-au considerat unii în mod eronat, şamanii sunt, din punct de vedere intelectual şi chiar spiritual, superiori mediului lor. Şamanii tradiţionali erau principalii păstrători ai bogatei literaturi orale a poporului lor. În timp ce vocabularul uzual al iacuţilor era de 4.000 de cuvinte, şamanii iacuţi foloseau cam 10.000 de cuvinte, în special pentru a-şi descrie experienţele mistice. La kazah-kirghizi, şamanul, "cântăreţ, poet, muzician, preot şi medic, pare să fie păstrătorul tradiţiilor religioase, populare şi al legendelor vechi de mai multe secole." (Mircea Eliade) PUTERILE PARANORMALE ALE ŞAMANILOR    Iniţierea şamanului culminează cu dobândirea unor puteri supranaturale sau paranormale, pe care le mai întâlnim şi la yoghini, la unii practicanţi ai artelor marţiale, la marii mistici şi sfinţi.                        Dintre cazurile cele mai bine studiate, amintim pe cele ale clarviziunii şi citirii gândurilor la şamanii tunguşi, clarviziunea profetică în vis şi înţelegerea unor limbi necunoscute la pigmei, levitaţia, "zborul samanic" sau dedublarea în lumile subtile, şi ceremoniile colective de trecere prin foc din Fidji, China şi chiar unele zone ale Balcanilor.                      Oricare ar fi modalitatea de iniţiere şi de dobândire a acestor puteri magice, procesul are o trăsătura comună: ucenicul trebuie să "moară" pentru viaţa profană şi să "renască", dobândind astfel dimensiunea mistică a conştiinţei.                                 Fiecare transă şamanică este apoi ca o nouă "moarte" în timpul căreia sufletul abandonează trupul şi călătoreşte în toate regiunile spaţiului.              Astfel, lovit de fulger, corpul iacutului Bukes Ullejeen s-a pulverizat în mii de bucăţi; tovarăşul său a alergat în sat şi s-a întors cu câţiva oameni pentru a-i aduna rămăşiţele şi a le îngropa, dar 1-a găsit pe Ullejeen întreg şi sănătos. "Dumnezeul Fulgerului a coborât din Cer şi mi-a fărâmat trupul în bucăţele, le-a spus Bukes. Acum am reînviat ca şaman şi văd tot ce se petrece în jur pe o distanţă de treizeci de verste". "A vedea la o distanţă de treizeci de verste" este formula tradiţională a şamanismului siberian pentru a exprima darul clarviziunii. La eschimoşii iglulik, tânărul sau tânăra care vrea să devină şaman se prezintă în faţa maestrului pe care 1-a ales şi declară: "Eu vin la tine pentru că vreau să văd".            Vracii aborigenilor din Australia posedă şi ei puteri magice, în special puterea de a zbura prin spaţiu, fie cu trupul, fie, mai des, cu spiritul, în timp ce corpul rămâne adormit sau în transă. Interesant este faptul că ei descriu vehicolul acestei călătorii ca pe o limbă de foc sau o frânghie magică ce iese din corpul şamanului şi care a fost primită de el în momentul iniţierii şamanice. O descriere asemănătoare întâlnim şi la Carlos Castaneda, care spune că maeştrii săi, don Juan şi don Genaro, se mişcau prin spaţiu de-a lungul unor "frânghii" ce le ieşeau din abdomen. Iar în tradiţia orientală se vorbeşte despre "coarda de argint" care leagă corpul fizic de cel astral în momentul dedublării acestuia. TRANSĂ ŞI EXTAZ      Pentru a călători în alte dimensiuni ale existentei, un şaman îşi induce o stare modificată de conştiinţă asemănătoare unei stări de autohipnoză. Numai că el are deplin control asupra acestui proces. Capacitatea de a atinge şi controla starea de transă se dobândeşte printr-un antrenament sistematic efectuat în condiţii specifice. Toate mijloacele folosite pentru a atinge această stare (muzică, dans, meditaţie, rugăciune) au de fapt ca scop spargerea tiparelor uzuale ale minţii.       Maestrul lui Carlos Castaneda, don Juan, îi inducea acestuia o stare modificată de conştiinţă aplicându-i o lovitură puternică în spate, într-un anumit punct aflat în legătură cu corpurile subtile, forţându-i astfel atenţia să se focalizeze brusc asupra acestui punct.                                                             Atunci când şamanul trăieşte o astfel de stare, el experimentează o diminuare a simţului eului, o distorsionare a percepţiilor spaţio-temporale, modificări fiziologice, o reducere a inhibiţiilor şi o scădere a capacităţii de a mai percepe diferenţa dintre el şi restul lumii înconjurătoare.

În timpul extazului şamanic, fiinţa îşi transcende structurile individuale. Într-o experienţă individuală este posibil să apară chiar mai multe forme de extaz, în funcţie de gradul de profunzime şi de orientarea pe care individul o dă acestei experienţe: extaz şamanic, mistic sau profetic. Procesul prin care Castaneda a fost iniţiat în "arta visatului" sau a dedublării conştiente a fost unul foarte sistematic: el a învăţat mai întâi să devină conştient că visează, să realizeze anumite acţiuni simple pentru a-şi conştientiza şi controla corpul astral, pentru ca mai târziu să înveţe că intenţia şi voinţa sunt esenţiale pentru a avea deplin control şi libertate de acţiune în aceste planuri subtile ale manifestării. Aceste experienţe pot apărea fie în starea de veghe, fie în cea de vis, sau în ambele. Visele, şi în special cele conştiente, joacă un rol important în viaţa şamanului sau a aspirantului.         Dar nu trebuie să uităm faptul că toate aceste stări îi sunt accesibile şamanului datorită orientării altruiste a demersului său. Dacă un şaman îşi foloseşte puterile în scopuri egoiste, spiritele care îl ghidează îşi vor retrage sprijinul şi îndrumarea. VINDECAREA ÎN VIZIUNEA ŞAMANICĂ      La fel ca multe alte categorii de vindecători, şamanii consideră boala ca un rezultat al îndepărtării de centrul spiritual individual. Atunci când cineva este în armonie cu Legile naturale, energia sa vitală este puternică şi armonioasă. Boala reprezintă un dezechilibru al acestei energii vitale. Pentru vindecare, se acţionează în principal asupra corpului energetic sau eteric, care este legat de cel fizic prin chakra-e sau centri energetici. Vindecătorul intră într-o stare modificată de conştiinţă, invocând ajutorul spiritelor sale călăuzitoare. El localizează apoi blocajul sau dezechilibrul cu ajutorul acestor spirite, al intuiţiei şi al unor metode fizice de diagnostic. El poate acţiona asupra bolnavului prin masaj, bioenergoterapie, incantaţii, băi ritualice, rugăciuni, plante medicinale si aromo-terapie. În final, toate nivelele fiinţei sunt armonizate, iar pacea, armonia, mulţumirea şi iubirea se instalează în viaţa celui tratat astfel de către şaman. O altă practică şamanică este aceea de a "recupera" spiritele rătăcite ale celor decedaţi şi de a le ghida prin lumile subtile, către un plan superior. ŞAMANISMUL ŞI RELIGIA      Mulţi oameni cred că "a vorbi cu spiritele" este o formă de idolatrie, aflată în contradicţie cu credinţele lor religioase. În acelaşi timp însă, mulţi sunt atraşi de şamanism, deoarece şamanul este un exemplu viu al filosofiei holiste, care unifică planurile fizic, emoţional şi spiritual. În realitate, nu există nici un conflict între principalele religii umane şi experienţele spirituale derivate din practica şamanică. Mulţi dintre marii mistici şi sfinţi ai creştinismului, islamismului, iudaismului, hinduismului şi budismului vindecau la rândul lor prin atingere. Calea şamanică nu este subordonată nici unei religii sau tradiţii spirituale. Ea este o cale personală, o călătorie mistică ce umple viaţa de bucurie şi împlinire. REABILITAREA ŞAMANISMULUI      Ştiinţa modernă începe să descopere că totul în Univers este vibraţie. Conştiinţa este studiată de neurologi, fizicieni, anestezişti şi cercetători din alte domenii. Se studiază modelele undelor cerebrale ale călugărilor care se roagă şi capacitatea unor yoghini de a-şi controla funcţii corporale despre care se credea că nu pot fi influenţate la voinţă. Ceea ce până nu demult era considerat vrăjitorie sau posesiune se studiază astăzi în laboratoarele serviciilor secrete. Mulţi întreabă cum poţi studia şamanismul daca nu eşti născut sau crescut într-o cultura şamanică? Răspunsul este simplu. Şamanismul este un mod de a gândi şi de a fi care nu aparţine unei tradiţii sau culturi anume. Există practici şi ritualuri scandinave, celtice, cabaliste, creştine etc. care sunt în mod evident şamanice ca orientare. Aceste ritualuri şi ceremonii sunt astăzi investigate, reînviate si integrate în diferite sisteme de vindecare sau de evoluţie spirituală. Omul modern se întoarce astăzi din ce în ce mai mult către spirit. Intrăm în noul mileniu sub ghidarea înţelepciunii tradiţionale.