Secrete.

marți, 5 februarie 2013

Aeronautica.

Y-20, un nou avion chinezesc de transport greu






Y-20 Y 20 Китай самолет
Y-20. Foto: VPK.name

A avut loc primul zbor al unui avion chinezesc Y-20. Este o dovadă serioasă că forţele aeriene chineze intenţionează să înfiinţeze propria flotă de transport militar. China este devansată de Statele Unite şi Rusia tocmai în acest domeniu.

De altfel, noul avion are motoare ruseşti, iar aripile au fost proiectate de Biroul de proiectare Antonov. Ziarul Zemin Zibaoinformează că primul zbor a avut loc pe 26 ianuarie la ora 14 în provincia Shanxi.
Experţii militari sunt de părere că avionul de transport greu de producţie proprie este mai important pentru forţele aeriene chineze decât proiectul ambiţios al avionului multifuncţional de vânătoare de generaţia a cincea, J-20, care a zburat pentru prima oară în 2011.
Avionul Y-20 a fost construit de Compania Industrială de Avioane din Xian. Potrivit experţilor militari, proiectarea lui a început în 1990, iar în 2006 ea a fost finanţată de stat. Dimensiunile avionului de transport chinezesc sunt mai mici decât cele ale avionul american de transport Boeing C-17 Globemaster III, iar la exterior seamănă cu Il-76, dimensiunile şi construcţia aripii, practic, sunt identice, însă el nu are o cabină separată pentru navigator din care cauză echipajul avionului este format din numai trei persoane.
Potrivit informaţiilor neoficiale, caracteristicile Y-20 le depăşesc pe cele ale avionului clasic Il-76. Sarcina utilă a noului avion este de 66 de tone faţă de 60 de tone la avionul Il-76MF. Distanţa maximă de zbor cu încărcătură maximă este de 4400 de kilometri. Noul avion nu poate asigura independenţa totală a militarilor chinezi faţă de Rusia şi producătorilor din ţările CSI.
Ramura chineză constructoare de avioane continuă să fie dependentă de Rusia. Prototipul Y-20 are patru motoare D-30 KP2 proiectate de Biroul de proiectare Soloviov în anii 1960. China mizează pe motoarele WS-20 şi speră să le instaleze pe avioanele Y-20 produse în serie, însă nu se ştie în ce stadiu de proiectare se află motorul WS-20.
Din cauza motoarelor învechite, în ceea ce priveşte caracteristicile tactico-tehnice, avionul chinezesc este devansat de avionul rusesc de transport Il-76MD-90A, care a zburat pentru prima oară în octombrie 2012. Distanţa maximă de zbor cu încărcătură maximă este de 5000 de kilometri, iar noul motor PS-90A-76 este mai economicos şi asigură o viteză de 850 de kilometri pe oră.
Experţii se îndoiesc de faptul că avionul Y-20 a fost elaborat în exclusivitate de inginerii chinezi. Mass media americane afirmă deschis că aripa avionului a fost proiectată în Ucraina la concernul pentru construcţii de avioane Antonov.
Dacă proiectul Y-20 va fi reuşit, China ar putea demara construcţia de 300 de avioane de acest tip pentru a forma flota strategică de transport militar care nu va fi inferioară forţelor aeriene ruse şi americane.
Este posibil că prin testele noului avion China vrea să fie mai convingătoare în ceea ce priveşte disputa teritorială în jurul insulelor din Marea Chinei de Est. China susţine că dezvoltarea puterii militare nu este îndreptată împotriva unui inamic concret, însă continuă să sporească cheltuielile militare. În 2012, potrivit Institutului de Cercetare pentru Pace din Stockholm, cheltuielile au fost de $143 miliarde, iar conform prognozelor experţilor europeni în 2015 această cifră va fi de $238 miliarde.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.