Secretele lumilor Astrale blog.

Dosare secrete: doborirea unui avion de linie considerat spion

28 de ani de la o teribila catastrofa aviatica. La 31 august 1983, un Boeing 747-200 apartinind liniei aeriene Korean Air decola de pe aeroportul John F. Kennedy din New York si, dupa sapte ore de zbor, ateriza pe aeroportul international de la Anchorage, Alaska. Echipajul a fost schimbat, aparatul realimentat, destinatia finala a zborului fiind capitala Coreei de Sud, Seul, situata la 6100 km distanta.
Dar cursa KAL 007 avea sa se incheie tragic: aeronava de pasageri a fost pulverizata in aer, la o altitudine de 11.000 metri, deasupra Marii Japoniei, linga Insula Sahalin. Printre victime: deputatul conservator american Larry McDonald si 8 canadieni.
Consultindu-se traiectoria avionului pe harta Asiei de Nord-Est, s-a constatat ca zborul KAL 007 a deviat cu citeva grade de la coridorul international Romeo-20 (R20), apropiindu-se de virful Peninsulei Kamceatka, teritoriu al URSS. De fapt, in loc sa faca o curba larga deasupra Japoniei, pilotul a ales o scurtatura. Zburind in linie dreapta, el a ''ciupit'' virfurile peninsulei amintite si ale Insulei Sahalin. Iar in acea zona strategica sovieticii aveau amplasate importante baze militare, aflate in alerta permanenta sa nu fie reperate de aparatura performanta a statelor inamice din perioada Razboiului Rece.
Spatiul aerian in care s-a consumat tragedia aviatica din noaptea de 1 septembrie 1983 era considerat de specialisti ca fiind unul din cele mai bine supravegheate sectoare din lume. In mai multe rinduri, avioane americane de cercetare intrasera in spatiul aerian sovietic, ceea ce crease o stare de tensiune in rindul militarilor. In acea vreme, la conducerea URSS era Iuri Andropov, insa starea sa de sanatate era deja intr-o faza precara. In timp ce sovieticii au luat masuri de atac deosebit de pripite, ofiterii americani si japonezi aflati in fata radarelor au asistat incremeniti la desfasurarea tragediei. Rusii au dat alarma de gradul zero, precizindu-se ca un avion de o marime uriasa fusese semnalat de radare in interiorul zonei aeriene a URSS. Pericolul invocat era acela ca aparatul gigant se apropiase amenintator de spatiul sovietic interzis oricarui survol al avioanelor straine, datorita existentei la sol a unor instalatii militare de ultima generatie. Un alt pericol era acela ca pe directia pe care inainta aeronava straina se afla orasul Vladivostok, cel mai mare port al marinei militare sovietice din Extremul Orient.
Sovieticii se temeau ca prin devierea zborului KAL 007 cu aproape 500 de km de la ruta obisnuita exista pericolul ca aeronava, banuita ca este burdusita cu aparatura de spionaj, sa nu depisteze ca in Marea Ohotk se afla o importanta baza a submarinelor sovietice dotate cu celebrele rachete balistice intercontinentale SLBM, apte la orice ora sa loveasca teritoriul SUA. Iar avionul, ce trebuia sa zboare la aproape 200 km sud-est de insula japoneza Hokkaido, se afla in realitate la peste 180 km nord de insula amintita.
In urma ordinului primit la ora 6,26, pilotul avionului de vinatoare Suhoi-15-Flagon, colonelul Osipovici, s-a plasat in spatele Boeing-ului si a raportat ca este gata sa execute tirul. La actiune au mai participat inca cinci aparate sovietice (un Suhoi-15 si patru Mig-23), care ar fi intervenit daca Osipovici rata tinta. Doua rachete aer-aer AA-3 ANAB, continind fiecare cite 35 de kg de explozibil, au lovit aripa dreapta si partea din spate a fuzelajului avionului de pasageri. La ora 6,28 in data de 1 septembrie 1983 cursa KAL 007 disparea in adincurile Marii Japoniei, fara sa existe nici un supravietuitor din cei 246 de pasageri si 23 de membrii ai echipajului. Printre victime: deputatul conservator american Larry McDonald si 8 canadieni.
Abia dupa 50 de zile de cautari, la 20 octombrie 1983, cutiile negre au fost aduse la suprafata de catre partea sovietica, dar faptul nu a fost facut public, cutiile fiind pastrate timp de 8 ani; au fost predate americanilor in 1991, dupa instalarea la Kremlin a lui Boris Eltin.
Incidentul s-a petrecut in plin Razboi Rece, cind primele rachete de croaziera americane urmau sa fie instalate in Marea Britanie. Atacul sovietic asupra avionului civil intrat in spatiul sau aerian a generat avalanse de speculatii si justificari, s-au inventat coincidente, au fost prezentate conversatii ciuntite si gresit interpretate, s-au dat explicatii ce invocau iluzii optice sau confuzii. Cert este ca pilotul coreean nu a fost prevenit ca a deviat intr-o zona interzisa, iar asupra avionului s-a tras foc de avertisment inainte de lansarea rachetelor aer-aer. Numai ca pilotul rus a folosit munitie clasica, fara trasoare, astfel incit traiectoria gloantelor nu a putut fi vizualizata de pilotul coreean.
La conferinta de presa sustinuta in 9 septembrie si preluata de presa din intreaga lume, rusii au sustinut ca zborul KAL 007 a fost confundat cu un Boeing RC-135 al US Air Force, avionul american efectuind in acelasi moment o misiune de cercetare electronica de rutina in zona. Maresalul Nikolai Ogarkov a declarat presei ca radarele sovietice cu bataie lunga nu erau operationale in acea noapte, radarul principal fiind deteriorat de o furtuna recenta iar cel secundar era mai putin performant, aratind erori informationale. Si ca in aceste conditii Boeing-ul RC-135 aparuse si disparuse de citeva ori de pe ecranele sovieticilor, inainte ca un nou semnal (provenit de data aceasta de la avionul coreean) sa apara mult in interiorul spatiului interzis si la doar 112 km de culoarul de zbor folosit de avionul US Air Force. In timp ce maresalul Ogarkov afirma cu duritate ca totul a fost o operatie deliberata planificata de serviciile de informatii straine, presedintele Ronald Reagan declara incidentul drept crima impotriva umanitatii, calificind declaratiile de la Moscova ca propaganda sovietica. Pe de alta parte, unii cercetatori independenti au aratat ulterior ca regiunea traversata de KAL 07 era foarte apropiata de zona de teste a rachetelor sovietice si de bazele submarine de la Petropavlosk.
Reagan a ordonat Federal Aviation Administration sa anuleze licenta de zbor companiei sovietice Aeroflot pentru zborurile spre si dinspre SUA (masura a fost revocata trei ani mai tirziu). Tot in acel context, Reagan a anuntat ca tehnologia GPS, folosita pina atunci exclusiv in scopuri militare, va fi deschisa si pentru aplicatiile civile. Culoarul aerian R-20, care in unele zone se apropia de spatiul sovietic la doar 28 km, a fost interzis, fiind inlocuit cu R-80 -insa ocolul impus avioanelor era prea mare, astfel ca dupa numai o luna s-a revenit asupra acestei decizii.
Precedente
Un caz similar a mai existat si in 1978, cind un avion sud-coreean intrat in spatiul aerian sovietic a fost atacat de avioane de lupta. Atunci, la 20 aprilie, zborul KAL 902 pe ruta Paris-Seul survola peninsula Kola, dar a aterizat de urgenta pe un lac inghetat dupa ce un avion de vinatoare sovietic a tras asupra sa - in incident si-au pierdut viata doi pasageri, insa 107 au supravietuit incidentului. Si atunci sovieticii au refuzat sa predea coreenilor cutiile negre ale aparatului, ingreunind analiza cauzelor care au generat devierea avionului de la ruta normala cu aproape 1000 km.
Incepind din anul 1947, sub acuzatia ca s-au abatut de la coridorul de zbor aprobat, sovieticii au doborit 32 de avioane civile de mare capacitate, totalul pasagerilor acestora ridicindu-se la aproape 10.000, arata inca din 1983 revista Counterspi.
Cindva, Stalin a rostit o fraza de un pervers cinism: ’’Moartea unui om este o tragedie, moartea a mai multor oameni este o statistica’’.
Ca o paranteza: de mai multi ani avioanele rusesti ’’se ratacesc’’ in zona Polului Nord, la frontiera Canadei cu SUA (Alaska), dar nimeni nu le doboara, ci totul se rezuma la firave proteste diplomatice. Cel putin din cite se stie pina acum.
ION ANTON DATCUhttp://zigzag-online.ro/index.php?page=vezi_articol&idArticol=1102&titlu=Dosare%20secrete:%20doborirea%20unui%20avion%20de%20linie%20considerat%20spion