Exmiliardarul rus German Sterligov dă viaţa de lux pe viaţa la fermă
În timp ce averile oligarhilor rusi se
diminueaza vizibil din cauza crizei financiare, un barbat, care a facut
parte dintre acestia, le ofera un sfat surprinzator: numai credulii mai
cred ca banii aduc fericirea, iar o viata bine traita nu are nimic de-a
face cu “ochiul dracului”.
German
Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea URSS,
si-a abandonat in 2005 averea pentru a trai ca un taran intr-o parte
indepartata a Rusiei, fiind dovada vie ca se poate gasi fericirea,
scrie padureapustie.blogspot.com.
S-a bucurat de o avere impresionanta, a trait
in vile somptuoase, a avut yachturi si avioane private, dar a renuntat
la acest stil de viata si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona
rurala a Rusiei, unde traieste in mijlocul salbaticiei.
“Majoritatea prietenilor mei au crezut ca
mi-am pierdut mintile, dar se dovedeste ca am facut alegerea corecta.
Criza economica care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe
de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de
nimeni si am suficiente resurse pentru a supravietui”.
La doar
24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt
timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa
construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York, si a devenit milionar.
In timp ce Sterligov isi facea un nume in domeniul afacerilor, amenintarile incepeau sa se intensifice, iar el si sotia sa traiau in permanenta cu frica de a nu fi rapiti,brutalizati sau chiar omorati.
“In primii doi ani de relatie ne-am mutat de 23 de ori. El ma suna si-mi spunea:«Impacheteaza, iar ne mutam». In cercurile in care sotul meu activa aveau loc
multe crime”, isi aminteste Alyona. Tocmai din aceasta cauza, nu este
de mirare ca oligarhii rusi angajeaza o armata de gardieni care sa-i
protejeze. Alyona, a carei familie era apropiata cu fostul lider
comunist Nikita Hrusciov, a urat dintotdeauna sa aiba servitori.
”Nu-mi doream straini in casa mea. Dar
intotdeauna era o exceptie: bodyguarzii inarmati. Dupa ce ne-am mutat in
Moscova, dupa o perioada petrecuta in Mayfair- Londra, am realizat ca
acestia erau indispensabili. Eram foarte bogati intr-o tara in care majoritatea oamenilor nu erau avuti, iar oamenii de afaceri erau tintele favorite ale rapitorilor pentru a se rafui cu aceasta situatie. Era ingrozitor. Intotdeauna aveam cel putin doua garzi de corp cu mine, dar odata numarul acestora a ajuns la 60 pentru a ma supraveghea atat pe mine, cat si pe copiii mei”, a continuat aceasta, in timp ce sotul sau a dat afirmativ din cap.
”Eram ca pasarile intr-o cusca aurie. Fiind
foarte bogati, traiam intr-o sclavie, din care, din fericire, am
scapat”, a completat German. Pentru a scapa de amenintari, in era
presedintiei lui Boris Eltin, multe cupluri bogate declarau ca s-au
despartit si se afisau la petreceri cu alte persoane pentru a distrage
atentia de la familia adevarata. Se prefacea ca nu mai suntem
importanti pentru el si asa prevenea sa devenim tintele rivalilor sau a
rapitorilor”, a confirmat Alyona.
Un factor important in decizia lor de a-si schimba stilul de viata l-a constituit infrangerea lui German in alegerile prezidentiale din 2004, cand invingator a iesit actualul premier rus Vladimir Putin.
“A venit acasa, si-a aruncat jacheta si a spus: «Nu mai pot face nimic aici. Hai sa plecam si sa incepem o noua viata»“,
isi aminteste Alyona, care a fost ceruta in casatorie la doar trei
minute dupa ce s-au cunoscut. Au ales ca locatie o zona impadurita,
aflata la 60 de kilometri departare de Moscova, o zona lipsita de luxul
cu care s-au obisnuit, dar pe care nu il regreta.
In perioada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In
prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care
il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri
sau repararea de garduri.
Dupa o viata traita in cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov si sotia sa si-au schimbat perspectivele asupra vietii si
au decis sa-si vanda proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul
cu vedere spre Statuia Libertatii din New York, birourile de pe Wall
Street si din Londra, casa din Elvetia, castelul din Franta si
apartamentul din Piata Rosie din Moscova pentru a se muta la tara.
Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa
ce s-a ales praful de ambitiile sale politice, care incepusera cu o
campanie pentru functia de guvernator al Siberiei si au fost urmate de
candidaturile pentru primaria Moscovei si in final pentru presedentia
Rusiei.
“Mi-am dorit sa schimb viata oamenilor din Rusia in bine…Mi-am
dorit sa aduc o noua viziune acestei tari, pentru a crea o viata mai
buna. Dar nu am reusit, si am ajuns sa imi dau seama ca, chiar daca nu
voi putea fi alaturi de tara mea in acest mod, familia mea inca are nevoie de mine – si am putut face schimbari la acest nivel.”
A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale,
asa ca si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile,
si si-a platit datoriile, iar mai apoi, dupa o calatorie in padure, si-a
construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese
vandut.
“In astfel de situatii urgente, nu este timp de discutii – atunci capul familiei, barbatul, trebuie sa ia toate deciziile...A
fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci
mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece
copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara
indoiala mai fericita.”
Altfel spus, eliberat de boala materialismului
si de traiul imbacsit intr-o mare capitala a lumii, Sterligov a gasit
adevarata fericire, fericirea fara bani.
Dupa cum marturiseste programului BBC World Service’s Outlook:
“Viata mea nu a fost niciodata mai buna – inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta. Am
reusit sa gasim fericire ca si familie – si inca nu pot sa cred ca am
reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie
si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam,
exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti
pentru a stii asta…Nici intr-un milion de ani nu mi-as dori sa redevin om de afaceri si
sa fiu inconjurat de acele lucruri care definesc un om de afaceri de
succes: case in Rublyovka, yachturi si masini Bentley. Sunt fericit cu
pacea pe care am gasit-o la tara, alaturi de sotia, copiii si oile
mele”.
Pentru a se adapta noii vieti, sotia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe si hainele de marca cu fustele lungi si basmaua, precum taranii din romanele lui Tolstoi. Sotii
Sterligov si cei patru copii au ales ca resedinta o casa umila, fara
electricitate, aflata la 15 kilometri departare de orice alta locuinta.
Alyona a nascut cel de-al cincilea copil al familiei in noua locuinta,
fiind asistata la nastere de sotul sau.
In momentul de fata, familia Sterligov detine doar doua locuinte, una de iarna si alta de vara, aflate
la o distanta de aproximativ 20 de kilometri una de cealalta. Dupa ce
s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentand vechiul stil de
viata si refuza sa se uite la televizor sau sa foloseasca Internetul.
“Nu are rost sa pierdem timpul copiilor
nostri utilizand aceste mecanisme de spalare de creier. Mai bine ne
asezam la masa si vorbim despre carti decat sa ne uitam la mizeriile de
la televizor…Ce sunt acum? Doar un taran oarecare. Un crescator de
animale. Nu cred ca Putin se mai teme acum de mine“, a conchis fostul oligarh.
Parintii nu au dorit sa-si dea copiii la scoala, acestia
fiind instruiti de un institutor, in timp ce cea mai mare fata invata
la Universitatea din Moscova. Familia este foarte credincioasa,
respectand obiceiurile religiei ortodoxe. Cu toate ca s-a retras complet
din lumea afacerilor, Sterligov a mai primit amenintari, iar prima lor cabana a fost incendiata, in timp ce cainele a fost otravit.
Casa de iarna are doar doua dormitoare si
a fost dotata cu un sistem electric pentru a permite functionarea unei
masini de spalat si pentru iluminat. Sterligov si familia sa nu-si
doreste sa se intoarca la viata de dinainte.
Este un nationalist convins si a devenit
profund religios acum 10 ani – desi nu vrea sa vorbeasca despre acest
lucru, descriindu-l ca fiind “prea personal”.
“Nu mi-a mai ramas nici un ban – tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Si mai am niste gaste, vite, un berbec si mai nou, niste curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu mai trebuie sa cumpar decat zahar, sare, ceai si ocazional paine,
atunci cand suntem suficient de lenesi pentru a nu ne macina propria
faina….Viata mea nu a fost niciodata mai buna – inca nu pot crede ca am o
viata atat de implinita si interesanta…Puii de curcan tocmai au iesit
de sub closca – aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul
de fata.
Am reusit sa gasim fericire ca si familie –
si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata
atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie
starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul
unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook.
Sterligov traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind “o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan“.
Are doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de
iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai
apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.
http://www.financiarul.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.